7

Această întâmplare simplă…

În fiecare lună, ne întâlnim la Biblioteca Emil Gârleanu, pentru a discuta despre o carte pe care o decidem la finalul întâlnirii… Participantele vin însoțite de copii, unii dintre ei sunt atât de micuți încât ai impresia că și-au scos jucăriile la plimbare niște adolescente frumoase.

(Îmi amintesc, după cutremurul din august 86, nu suportam să-mi las jucăriile singure în casă, în ideea că ar putea să se dărâme blocul pe ele. Nu plecam din casă decât la școală și la bibliotecă. Ori la școală nu aveam cum să le iau cu mine – nu încăpeau în geantă: dar stăteam tot timpul cu gândul la ele și mă consolam cu ideea că, dacă se întâmplă ceva, ajung rapid la ele, școala fiind peste drum de blocul meu. Însă biblioteca era în celălalt capăt al orașului, așa că puneam într-un coș toate jucăriile și le duceam după mine, ca să mă asigur că am asupra mea lucrurile cele mai importante – dacă pe vremea aceea ar fi existat cărți, aș fi cărat probabil cu mine un geamantan de cărți, zilnic :-), numai că la noi în oraș rar ajungeau cărți, iar cele care apăreau se vindeau pe sub mână, de aceea erau doamnele de la librărie cele mai cunoscute din oraș, avându-i la picioare și pe doctori și pe profesori și pe ingineri!!!)

Astăzi a fost o ultimă întâlnire din acest an și ne-am adus cadouri – câte o carte dintre cele pe care le îndrăgim. Le-am așezat pe toate sub un fular și fiecare a întins mâna și a tras de acolo o carte…

Natalia, cea de la care este cartea pe care am primit-o eu, mi-a mărturisit că atunci când a ales cartea a zis: *Poate să cadă oricui, dar nu ei (adică MIE 🙂 ), pentru că ea este interesată de cu totul alte lucruri…*

Și toate prințesele din jurul nostru au spus: *După cum se vede, cărțile ne aleg pe noi, nu noi pe ele.*

Am *Sora* lui Rosamund Lupton, am citit deja din ea 150 de pagini, întrerup totul pentru ora de sport, apoi mă voi întoarce și cred că toată noaptea nu voi dormi, de curioasă cum curge acest bestseller…

Nu știu de pe unde sunteți, cum vă petreceți timpul, dar, dacă vă trece prin cap să începeți un club de lectură, puneți în practică acea idee. Nu vă dați seama ce binecuvântare este să auzi 10 – 15 persoane vorbind despre aceeași carte – din câte unghiuri pot fi tocate mărunt ideile și câte experiențe de viață te ajută să o poți duce la capăt pe a ta.

Eu sunt fericită că fac parte din Clubul Părinților Pre(a)ocupați de Lectură. 🙂 🙂 🙂

Anunțuri
0

Aripi – Aprilynne Pike

Eticheta bibliotecii o caracterizează ca SFantasy… Trebuie să recunosc, citești 10 capitole și nu ai niciun pic senzația că se va întâmpla ceva anormal, pentru că e vorba despre oameni. Punct. Până în momentul în care … umanul se confuntă cu lumea plantelor.

Întrebarea este: Cum ar putea o plantă să învingă un troll superputernic?

Viclenie; viclenie și viteză. Sunt singurele avantaje pe care le am. – răspunde personajul respectiv, care mai apoi aduce un dar și, când eroina exclamă: *Încă un lucru care să-mi amintească de tine?*

răspunde emoționant: *Niciodată nu poți avea prea multe amintiri*.

Romanticii cred că vor gusta clipa, pentru că, da, din amintiri e construită viața noastră.

Cartea este pentru adolescenți. Care ar putea înțelege mult mai mult din această frază decât că cineva e pus la punct, să-și vadă de treaba lui. Ar putea să-și însușească acest gând – că e nevoie de răbdare și de așteptare până când ceea ce e normal să se întâmple va lua ființă.

