5

Prietena din copilărie

Am avut o … colegă de grădiniță și școală, pe care am regăsit-o după… 27 de ani.

Ea nu a fost de fapt, doar o colegă, ci cu mult mai mult – era o prietenă la care ne refugiam când tata ne dădea afară din casă, când el ne bătea.  Deși ne-am regăsit și ne-am tot promis să ne întâlnim, au mai fost 10 luni până am reușit să ne vedem, deși stăm la 5 stații distanță (cinci!).

Iar când ne-am întâlnit, era ca și când am existat dintotdeauna una în viața alteia… Probabil că există un dat al omului, ca să se poarte de parcă n-au existat pauze în relație sau poate că este vorba despre sentimentele în sine…

La un moment dat îmi povestea despre un praf de sucuri pe care l-a lansat firma la care lucra ea, prin 97, și am exclamat încântată… *Da, de câte ori îl beam, mi se părea că avea gust de copilărie, dar nu pot înțelege de ce, pentru că ai mei erau prea săraci ca să ne cumpere și prea fără pile ca să aibă parte de așa ceva. *

Atunci a venit, explicația ei care demonstra și faptul că petrecusem mult timp împreună și aveam amintiri comune: *Păi, ai băut la mine, din plicurile pe care le aduceau ai mei din Libia, pentru că asta a fost și senzația mea, că sucul este ca-n copilărie.*

Spuneam că la ea ne adăposteam când tatăl meu, alcoolic fiind, ne bătea și trebuia să fugim de acasă. Ani de zile ne duceam acolo. Dar a venit și ziua când, în urma unui accident, mama ei s-a îmbolnăvit și îi era imposibil să mai fie o gazdă perfectă. Atunci, mă duceam doar eu la ea, iar mama și sora mea la o prietenă de-a mamei. Pentru că avea din Libia jocuri de ping-pong pe televizor – acestea erau atunci la modă! – și pentru că era singura mea șansă să mă joc, uneori, ajungeam să mă gândesc… *Poate că azi o să ne bată tata, ca să pot merge la ea… *

Sunt 28 de ani în care ne-am văzut, dar acum am început o nouă numărătoare.

Mi-a rămas în minte expresia ei: *V-ați făcut un drum în viață, fără niciun ajutor. N-am crezut că veți ajunge departe. Mi-a fost mereu teamă pentru voi. *

I-am mulțumit pentru trecut, dar și pentru că se mai gândea la mine, chiar dacă nu mai știam una de alta și chiar dacă nu-mi dădea prea multe șanse, știind situația dificilă, în care în mod normal un copil nu se dezvoltă.

Reclame