0

Formula miraculoasă pentru relația părinte-dascăl

Am o prietenă în SUA care-mi spune că cel mai folosit instrument în educația copilului ei este … un bidon de detergent. Acesta se numește 409, un nume cam ciudat, e drept, aproape fără explicație. Fiecare nume de produs de pe piață are o noimă, dar 409, ce ar putea fi?

Citind cu atenţie eticheta, ea a descoperit o posibilă explicaţie a acestui nume. Cu litere mici, deasupra uriaşului 409, este scris cuvântul „formula”. Oare producătorii îşi luaseră ca ţintă să creeze un detergent superior? Să fi încercat ei 408 formule mai înainte de a se declara, în sfârşit, satisfăcuţi? Habar n-are dacă este adevărat lucrul acesta sau nu, dar i-a venit ideea ca, de câte ori copilul ei este tentat să renunțe la a duce ceva la capăt, să-i arate produsul. (evident, sticla e goală, este o mamă responsabilă, care știe că orice copil ar fi tentat să guste din ceva care curge!)

Și, de fiecare dată, ea începe discursul: Dacă cei care au inventat acest detergent s-ar fi oprit la formula 408 şi ar fi declarat: „Este imposibil să iasă ceva bun din asta”?

Să fiu sinceră, plângerile cele mai dese care vin dispre părinți sunt – Nu ne împăcăm cu cadrele didactice. Dacă noi, oamenii mari nu reușim asta, cum să reușească cei mici?

Cred că e cazul să găsim un ambalaj de 409 și să-l punem în fața celor două tabere – părinți și educatori și în felul aceasta să se facă odată pace, pentru că și unii și ceilalți vor un singur lucru: binele copiilor. Atunci, de ce atâta zâzanie între ei?

Grădinița 2.0 este un eveniment care vrea să aducă miracolul în prezent –  adică despre cum fi armonie în relația dascăl-părinte pentru binele copilului? Cum comunicăm și cum nu scoatem din context comportamente, și emoții. Cum continuăm acasă învățarea? Cum găsim soluții, nu vinovați? Cum creăm comunități de părinți și de dascăli?

Pe ultima sută de metri, mai multe amănunte aici.

 

2

Empatie. Încredere. Comunitate.

Stăteam de vorbă cu un psihiatru și spunea că știrile de la ora 5 îi oferă cazuri ca niciodată până acum, pentru a studia tipologiile bolilor psihice. Uimirea cea mai mare în ochii tuturor este când o mamă își ucide copilul – de fapt, chiar și în pușcărie, femeile o izolează pe cea care a făcut lucrul acesta și o exclud din comunitatea lor, devenind pentru ele exemplul de cea mai josnică persoană. Dacă în societatea noastră nu se mai dezvoltă nici instinctul matern, ce să mai vorbim despre empatie – care este cea mai rafinată dintre treptele de relaționare umană?

……..

Knud Ejler Logstrup, faimos filosof și teolog danez, care a avut o puternică influență asupra gândirii daneze, credea că părinții au responsabilitatea de a alimenta mintea copiilor cu mai mult decât distracție și transfer de cunoștințe. Aceștia ar trebui să le hrănească și abilitatea de a fi empatici. El considera că poveștile pe care le spunem despre alții sau cuvintele pe care le folosim sunt esențiale pentru a-i învăța pe copii cum să se pună în locul altcuiva.

Să te pui în locul altcuiva.

Ce ar înseamna aceasta? Să ajuți pe cineva care nu mai poate să-și ducă sacoșa, să dai locul în autobuz cuiva care arată că e obosit, chiar dacă nu este o gravidă sau o persoană în vârstă, să întrebi persoana care trece pe lângă tine pe stradă, plângând, dacă-i poți fi de folos, să te străduiești să găsești răspunsul cuiva la întrebarea: Știți cumva unde este strada X – în ciuda faptului că nu cunoști zona, să ai bunăvoință față de o femeie care ridică tonul la tine pentru că poate nu pe tine te are în vedere când e nervoasă, ci multe alte necazuri o copleșesc…

Să te pui în locul altcuiva.

