0

Tout en haut du monde – La capătul lumii

Probabil că dorul de-a auzi niște cuvinte în franceză m-au determinat să văd filmul (realizat în 2015), altfel nu-mi pot imagina de ce am reușit să stau să se și termine. Nu că nu ar fi drăguț și nu ar fi subiectul interesant, dar – studiu de caz pe om mare, nu mai zic de cel pe copii mici – am înțeles apoi că tocmai lipsa de strălucire specifică celorlalte desene mă determina să tot refuz vizionarea. Însă am rămas pe metereze, curioasă de întâmplarea în sine și mai ales pentru a observa un aspect care este reprezentativ pentru film – stilul este inspirat de posterele feroviare americane din anii 1940.

Culorile nu sunt sofisticate, nu se varsă niciun pic de sânge, deși e vorba despre un drum neobișnuit, spre Pol, cu ceva pățanii… Eu mă întreb cum de n-am auzit despre această peliculă – a, dar ce întrebare este aceasta? Reclamă se face unui anumit gen de filme nu celor din care poți învăța istorie și geografie 🙂 , ori despre o pasiune pe care o duci la capăt cu prețul vieții sau despre un sentiment pentru bunicul tău, care te împinge să le demonstrezi tuturor că el a dus la capăt ceea ce a început (nu, așa cum râd toți, era numai un visător neputincios!).

Sacha, fetița de 15 ani, nu prea este pe gustul părinților ei, care-i oferă primul bal, iar ea visează să-l repună în drepturi pe Oloukine, bunicul ei, dispărut în încercarea de a revendica Polul Nord pentru Rusia. Întâmplarea se desfășoară în anul 1882 – supărându-i pe părinți, ea fuge de acasă, având asupra ei cerceii de la bunic și amănunte despre călătorie – scrise de mâna lui.

În vreme ce bunicul dorea să pună steagul rusesc la Pol, fetița mai degrabă își dorește să reabiliteze imaginea lui, străduindu-se să găsească nava lui, dispărută. În călătoria ei, învață multe, de la faptul că poate fi înșelată, până la a fi slujnică, pentru că prințesele care nu au unde dormi, dar au un scop, se apucă de treabă, nu stau pe gânduri.

Lumea ghețarilor este plăcută pe canicula aceasta, dar nu numai pentru senzația pe care o creează pentru cel încălzit, ci mai ales pentru grandoarea pe care o redă: iceberg după iceberg, revărsare de umbre și lumini, ceață, crăpături în gheață,  vânturi nemiloase. Și păsări în zbor… 

Un cu totul alt film pentru copii decât cele obișnuite – un adevărat film!

Reclame
2

Arta visării – Lucy Keating

Titlul acesta mă face să-mi doresc să revin cu un articol care să vorbească despre experiențele noastre de zi cu zi, referitoare la visare – cea cu ochii deschiși și cea din timpul somnului.

Deocamdată, aș dori să vorbesc despre cartea de la Editura Trei, din colecția Fiction Connection. Se ia o fată a cărei mamă a părăsit-o pentru a fi primatolog și se urmărește viața ei – ce este ciudat, doar sunt sute de mii de astfel de persoane? Diferența e dată de aspectul nopții – visează același băiat, alături de care își petrece timpul în cel mai interesant mod, de la călătorii la emoții. Clipa de năvală a problemelor este aceea când îl întâlnește pe acest Max, stă față în față cu el și … trebuie să decidă – îl lasă să rămână alături de minunata lui prietenă, acceptă să-l piardă, face ceva pentru a întrerupe visul permanent în care este alături de el?

O carte nu numai pentru adolescenți, ci și pentru cei care au rămas captivi într-o lume din trecut, o lume în care au fost fericiți și care a fost aruncată în aer acum – o carte din care înțelegi ce trebuie făcut pentru a trăi cu adevărat și la ce sunt bune visele…

0

Cele 13 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru

de Walter Moers.

Dacă v-ați plans vreodată că Biblia este o carte cu un volum mare, uitați această părere: priviți biografia micului urs care a colindat de bebeluș într-o coajă de nucă și a fost găsit de pirați și veți descoperi că e mare adevăr în ideea *omul cat trăiește învață (descoperă alte cărți de dimensiuni mari – în situația noastră)*.

Ursul de fapt este cel care ne prezintă personajele Enciclopediei minunilor, formelor de viață și fenomenelor ce necesită explicații din Zamonia și împrejurimi, a prof.dr. Abdul Privighetorul. Cum nu mă dau în vant după figuri mitice, mitologice și magice, nu m-am apucat să le și învăț, dar m-am străduit să înțeleg cate ceva despre fantoma spiridușă, vrăjitoarea – păianjen de pădure, trolul de subsol și bologul (acestea fiind personajele din primul capitol), după care au urmat alte făpturi de acest gen (da, imaginația scriitorului este bogată și uneori ironică, însă umorul lui nu m-a prins, pentru că dacă nu mă îndrăgostesc de personaje, degeaba mă pui să le văd cu ochii minții pe ecranul zugrăvit de cuvintele tale). Recunosc, valurile carcotașe au fost preferatele mele, dintre personajele aiurite ale cărții, poate tocmai pentru că seamănă cu ceea ce e viața la ora actuală: observații cinice cu privire la situația fără ieșire…

Deși ar putea părea de copii (titlul amuzant, imaginile – sunt ele alb negru, dar au ceva copilăros, chipul inocent al ursulețului călător, făpturile inventate), cartea este clar inamicul numărul 1 al cititului. Dacă vrei să-i faci pe copii să urască lectura, dă-le-o în mană. Nu că nu ar fi interesantă, dar are primul dialog la pagina 66 (doar cei obișnuiți cu cititul pot îndura să ajungă acolo ținand-o într-un povestit, fără un schimb de replici), are subtilități pe care în zilele noastre doar adolescenții obișnuiți cu exercițiul cititului le pot prinde din zbor și – mai ales – e dificil de ținut în mană (volumul și modul de lipire al paginilor).

Un lucru e clar: celor care le plac lumile paralele 🙂 , plictisiți de viața mondenă sau jinduind la ea și neavand-o, o voi lua în seamă, în rest, o vor răsfoi și apoi o vor așeza la locul ei.

Mi-ar plăcea să aud o persoană care a citit cartea, declarandu-se entuziasmată de ea.