*Nu ai dreptul să știi totul numai pentru că ești una dintre noi. Nu încă. Chiar și pe tărâm, zânele tinere nu au voie să intre în lumea oamenilor până când nu-și dovedesc loialitatea; asta dacă au voie. Mă rogi să-ți dezvălui unul dintre cele mai mari secrete ale speciei noastre. Nu poți să-mi ceri asta.*

Să vă spun sincer, pe mine cel mai mult m-a impresionat expresia de la final a lui David, cel care-și învață prietena: *Cred că ar fi bine să-i spui adevărul. Bine, nu chiar tot… Ar fi bine să sari peste… , dar ar trebui să știe adevărul despre tine. Nu ar trebui să te ascunzi în propria casă.*

Cum suntem noi în propria casă? – o întrebare legitimă. Ce știm despre cei din jurul nostru?

Probabil că, dacă fiecare dintre noi ar contribui cu câte ceva, viața ar fi dulce, o continuă fericire. De aceea, Laurel, eroina principală, spune spre final: *Am ceva pentru tata. Am ceva și pentru tine, mamă. Niciodată să nu pleci într-o călătorie fără să aduci cadouri, nu?*

Dacă mai adaug și că este o carte în care se prezintă o dragoste pură, drăgălașă, veți pricepe de ce o recomand adolescenților: poate vor învăța să o ia mai încet când încep prieteniile.

9

Fat pig

Nu că aș vrea să vă uimesc în ceea ce privește cunoștințele mele care v-ar putea ajuta de Ignat: de vreo trei ori, când eram mică, am auzit disperarea porcului înjunghiat și pentru mine nu există acest episod, nici măcar de curiozitate, nici măcar ca tradiție.

Cand spune fat pig mă refer la o categorie de copii care, și dacă ar fi așa, ar avea dreptul ca măcar cei din familiile lor să îi iubească și să îi consoleze pentru că au ajuns să ia multe kg în plus… Dar am ales *fat pig* pentru a începe cu ușurelul, căci eu am descoperit părinți care oferă cadouri de 4000 de lei copiilor la 2-3 luni, însă când se enervează pe ei, chiar dacă sunt cu alții de față, îi categorisesc: nebunule, idiotule, imbecilule, cretinule… Să mai spun cuvintele urâte pe care le aruncă părinții copiilor lor? Sunt exact cuvintele pe care și le aruncă în multinaționale sau în cancelarie, persoane mature, care consideră că viața stă în a-i pune pe ceilalți la punct cu dispreț.

Eu nu i-am spus copilului meu niciodată nici măcar prostuțule, ca să nu mai vorbim despre prostule, neputinciosule, împiedicatule, *luzărule* 🙂 sau mai studiatul în școală *loază*!

Dar ce faci dacă ai un copil pe care l-ai ocrotit emoțional și ai vrut să-l încurajezi prin cuvinte și acest copil e nevoit să stea în bancă sau se împrietenește cu un altul căruia i se aplică acest tratament permanent.

Când ți se spune: lupule, te crezi lup, când ți se spune fat pig, te vezi deja râmător și tot ceea ce ai tu de dat este duritate ori lipsă de emoție. Mie, personal, nu mi-ar fi plăcut când copilul meu era mic să aibă un prieten care să se considere, după profețiile părinților, fat pig, împiedicat, neputincios, retardat… Și totuși a avut, iar perioada când a fost alături de acest copil a fost cea care l-a tras înapoi, chiar dacă eu aveam doar cuvinte tapetate cu bobițe de rodie și învelite în strat de glazură de ciocolată și căpșuni.

Acum vorbesc părinților: nu e destul să spuneți copiilor cuvinte delicioase, care să-i mângâie și să-i vindece, mai trebuie să-i cunoașteți și pe părinții prietenilor lor. Puteți fi entuziasmați de acești părinți pentru că sunt doctori, ingineri, economiști, profesori, avioatori; dar profesionalismul lor nu duce obligatoriu la un minim de bunătate când sunt scoși din fire de cei cărora le-ar da daruri și de la capătul pământului și de pe lună, dar nu le-ar trece cu vederea o gafă…

Din categoria fat pig fac parte multe alte cuvinte și, dacă le descoperiți la prietenii copiilor voștri, decideți ce e mai bine să faceți.