Cât de des o faceți? Ce vă împiedică să o faceți? Cunoașteți pe cineva care procedează astfel?

A te pune în locul altcuiva înseamnă a vedea nevoia celorlalți, dar și binele din ei, ca un element de bază pentru viitor. Încrederea devine un lucru normal. Se întâmplă foarte rar să auzi un danez vorbind de rău un alt copil în fața propriilor copii. În schimb, încearcă să le explice comportamentul ciudat al celorlalți. Le dau idei despre ce s-ar fi putut întâmpla cu cei care i-au întristat, pentru ca să gândească lucrurile din altă perspectivă decât din a supărării proprii. Poate era obosită. Și dacă îi era foame? Cred că acum îi pare rău, dacă s-a purtat așa fără motiv.

Astfel se ajunge la formarea abilității de schimbare a cadrului mental. A avea capacitatea de a ne imagina cu ușurință că cineva trece printr-o perioadă grea ne face capabili să vedem comportamentul persoanei respective într-o altă lumină. În loc să exagerăm, generalizând și etichetând negativ, ne putem îndulci perspectiva cu empatie. Asta ne face și pe noi să ne simțim mai bine, pentru că economisim o mulțime de timp care, altfel, ar fi fost risipit pe energii negative.

Logstrup nu era naiv când spunea că încrederea în alții va fi mereu recompensată. El pur și simplu credea că acea încredere, ca și alte expresii suverane ale vieții, precum sinceritatea, iubirea și compasiunea reprezintă o parte fundamentală a ceea ce înseamnă să fii uman. *A arăta siguranță și încredere în alți înseamnă să te eliberezi de tine însuți.* Și e adevărat: încrederea este eliberatoare.

Pe de altă parte, încrederea se creează și făcând acțiuni împreună, acțiuni care ar putea să te arate celorlalți vulnerabil. De la jocuri până la cântat, aceste activități în societate te pun în dificultate dacă ești un personaj care vrea să pară cel mai isteț și de neatins. Cum să te joci? Doar ești om mare! Cum să cânți? Doar la grădiniță ai făcut asta și, a, da, poate pe la banchetele din adolescență. Și totuși, o metodă garantată care creează starea de bine este să cânți în compania celorlalți. Nu numai la ocazii (nuntă, aniversări), ci în orice ocazie te întâlnești cu cei cunoscuți. Melodiile pe care le cântă sunt adesea special scrise pentru această ocazie. Aici este aici: ele sunt transmise prin viu grai, versurile sunt relaxante și toți se detașează de realitatea imediată, în vreme ce cântă împreună. Că au sau nu voce! Ca să înțelegeți cât de important și de necesar este considerat acest aspect, danezii au o carte de cântece naționale – Hojskolesangbogen. Ați fi interesați să cumpărați o astfel de carte dacă ar apărea în România? Dacă ar exista în fiecare casă, cu siguranță că am folosi-o des. (Tradiția daneză a cântatului se trage din serbările nobilimii și aristocrației din Evul Mediu, dar de-a lungul timpului s-a răspândit și acum este mai des întâlnită ca niciodată. Într-un fel, acest lucru este ușor de înțeles dacă observi comportamentul protestanților practicanți, care în bisericile lor au astfel de cărți pe care le folosesc atât acasă cât și la biserică, acordând muzicii o importanță deosebită, atât în închinare cât și în relaționarea dintre ei.)

Nick Stewart, de la Universitatea Oxford Brookes, a făcut o serie de studii asupra cântăreților de cor și a descoperit că interpretarea împreună a melodiilor nu-i face pe oameni doar mai fericiți, ci și să simtă că sunt parte a unui grup, a unui colectiv. Sincronizarea mișcărilor și respirațiilor din timpul cântatului împreună creează un sentiment puternic de interconectare. Mai mult, studiile au arătat că grupurile muzicale și-au putut sincroniza, în timp ce cântau, chiar și bătăile inimii. Interpretarea melodiilor împreună eliberează hormonul fericirii – oxitocina – ce reduce stresul și amplifică sentimentele de încredere și de apropiere. Pentru a simți aceste efecte puternice nu trebuie decât să încerci să cânți în grup, înlăturând senzația că ești caraghios dacă faci așa ceva.

