2

Numără stelele – o poveste din Copenhaga

Cartea apărută la editura Arthur este una dintre cele care formează caractere. O carte care vorbește despre trecutul în care copiii aveau curaj și  tinerii își dedicau viața unei cauze. Scriitoarea Lois Lowry are 30 de cărți pentru cei *în formare* și declară că îți măsoară succesul ca autor prin capacitatea de *a-i ajuta pe adolescenți să-ți răspundă la întrebările cunoscute de viață, identitate și relații interpersonale*. Având cărți pe lista programei obligatorii sau 🙂 fiind interzisă în școli, nu se prea sinchisește de aceste atitudini pe care la au cei cu răspundere în educația copiilor pentru simplul fapt că a îmbunătățit relațiile umane ale celor care i-au citit cărțile.

Familia daneză care este personajul principal al cărții are trei fete – o dată pentru că fata cea mare Lisa se află în viață, a doua oară pentru că, deși Lisa moare, o iau la ei pe Ellen, evreica pe care o urmăresc nemții (totul se desfășoară în timpul ocupației naziste!).

Regele iubit al Danemarcei – Christian al X-lea – mergea pe stradă în fiecare dimineață și germanii nu au reușit să-i facă pe danezi să nu mai aibă sentimente pentru el. Mai mult chiar – copiii credeau că, dacă se uită regele în ochii lor  sunt speciali  pentru totdeauna căci însuși regele i-a salutat. Pe de altă parte, în timpul plimbării de dimineață, un neamț a întrebat: *Cine e omul care merge călare?* Aflând că este regele, s-a interesat unde-i este garda de corp. Încercați să ghiciți răspunsul – *Toată Danemarca este garda lui de corp.* Da, sună bine. Pe de altă parte, același rege a cerut să fie distrusă flota navală a țării, pe măsură ce se apropiau trupele germane – decât să preia nemții vasele pentru folosul propriu, mai bine fără ele! Era oare trist regele pentru că a pierdut flota? Dimpotrivă, era mândru…

Cum e cel de la conducere așa sunt și cei pe care-i conduce. 7000 de evrei au fost ajutați de danezi să ajungă în Suedia, țară în care germanii nu conduceau și pe care nici nu au abordat-o pentru a o supune. Cum anume au reușit unii dintre ei să ajungă în țara libertății povestește Lois Lowry, folosind mărturii ale unei prietene care a trăit în acea vreme.

O carte despre curaj este o carte pe care ar trebui să o citească nu numai cei mici, care se vor forma gata să-și asume responsabilitatea pentru cei din jur, ci și părinții lor, care au cam uitat să țină cont de nevoile celorlalți, ajungând să se gândească doar la ei înșiși și ai lor.

Lectură plină de folos!

Reclame
0

Aripi – Aprilynne Pike

Eticheta bibliotecii o caracterizează ca SFantasy… Trebuie să recunosc, citești 10 capitole și nu ai niciun pic senzația că se va întâmpla ceva anormal, pentru că e vorba despre oameni. Punct. Până în momentul în care … umanul se confuntă cu lumea plantelor.

Întrebarea este: Cum ar putea o plantă să învingă un troll superputernic?

Viclenie; viclenie și viteză. Sunt singurele avantaje pe care le am. – răspunde personajul respectiv, care mai apoi aduce un dar și, când eroina exclamă: *Încă un lucru care să-mi amintească de tine?*

răspunde emoționant: *Niciodată nu poți avea prea multe amintiri*.

Romanticii cred că vor gusta clipa, pentru că, da, din amintiri e construită viața noastră.

Cartea este pentru adolescenți. Care ar putea înțelege mult mai mult din această frază decât că cineva e pus la punct, să-și vadă de treaba lui. Ar putea să-și însușească acest gând – că e nevoie de răbdare și de așteptare până când ceea ce e normal să se întâmple va lua ființă.

*Nu ai dreptul să știi totul numai pentru că ești una dintre noi. Nu încă. Chiar și pe tărâm, zânele tinere nu au voie să intre în lumea oamenilor până când nu-și dovedesc loialitatea; asta dacă au voie. Mă rogi să-ți dezvălui unul dintre cele mai mari secrete ale speciei noastre. Nu poți să-mi ceri asta.*

Să vă spun sincer, pe mine cel mai mult m-a impresionat expresia de la final a lui David, cel care-și învață prietena: *Cred că ar fi bine să-i spui adevărul. Bine, nu chiar tot… Ar fi bine să sari peste… , dar ar trebui să știe adevărul despre tine. Nu ar trebui să te ascunzi în propria casă.*

Cum suntem noi în propria casă? – o întrebare legitimă. Ce știm despre cei din jurul nostru?

Probabil că, dacă fiecare dintre noi ar contribui cu câte ceva, viața ar fi dulce, o continuă fericire. De aceea, Laurel, eroina principală, spune spre final: *Am ceva pentru tata. Am ceva și pentru tine, mamă. Niciodată să nu pleci într-o călătorie fără să aduci cadouri, nu?*

Dacă mai adaug și că este o carte în care se prezintă o dragoste pură, drăgălașă, veți pricepe de ce o recomand adolescenților: poate vor învăța să o ia mai încet când încep prieteniile.