0

Boy – 2010

Nu este genul de comedie pe care să o urmăresc, tocmai pentru că la mijloc este suferința unor copii, dar de data aceasta am trecut peste și am reușit să văd filmul. Argumentele mele? Cultura nativilor din Noua Zeelandă. Modul în care pronunță engleza. Curiozitatea pentru cum se poate termina o astfel de poveste, în alt stil decât american.

Avem un băiețel căruia i se spune Boy, îndrăgostit de Michael Jackson. Și responsabil – are grijă de fratele lui mai mic și de verișori, cât timp este bunica plecată din sat. Îl avem pe fratele lui, îndrăgostit de personajele cu puteri, copil bun care merge și desenează pe mormântul mamei lui. Îl avem pe tatăl lor, care apare după ce a făcut pușcărie, pentru a-și recupera banii îngropați pe undeva, pe tarlaua mamei lui…

Boy are de luptat cu prima dragoste, care se înfiripă în inima lui, dar nu și în a fetei, pe care vrea să o vrăjească și repetă continuu *uită-te la mine, uită-te la mine, uită-te la mine*, încearcă să o cucerească pe *prințesa* plictisită de orice face el (dar e foarte entuziasmată când îi vede pe alții care chiar știu ce vor de la ea, așa că îl ignoră apoi!). Are de luptat cu dorința lui ca tatăl să fie iubitor, împotriva realității că de fapt tatăl este o lepră căreia nu-i pasă de micuți. Încercă până la urmă să înțeleagă ce înseamnă cuvântul *potențial* pe care i-l adresează un profesor, dar pentru că trecuse ora până la care trebuia să stea la școală, acesta nu i-a mai și explicat ce înseamnă. Culmea, și tatăl lui avusese potențial, așa că întrebarea este ce se va alege de potențialul din acest copil, dacă celălalt fusese risipit?

(Mi-a plăcut profesorul care se străduia să îl încurajeze pentru răspunsul pe care i l-a dat când discutau despre bătaia dintre Boy și un băiat care-l înjurase de mamă: *Sunt doar cuvinte!* Dacă ar putea înțelege copiii lucrul acesta – am văzut atâtea lupte între pitici și adolescenți pentru simplul fapt că un necioplit a aruncat niște cuvinte care, în fond, nu au nicio putere asupra persoanei despre care sunt spuse. Și dacă cei cărora le spui nu s-ar mai enerva așa, până la urmă și cei ce jignesc s-ar opri, iar certurile ar înceta. Dar atâta vreme cât ne lăsăm copleșiți de intensitatea unor cuvinte, disputele vor continua. Nu înseamnă că încurajez vorbitul urât, ci pur și simplu că unii dintre băieți ar trebui să fie eliberați de ideea că au o datorie față de cei care sunt pomeniți în înjurăturile care li se adresează. Știu persoane care au ajuns la pușcărie din acest motiv… Chiar nu merită!)

Filmul este duios, în străfundurile lui, provoacă în tine o emoție pe care ar trebui să o avem tot timpul – atenția sinceră față de copii, ai noștri sau ai altora, care nu se pot ocupa de ei! Articolele dedicate lui Boy sunt mai mult decât pozitive, fiind considerat unul dintre cele mai importante ale neo zeelandezilor, aducându-le mulți bani. Pe de altă parte, un plus al filmului este natura, încântătoarea coastă de est reușind să te delecteze chiar dacă nu pui piciorul acolo!

Va fi rănit copilul la plecarea tatălui lui, se va ruga de el să-l ia în aventurile prostești pe care sigur le va face sau va prefera să rămână mai departe omul de încredere al bunicii? Pe mine m-a bucurat finalul. 🙂

 

0

Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks

Matthew e un tip cu bani, care se îndrăgostește de Frankie. El are umor și e generos, chiar dacă la prima vedere te-ai gândi că, la banii lui, s-ar putea detașa de cei care nu intră în categoria *bogași și frumoși*. Prietenă cu M, F începe să înțeleagă un mecanism de gândire al băieților din gașca lui – și al lui! – fetele sunt drăguțe, putem fi politicoși, dar ele nu au mai mult decât atenția noastră când avem chef de ele. În rest, suntem în haita noastră și nu le acordăm atenție căci – sunt cu puțin mai prejos decât noi. Chiar dacă sunt cu puțin, dar ideea e că sunt! Mai prejos, da? 🙂 Așa că le evităm.

Frankie, puțin întărâtată de această atitudine, dar și de nesiguranța dacă e atrasă de M sau de prietenul lui cel mai bun, Alfa, începe un joc din care dorește să demonstreze că fetele pot manipula și pot conduce o întreagă bătălie în care bărbații sunt doar pioni.

