Când cauți o carte și întorci lumea pe dos pentru a o găsi, trebuie să fie foarte bună ca să nu te dezamăgească, nu? Dar cum e când cauți un autor care se pricepe bine, bine la creativitate, abia îi găsești cartea care să te învețe să fii cât mai năstrușnic… și apoi îi găsești una dintre cărțile prin care el demonstrează că nu e numai profesor, ci și specialist?
Cam așa a fost cu Rodari. Văzându-i poveștile, am pus repede mâna pe ele pentru a vedea dacă e chiar atât de bun pe cât te învață pe tine să fii. Acum, ce să zicem și noi, el a trăit începând cu 1920…
Vă dați seama cam când și-a scris opera și cam despre ce ar putea fi vorba. Așa că eu am o propunere pentru părinți: luați-vă copiii în oraș când mergeți să cumpărați cărți din care vreți să le citiți. S-ar putea să aveți surpriza să nu le placă ceea ce le aduceți acasă.
Sau dacă ești mătușă …. Mai bine mergi pe varianta unui cadou-card la o anumită librărie decât să-i cumperi o maaaaare carte despre care ai auzit tu, dar care să nu-l prindă niciun pic pe copil.
Am observat copii care n-au reacționat la cărți ridicate în slăvi pentru ca apoi să tresară la lucruri banale, pe care alții le-ar fi trecut cu vederea. Și la bibliotecă luați-vă copiii cu voi ca să-și aleagă cărțile, nu le alegeți voi, pentru că știți de la colega X, care este o închipuită, cum că cele mai tari cărți sunt … M, N și Q…
Cât despre poveștile lui Rodari, concluzionez:
- fiind foarte scurte, sunt multe la un loc
- uneori, apare același personaj, alteori, dai de unul pe care n-ai să-l mai întâlnești niciodată (și-o să-i simți lipsa – exact, puteți să-i puneți pe copii să inventeze povești cu acel personaj!)
- n-au desene ca să încânte ochiul (deși la început i se aduce un elogiu încântător desenatoarei, pe parcursul cărții imaginile alb-negru nu sunt cine știe ce)
- subiectele sunt reprezentative pentru anii în care a trăit autorul, nu vă imaginați inorogi și vampiri, dar veți da de clopote transformate în tunuri, căci, na, războiul al doilea tocmai devenise istorie
- subiectele sunt vizionare – încălzirea globală, dar și retro – un fel de parabolă despre Samson (care, însă, nu o are pe Dalila, ci trei frați răutăcioși…)
- unele dintre ele se termină în coadă de pește, 🙂 dar cum copiilor le plac sirenele pot să fie foarte încântați pentru asta.
Eu vă las două pasaja – uite-așa, de delectare:
- Într-o anumită țară, pentru încălcarea legii erai pedepsit… dând patru palme jandarmului. Dacă greșeala era involuntară, se dădeau doar două.
- Dar e nedrept, e groaznic, a ripostat băiețelul care greșise fără să vrea și acum avea de dat două palme jandarmului.
- Bineînțeles că e nedrept, bineînțeles că-i groaznic. Ba chiar e atât de îngrozitor, că lumea, ca să nu fie silită să pălmuiască bieți oameni fără vină, se ferește să încalce legea. Hai, dați-mi două palme și altădată să fiți mai atent.
- Dar eu nu vreau să vă dau nici măcar un bobârnac, mai bine vă dau o mângâiere.
- Dacă-i pe-așa, încheie jandarmul, va trebui să vă însoțesc până la graniță.
Astfel a părăsit băiețelul cea mai amabilă lume cu putință. (*Țara fără vârfuri*)
2. Orice copil, când vine pe lume, are întreaga lume a lui și nu trebuie să dea pe ea nici măcar un bănuț, trebuie doar să-și suflece mânecile, să-ntindă mâna și s-o ia. (*Orașul Stockholm de vânzare*)