0

Omul făcut din stele – M.H. Clark

Venit pe aripile de bufnițe ale ambalajului și ale siglei editurii care-a adus cartea la lumină (cartemma), Omul din stele mi-a amintit-o pe prietena mea care-mi spunea tristă: *Ce bine că tu poți să cânți și nimeni nu te pune să taci. Eu cânt așa de rău încât toți îmi zic: Las-o pe altădată!* Cum eu nu puteam trăi fără să cânt, am întrebat-o cum rezistă, muzica fiind și părticică din viața ei: *Aștept seara. Și în fiecare seară, când mă duc la culcare, mă pun lângă fereastră și mă apuc să le cânt stelelor. Ele nu mă aud sau cel puțin au atâta bunătate încât mă suportă până mă satur de cântat și apoi adormim împreună.*

Povestea *Omul făcut din stele* este despre un băiețel curios și hotărât să dea de capăt unui mister – cine e omul acesta din stele, care muncește să aducă lumină mai multă în lume?

interior-ro-5

Culorile folosite pe parcursul paginilor sunt delicate, plăcute – uneori, la fel de strălucitoare ca și stelele care-ți umplu chiar și ziua, de vreme ce ești detectiv, ca și băiețelul și doar asta ai în fața ochilor. Obsesie plăcută, stelele par să-ți apară și în ochii oamenilor din oraș, și pe chipul bunicii, și pe lac, și în fiecare anotimp, pe dealul pe care l-ai urca pentru a-l ajunge din urmă pe Omul făcut din stele…

Omul făcut din stele ne reamintește că faptele mărunte au urmări importante. De aceea copiii și-ar dori să aibă un Om făcut din stele – prin strălucirea lui aduce mai multă lumină, dar te și învață cum tu, cel mic, poți să dai mai multă lumină.

Mă întreb, uneori, dacă faptele noastre bune s-ar pune una peste alta, ce formă ar lua! O săniuță? Un dovlecel? O floare? Un castor? O stea? Și dacă, da, săniuța e din lemn și fier, dovlecelul din pulpă și semințe, floarea din rădăcină și frunze, castorul din oase și carne… steaua din ce poate fi? Hm, poate din bunătatea noastră?

Nu se știe niciodată! Dar, dacă este așa, stelele ne reamintesc regulat că este nevoie și este cazul să facem un gest frumos pentru cei din jur.

Cartea Omul făcut din stele este tradusă de Laura Frunză.

Anunțuri
0

Inimă de leu – Dr. John Demartini

În sala în care Dr. John Demartini susținea seminarul său Inimă de leu, primele cuvinte pe care le-am scris pe caietul meu au fost: *În tristețe, auzi vocile rele care te ceartă și-ți spun că nu ești în stare de nimic.* Nu știu dacă a fost gândul meu sau l-am cules din ceea ce spunea profesorul, însă un lucru este clar – am realizat de ce nu îmi place să stau în starea de disperare care mă cuprinde câteodată, când îmi dau seama că nu mă pricep să fac ceva, nu am timp să duc la capăt ce am început, ceea ce-mi doresc eu este imposibil de realizat…

Demartini a ținut-o sus și tare cu același gând: Indiferent cât de neînsemnat îți pare că ești, nu calitățile tale te vor ajuta să ajungi departe, ci faptul că ai un vis. Dacă nu renunți la visul tău, el o să-ți aparțină. Susținea asta el, copilul căruia îi spusese prima profesoară că nu se va descurca niciodată nici cu cititul, nici cu reținutul, nici cu vorbitul…

Cele 30 de cuvinte pe care a început să le învețe pe zi, pentru că mai mult de atât nu putea să facă pentru dezvoltarea lui, l-au transformat în omul care astăzi vorbește despre setul de valori pe care trebuie să le ai. Poți aduce valoare în Univers, dacă acționezi conform setului tău de valori, poți fi frustrat dacă funcționezi după cele ale celor din jur – chiar dacă-i iubești, chiar dacă sunt de excepție.

