0

Fiicele doctorului March – Louisa May Alcott

Nu că sunt pretențioasă sau mofturoasă, dar recunosc: nu mă uit la filme care vorbesc despre viața de dinainte de anii *80. Desigur, 1980. Deși, dacă e să fiu sinceră, prefer să fie chiar din 2000 încoace. Dacă mai e un film biografic sau ceva despre istoria care mă pasionează pe mine (un anumit segment), scad anii, cu mare plăcere. Dar pentru ceva care nu mă interesează, absolut deloc nu accept acest compromis. Când a venit vorba despre Little Women am trecut peste, datorită notorietății scriitoarei. Cred că oricine ar trebui să știe ce spun străinii despre ea, dar și să asculte rubrica aceasta despre viața ei.

Cel mai mult m-a determinat să fiu atentă la film ca întreg, să nu privesc superficial lucrurile, citatul din deschiderea peliculei – *Am avut multe necazuri în viață așa că scriu povestiri vesele*. Și da, până la urmă, deși situațiile prezentate se schimbă (nu întotdeauna în bine!) scenariul te determină să vezi viața în mod pozitiv. Poate pentru că există unele conjuncturi care simplifică mult dificultățile care se ivesc sau pentru că rămâne mereu pe buzele eroinei principale un zâmbet care i se datorează celui mai bun prieten al ei – scrisul. Oricine te-ar dezamăgi în viața aceasta, de la familia în care te naști până la cei între care evoluezi, de la omul pe care-l iubești până la cei alături de care faci afaceri, dacă ai ceva care e doar al tău și te ajută să te eliberezi de resentimente și de deznădejde, nu ești pierdut. Scrisul este o astfel de rădăcină, care te păstrează 1. Întreg la minte. 2. În viață. 3. Fericit.

Nu s-a schimbat nimic din 1850 până acum în ce privește cărțile. Editorul i-a spus clar scriitoarei: oamenii vor să fie amuzați, nu să li se țină predici, povestirile trebuie să fie scurte și incitante, iar dacă eroina principală este femeie trebuie să moară până la sfârșit sau să fie măritată.

Contrar așteptărilor, filmul nu este slăbuț – în sensul de romantic, siropos. (Romanul, pentru vremea aceea, este foarte filosofic și revoluționar – dar cum e mama, așa e și fiica. Louisa a fost prima la urnă să voteze când li s-a dat voie femeilor să facă lucrul acesta în 1879 – și cât a militat pentru el!, așa că și eroina ei principală este o persoană care luptă cu lumea din jur.)

Se spune despre carte și despre film că sunt feministe.

Dar acum, serios, nu știu de ce ai spune întruna despre cineva că este feministă, doar pentru că prezintă lucrurile în alt fel decât le prezintă societatea. Și dr Ruth, care a revoluționat viața sexuală a americanilor și îi agasează pe mulți pudici cu modul în care abordează acest subiect, afirmă sus și tare că nu e feministă – deși toate feministele, inclusiv fiica și nepoata ei, ar vrea-o în tabăra lor. Dacă ceri dreptul la fericire pentru femei nu înseamnă că ești feministă, așa cum dacă ceri dreptul la o viață demnă pentru un cal nu înseamnă că ești din herghelia lui. După cum, dacă ești doctor și ești obsedat să găsești leacul unei boli, nu ești catalogat ca nebun, ci ca deschizător de drumuri, dacă ești orice (femeie sau bărbat) și lupți pentru drepturile pe care nu le are o femeie, meriți să fii premiat, nu ironizat.

Revenind la film, nu cred că e feminist. E normal ținând cont că e vorba despre multe tipologii de personaje – toate feminine 🙂 . Bărbații nu se pierd în peisaj pentru că le diminuează femeile importanța, ci pentru că 1. Nu există. 2. Nu au personalitate. 3. Vor altceva decât ceea ce sunt aceste fete.

Eu cred că filmul merită văzut, mai ales cu cineva care chicotește când e ceva amuzant și cu cineva care poate aprecia culorile și lucrurile elegante, care abundă într-o anumită parte a filmului.

