0

Jurnalul unui librar – Shaun Bythell

Am vrut să citesc această carte nu pentru că știam ce este în ea, nu mi-o lăudase nimeni, ci pentru că m-am gândit să aflu de ce nu voi avea niciodată parte. Pentru că mi-am dorit să am o librărie, în copilărie, când lipseau de pe piață cărțile, mi-am dorit să am o librărie când cărțile au început să existe, dar erau prea scumpe pentru buzunarul meu. Oare ce am pierdut?

În afară de interacțiunea cu oameni dintre cei mai ciudați, am pierdut și posibilitatea de a cunoaște oameni minunați. E drept că unii dintre cei care treceau pragul The Bookshop din Wigtown, cel mai vechi anticariat din Scoția, renumit și impresionant, aveau fixuri, erau pretențioși sau chiar nesuferiți. Dar eu pe unii îi simțeam mai degrabă ca pe niște fluturi care sunt gata să se ardă – încercau să strige după ajutor. Librarul mai mult îi ironiza pentru că se săturase de toți ceilalți care chiar nu meritau atenție. Acesta a fost punctul în care nu am dansat pe același picior cu Shaun – iritarea permanentă în fața celor care dădeau semn că ar vrea ceva ce nu intra în planurile lui. În rest, am fost de acord cu el.

De fapt, despre faptul că el însuși este un om dificil recunoaște în multe rânduri. Unul dintre momentele duioase în care înțelege că este mult prea dur și cunoaște prea puține despre oamenii care-i trec pragul a fost acela când stătea de vorbă cu o doamnă ce-i părea neînsemnată. Din întâmplare i-a adresat o întrebare și în felul acesta ea i-a spus că petrecuse anii prin Japonia, Israel, țări în care el nu fusese niciodată, iar ea era o mare specialistă…

Obosit de cei care da, caută doar chilipiruri, poți pierde din vedere pe cei care au câte ceva de spus, pentru a te îmbogăți spiritual.

Pe lângă aceste interacțiuni care de multe ori provoacă râsul, observi viața culturală a acelui loc – la o simplă socoteală, fiecare om care intră în librărie lasă 10 lire, nici mai mult, nici mai puțin. Cele mai căutate cărți sunt cele despre trenuri. Cei care caută cărți religioase sunt frustrați că acestea nu există – dar sunt rafturi întregi cu ele și nu există o anume carte pe care o vor ei – nu poți spune: nu aveți ceva, dacă există 400 de exemplare. Poți afirma – Nu am găsit ce caut eu, dar nu – Nu aveți, sunteți săraci! (Nu știu de ce, dar parcă mie asta mi-a rămas în minte cel mai mult – plângăcioșii, mofturoșii erau cei care căutau religie. Oare nu ei ar trebui să fie cei care sunt prietenoși, cred în recunoștință și bunătate, bunăvoință față de celălalt chiar dacă nu poate să le facă voile?)

Oricum, un jurnal care aduce câte o nouă informație despre cum se petrece viața (pe care nu o invidiez și da, nu aș mai dori-o, acum, după ce am citit jurnalul și l-am ascultat pe Shaun în direct, într-un interviu realizat cu librăria La Două bufnițe din Timișoara), este esențial pentru cunoașterea nu numai a celui ce vinde, ci pentru cunoașterea celor ce cumpără. Adică pentru a ne regăsi în ei și a ne da seama dacă suntem din categoria care îi enervează pe librari sau din categoria care le face viața frumoasă.

Să vă spun drept, întâmplările te fac să râzi – la două pagini sigur găsești ceva care să-ți descrețească fruntea. Dar pagina care nu are niciun pic de umor este cea care îți oferă înțelepciune.

Și un moment de înțelepciune care mi s-a întipărit în minte a fost acela când, după o aniversare, vânzătoarea dădea cu aspiratorul în librărie, sperând că o va pedepsi în felul acesta pe cea care dormise peste noapte acolo și încă nu se sculase. Nu v-ar trezi zgomotul aspiratorului? Ei, nu… Dar vizitatoarea și-a văzut de somnul ei liniștit. Pentru că era surdă. Nu-i bine ca în viață să fii surd la zgomotele celor care vor să te umilească, ironizeze, lase în urmă? Nu-i bine să fii surd, într-o lume în care toți strigă după tine și nu pentru a-ți face complimente?

Cred că Jurnalul unui librar (de fapt, el vinde cărți second hand, deci ar trebui să fie specific și să spună Jurnalul unui anticar, pentru că tocmai de aceea vin multe dintre probleme – starea cărților, prețurile mici sau mari ale cărților valoroase etc) este una dintre cărțile de relaxare și conștientizare din acest an.

Eu spun despre puține cărți că le-aș păstra în biblioteca mea. Pe aceasta, aș ține-o, chiar pe rândul din față.

După ce o citiți, amintiți-vă întrebarea mea: care a fost comportamentul uman cel mai ciudat dintre toate cele descrise acolo?