…..

Aceste informații sunt desprinse din Metoda daneză de educație a copilului – Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl, care a fost publicată la Editura Litera.

0

Camp NaNoWriMo 1 iulie 2017

Pentru mine, ziua de sâmbătă este o zi de odihnă. Dar creativitatea nu este muncă, ci plăcere, atunci când scrisul face parte din tine. Am scris primele două capitole din roman, adică 2450 de cuvinte.

Acum cred că îți dai seama că de-a lungul timpului lucrurile se vor mai schimba: adică vor fi oscilații, voi scrie sau nu, dar mă refer și la faptul că datele problemei din roman s-ar putea schimba, ceea ce înseamnă că voi umbla serios la ceea ce acum pare bătut în cuie.

Ceea ce trebuie știut e că NaNo nu este timpul când scoți, tai, elimini lucruri, ci când introduci tot ce-ți vine în cap, după care ai să strici 🙂 , la editarea personală sau după ce te sfătuiește cineva…

La Camp NaNo, fiecare dintre participanți are o căsuță poștală în care primește informații, zilnic. Un mesaj conține câteva sfaturi de la scriitori (ne)cunoscuți, ponturi pentru scriere, dar și *afirmația* zilei, oferită ori de cineva dintre organizatori, ori de unul dintre aspiranții la scrierea romanului său (cine răspunde invitației de a împărtăși experiența sa nu va fi respins niciodată!).

Pentru cei interesați, programul lunii care ne stă în față este următorul:

miercuri, 5 iulie

10:00

 Tweet Chat: #CampNaNoAdvice
ora 13 (13:00 – 14:00 Ora coastei Pacificului)
 Camp NaNoWriMo Virtual Write-In
miercuri, 12 iulie

13:00

 Camp NaNoWriMo Virtual Write-In
miercuri, 19 iulie

13:00

 Camp NaNoWriMo Virtual Write-In
miercuri, 26 iulie

11:00

 Camp NaNoWriMo Virtual Write-In
Țineți cont că ora e a Americii (că doar toate aceste lucruri se desfășoară sub generoasa ofertă a scriitorimii de acolo!).
Ce înseamnă Virtual Write-In?
Pentru că e mult mai ușor să scrii în compania celor care fac același lucru, scriitorii de pretutindeni pot să se întâlnească sub aceeași umbrelă.
Ce se va întâmpla atunci?

Asigurarea organizatorilor este:

  • We write together!
  • We challenge each other to word sprints.
  • We offer suggested prompts to help you find inspiration.

Dacă cineva este interesat de o astfel de experiență, la treabă! Există posibilitatea să aveți o comunitate alături de care să vă dezvoltați.

Pentru înscriere și informații pe larg aici.

 

0

Despre comunitatea JCC

Eu am descoperit cuvântul comunitate odată cu apariția câinilor vagabonizi, atunci când în epoca de aur se dărâmau casele și stăpânii erau mutați la bloc: unde să-ți iei lătrătorul? Unde să-l ții, dacă el era obișnuit să urdine toată ziua prin curte ori cu lanțul de gât? Atunci ni s-a spus că acești câini sunt comunitari și la întrebarea ce înseamnă aceasta am primit cel mai ciudat răspuns: adică suntem toți răspunzători pentru ei, alcătuim un tot și în acest tot trebuie să strecurăm și aceste animale. Mi s-a părut destul de ciudat, nu a-i face bine unui câine, ci faptul că deodată devenisem cu toții un tot unitar. Păi, niciodată nu ne privisem ca pe un grup. Fiecare era cu familia lui și, cel mult, cu prietenii lui. În niciun caz să fie unitate între oamenii care stau pe aceeași scară, în același bloc.

Pe de altă parte, recunosc, erau grupuri de oameni care se strângeau după o anumită pasiune: microbiștii, fanii vedetelor, cei care participau la cluburile de literatură, la cluburile de sport. Însă ceea ce făceau ei era doar că se adunau împreună la un moment dat, nu erau legați emoțional unul de altul, nu aveau proiecte împreună pentru binele comunității-mamă, din care făceam toți parte; cel mult sărbătoreau sau își vărsau amarul vreo 2 ore după manifestarea culturală ori sportivă și apoi fiecare pleca acasă.