Eu m-am bucurat de filmul (adus în România de InterComFilm) așa că îl pot recomanda – și repet – nu, nu sunt feministă. 🙂

A mai scris despre film și Rahela (pe larg, cu imagini 🙂 ).

0

De ce să bei apă?

Fiecare își poartă sticla de apă cât mai la vedere. Nu de alta, dar e așa de frumos colorată și e de la o firmă atât de bună încât trebuie să fie admirată. Atât de mulți bani a dat pe ea… (Acum, să vă spun că vă înțeleg. Și eu mă laud cu sticla mea. Are o sumedenie de bufnițe pe ea și toți cad în extaz când văd că-mi respect dragostea pentru bufnițe inclusiv la acest capitol!)

Alții poartă sticla de plastic, luată din drum, ca să se știe că respectă cerința sănătății sau pur și simplu pentru că, fără să le pese de ochii lumii, vor să bea minim doi litri de apă pe zi.

Bine, dar de ce trebuie să bem apă? Până la urmă, îmi amintesc de mulții ani ai copilăriei și adolescenței mele în care nu am băut picătură de apă – ce am mâncat lichid din mâncare! În rest, nu am pus apă în pahar pentru a o da pe gât… (Ca mine sunt mulți alții, care nici nu știu ce înseamnă să-ți fie sete!)

Și n-am mai murit.  Și nu simțeam nevoia.

Îmi mai aduc aminte ce dificil a fost când am început să beau apă – mi se părea că sunt un balon și mă sparg. (Acum drept este că unii au 1.50 la înălțime și alții 1.98 – toți trebuie să bea 2 litri, specialiștilor?)

Am primit răspunsul la întrebarea de ce trebuie să bei apă, de aici. Acum îmi dau seama că ar trebui să cresc rația zilnică de apă… 🙂 Și intru poate în cealaltă zonă – extremista care bea 4 litri de apă pe zi, nici măcar cu lămâie, ca manechinele. Și, evident, de la chiuvetă.

Specialiștii spun că, la naștere, bebelușul are între 75 și 85 % apă. Cum vi se par aceste cifre?

  • suntem mai puțin umezi ca un pepene (are 93.5% apă), dar mai apoși decât bananele (au 74% apă)
  • la doar un an de la naștere, bebelușul ajunge la 65% apă
  • la maturitate, bărbații conțin 60% apă, iar femeile 55%
  • persoanele în vârstă au doar 50% apă.

Frumos (cam sadic, dar frumos! 🙂 ) titlu au pus cei de la Descoperă: Ne naștem apă și murim pământ…

Dacă și oasele au 31% apă, ce să mai zicem despre creieri, plămâni, inimă și rinichi – cele mai umede țesuturi?

Dacă cineva avea nevoie de explicații amănunțite ca să facă un lucru, altfel nu se urnea, sunt convinsă că aceste amănunte sunt destul pentru a se hotărî să bea apă – indiferent de vârstă, 🙂 cu atât mai mult cu cât înaintează în vârstă!

(Despre importanța apei am discutat și în cadrul întâlnirii organizate de SECOM, alături de dr. Alin Popescu.)

0

Unora le plac bărbații

Acesta este titlul sub care a evoluat azi relația mea cu șoferul autobuzului 6286 – B 06 UBS. Dumnealui nu a oprit în stația normală de la ASE, unde mă aflam, în schimb l-a lăsat între stații, într-un loc absolut nemarcat, pe undeva pe la Academia Militară, pe un nenișor, care i-a zâmbit frumos.

Tanti mama, sora, soția sau soacra lu* nenea șoferu*, mai stai și mneata pe lângă individul ăsta. Că dacă ne unim mai multe femei, de-astea de nu ne suferă el, și-i facem plangere la RATB, își pierde omul locul de muncă și ce bani mai cheltui mata?

301, 301… ești scena celor mai ciudate războaie… Acum l-ai pornit și pe cel între sexe?