3

Mărturia – Anita Shreve

Dacă aveți un adolescent care începe să cocheteze cu alcoolul, căutați această carte și, știți ceva?, citiți-o împreună. Seară de seară, câte trei-patru capitole, citiți-o împreună. Dacă aveți o fată pe care o prinde valul și flirtează din plin cu băieții, care mai mult se dezbracă decât se îmbracă atunci când pleacă de acasă și vă spune că nu-și pierde ea viața învățând, ci vrea să se distreze, faceți același lucru. Luați *Mărturia*, stați cu ea în aceeași cameră și citiți-o împreună. Sigur, s-ar putea să vrea să o citească singuri. Lăsați-le această intimitate. Dar s-ar putea să nu accepte, că nu le place să lectureze, că nu au timp, că nu au chef… În acest caz, luați-vă câte o jumătate de oră și demonstrați-le că vă pasă de ei.

Cartea este foarte interesant scrisă, iar așa-zisele capitole sunt de fapt mărturii ale celor care au fost implicați în scandalul cu violul asupra unei fete de 14 ani, săvârșit de trei băieți de 18 și 19 ani, beți, beți, beți.

Eu nu cred că am citit în viața mea o carte atât de cutremurătoare, ca mărturie despre ce înseamnă inconștiența adolescenților, despre ce înseamnă disperarea adulților care nu se mai pot înțelege, despre ce înseamnă puritatea unor inimi care intră la mijloc între problemele părinților și senzualitatea intenționată a unei ființe cu instincte sexuale exacerbate. Nu știu de câte ori li se spune copiilor sau de câte ori noi, oamenii mari, rostim cuvântul *consecințe* – dar aceasta este cartea despre consecințe, într-o lume în care te lași furat mai mult de plăcere fără să te gândești la ce va urma… Da, *va urma* ne intrigă mereu când îl vedem scris la finalul unui film, dar, culmea, nu-l luăm deloc în seamă când e vorba despre viața noastră… Ce va urma dacă procedez astfel?

Este o carte pe care o recomand, de asemenea, celor care se ocupă de elevi. Pentru a-i înțelege. Pentru a înțelege cât de multă nevoie au de limite, chiar dacă mârâie când li le pui. Da, ultima mărturie este cea mai complexă, ea lămurește totul, dar până să se lămurească, ai nevoie să înțelegi ce simte fiecare om, cum reacționează fiecare în criză, câte destine sunt influențate de o simplă prostie pe care o pot face niște puști: hai să dăm pe gât cât mai mult alcool.

Sigur, complicațiile sunt și mai mari, dar asta este cu atât mai bine pentru că face cartea potrivită pentru oricine. Chiar pentru oricine. Într-o lume în care pornografia e la ea acasă, stați liniștiți, în carte nu sunt nici imagini și nici nu se vorbește explicit despre ce s-a petrecut în camera aceea de cămin de liceu. Totul este doar la nivel psihologic și emoțional, totul este despre cum îți distrugi viața și cum ai putea să ți-o faci frumoasă. Dintre cei 5 – 2 au ales să plece și pentru ei lucrurile au curs normal apoi, căci moralitatea te ajută să scapi de complicații. Trei au ales să rămână și …

Mă bucur că se scriu astfel de cărți. Important acum este să ajungă și unde trebuie!

Anunțuri
0

Îi lași să aleagă?

Poate că uneori îi mai lași pe cei din familie să aleagă între două lucruri cu care ești de acord. Dar dacă ei înclină spre unul singur – și acela nu este dintre cele pe care le vrei tu? Reacția ta care este? Și cât de vehement ești? Asculți argumentele lui?

Eu recunosc: multe dintre alegerile mamei mele m-au agasat și mi-am spus punctul de vedere foarte vocal, aceasta pentru că am avut sentimentul că, prin suferința pricinuită de alegerea ei din copilărie, de a ne ține lângă un asemenea tată, mi-am câștigat dreptul de a o struni – pentru că, da, nu știe cum e mai bine să trăiești, doar mi-a demonstrat atunci – și la fel va fi mereu!

