0

Docbook – necesar și suficient

Când este vorba despre mers la doctor, în România, oamenii se împart în cele două extreme: cei care merg la control  din orice pleoapă care li se zbate și cei care nu dau deloc pe acolo, pornind de la premisa că nu li s-o întâmpla răul tocmai lor. În ce categorie vă înscrieți?

Sigur, ar mai fi cei care merg pentru un control de rutină la doctor, dar aceia sunt atât de puțini încât s-a considerat necesar să se conștientizeze populația de importanța prevenției. Astfel a apărut Docbook.

În urmă cu 15 ani, mama pleca în Suedia. Era decisă să nu se mai întoarcă, lucru care mă bucura teribil – nu că îmi imaginam că va strânge bani mulți de acolo și mi-i va da mie, ci era fericită pentru că aici singurul sentiment pe care îl trăia era frica de ziua de mâine. Se temea pentru viața ei, tatăl meu amenințând-o mereu cu moartea. Așa că cine nu ar tresări de fericire să știe că e la adăpost persoana pe care o iubește cel mai mult pe lume?

După 6 luni de străduință pe tărâm scandinav, mama mi-a spus sfârșită: *Trebuie să mă întorc acasă. Am greșit mult. Atunci când am plecat, nu mi-am făcut și eu nici măcar un control, să-mi dau seama cum stau cu sănătate. Mi s-a spus deschis că diagnosticul este foarte greu: cancer. Nu mă descurc aici, singură, deși ei sunt bine intenționați și am dreptul la serviciile lor medicale. Vin acasă, mamă. Și nu pentru fericire, ci pentru ce e mai rău.*

După cum spusese, la plecare nu-i trecuse prin minte să facă niște controale de rutină. Câți dintre noi se gândesc să facă un control de rutină pe an, de ziua lor sau din 6 în 6 luni, dacă li se atrage atenția că ar fi mai bine să treacă mai des pe la cabinet? (Sincer, eu am o aluniță despre care doctorița mi-a spus acum 3 ani să o ținem sub observație, an de an… Credeți că am mai fost pe acolo? Dar acum, vorbind cu voi, îmi vorbesc și mie!!!)

Sosind cu primul avion, diagnosticul confirmat, a fost nevoie de radioterapie, pentru a localiza tumora într-un anumit spațiu, apoi a fost îndepărtat țesutul bolnav, după care a urmat chimioterapia. Doctorul care a operat-o pe mama i-a spus: *Ați fost cel mai grav caz al meu care s-a vindecat.* Nu vreau să număr câte dintre prietenele mamei din acel an petrecut în spital mai sunt acum în viață.

Da, mama a scăpat, chiar dacă nu a fost preventiv la doctor, dar acest lucru se întâmplă o dată la 10.000 de persoane. Însă dacă am ajunge preventiv la doctor, ar fi salvate 8999 de persoane din 10.000.

De aceea este nevoie de Docbook și acesta își face datoria pentru toți cei care se gândesc la ei și-și dau seama că degeaba amână: mai bine acum și rămân în continuare lângă cei dragi decât mâine, când e prea târziu și-i vor lăsa pe cei dragi înlăcrimați.

Am scris acest articol pentru că s-a potrivit cu experiența familiei mele, altfel nu aș fi avut ce căuta într-un subiect pe care nu îl stăpânesc.

În perioada 5 – 12 februarie se derulează campania Prevenția salvează vieți, prin care specialiștii își propun să ne atragă atenția asupra importanței controalelor și analizelor regulate, chiar dacă nu există niciun simptom în organism. Campania este inițiată de DocBook, prima aplicație de programări online la doctor. Practic orice persoană se poate programa la ce clinică, la ce medic și la ce oră dorește, direct de pe telefon, tabletă sau laptop.

În încheiere, aș vrea să vă spun ceva, tot din experiența mea: am mers la doctori preventiv și unii dintre ei mi-au râs în nas – *ce, doamnă, vă plictisiți acasă, nu aveți ce face? Sunteți sănătoasă, nu mai bateți ușile cabinetelor*. Nu luați în seamă aceste atitudini (în cazul în care întâlniți astfel de persoane – cred că între timp s-au schimbat, mie ultimul mi-a dat această replică acum 4 ani. În 4 ani se schimbă o generație, nu? 🙂 )!