Dacă mă întrebați pe mine 🙂 , jumătate din carte ar putea fi scoasă pentru că se cam tărăgănează intrarea în subiectul propriu-zis, dar dacă oamenii trebuie să scoată un număr de pagini, n-au decât să se întindă pe 297, în loc să rămână la 130…

Subiectul le poate da de gândit atât băieților care cred că fetele sunt niște păpuși Barbie, ca niște legume – pe care le culegi și le lași în frigider, pentru când ți-e foame, apoi închizi ușa, cât și fetelor care, în loc să comunice sau să lase în urmă astfel de băieți, se apucă să concureze, lucru care nu e deloc benefic – pentru viitorul lor, în primul rând, mai ales dacă băieții pot ieși basma curată datorită banilor părinților, iar ele nu prea…

0

Babadag – Tulcea

Zic eu: Să cunoaștem Tulcea! Și-am cunoscut-o.

Scriu eu pe Google – Babadag, obiective turistice. Găsesc această listă care mă determină să pornesc într-acolo!

Oricare dintre cele enumerate ar merita atenția noastră, dar eu subliniez – atenție mare! – mausoleul și geamia, închise, fantana – imposibil de descoperit, un muzeu al artei orientale după care mi-a tresărit inima cand am zărit indicatorul – s-a desființat. Dacă aveți drum prin zonă, e interesant să colindați prin rezervații, sigur, dacă nu sunteți în interes de serviciu, dacă nu aveți alergii la polen, dacă vă place natura, dacă partenerii de călătorie vă dau voie…

Ideea este că, deși pare ciudat, cat timp am tot pozat obiectivele, încă zece mașini cu numere străine (și limbă diferită, 🙂 , nu numai cu înmatriculare de alte țări, dar cu năravuri romanești!!!) au oprit și au observat, fotografiat și pornit mai departe … spre Deltă… Mi-au plăcut oamenii, erau informați – pe oriunde treceau știau ce ar putea întalni sau se lăsau impresionați de primul indicator care le atrăgea atenția…

Aha, tot la atenție am ajuns…

Atunci… atenție…

2

Despre omenie și consecințe…

Plec eu din București cu microbuzul, spre Slatina, ca să rezolv o problemă. Mătușa mea trebuia să ajungă la Slatina dintr-un sat de la 25 de km – evident, cu ia-mă, nene, că nu e un sat atat de important încat să aibă curse regulate spre oraș… Primesc telefon: *Nu-mi știu al doilea număr de telefon, dar poate îl știi tu… Sună repede pe el că l-am uitat în mașina cu care am venit la ocazie… Și omul m-a lăsat la spital și a plecat mai departe… Poate-l mai prinzi…*

Nu, nu știam cel de-al doilea număr al ei, după 5 minute de pus capul la contribuție l-am descoperit, am sunat de 3 ori și a răspuns omul: *Doamnă, acum l-am descoperit, că ieșisem din mașină … Văd că ați sunat de mai multe ori, dar eu eram după ceva de mancare… Uitați, m-am întors, sunt în centrul orașului, dar să știți că sunt cu cronometrul pornit, trebuie să ajung la fiul meu care e grav bolnav… Vă rog veniți repede să vă dau telefonul…*

Evident că am zburat, evident că am recuperat telefonul de la un om simplu, care putea să ridice din umeri și să arunce cartela… Nimeni nu-i reținuse numărul mașinii și cine putea să-l mai acuze de ceva?

Dar acest om nu a putut să-și însușească ceea ce nu-i aparținea, ba chiar s-a străduit să facă un bine unei uituce, unei căscate care-l ținea din drum și de la care nu luase nici bani pentru că el decisese să facă bine celor care au nevoie de pe traseul lui, nu să recupereze banii de motorină…

Spre deosebire de acest om, citiți aici

Un taximetrist poate imediat să fie descoperit, poate să fie tras la răspundere, poate să i se ia urma… Și totuși, își permite să nu se gandească la consecințe, ci la buzunarul lui, care trebuie să se umple cu bani caștigați necinstit (că dacă ar fi caștigați cinstit, cine ce-ar avea cu omul?)

Unii sunt de treabă, chiar dacă nu sunt urmăriți cu ochiul magic al camerelor de luat vederi; știu că există un ochi *mai magic* 🙂  – acela al lui Dumnezeu – căci unde te poți ascunde de ceea ce știe El, pentru că a văzut tot ce oamenii au făcut în ascuns? Alții sunt de toată jena, cu toate că sunt expuși privirilor și oricand ar putea fi descoperiți… Dar au impresia că sunt zei, probabil, și că peste ei alunecă responsabilitatea omeniei… Nu realizează că sunt un fel de melci – alunecă pe propriile bale … (ce jalnic!)

Celor de treabă le doresc să le răsplătească Cel Ce vede orice noi ceilalți nu putem pătrunde… Celor necinstinți le doresc să fie prinși în propriile curse… Cat despre cei uituci, amețiți, zăpăciți, care sunt și ei vinovați prin neatenția lor, că-i pot tenta pe cei slabi, le doresc să le vină mintea la cap și să fie ordonați…

Cred că ar mai fi unele lucruri de spus, din alte experiențe personale… așa că cine are ce spune, primește 🙂 microfonul… 🙂