0

Nicolski – Nicolas Dickner

Am vrut să văd și eu cum este o carte care a luat premiul Anne-Hebert pentru roman de debut (în 2006).  Și, de ce nu?, să văd cum e în pragul extazului pentru că așa pretinde Le Monde: Dickner stârnește imaginația cititorului până în pragul extazului.

Până la extaz, am trecut prin agonie: eroul nenumit cumpără 30 de saci de plastic a câte 60 de litri fiecare, deci 1800 de litri capacitate totală. Acești 30 de saci au fost îndestulători, chiar dacă uneori a trebuit să îndese conținutul cu ajutorul piciorului, pentru a scăpa de tot ceea ce acumulase mama lui în timpul unei vieți. Că nu mai avea cine să se bucure de acele lucruri.

V-ați gândit vreodată ce se va întâmpla cu lucrurile pe care le strângeți, după ce nu veți mai fi? V-ați gândit vreodată de ce le aveți? Pentru mine aceste întrebări sunt importante: eu am trei mari colecții – de jucării (vor fi date, probabil, unui adăpost de copii sau, cu ocazia vreunui Crăciun, vor fi puse în câte o cutie de pantofi, doar îmi place să particip la acest stil de campanie), de cărți – vor fi împărțite între prieteni, mă gândesc eu, de jurnale – am 80 până în 22 de ani.

Eroul nostru găsește jurnalele mamei lui și se apucă să le citească; asta pentru că era un bookworm – nu-l bănuiesc pe fiul meu că se va uita vreodată pe ceea ce am scris eu, așa că da, jurnalele mele vor intra în cantitatea aceea de mulți saci ce se vor duce la gunoi.

Se pare că e mai bun minimalismul, 🙂 pe care eu nu-l sufăr, în vederea faptului că, la un moment dat mai mult vor fi de prisos lucrurile decât de folos. Mda, ce de bani ne-ar rămâne în buzunar dacă n-am mai face colecții sau n-am mai manifesta simpatie pentru anumite lucruri…

Pe de altă parte, tot la capitolul sic transit gloria mundi, aflăm că există un fel de 🙂 Enciclopedie Lavoisier, unde patroana magazinului în care lucra eroul, trecea numele cărților pe care le solicitau clienții. Erau nici mai mult nici mai puțin de 30 de volume, din 1971 până în 1989, iar unora dintre clienți le găsea cărțile după 10 ani sau 20…

*Mulți dintre clienții notați în acele pagini sunt morți de ani buni, alții nu mai sunt interesați de cărți, alții s-au mutat în Asia fără să lase vreo adresă și mulți dintre ei nu vor găsi niciodată cartea la care râvneau.*

Rândurile acestea, da, m-au pus pe gânduri. Apoi am început să citesc romanul și mi-am dat seama că nu e genul meu. Am trecut prin fiecare capitol, pentru a prinde esențialul, m-am străduit să văd subtilitățile care să mă impresioneze, pe mine ca ființă, nu pe mine ca mare critic 🙂 , dar nu am reușit să aplaud, așa cum o fac în cazul altora cărți.

Ceea ce nu cred că se va întâmpla cu alții, care adoră romanele fără prea mult dialog, cu descrieri de zone geografice diferite și etape istorice. Cei care vor să alerge prin timp, să treacă dintr-un an înapoi în altul, cei care vor să găsească legături între arheologi, pirați, specii de ton (mda, eviscerarea unui pește e descrisă interesant!) și o busolă stricată… sunt invitați să se apropie de carte.

Mi-aș dori să cunosc un îndrăgostit de această carte, pentru a-mi explica și mie care-i ideea. Și când spun aceasta nu glumesc. Aș vrea să înțeleg profunzimea ei; știți că, uneori, poți să te uiți la ceva și să nu-i vezi frumusețea, apoi îți deschide cineva ochii și te trezești din somn. M-aș bucura să fie așa și cu acest volum.

Anunțuri
0

Bookfest, 2017 – București

La deschiderea târgului, am fost lovită crunt de cele două cifre care sună cam așa:

  1. În Uniunea Europeană suntem pe ultimul loc la citit cărți pe cap de locuitor. Ultimul. Rar se ajunge la citit 10 cărți pe an, cel mult 2. De regulă niciuna. Și aceasta mai ales în mediul rural – mă întreb de ce nu se mai ridică niște dăscălițe ca cea despre care scria Goga, dăscălițe care să-și dedice viața *poporului* pentru a ridica o nouă generație minunată alcătuită din copiii de la țară
  2. Din piața de carte, 50% din cumpărături se fac în București. Întreagă țară – restul de 50%.

Ce să zic? Astăzi am avut senzația de împăcare cu mine, amintindu-mi că, atunci când am publicat prima mea carte, am cedat-o editurii în mod volutar pentru a fi distribuită la 10.000 de copii, în sate. Iar pe următoarele două le-am scos la cel mai mic preț al pieței – 5 lei, pentru ca să și le poată permite orice familie, să nu fie numai pentru elite (pentru că, să fim serioși, câți își permit să cumpere acele cărți înzorzonate și împopoțonate?).