Dv v-ați rezolvat situația și știți că sunteți în regulă, iar ei n-au decât să fie mustrați de propria conștiință pentru că, în loc să încurajeze prevenția, o descurajează. Mergeți înainte, considerând că prevenția este cea mai bună prietenă a celor ce trăiesc îndelung pe acest pământ. Cu prevenția mână în mână, s-ar putea să-i plictisiți pe cei din jur, dar dv nu vă veți plictisi niciodată – căci viața are mereu câte ceva frumos de oferit.

Reclame
0

Inimă de leu – Dr. John Demartini

În sala în care Dr. John Demartini susținea seminarul său Inimă de leu, primele cuvinte pe care le-am scris pe caietul meu au fost: *În tristețe, auzi vocile rele care te ceartă și-ți spun că nu ești în stare de nimic.* Nu știu dacă a fost gândul meu sau l-am cules din ceea ce spunea profesorul, însă un lucru este clar – am realizat de ce nu îmi place să stau în starea de disperare care mă cuprinde câteodată, când îmi dau seama că nu mă pricep să fac ceva, nu am timp să duc la capăt ce am început, ceea ce-mi doresc eu este imposibil de realizat…

Demartini a ținut-o sus și tare cu același gând: Indiferent cât de neînsemnat îți pare că ești, nu calitățile tale te vor ajuta să ajungi departe, ci faptul că ai un vis. Dacă nu renunți la visul tău, el o să-ți aparțină. Susținea asta el, copilul căruia îi spusese prima profesoară că nu se va descurca niciodată nici cu cititul, nici cu reținutul, nici cu vorbitul…

Cele 30 de cuvinte pe care a început să le învețe pe zi, pentru că mai mult de atât nu putea să facă pentru dezvoltarea lui, l-au transformat în omul care astăzi vorbește despre setul de valori pe care trebuie să le ai. Poți aduce valoare în Univers, dacă acționezi conform setului tău de valori, poți fi frustrat dacă funcționezi după cele ale celor din jur – chiar dacă-i iubești, chiar dacă sunt de excepție.

Ascultam uimită: când stabilești un scop, creierul îl urmărește pe acesta. Dacă nu ai un scop, nu ai mentalitate de om puternic, ci de sclav, de rob, de aceea alergi la dependențe – ele pot fi numite *stăpâne* și pot da plăcere rapid. (Aceasta face diferența dintre un om și un animal de pradă – omul are un obiectiv, animalul de pradă acționează din implus, pe loc, fără a gândi.) În schimb, dacă ai o viziune inspirată, dacă planifici strategic, dacă acționezi și îți organizezi întreaga ființă, conducându-te pe tine, devii un lider și peste ceilalți. Căci, m-a uimit Demartini, *chiar și Biblia spune – Cei ce au viziune, vor înflori, în vreme ce ceilalți vor da înapoi*.

Oamenii au control asupra vieții lor dacă hotărăsc să-și desfășoare zilele conform valorilor lor. *A, zice farmacistul, e un dezechilibru chimic, luați pastile…* Când colo, depresiile, bolile cele mai grave pornesc din faptul că, de fapt, sistemul de valori ne-a fost atins și retezat sau am încercat noi înșine să-l ajustăm pentru a le face pe plac celorlalți.

Ce înseamnă valori?

  • Care sunt primele trei obiecte cu care îți umpli spațiul?
  • Care sunt cele trei fapte cu care îți umpli timpul?
  • Care sunt cele trei activități care-ți dau energie?
  • Care sunt cele trei lucruri în care investești banii?
  • Care sunt cele trei motive care te incită să fii ordonat?
  • Care sunt acțiunile pe care le faci spontan, fără să te pună cineva, fără să ai nevoie de vreo motivație exterioară?
  • Care sunt cele trei fraze pe care ți le adresezi de regulă?
  • Care sunt cele trei gânduri prin care îți păstrezi echilibrul pentru a-ți atinge scopul?
  • Care sunt cele trei subiecte de conversații pe care le abordezi cel mai des în public?
  • Care sunt cele trei bucurii care te inspiră cel mai mult?
  • Care sunt cele trei obiective cu care vrei să-ți fie asociată viața?
  • Care sunt cele trei idei pe care le căutați în articolele pe care le citiți?

