0

Tinerețile lui Daniel Abagiu – Cezar Paul-Bădescu

Când am aflat că în această carte se prezintă adolescența în comunism, am fost dornică să o citesc. Îmi place să-mi amintesc de vremea de atunci. Nu de aspectele negative ale comunismului, despre lipsuri, ci despre atmosfera aceea. Pentru că au fost anii în care am crescut, pentru că nu e vorba despre 2-4 ani, ci despre 18. Nu poți da deoparte 18 ani din viața ta pe motiv că, istoric, au fost un eșec. Ce-i pasă codrului dacă din el rupi o rămurea, vorba poetului? Dar omului chiar îi pasă dacă-i iei 18 ani. Unii poate nici nu au reușit să atingă această cifră, alții au depășit-o cu 5 și și-au pierdut viața. Cum să nu conteze 18 ani?

Imaginați-vă un personaj inocent ca mine, intrând în toate librăriile capitalei și întrebând de acestă carte. Foarte dornic (personajul) de a citi ce scrie acolo. Rostind rapid cuvintele, pentru că doamnele care vând la librării, nu știu cum se face, dar mai mereu sunt pe grabă, nu au niciodată chef să ridice ochii din fondul de carte pe care îl tot mângâie cu privirea. Se pare că s-au atașat emoțional de el și nu vor să-l vândă. 🙂

Una dintre vânzătoare, însă, m-a privit cu un zâmbet foooooarte larg și atunci am încremenit. Ce i-a venit? Apoi a chicotit ca o adolescentă și nu înțelegeam ce o gâdilă. *Pe Labagiu ăsta l-am avut acum ceva vreme, dar nu mai e.*

În acel moment, am realizat *șmecheria* titlului și mi-a fost jenă că sunt chiar așa de nepricepută la *șmechereze*. Din acest moment, nu cred că mai trebuie să explic ce puteți găsi în carte… – eu am împrumutat-o de la bibliotecă, până la urmă.

Oricum, ideea e că se merge mult pe penibilul anilor – nu comunismului :-), ci adolescenței. Mă întreb dacă există vreun om care să-și amintească despre adolescență ca despre o perioadă a biruințelor. 🙂 A, bine, îmi dau seama că, totuși, s-ar putea să fie astfel de persoane. Dar, cu siguranță, nu se vor apuca să scrie cărți pentru că liniștea și seninătatea din fiecare zi nu prea-ți dau subiecte de dezvoltat în romane. Mda, dacă aveți un exemplu de povestire pașnică despre viață, sugerați-mi-l și mie.

Întrebat fiind dacă ar sugera această carte copiilor – că doar despre ei este vorba, nu? 🙂 (să nu uităm că în ultimul timp specialiștii spun că adolescența se întinde până la 24 de ani – iată de ce mi se pare crimă și pedeapsă să te căsătorești la 19-20 de ani – în câțiva ani vei gândi altfel… ) – autorul a răspuns categoric NU. Este o carte pentru cei care au trecut de vârsta zvârcolelilor adolescenței; poate chiar pentru masochiștii care în loc să uite cât de prostuți erau se reped la imaginile respective (evident, totul impregnat cu multă curiozitate cu privire la sex și un adevărat tratat despre fumat și țigări, de zici că trebuie să-ți dai licența în acest subiect!)

 

Reclame
1

Human Harvest – documentarul despre donatorii involuntari ai Chinei

O injecție cu potasiu te ține într-o somnolență oarecare; nu constituie o anestezie. Efectul ei durează 20 de minute (eu nu numai că nu am intrat într-o stare de letargie după ea, dar nici n-am dormit toată noaptea care i-a urmat!). Doctorii care prelevează anumite organe spun că au nevoie de cel puțin 30 de minute pentru a face operația. Prizonierii pe motiv de conștiință (cei care nu cred în comunism, ci sunt adepți ai Falun Gong – pentru că sunt și altfel de întemnițați, dar aceștia sunt cei pe care îi vor autoritățile exterminați!) sunt folosiți ca donatori pentru cei ce practică turismul medical.

Dar un organ de la o persoană moartă nu este eficient, așa că se procedează după cum am arătat mai sus pentru a se lua organe vii, fremătânde. Ce se întâmplă cu cei ținuți 20 de minute sub influența potasiului și apoi se trezesc – pentru încă puțină vreme, căci apoi se vor stinge de tot?

Un doctor a fost chemat să scoată organele unui împușcat. În China sunt împușcați mulți, din multe motive, iar ceea ce le-a aparținut cândva din corp nu le mai aparține (adică, de fapt, omului în China nimic nu-i aparține, ci totul e al statului!). Doar că în acel caz, cel puțin omul nu simte nimic.

Doctorul care povestește ce i s-a întâmplat este disperat că a făcut toate astea: omul era împușcat în dreapta, nu în stânga (deci nu în inimă), în așa fel încât să fie incapabil să se miște, dar încă în viață, pentru ca prelevarea să se facă de la un viu, nu de la un mort…

Unui plătitor i se aduc poate și 8 rinichi, dacă nu e compatibil cu primii 7…

Da, nu cred că trebuie să mai povestesc. E oribil. Vă invit să descoperiți amănunte despre aceste crime.

Amănuntele acestea m-au determinat să ajung la o concluzie plină de furie:

Noi susținem China să fie putere mondială prin plăcerea de a o folosi ca sclavă

În dezbaterea de după cele două filme vizionate, Gina și Adrian Sturdza au venit cu informații care mai de care mai cutremurătoare.

Există un site dedicat filmului, care vă invită la comunicare.

Un articol care descrie pe larg ideile din film și din cele două cărți traduse în română de Gina Sturdza, găsiți aici.

Mai multe linkuri care pot fi consultate, aici.

P.S. Jiang Zemin, cel care era la conducerea Chinei în 1999, când s-a luat decizia salvării pe bani frumoși a bolnavilor din alte țări, era cel care a venit cu ideea îndreptărilor tunurilor împotriva studenților chinezi pentru înăbușirea răscoalei lor. Oare unde a făcut studiile dumnealui? Ați ghicit, în țara noastră. Dacă veți citi cele două cărți Recoltarea sângeroasă și Organele statului, veți afla și ce se poate face pentru a lupta împotriva unor astfel de nebuni care conduc lumea, prin disponibilitatea de a-i sacrifica pe alții. *Ce se poate face* este un fel de a zice: ideea e că măcar suntem mulțumiți că ne-am străduit să punem puțin umărul, chiar dacă lucrurile nu se pot îndrepta pentru că sunt mult prea multe interese în joc.

Despre ele vorbesc tot cele două cărți. Care chiar trebuie citite.