Comunitate, bag seamă, înseamnă mai mult decât să te strângi laolaltă cu cei care au aceeași plăcere ca a ta: înseamnă să poți face un proiect alături de cei care au aceleași bucurii ca tine, înseamnă să te implici pentru a schimba viața celor lângă care sărbătorești sau, împreună cu ei, a celor ce nu au nimic de-a face cu ideile voastre, dar voi vă doriți activități comune și acestea vă sunt pe plac.

Odată cu emigrarea de după Revoluție, odată cu ieșirea mea din țară, am priceput că există comunități puternice în celelalte locuri – la noi nu există pentru că aveam inima ca de câine – dar poate că între timp s-a mai dezvoltat simțământul acesta, de voluntariat pentru cei din jur, împreună cu cei care îți sunt apropiați.

Comunitatea Românilor din America a existat mereu, doar unde mergeau artiștii noștri să presteze, abia reușind să primească viză în epocă? Dar acum încep să observ că oamenii nu se strâng doar pentru că împărtășesc aceeași limbă și pentru că au avut același motiv din cauza căruia au plecat din țară: acum oamenii se strâng în funcție de afinități. Biserica Română Ortodoxă din Rotterdam, Biserica Română Adventistă din Madrid, Biserica Română Penticostală din Viena. Toate acestea sunt comunități unde, la sfârșit de săptămână, oamenii se strâng și participă la serviciile divine, dar și pun la cale fel de fel de acțiuni prin care să fie de folos comunității în care locuiesc ei: comunității olandeze, spaniole, austriece… Comunitățile lucrând pentru membrii lor și pentru societatea în care trăiesc sunt inima societății mai nou.

Am fost invitată la sărbătoarea femeilor evreice (o sărbătoare lunară pentru că o dată pe lună comunitatea lor se strânge) pentru a sărbători împreună Purimul. Sărbătoarea evreiască despre care puteți citi mai multe deschizând Vechiul Testament al Bibliei – cartea Estera.

Organizatorii (JCC) au făcut tot posibilul ca invitatele să se simtă importante, să se relaxeze. De la mâncarea koșer până la dulciurile cu specificul evenimentului (coroane din turtă dulce pe care scria Purim), de la posibilitatea – cadou de a face fotografii-magnet până la seminarul de dezvoltarea personală, totul a fost plăcut și emoționant.

Comunitatea și-a răsfățat membrele, ele au plecat acasă cu inima plină pentru a le oferi și celor din jur din entuziasmul lor.

Comunitatea este, probabil, singurul mod în care s-ar mai putea păstra sentimentul de omenie: nu grupul, unde se întâlnesc persoane cu aceleași obiceiuri, ci comunitatea, unde se face ceva pentru cei care îi aparțin și pentru cei care au nevoi, chiar dacă sunt din afara comunității.

0

Celor care lucrează handmade

Cos, tricotez, realizez obiecte manuale. Nu am un mare talent, dar am spus lucrul acesta pentru a vă da seama că am habar despre activitatea și costul unei munci. Ceea ce urmăresc eu acum are legătură cu o observație personală, după ce am vizitat târgul Bounty Fair și tarabele celor de la Piața Romană.

Unii dintre creatori se adresează în mod deosebit unei clase – celei cu bani. Alții știu să conceapă produse diferite pentru categorii diferite de consumatori. Poți face un lucru mic, în timp ce te delectezi și să-l vinzi cu o sumă pe care să o aibă și unul mai fără bani, poți lucra ceva în care investești mai mult și pentru care ceri mai mult.

Bine, dacă ești pornit să satisfaci doar o piață de elită, felicitări dacă reușești. Dar nu uita că pe cel care nu are nu numai că îl mulțumești cu ceva ieftin, dar îl și determini să rămână în continuare consumator de artă. Îl educi. Dacă vrei să faci ceva și pentru comunitate, nu numai pentru buzunarul tău, ține cont că ai o datorie față de cei din jur – aceea de a-i păstra aproape de fenomenul contemplării și interiorizării frumosului.