2

Filmul A decent man – Un om la locul lui

Un bărbat urcă dealul pentru a ajunge la o biserică unde îl întreabă pe popă cum să fie cu nunta. Primul semnal de alarmă în cadrul discuției a fost răspunsul la întrebarea: *Cununia civilă ați făcut-o?* – Nu. Preotul, deși ezitant când află că e gravidă femeia, de data asta este categoric: Asta trebuie făcută.

Oare de ce nu s-au căsătorit cei doi scriptic, dacă am întrebat eu, fără să-mi dau seama că tocmai acesta este subiectul filmului.

Un om la locul lui nu aș numi niciun bărbat din zilele noastre. Expresia mi se pare învechită. Aș spune că e cumsecade, despre un bătrânel de la țară și că e de treabă, dacă e unul de la oraș, ori că e deosebit, dacă este un personaj care m-a impresionat. Un om la locul lui mi se pare din start că nu-și găsește locul printre cei cunoscuți de mine, căci pare din alt timp, din altă eră. Parcă așa și este eroul principal, până ajungi să pricepi cât e de modern 🙂 – se mișcă încet, vorbește rar, se comportă chiar bătrânicios. Ai putea să zici că e de vină faptul că e inginer în pustietate sau poate frigul de afară. Dar nu, după cum afirmă articolele scrise despre film, regizorul a vrut să surprindă în eroul principal – bărbatul obișnuit al zilelor noastre. Își face treaba, are o pereche sexy, se căsătorește curând cu ea și e foarte grijuliu cu lungimea fustei ei: cum că nu ar fi prea moral să poarte atât de scurt o femeie gravidă.

Limbajul de mahala e specific românilor, filmelor românești sau constructorilor? Nu știu să dau răspuns clar, așa că voi sări peste acest capitol – dacă vă dor urechile când se rostesc organe sexuale foarte des, nu urmăriți filmul. Dacă sunteți dintre cei care căutați ceva acțiune, ziceți pass. Căci vă garantez: după cum a participat la Festivalul de Film de la San Sebastian, 2018, în cadrul secțiunii New Directors, dacă ar fi participat la Festivalul de Scenariu cu replici puține – sigur ar fi câștigat. Nu cred că am mai văzut un film atât de tăcut.

Dar vorba românului: Mutu tace și le face.

Dacă aveți totuși timp de pierdut și vă încumetați să vedeți pelicula, să știți un alt lucru: mult din acțiune se petrece pe șantier (dar nu vă imaginați că acțiune înseamnă intrigă. Nu, înseamnă numai niște discuții despre construcții și chestii care oricum nu au legătură cu subiectul filmului 🙂 ). Așa că, dacă asta nu vă place, săriți peste acest film.

Și totuși mie ceva mi-a plăcut – nu filmul, ci criza redată. (mai degrabă ar trebui să citesc romanul pe care e bazat filmul, Firesc – Petru Cimpoeșu, cred că voi căuta cartea, dar sper ca ea să fie mult mai interesantă decât scenariul.)

Zice-se că regizorul Hadrian Marcu afirma așa: „În mod instinctiv, oamenii caută afecțiune, dar afecțiunea vine la pachet cu o altă persoană, ceea ce poate face situația complicată. Câteodată e de preferat singurătatea, dar aceasta nu este o opțiune pe termen lung. Această contradicție creează pentru unii dintre noi o permanentă stare de conflict. Filmul încearcă să redea lupta interioară a unui bărbat și eșecul acestuia de a se înțelege pe sine. Eșecul de a evolua pe plan personal și degradarea cauzată de repetarea inconștientă a greșelilor.” (Un interviu cu regizorul aici.)

“Petru este om singur. Este un om care se autoizolează, un om al cărui adevăr interior este în conflict cu convenția socială și atunci caută locuri mai retrase, unde poate fi lăsat în pace, să fie așa cum își dorește. Laura îi oferă lucrurile care îi lipsesc – căldură, casă, emoție –  în timp ce Sonia îi oferă un alt tip de relaționare, să fie lăsat în pace atunci când are nevoie de asta. În Sonia găsește un prieten și, în același timp, un partener, în timp ce în Laura găsește o femeie și un partener.”, spune Bogdan Dumitrache în ziarul Metropolis despre personajul pe care îl interpretează în filmul “Un om la locul lui”.

Părerea mea despre filmul în sine (cazul lui Petru, sărmănuțul bărbat cu fundul în două luntre, ar trebui analizat în altă parte, psihologic!) se aseamănă cu a celor care au scris acest articol.

Cert este că unuia ca Petru numai titulatura de un om la locul lui nu i se poate pune. Poate mai degrabă – un bărbat iresponsabil sau un bărbat ce tărăgănează sau un bărbat pe care nu ai vrea să-l cunoști.

Despre film – ziceți ce vreți.

