1

Copiii ne aparțin până încep școala

Da, este părerea mea. Chiar dacă merg la grădi, tot ai noștri sunt. Odată cu începerea școlii, au făcut un pas prin care se depărtează de noi. Pasul poate fi mare sau mic, în funcție de relația pe care am stabilit-o cu ei, în cei 6 ani de acasă (pentru că al șaptelea, care era tot al familiei, a fost furat tot de școală!).

Eu nu mi-am dorit copii. Când auzi în fiecare zi: *Din cauza voastră stau cu nenorocitul ăsta, dar, dacă ar fi după mine, mâine aș pleca*, îți imaginezi că un copil este o piatră de moară pe care ți-o legi de gât după ce te căsătorești!

Unii s-au trezit părinți prea devreme – voiau copii, dar nu chiar acum. Nu sunt deloc pregătiți pentru așa ceva.

Alții au avut o copilărie tristă, dar și-au jurat că nu vor fi ca părinții lor. Însă sunt oameni atât de nepricepuți – ce să facă ei pentru copilul care apare și pentru care simt o responsabilitate așa de mare?

Soluții există și pentru educatoarele care au crezut că a crește copiii altora este un lucru nobil, dar s-au trezit în fața unor pretenții exagerate din partea părinților și înaintea unor copiii lipsiți de bună creștere, cărora nu li se acordă atenție acasă și care la grădi vor să fie cei mai importanți. Educatoarele pot fi mame sau nu, pot fi învățat pedagogie (sau nu – cu atât mai rău!), cert este că au un șoc în câmpul unde *panseluțele și trandafirii, rodul iubirii* devin teroriști.

Soluții pentru oricare dintre aceste categorii se pot găsi pe 26 martie, în cadrul seminarului prezentat de Oana Moraru.

La ce anume se va referi fondatoarea Școlii Helikon și cea care susține cu mult curaj și forță Vocea Părinților

  • Informații documentate științific despre cele mai importante pietre de hotar în dezvoltarea preșcolarului
  • Tehnici de conștientizare a obiectivelor pentru fiecare interval de vârstă care marchează un salt cognitiv, fizic sau emoțional;
  • Strategii, jocuri și activități pentru stimularea inteligențelor, a atitudinii față de învățare și a operațiilor gândirii;
  • Modalități specifice de a coopera cu cel mic, de a regla comportamentele nedorite și a le întări pe cele pozitive.

Lucrul cel mai interesant pe care îl veți putea primi este setul de 7 scenarii zilnice pentru stimularea tuturor ariilor de dezvoltare hotărâtoare pentru succesul școlar de mai târziu.

Cum spune Irina Schmitz în articolul ei în care prezintă Seminarul Oanei Moraru pentru părinții cu copii care au între 6-12 ani este foarte important un detaliu financiar: presupune o investiție de o.14 bani/zi în viitorul copilului, pentru următorii 6 ani. Irina a participat la cursul Oanei pentru copiii până în 6 ani, acum un an, și a scris despre lucrul acesta aici.

Pentru cei interesați de participarea la acest curs, există posibilitatea unei reduceri de 25%.

Primele 9 persoane care îmi scriu în particular vor primi  codul de reducere. Adresa blogului – despresufletulmeu@yahoo.com

De asemenea, grupurile, cuplurile și cadrele didactice – care vor să plătească prețul integral! – se pot înscrie pe adresa: voceaparintilor@gmail.com.

În cazul în care mai aveți un copil, în afară de cel până în 6 ani, și vă interesează și aspecte ale educației pentru această vârstă, puteți găsi interviuri cu Oana Moraru aici , aici și aici.

 

 

 

 

 

Reclame
2

De ce iubim copiii?

Eu nu spun că un copil rămane copil pană la sfarșitul vieții. Eu mă port diferit cu fiul meu acum, la 15 ani, de cum mă purtam la 3, 6, 9, 12… Mi se pare normal să îl privesc prin alt filtru, să îl tratez altfel…

Dimineață, liceeanul meu nu s-a mai dus la școală, urmand să mergem la doctor, să vedem ce e de făcut, pentru el. Căci de aseară tușea cu putere, dandu-și sufletul. Deodată, mi-am amintit de el cand era mic, în două ocazii…

Prima, cand eram eu răcită. Nu mă apropiam de el, să nu-i dau boala. Acesta a fost principiul de cand era bebeluș, dar cand a descoperit el prima dată, pentru că ajunsese să aibă destul spirit de observație, a venit la mine, care stăteam în pat și mi-a zis… *Te-am supărat cu ceva azi? De ce nu m-ai pupat azi deloc?* (eu nu-l slăbeam niciun pic din mangaiat și pupat, în rest!) I-am explicat că nu vreau să-i dau boala, că boala se ia prin sărut și i-au sclipit ochii. *Îți propun ca atunci cand ești bolnavă să vin eu spre tine cu spatele și să mă pupi pe cap, dar să nu mă lași fără pupic, pentru că așa m-ai învățat.*

A doua oară, era el răcit. După ce s-a desfășurat secvența anterioară! Eu nu țineam cont că e bolnav, stăteam pe langă el să-l îngrijesc, să-l drăgălesc. Mi-a luat mana și mi-a zis: *Uite, nu e bine ce faci. Dacă stai pe langă mine, te îmbolnăvești. Și dacă tu nu vrei să mă îmbolnăvesc eu, eu nu vreau să te îmbolnăvești tu. Și pentru că nu vreau să suferi, dar și pentru că nu o să mai ai voce să vorbești la radio. Așa că să nu te superi dacă atunci cand vii pe langă mine eu mă întorc cu spatele la tine.*

Astăzi, i-am povestit despre acele momente, despre care sigur că nu-și mai amintea – avea doar 4 ani pe atunci.

Dar important este că a păstrat aceeași reacție, chiar dacă nu-i știa geneza… 🙂

*Să te protejezi, să nu cumva să îți fie rău de la mine… Tu îmi faci doar bine și eu să îți fac rău?*

De ce iubim copiii?

Pentru că ne văd valoarea.