1

Despre a susține un seminar

De-a lungul timpului, am fost o mașină de *seminărit* sau *seminariat*. Toate s-au adresat sexului frumos și celor gingași (sper că ați identificat copii sub această denumire, ok?). Recunosc, nu le-am organizat eu – eu doar le-am susținut. În orice oraș am fost, eu am urcat pe scenă și am spus ce era de spus, am ascultat ce mi s-a răspuns și apoi am plecat. Cred că organizatorii de seminare sunt niște eroi pentru că trebuie să demonstreze celor din exterior că ceea ce va fi în interior este de valoare.

Dacă tot vorbim despre valoare – fiind neprețuită informația, niciodată nu am cerut bani pe ceea ce am rostit cu patos și implicare.

Dar cred că lucrul acesta nu se va mai întampla. Dintr-un motiv foarte simplu: cand nu dau bani, oamenii care se înscriu *că vor veni* își permit să nu apară, să nu anunțe și tu, cu toată comoara ta pe care o ai de oferit, pierzi timpul pe care îl puteai folosi într-un mod atat de interesant, în favoarea ta.

La atelierul de scriere, pe care l-am oferit cadou, puteau să se bucure de atmosfera creată în drăgălașa și roza ceainărie de la capătul liniei 21, niște copii care să fie fericiți pentru ceea ce se prezenta. În schimb locurile au fost ocupate de copii care nu s-au prezentat pentru că au avut concursuri, excursii sau alte chestiuni care sigur nu au apărut peste noapte… Oamenii își înscriu copiii pentru a le vedea agenda plină; cred că părinții au o obsesie – să se laude în fața celorlalți părinți că-și cultivă odraslele. Și maii au o obsesie – să nu facă ceea ce se laudă.

Un lucru este foarte clar: copiii care au fost prezenți au avut un stil așa de lipicios încat m-au determinat să mă aplaud pentru că am acceptat invitația Clubului Morișca. În ceea ce-i privește pe absenți, sunt convinsă că, după ce va exista o taxă, vor înțelege că nu se mai pot bucura lipsindu-i pe cei cu adevărat interesați de locurile care li se cuvin.

După 10 ani în care eram convinsă că *ceea ce ai primit gratis, gratis trebuie să dai* (și doar ideile le-am primit de la Atotștiutor, talentele tot de la El… cum să consider că m-au costat ceva?), am ajuns la o concluzie: cine își însușește ceva gratis este mai nerecunoscător decat oricare altă categorie de oameni.

Categorică observație, dar asta este: experiența te învață.

1

Bucureștiul păsărilor

Dimineața, aștept 301 în stație la ASE. Și-mi cantă păsările de zici că sunt în pădure. În copacul din fața casei mele erau pițigoi albaștri, mari și mici. Dansau continuu, cantau și se distrau fără să țină cont de amenințarea din celălalt copac: aflat la 3 m, era copacul pisicilor vagaboande din care ele vanau păsările.

Azi am fost la targul de la Casa Universitarilor, Bounty Fair. Producători romani, designeri romani, oameni creativi, cu ateliere pentru copii. Am fost și eu unul dintre copii, petrecand 4 ore la decorarea unei căsuțe de păsărele, la standul Clubului Morișca. Alți copii s-au ocupat de decorarea hrănitoarelor sau pur și simplu a unor lucrușoare pe care se puteau bucura.

A fost o plăcere să mă delectez vorbind despre păsări – atat cu șefa Moriștii, cat și cu celălalt deținător al standului, Cosmin Mihai. Îl știam de la grupurile de iubitori de păsări de pe FB, ceea ce îi dă credibilitate în tot ceea ce întreprinde pentru *drăgălirea* lor, în orice anotimp. Încep să mă îndrăgostesc de Hortieco, și ce e mai dificil e că dacă faci pasiune pentru ceva care mai e și de folos chiar nu te mai oprești din acest vartej… 🙂

Mi-am promis că la fiecare targ voi cumpăra cate ceva care să mangaie viața păsărilor sălbatice… Cand a zis Domnul Hristos:  „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.” – cred că se gandea și la faptul că le face condiții să trăiască prin mana oamenilor care iubesc natura…