S-ar putea să fim îngroziți când facem această listă, de cât de puerili suntem. Sau s-ar putea să descoperim cât de minunat ne este visul, dar nu am îndrăznit să pornim spre el niciodată pentru că valorile celorlalți s-au tot ciocnit de-ale noastre și noi am cedat sub valorile lor. Și da, valori bune rămân îngropate, mai ceva ca sub cutremurele înfiorătoare, și se sting în noi, odată cu noi înșine, aruncându-ne, până la dispariție, în ghearele lucrurilor de doi bani, stupide.

În ceea ce privește alegerea partenerului de viață, Demartini milita pentru ceva ce nu se face în mod normal în societatea noastră – noi ne vedem, ne plăcem și rămânem împreună. El spunea că ar trebui să scoatem la iveală unul în fața celuilalt care sunt cele trei valori ale departamentelor vieții (fizic, psihic, spiritual, economic, moral) și să le comparăm. Dacă ele sunt prea asemănătoare, s-ar putea să ne înghițim unul pe altul și plictiseala să fie prea mare; dar și dacă sunt foarte diferite s-ar putea ca unul, cel ce iubește mai mult, să-și lase valorile deoparte pentru a face pace, pentru că vrea neapărat să fie cu celălalt – doar că mintea noastră nu poate trăi valorile altcuiva, nu acceptă și la un moment dat s-ar putea să intervină boala. Nu, nu a celui care-și trăiește bine merci visul și nu înțelege ce are celălalt de-a luat-o razna, ci a celui care a cedat și a renunțat la sine. Evident, cele mai potrivite relații sunt cele în care, deși valorile sunt diferite, nu se bat cap în cap. Acestea aduc ceva nou în viața fiecăruia dintre cei doi, fiecare luând un plus de la celălalt și oferind de la sine cât mai mult.

Cât despre modul cum trebuie ajutați copiii să învețe, nu vorbesc acum pentru profesori, (ei nu vor avea timp să facă lucrul acesta, din nefericire!, la clasă), ci pentru părinți: trebuie cunoscute valorile copiilor – cele trei mari valori – și când au câte o sarcină de îndeplinit trebuie implicate toate aceste trei valori în așa fel încât copilul să fie satisfăcut că și-a împlinit dorința de a fi în zona lui de bine, iar informația, învățătura i-a rămas în creier, i s-a imprimat printr-o activitate care l-a satisfăcut.

Mda, aceasta înseamnă să fii părinte – vă spun eu, mai bine renunțați la ideea de a face copii! 🙂 🙂 🙂

Închei cu un gând care ar putea să îi ajute pe cei ce cred că nu e locul lor pe acest pământ: *Oamenii nepotriviți schimbă lumea; cei care se conformează și intră în cutiile pe care le-a realizat lumea pentru ei nu fac altceva decât să tragă o ușă după ei și să stea acolo, cuminți. Ceilalți se străduiesc să-și realizeze și ei propriile cutii, iar aceste cutii sunt lucrurile care transformă realitatea prin originalitatea lor.*

P.S. #Teapreciez, Camelia, pentru că mi-ai făcut cadou acest seminar, la care știai că vreau să ajung și nu-mi puteam permite. De asemenea, vă apreciez pe toți cei care ați făcut față de mine astfel de gesturi, daruri mai mari sau mai mici, prin care mi s-a împlinit un vis; dar îi apreciez și pe cei care au făcut aceasta pentru cunoscuții lor – chiar dacă aceștia sunt pentru mine *necunoscuți*. Bunătatea unora aduce lumină în viața altora și lumina este cea care ne ajută să vedem frumusețea; nu întunericul!

A, și să nu uit. Aprecierile mele merg și spre Olympus, care ne-a oferit produsele sale ecologice; lapte, kefir și iaurt de vanilie. Ați fost foarte generoși!  (nu numai că ne-au dat să mâncăm acolo, dar ne-au oferit și pachețele pentru acasă) Drăguții de voi! 🙂

A mai scris despre acest eveniment și Ana.