 

 

6

Despărțire după 38 de ani, libertate pentru prima dată

În urmă cu 38 de ani, doi tineri s-au căsătorit. Azi, când ar trebui să serbeze, ea are bagajele făcute să plece, pentru că el a dat-o afară și deja s-a pronunțat divorțul. Femeia îmi spun: *Cum să fac partajul: În afară de faptul că eu am stat aici și am muncit pentru a întreține lucrurile, toate erau așa de când am venit eu. El era stăpânul casei și al fabricii care se află lângă casă. Dacă eu fac partaj, cine știe ce scandal mai iese; și-apoi ce nevoie mai am eu de ceva de la el, dacă el nici când ne înțelegeam nu schimba niciun cuvânt cu mine – dacă primesc dreptul să stau într-o cameră aici, nu cumva o să ajuns să vărs venin, din cauza scandalurilor pe care le face, datorită tulburării lui bipolare, pe care am suportat-o cât am știu că e al meu, dar pe care acum chiar că nu aș mai putea-o îndura, știind că mă urăște atât…*

Doamna aceasta minunată are un singur copil, căruia – pentru că atât de îndrăgostită a fost de tată – i-a pus numele lui. *De ce să fac partajul? Oricum, totul îi rămâne copilului. Așa că nu are rost să mă dau eu mare că merit ceva. Copilul merită însă totul.*

Astăzi vor veni două mașini să ridice tot ce are ea, rețineți – doar cărți și haine, nicio piesă de mobilier, niciun obiect, chiar dacă ea l-a cumpărat, chiar dacă ea a lucrat, în vreme ce el a stat acasă, ca bolnavul lui pește prăjit. Fiul i-a cumpărat o garsonieră la Râșnov și acolo va locui până la final, având grijă de nepoți.

Mă uit la ea: a fost bolnavă de cancer și a intrat într-un tratament de probă cu niște substanțe pe care atunci le creaseră. La unele dintre colegele ei, tratamentul nu a avut rezultat, la ea, da. Și-a reluat viața și locul de muncă. Noi am cunoscut-o pentru că era asistenta doctoriței de familie și copilul meu de bebeluș și până la adolescență doar cu ea a crescut, cu zâmbetul ei, cu desenele ei cu rățuște, cu bucuria ei de a-l vedea zâmbind.

Azi pleacă și mi-a lăsat un cadou alcătuit din două piese: acum 40 de ani, la sfârșitul liceului, purta o rochie neagră de catifea, care se pare că nu intră pe nicio altă persoană din anturajul ei, în afară de mine. Și un fel de capă, care să facă din mine o persoană elegantă. I-am dat și eu haina mea preferată de iarnă, rugând-o ca, dacă nu o poartă, să o ofere unei fete care nu a avut în viața ei ceva modern, unei fete care va tresări de fericire să poarte acea culoare și să aibă un asemenea model la haină. Mi-a promis că o poartă ea, pentru că nu are nimic atât de gros, în capitală vremea fiind mai liniștită decât la Râșnov.

Am crezut tot timpul că lucrurile se vor schimba: că el va renunța să o alunge, că o va ruga să rămână, că o va accepta chiar dacă nu de plăcere cel puțin de ochii lumii sau de rușine față de copilul lui, de rușinea norei și mai ales de rușinea mamei lui, care tot timpul i-a ținut partea soției, știind că el este ciudat. Nu, nu s-a schimbat nimic. Ea pleacă și de acum ne va așptepta acolo, la munte, unde vom vedea și noi pentru prima dată parcul cu dinozauri, unde ne vom plimba cu ea pe cărările de munte pe care le va descoperi încetișor, căci ce mai știe ea despre acele locuri, fiind plecată de 40 de ani?

Există oameni pe care îi iubești, deși nu-ți sunt rude și ai vrea să faci schimb cu mulți din familia ta pentru a-i primi pe ceilalți să fie cu tine mereu. Există oameni care merită îmbrățișați pentru ceea ce sunt și alintați pentru ce au făcut bun și nu a fost observat de ceilalți.

Pentru mine, doamna M este o învingătoare. Nu a fugit când îi era greu cu soțul lângă ea, dar a plecat când el s-a pronunțat pentru așa ceva… Nu-i așa că a făcut exact ce trebuia? Poate el o să cadă bolnav la pat și ea ar trebui să-l îngrijească încă 30 de ani de acum încolo. El a considerat că nu are nevoie de o astfel de îngrijitoare, așa că ea este dezlegată de o asemenea responsabilitate. În plus, este o femeie de 60 de ani, care arată de 45 și merge într-un loc unde oamenii au respectat-o mereu și nu se știe cum se poate scrie istoria…

Un șut în fund, un pas înainte… Urât spus și răutăcios gest, dar rezultatul e cel care contează.

O iubesc pe doamna M cu toată inima mea și îi doresc să fie fericită.

Va fi. De ai lui, Dumnezeu are întotdeauna grijă. Oriunde ar fi obligați să se refugieze pentru că sunt alții care nu-i suportă.