4

Vreau un curs de scriere

Pentru cei care sunt interesați de așa ceva și văd prețurile de peste 800 de lei (sincer, și cei care predau asta și profesorii de limbi străine care se consideră gata de a te învăța au același defect – predau în așa fel încât să nu înțelegi nimic, mai degrabă să mai vrei să iei un curs cu ei, în continuare, decât să ai senzația că ești pe picioarele tale!), e trist că nu-și pot șlefui condeiul.

Am eu o soluție – anticariatul sau bibliotecile (în cazul în care nu cumva vreun cunoscut are deja în bibliotecă!) Vladimir Nabokov – Cursuri de literatură.

Editura Thalia, pe care oricât o caut pe net nu o mai găsesc, a scos această carte în 2004 și nu pot decât să o admir pentru valoarea pe care o pune în mâna celor dornici de înțeles lectura și de citit.

Nabokov zice: *Cursul meu, printre altele, este un fel de investigație polițistă a misterelor structurilor literare.*

Mansfield Park – Jane Austin este prima carte asupra căreia se apleacă Nabokov și spune: *Frumusețea cărții este mai ușor de deslușit dacă îi înțelegi modul de funcționare, dacă putem s-o luăm deoparte și s-o studiem. La începutul cărții, J.A. folosește patru metode de caracterizare: în primul rând, descrierea directă, cu micile giuvaiere de ironie tipice ei. (exemple) O altă metodă este caracterizarea prin citarea dialogurilor. Cititorul descoperă caracterul vorbitorului, nu numai prin ideile pe care le exprimă, ci și prin modul  lui de a vorbi, prin manierele sale. (exemple) O a treia metodă de caracterizare o constituie vorbirea indirectă. adică vorbirea la care se face aluzie și este parțial citată, cu o descriere a caracterului personajului. (exemple) A patra metodă de caracterizare este imitarea vorbirii unui personaj într-un dialog, dar aceasta este rar utilizată doar când vorbirea indirectă este folosită în conversația directă (exemplu).*

Nu am dat exemplele și pentru că erau dificil de trascris, dar și pentru că – cei care ați citit vă puteți gândi la ele, iar ceilalți puteți căuta cartea aceasta și o puteți devora, la cât de interesantă este.

Cea de-a doua carte luată în discuție este Casa umbrelor – Charles Dickens.

Iată câteva dintre lucrurile care trebuie avute în vedere în timpul citirii acestei cărți:

  1. una dintre cele mai marcante teme ale romanului se referă la copii – necazurile lor, insecuritatea, bucuriile modeste și mai ales suferințele lor. (Pentru C.D. copiii chiar contau. Se spune că Dickens mergea în urma unui muncitor care ducea pe umăr un copil cu capul mai mare decât trunchiul. În timp ce omul se ducea înainte, fără să aibă timp de altceva, scriitorul, care mânca cireșe dintr-o pungă de hârtie, îi băga în gură copilului, cireașă după cireașă, fără să fie observat.)
  2. Tribunalul, ceața, nebunia – o altă temă.
  3. Fiecare personaj are o caracteristică, un fel de umbră colorată care apare împreună cu el.
  4. Lucrurile înseși participă la poveste – tablouri, case, trăsuri.
  5. Latura socială, accentuată strălucit.
  6. Subiectul de roman polițist din a doua parte a cărții (cu un soi de urmărire pre-Sherlock)
  7. Dualismul care străbate întreaga lucrare, cu răul care este aproape la fel de puternic ca binele. Cei buni sunt deseori victimelor celor răi, dar primii vor fi salvați, pe când ceilalți sunt pierduți.

Astfel de conflicte sunt scheletul cărții, dar Dickens era un artist prea mare pentru a le face ostentative sau evidente. Oamenii lui sunt vii, nu numai înveșmântarea unor idei sau simboluri.

Cineva care se întreabă cum ar trebui scris un roman deja are răspunsurile aici, nu trebuie să mai cheltuie banii pe cursurile *marilor înțelepți* ai vremii… (și câte amănunte mai dă carte…)

Pentru studenții săi, Nabokov avea un chestionar: cum ar trebui să fie un cititor pentru a fi un cititor bun?

a. să aparțină unui club de lectură

b. să se identifice cu eroul sau eroina

c. să se concentreze asupra unghiului socio-economic

d. să prefere o poveste cu acțiune și dialog uneia fără

e. să fi văzut cartea ecranizată într-un film

f. să fie un autor în devenire

g. să aibă imaginație

h. să aibă memorie

i. să aibă un dicționar

j. să aibă ceva simț artistic…

Ce răspunsuri ați da dv?

Cu următoarea ocazie, vă voi spune care erau cele patru caracteristici identificate de Nabokov.

Oricum, citiți cartea sa, toți cei care doriți să scrieți și niciun mare scriitor nu vă ia în seamă. Ea vă dă mai multe amănunte despre literatură decât oricare dintre cei care se află în Uniunea Scriitorilor la ora actuală.