Ascultam uimită: când stabilești un scop, creierul îl urmărește pe acesta. Dacă nu ai un scop, nu ai mentalitate de om puternic, ci de sclav, de rob, de aceea alergi la dependențe – ele pot fi numite *stăpâne* și pot da plăcere rapid. (Aceasta face diferența dintre un om și un animal de pradă – omul are un obiectiv, animalul de pradă acționează din implus, pe loc, fără a gândi.) În schimb, dacă ai o viziune inspirată, dacă planifici strategic, dacă acționezi și îți organizezi întreaga ființă, conducându-te pe tine, devii un lider și peste ceilalți. Căci, m-a uimit Demartini, *chiar și Biblia spune – Cei ce au viziune, vor înflori, în vreme ce ceilalți vor da înapoi*.

Oamenii au control asupra vieții lor dacă hotărăsc să-și desfășoare zilele conform valorilor lor. *A, zice farmacistul, e un dezechilibru chimic, luați pastile…* Când colo, depresiile, bolile cele mai grave pornesc din faptul că, de fapt, sistemul de valori ne-a fost atins și retezat sau am încercat noi înșine să-l ajustăm pentru a le face pe plac celorlalți.

Ce înseamnă valori?

  • Care sunt primele trei obiecte cu care îți umpli spațiul?
  • Care sunt cele trei fapte cu care îți umpli timpul?
  • Care sunt cele trei activități care-ți dau energie?
  • Care sunt cele trei lucruri în care investești banii?
  • Care sunt cele trei motive care te incită să fii ordonat?
  • Care sunt acțiunile pe care le faci spontan, fără să te pună cineva, fără să ai nevoie de vreo motivație exterioară?
  • Care sunt cele trei fraze pe care ți le adresezi de regulă?
  • Care sunt cele trei gânduri prin care îți păstrezi echilibrul pentru a-ți atinge scopul?
  • Care sunt cele trei subiecte de conversații pe care le abordezi cel mai des în public?
  • Care sunt cele trei bucurii care te inspiră cel mai mult?
  • Care sunt cele trei obiective cu care vrei să-ți fie asociată viața?
  • Care sunt cele trei idei pe care le căutați în articolele pe care le citiți?

S-ar putea să fim îngroziți când facem această listă, de cât de puerili suntem. Sau s-ar putea să descoperim cât de minunat ne este visul, dar nu am îndrăznit să pornim spre el niciodată pentru că valorile celorlalți s-au tot ciocnit de-ale noastre și noi am cedat sub valorile lor. Și da, valori bune rămân îngropate, mai ceva ca sub cutremurele înfiorătoare, și se sting în noi, odată cu noi înșine, aruncându-ne, până la dispariție, în ghearele lucrurilor de doi bani, stupide.

În ceea ce privește alegerea partenerului de viață, Demartini milita pentru ceva ce nu se face în mod normal în societatea noastră – noi ne vedem, ne plăcem și rămânem împreună. El spunea că ar trebui să scoatem la iveală unul în fața celuilalt care sunt cele trei valori ale departamentelor vieții (fizic, psihic, spiritual, economic, moral) și să le comparăm. Dacă ele sunt prea asemănătoare, s-ar putea să ne înghițim unul pe altul și plictiseala să fie prea mare; dar și dacă sunt foarte diferite s-ar putea ca unul, cel ce iubește mai mult, să-și lase valorile deoparte pentru a face pace, pentru că vrea neapărat să fie cu celălalt – doar că mintea noastră nu poate trăi valorile altcuiva, nu acceptă și la un moment dat s-ar putea să intervină boala. Nu, nu a celui care-și trăiește bine merci visul și nu înțelege ce are celălalt de-a luat-o razna, ci a celui care a cedat și a renunțat la sine. Evident, cele mai potrivite relații sunt cele în care, deși valorile sunt diferite, nu se bat cap în cap. Acestea aduc ceva nou în viața fiecăruia dintre cei doi, fiecare luând un plus de la celălalt și oferind de la sine cât mai mult.