Mama e genul de om care cheltuie aiurea – și eu sunt la fel, dacă luăm în considerare faptul că investesc în jucării, deși chiar și copilul meu se apropie de majorat (cu atât mai mult eu ar trebui să fiu matură, nu?) și în cărți. Probabil când strigam la mama pentru că făcea o anumită achiziție, strigam 89% pentru mine, ca să aud, să mă văd în ea și să mă potolesc.

Țin minte că am încetat să mai am pretenții să aleagă bine (adică așa cum vreau eu 🙂 ), chiar dacă într-adevăr alege rău 🙂 , atunci când mi-a spus, șoptit: *Dar eu nu am avut niciodată așa ceva* – și depășise 60 de ani. Sau a recunoscut, tot așa, șoptit: *Ție nici nu pot să-ți spun ce mă bucură că mereu mă critici.*

Să sărim peste criticat 🙂 , să ne întoarcem la *eu nu am avut niciodată așa ceva*. Sigur că este singurul motiv pentru care putea să mi se înmoaie inima. Pentru că și eu îmi cumpăr jucării zâmbitoare pentru că în copilărie am înclinat spre citit și pentru că nu aveam jucării, pentru că banii se duceau în altă parte (a se observa ce ploaie de *pentru că* există aici).

Acela a fost momentul care a provocat schimbarea de gândire. Mi se pare excelent că am făcut pasul spre a-i accepta mamei să-și facă mofturile (deși, credeți-mă de multe ori după ce mă burzuluiam la ea și nu lua lucrul respectiv, venea și-mi mulțumea: ai avut dreptate, ce bine că nu m-ai lăsat!), dar nu-i așa că e foarte egoist (de parcă egoist ar primi grad de comparație! 🙂 ) să accepți un drept natural al unui om numai prin comparație cu tine și experiența ta? Până la urmă, cineva are dreptul să ia decizii nu pentru că tu îl înțelegi, ci pentru că el își trăiește viața și și-o construiește din drumul pe care îl urmează – ceea ce înseamnă decizie după decizie.

Mama, de vreo câțiva ani ți-am dat dreptul să faci ce vrei tu… (dar, te rog, nu profita de el, fii rezonabilă! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 )

P.S. Am o categorie numită *Ca părinte*. Când m-au bântuit ideile acestea, mi-am dat seama că ar trebui să adaug o categorie *Ca fiică*. Dar tot ce-am scris se aplică și fraților între ei și cumnaților, și soacrelor… Așa că trec gândurile mele la categoria *Despre oameni* în speranța că fiecare se va regăsi și-i va oferi celuilalt șansa să suporte consecințele alegerilor lui – pentru că, odată cu alegerea, vin și rezultatele.

2

Despre omenie și consecințe…

Plec eu din București cu microbuzul, spre Slatina, ca să rezolv o problemă. Mătușa mea trebuia să ajungă la Slatina dintr-un sat de la 25 de km – evident, cu ia-mă, nene, că nu e un sat atat de important încat să aibă curse regulate spre oraș… Primesc telefon: *Nu-mi știu al doilea număr de telefon, dar poate îl știi tu… Sună repede pe el că l-am uitat în mașina cu care am venit la ocazie… Și omul m-a lăsat la spital și a plecat mai departe… Poate-l mai prinzi…*

Nu, nu știam cel de-al doilea număr al ei, după 5 minute de pus capul la contribuție l-am descoperit, am sunat de 3 ori și a răspuns omul: *Doamnă, acum l-am descoperit, că ieșisem din mașină … Văd că ați sunat de mai multe ori, dar eu eram după ceva de mancare… Uitați, m-am întors, sunt în centrul orașului, dar să știți că sunt cu cronometrul pornit, trebuie să ajung la fiul meu care e grav bolnav… Vă rog veniți repede să vă dau telefonul…*

Evident că am zburat, evident că am recuperat telefonul de la un om simplu, care putea să ridice din umeri și să arunce cartela… Nimeni nu-i reținuse numărul mașinii și cine putea să-l mai acuze de ceva?

Dar acest om nu a putut să-și însușească ceea ce nu-i aparținea, ba chiar s-a străduit să facă un bine unei uituce, unei căscate care-l ținea din drum și de la care nu luase nici bani pentru că el decisese să facă bine celor care au nevoie de pe traseul lui, nu să recupereze banii de motorină…

Spre deosebire de acest om, citiți aici

Un taximetrist poate imediat să fie descoperit, poate să fie tras la răspundere, poate să i se ia urma… Și totuși, își permite să nu se gandească la consecințe, ci la buzunarul lui, care trebuie să se umple cu bani caștigați necinstit (că dacă ar fi caștigați cinstit, cine ce-ar avea cu omul?)

