0

Un fel de misoginism de femeie

(Continuare de aici.)

Prietena mea care a căzut într-o pivniță în Comarnic avea mașină scumpă. Prietena ei, adică eu 🙂 are carnet doar de cateva luni și a condus întotdeauna avand în dreapta un șofer experimentat. Accidentata a fost luată de Salvare și dusă la Sinaia cu guler special – eu am rămas cu mașina ei, parcată într-un loc de unde urma să o ridice în 3 minute, cat își cumpăra mărul – adică blocand accesul la aprovizionare a 6 magazine.

I-am cerut șefului de magazin cu pivniță în mijlocul magazinului – și cu trapa trasă! – să ne dea un șofer care să conducă mașina la spitalul din Sinaia. Că nu e obligat, dar o face…  de bun ce e!

Și vine dumnealui, șoferul. Îi voi zice Cosmin. Mi s-a părut că are 35 de ani. Prost îmbrăcat, neglijent. *Vă duc la prietena mea și vă preia ea.* Oprește în fața unei case și apare în fața mea o fetiță de vreo 18 ani, foarte frumoasă, dar îmbrăcată cu o fustă de-o palmă, rujată și aranjată de bal.

*Scuză-mă, te rog, îi spun ei, cand încerca să se urce la volanul mașinii, eu nu merg cu tine, orice ar fi. Nu-mi pun viața în mainile tale, pe serpentinele astea. Nu consider că tu ai putea să stăpanești asemenea mașină, nici de unde să dai banii înapoi – dacă să zicem că viața mea n-ar conta într-un accident și ar trebui să plătești numai fiarele.*

I-a plăcut cum i-am vorbit – chiar dacă am refuzat-o, am fost politicoasă și cred că i-am părut cumva intelectuală. El, nervos, se suie langă mine și-mi zice, după 5 minute în care am mers în tăcere:

  • De ce nu ați avut încredere în prietena mea, dar aveți în mine?
  • Pentru că tu pari de două ori mai mare decat ea, deci conduci de mai multă vreme. Am carnet de mai multă vreme decat ea și nu mi-am permis să pun mana pe volan, într-o asemenea circumstanță.
  • Aha, m-ați jignit. Eu și ea suntem de-o seamă.
  • Adică ai pană în 20 de ani? Nu pot să-mi cer scuze, arăți de 35, iar eu sunt sinceră mereu.
  • Mda, să știți că, în plus, ea conduce bland, în timp ce eu sunt cel mai cunoscut vitezoman de pe Valea Prahovei. Vă pot duce la Sinaia în  5 minute, întreagă, e drept, dar depășind mașnile în așa fel încat să punem în pericol pe toată lumea și să vă fie și rău.
  • Fă-o, dacă vrei. Sunt gata să-mi asum responsabilitatea pentru alegerile mele. Te-am ales pe tine, iar ceea ce se va întampla e ceea ce am ales eu.
  • Sunteți o specie aparte.
  • N-am nimic în plus: doar niște minte care e atentă să decidă ce e mai bine.

Ajungem la Sinaia. El:

  • Felicitări pentru alegere, doamnă. Și pentru că ați avut curajul să o țineți pe-a dv. Chiar dacă asta a însemnat să mă enervați că am pierdut cursele mele pe care trebuia să le fac. Prietena mea nu ar fi fost în stare să conducă mașina asta pentru că are niște chestii pe care ea nu le stăpanește.
  • Vrei să spui că mai venea o dată Salvarea pe valea asta, pentru două femei, nu? Oricum, cred că ți-ai dat seama că nu a fost misoginism – eu și prietena mea chiar ne îndreptam spre un congres unde trebuia să vorbim doar pentru femei!
  • Da, a fost vorba de înțelepciune. Sărut-mana și sper să se facă bine doamna.

Culmea e că mă întrebase cine plătește cursa lui de întoarcere spre Comarnic.

  • De vreme ce prietenul tău are de dat socoteală pentru viața cuiva, cred că îți dai seama cine…

Nu că aș fi feministă, dar sper că, între timp, șeful magazinului a început să pună preț pe o turistă care i-a căzut în pivniță și nu l-a dat în judecată.

0

Despre alegeri

Am întrebat odată, dacă există un sistem logic, un chestionar sau un raport științific, după care să se facă alegerile în viață. Oare sunt singura care a avut această curiozitate? (acum, curiozitate este un cuvânt blând, este mai degrabă un chibrit pe care îl ai între degete, un vulcan care izbucnește în casa ta sau un cutremur care dă cu tine de pământ de nu te vezi!)

Cum anume se fac alegerile, în așa fel încât să nu le regreți, încă nu am aflat (știe cineva o rețetă? Vă rog să-mi dați și mie răspunsul, aici sau pe adresa blogului despresufletulmeu@yahoo.com), dar știu de acum ce nu trebuie făcut. Am aflat zilele trecute când eram în parcul de aventuri de la Neptun. Cei interesați veți înțelege într-o clipă despre ce e vorba.

Fiecare dintre cei care pleacă pe traseu este echipat cu 2 carabine care se folosesc pentru siguranța personală, în timp ce evoluezi pe sârmă, între cei doi copaci. Când ajungi la postul tău, de unde trebuie să pleci la altul, evident, te așezi cu picioarele pe scândurile de lemn și iei pe rând carabinele de pe sârma de siguranță și le pui pe sârma colorată cu galben, din jurul copacului. Cum pot sta cel mult două persoane pe acel loc de popas și cum cel mai bine ar fi ca cele două să nu-și intersecteze drumurile, vopseaua galbenă este de o parte și de alta a copacului. Acum, imaginați-vă, ce ar fi dacă ați pune o carabină de o parte și alta de cealaltă parte a copacului, în loc să le puneți pe amândouă în același loc!

Mda, cel mai bun lucru ar fi să îmbrățișați copacul, care nu vă dă voie să treceți. Ar mai fi o soluție, dar nu sunteți ciocănitoare: să faceți toc-toc-toc și să ajungeți de cealaltă parte a copacului care vă barează plecarea…

Cele două carabine care trebuie să fie împreună, ori pe stânga, ori pe dreapta, vă asigură posibilitatea să înaintați spre finalul traseului de aventură. Cele două carabine care trebuie să joace pe același picior în alegerile pe care le facem noi sunt mintea și inima. Dacă una e într-o parte și cealaltă în alta… ori nu ajungi nicăieri, ori ajungi la spital (pentru că dai cu capul în scoarța tare, iar capul nostru nu e ca un topor, așa cum e ciocul păsării mai sus-amintite!).

Bine că așa e viața noastră (adică rău, dar ce mai poți face?) – să nu ai răspunsuri potrivite, ci să știi doar ce să nu faci…

Poate totuși există acel test magic ce ne ajută să luăm decizii… Măcar e cineva care se poate apuca de acum să-l realizeze, pentru generațiile viitoare?

🙂