Cât despre modul cum trebuie ajutați copiii să învețe, nu vorbesc acum pentru profesori, (ei nu vor avea timp să facă lucrul acesta, din nefericire!, la clasă), ci pentru părinți: trebuie cunoscute valorile copiilor – cele trei mari valori – și când au câte o sarcină de îndeplinit trebuie implicate toate aceste trei valori în așa fel încât copilul să fie satisfăcut că și-a împlinit dorința de a fi în zona lui de bine, iar informația, învățătura i-a rămas în creier, i s-a imprimat printr-o activitate care l-a satisfăcut.

Mda, aceasta înseamnă să fii părinte – vă spun eu, mai bine renunțați la ideea de a face copii! 🙂 🙂 🙂

Închei cu un gând care ar putea să îi ajute pe cei ce cred că nu e locul lor pe acest pământ: *Oamenii nepotriviți schimbă lumea; cei care se conformează și intră în cutiile pe care le-a realizat lumea pentru ei nu fac altceva decât să tragă o ușă după ei și să stea acolo, cuminți. Ceilalți se străduiesc să-și realizeze și ei propriile cutii, iar aceste cutii sunt lucrurile care transformă realitatea prin originalitatea lor.*

P.S. #Teapreciez, Camelia, pentru că mi-ai făcut cadou acest seminar, la care știai că vreau să ajung și nu-mi puteam permite. De asemenea, vă apreciez pe toți cei care ați făcut față de mine astfel de gesturi, daruri mai mari sau mai mici, prin care mi s-a împlinit un vis; dar îi apreciez și pe cei care au făcut aceasta pentru cunoscuții lor – chiar dacă aceștia sunt pentru mine *necunoscuți*. Bunătatea unora aduce lumină în viața altora și lumina este cea care ne ajută să vedem frumusețea; nu întunericul!

A, și să nu uit. Aprecierile mele merg și spre Olympus, care ne-a oferit produsele sale ecologice; lapte, kefir și iaurt de vanilie. Ați fost foarte generoși!  (nu numai că ne-au dat să mâncăm acolo, dar ne-au oferit și pachețele pentru acasă) Drăguții de voi! 🙂

A mai scris despre acest eveniment și Ana.

2

Depresia (2)

Adolescenții au impresia că în viață e totul sau nimic. Așa credeam eu cand am ajuns la liceu: dacă nu m-am îndrătostit de niciun coleg *din prima*, n-o să fie nimic între noi. Ei bine, în clasa a 12, după ce ne văzusem de atatea ori la ore, în pauze și în afara liceului, unul dintre colegi a început insistent să stea pe langă mine. Insistența lui era foarte bine țintită: o fată care se simte centrul atenție pică repede în plasă 🙂 . Eu spuneam: *Am schimbat ruta și am văzut la librăria cutare nu știu ce frumusețe.* A doua zi la mine pe birou era lucrul respectiv. Eram în mijlocul orei de biologie, cu geamurile deschise, de cald și eu îi șoptesc prietenei mele: *ce-aș manca niște paleuri!* Și cavalerul se ridică ușor din bancă, se așază la fereastră, trece un picior peste pervaz, pe al doilea (da, eram la parter – desigur!!! de la etaj nu cred că o făcea!!! 🙂 ), se aud pașii lui alergand prin curtea liceului, la dus, la întors, se văd mainile cățărandu-se pe pervaz, se aude un pasait, colegul nostru de langă geam ia punga cu paleuri și-l ajută să urce, iar îndrăgostitul se așază la locul lui, rugandu-i pe ceilalți să-mi treacă din mană în mană bunătățile… (Nu întrebați despre profa de biologie – era una dintre acele profesoare care nici nu te fascinează cu materia, nici nu se uită la tine în timpul orelor, stă doar cu spatele la clasă și cu creta pe tablă, fascinată de materia ei, dar absolut nepricepută să te prindă cu predarea  ei!!! 🙂 S-au mai petrecut multe evadări de acest fel, pentru pofte din cele mai diferite, iar ea nu a sesizat niciodată lipsa nimănui!)