Cu toate acestea, trebuie să recunosc, încă mă întreb ce s-ar putea face mai mult pentru ca cei din sate să aibă acces la citit, lucru care i-ar putea ajuta să viseze, să aibă speranță, încredere…

0

Cum să-l ajut pe copil să citească (mai mult)

Am descoperit articolul *Împrejurări fatale pentru cei care încă n-au deprins gustul cititului*. El mi-a adus aminte că cea mai mare durere a părinților este că cei mici ai lor nu citesc. Unii spun *dacă nu au exemplu în părinți*… Eu nu pot acuza așa – pentru că sunt mulți care citesc și ai căror copii evită cărțile. Așa că m-am gândit să reiau articolul respectiv și pentru cei care intră la mine pe blog cel mai mult la articolul *Fiul meu nu învață*. Vorba aceea…

Unde dai și unde crapă

Îți pică netul cu tot cu televizor sau ți se ia curentul și soarele e încă sus pe cer dar tu nu ai rebusul la îndemână și nici bani să ieși la o bere. Se întâmplă atunci să dai cu ochii de un volumaș pe care cineva l-a uitat odată la tine în apartament. Cum nu ai de ales, te apuci să citești din el și nu-l mai lași din mână nici după ce a revenit curentul.

Te apuci să-i citești copilului tău o poveste și descoperi că-ți place și ție ceea ce-i citești lui. Pe urmă aștepți să meargă la culcare ca să continui lectura de unul singur.

Faci curat prin casă și dai peste o carte căzută în spatele dulapului. Te pui să o răsfoiești și, după câteva pagini, lași curățenia pentru că mai întâi că vrei să termini cartea de citit.

Aștepți metroul sau trenul care întârzie. Te copleșește plictisul. Data viitoare, te gândești că o să iei cu tine, dar ți-e rușine de ce-ar zice oamenii. Așa că iei una mai serioasă.

continuarea aici.

Mulțumesc, Daniel Onaca pentru articol și idei, unele care-ar merge puțin *înscenate* copiilor ca să fie ajutați să se urnească pentru a citi…

2

Gaudeamus, 2014

Am stat 10 ore acolo. 10 ore. Nu, nu a fost mult mult timp 🙂 .

Doar că nu prea am avut ce vedea, din ceea ce mă interesează pe mine.

Asta nu înseamnă că nu am lăsat 500 de lei pe cărțile cumpărate… Doar că nu mai e ca pe vremuri cand lăsam 1200 de lei…

Dacă e să apreciez ceva, atunci chiar pot să spun că mi-au plăcut cărțile lui Gheorghe Vîrtosu, de la editura Adenium. Da, știu că nu ați auzit nici de el, nici de editură, dar cărțile lui în număr de 8 sunt un fel de povestiri terapeutice – este scriitor din Moldova de peste Prut (pentru cei care chiar se întreabă cine este acest domn cu 8 cărți, fiecare avand peste 300 de pagini, despre care Romania nu știe nimic…)

Pentru cei care aveți copii mici (eu nu am, dar oricum mi-am cumpărat această carte datorită pozelor superbe) la Flamingo GD – cartea Animale năzdrăvane. O superbă povestire despre animale complet zăpăcite, cam ca gașca mea de prietene… 🙂

De la Aramis, am luat Ușor de iubit, greu de disciplinat (și nu, nu e vorba despre soție sau soț 🙂 ci despre copil!) și 40 de jocuri de relaxare (pentru copiii între 5 și 12 ani – mă gandesc să le integrez și eu în viața mea, acum că am ajuns la 10 ani… 🙂 ). Tot ei m-au șocat cu o carte de rebusuri pentru cei de la 6-10 ani, cu 1 leu (excelentă!) și cu un set cartonat, Secretele corespondenței, la 2 lei… 🙂 Adică să-i învățăm pe copii să poarte corespondență scrisă de mană? Ce curaj pe noi… S-ar putea să ne dea peste nas… Sau să le schimbăm viața – în bine… Nu vom ști decat dacă încercăm.

Editurii Univers i-am cumpărat o singură carte, Șaizeci de povestiri – Donald Barthelme, dar ce entuziasmată am fost să descopăr așa creativitate la un singur autor…

Corint Junior m-a amuzat cu 24 de povești năstrușnice în așteptarea lui Moș Crăciun.

De la Carminis, am luat Comunicarea pentru clasa pregătitoare și clasa 1 – e foarte bine gandită și Din tainele compunerii – pentru clasa a 3-a – are sarcini provocatoare.

De la Editura Ștefan, am cumpărat *Lexicon de sentinețe, locutiuni și expresii filocalice sau Paradoxurile vieții duhovnicești*…

Am luat și multe altele, dar cred că cel mai bine e ca fiecare să se ducă acolo și să vadă ce i-ar prinde lui bine, din oferta destul de redusă, 🙂 , chiar dacă a fost așa de bogată prada mea de război…

Cum e primul an în care nu merg zi de zi, îmi pare rău că nu ne putem întalni acolo…

P.S. Nu mă întrebați dacă l-am văzut pe președinte, dacă i-am cumpărat cartea și dacă am stat după autograf. Oricat de mult aș respecta un om, cărțile au o valoare specială pentru mine, nu o semnătură pe o carte. Așa că da, în timp ce toți se zbăteau pentru a ajunge să fie la un pas de celebrul autor al cărții de doar 15 lei, eu inspectam piața de carte. Și nu am regretat.