Unii sunt de treabă, chiar dacă nu sunt urmăriți cu ochiul magic al camerelor de luat vederi; știu că există un ochi *mai magic* 🙂  – acela al lui Dumnezeu – căci unde te poți ascunde de ceea ce știe El, pentru că a văzut tot ce oamenii au făcut în ascuns? Alții sunt de toată jena, cu toate că sunt expuși privirilor și oricand ar putea fi descoperiți… Dar au impresia că sunt zei, probabil, și că peste ei alunecă responsabilitatea omeniei… Nu realizează că sunt un fel de melci – alunecă pe propriile bale … (ce jalnic!)

Celor de treabă le doresc să le răsplătească Cel Ce vede orice noi ceilalți nu putem pătrunde… Celor necinstinți le doresc să fie prinși în propriile curse… Cat despre cei uituci, amețiți, zăpăciți, care sunt și ei vinovați prin neatenția lor, că-i pot tenta pe cei slabi, le doresc să le vină mintea la cap și să fie ordonați…

Cred că ar mai fi unele lucruri de spus, din alte experiențe personale… așa că cine are ce spune, primește 🙂 microfonul… 🙂

1

Suportarea consecințelor

Părinții din zilele noastre au un mare handicap la acest capitol: specialiștii le spun că trebuie să-și lase copiii să suporte consecințele pentru ceea ce fac, părinții refuză ideea, cum că ar fi prea duri cu mititeii…

Eu am preferat să aplic acest principiu. Nu numai cu băiatul meu 🙂 , ci și cu mama lui… Pentru că, indiferent cat de mult aș vrea să-mi trec cu vederea niște greșeli, oricat de subiectivă aș fi, nu uit că tot eu voi plăti mai tarziu, dacă nu mă pun acum la punct 🙂 …

Așa că suport consecințele faptelor mele: azi, a doua oară în ultimele 2 săptămani, am descoperit că nu am abonamentul de metrou la mine. Dar azi a fost și mai drăguț decat data trecută: nu aveam nici abonamentul de RATB… Eu am o alergie cronică la taxi, pe jos dacă mergeam (nu mă dau înapoi de la asta, dar rezolnabil… nu chiar 20 de km!) nu mai ajungeam nici seara unde-mi propusesem… Sigur, să cumpăr un bilet era cel mai ieftin, dar nu banii erau problema… Ideea că trebuie să punctez această zi pentru ca nu cumva să se mai întample (prima dată cand a fost asta mi-am cumpărat cartelă de metrou!) era mai importantă decat că păstrez 4 lei în buzunar…

M-am dus la agentul de pază al metroului: Vă rog să mă scuzați, am abonament, dar l-am uitat acasă. Pot intra?

El mi-a arătat stingher spre casieră…

Casiera m-a privit cu dispreț – de acest duș aveam nevoie! Suportă, uituco, orice consecință! (consecința în cazul meu era să mă supun ironiilor; în alte cazuri, înseamnă a scoate bani din buzunar, a prezenta scuze sau a renunța la o persoană)

*Ce abonament aveți, mă rog?*

*Din cel de 70 de lei.* (am dat-o gata, credea că mă prinde și spun vreun preț vechi… acum cateva zile le-au schimbat doar…)

*Haideți, treceți pe la poarta 1.*

Aș fi vrut să-mi facă mai multă morală, aș fi vrut să fiu refuzată, aș fi vrut să plătesc amarnic pentru uitucenia mea, pentru ca apoi să nu mai fac… Dar sper că, dacă cineva a avut atat de multă milă de mine, să am și eu atat de multă de acum încolo, încat să nu mai las lucrurile în neregulă.

P.S. Cand am ajuns acasă am constatat că abonamentele erau în buzunarul genții. Am fost cu atat mai mandră de mine cu cat am știut că 1. am fost totuși vigilentă, chiar dacă amețita de mine am uitat unde să caut. 2. nu am dat înapoi de la a respecta consecințele, pentru că viața înseamnă a învăța din greșeli …