Ei bine, Revoluția din *89 ne-a prins în clasa a 12 și după ce ne-am întors din vacanța de iarnă, am primit un cadou mare,  cu de toate: dulciuri, fructe, jucării. Pe ursulețul cel mai drăgălaș, unul delicat, portocaliu, îmbrăcat cu o hăinuță galbenă cu picățele maro, era scris: Te iubesc. Sin.

Am aflat că toate acele bunătăți erau aduse de cumnatul lui pentru fiul său, adică pentru nepotul prietenului meu, da?, dar el furase din toate și pentru mine 🙂 : *Că ce știe ăla de 9 luni despre jucării! Tu te bucuri mai mult de ele!* 🙂

Am avut colecție de 150 de ursuleți, pe care i-am dat în stanga și în dreapta, imediat ce am terminat liceul – unul singur am păstrat. Pe cel portocaliu.

Și zilele acestea, cand pregăteam mutarea, cand nu aveam unde pune toate lucrurile, oricat de dragi îmi erau, am decis să dau din colecția care între timp se refăcuse: atunci l-am strecurat și pe ursulețul bătran în sacul cu jucării pe care Furnica Minunica l-a folosit ca să realizeze cele 71 de cutii pentru Shoe Box.

Odiseea ursulețului continuă: Minunica îi spală semnătura prietenului meu (îl chema Sorin și mie-era lene să-i zic tot numele așa că luam doar prima literă și ultimele două), scrie Ana și merge să ofere acest dar unei fetițe care, împreună cu 5 frați ai ei, își caștigă singuri existența, părinții fiind un fel de copii ai lor, nu protectorii lor.

Am spus toată povestea aceasta lungă pentru o concluzie simplă: ești deprimat? Uită-te în jurul tău de două ori: prima dată în casă! Sunt foarte multe lucruri de care nu te-ai despărți, pe care nu le-ai da, însă nici nu le folosești. Eu aveam ursulețul de cați ani? 25! Nici copilului meu nu i l-am dat să se joace cu el, nici apoi nu mi-a trecut prin cap să renunț la el… Cate lucruri aveți de 25 de ani? Nu v-a ajuns să vă bucurați de ele? Sunt unele și de 30, 40, dar chiar și de 10 sau 8, care și-au făcut datoria față de voi. Nu vă mai spun nimic, iar pe alții i-ar bucura, bucuria lor făcand ca depresia voastră să-și ia traista la plimbare și să plece în bejenie la altă casă, pardon, 🙂 în altă inimă.

După ce priviți și vedeți ce e de dat, priviți pentru a doua oară și vedeți cui să dați. Din ceea ce am avut eu de dat, Minunica a făcut mai multe categorii de daruri: pentru Shoe box, pentru un așezamant, pentru oamenii străzii, pentru un orfelinat…

Depresia fuge de la oamenii preocupați de oameni. Dar se ține ca scaiul de oile lui Moromete, dacă suntem preocupați doar de noi înșine. Depresia e dată și de anumite procese fiziologice, dar pe langă medicamentele necesare, uneori, emoțiile pozitive vindecă mai sigur decat chimicalele… Ori a fi bun aduce o emoție pozitivă pe care nici a primi ceea ce ți-ai dorit de-o viață nu ți-o poate da!

Rețea antidepresie de azi este bunătatea prin renunțarea la ceea ce ai din belșug pentru a oferi celor care au nevoie de așa ceva.

(Minunica îmi povestea că pusesem chiar și o pereche de șosete mai ponosite pe care i le-a oferit unui copil mic de pe stradă… care avea doar adidași pe piciorul gol, în vreme ce afară erau 3 grade. Cand mi-a arătat poza cu picioarele în sfarșit fericite ale micului copil, mi-am dat seama că, și dacă-mi dădea cineva un palat, nu eram așa de încantată: palatul trebuie îngrijit, dichisit, cere un anumit statut și o anumită zbatere pentru a-l întreține; pe cand faptul că cel mic spune: *sunt calde acum picioarele mele* te determină să înțelegi că nu 7 camere contează, ci să fie și cei din jurul tău fericiți.)