0

Cum să citești copiilor? – poveste despre povești

ele ganta

Ilustrație realizată de Ana-Maria Gălețeanu

În fiecare dimineață, nu numai atunci când e vreo aniversare a literaturii, poeziei sau teatrului, Doamna Găină Ele Ganta merge la bibliotecă și alege o carte din care să citească, dar nu numai pentru ea, ci și pentru puii ei, pe care îi aduce perfect așezați în rând. Intenționează să-i familiarizeze cu atmosfera de lectură. Tare s-ar bucura Ele Ganta să fie mamă de scriitor sau poet; sau chiar de scriitori și poeți, pentru că are destui pui – și nepoți de la puii ei, cărora le-a îndreptat atenția spre citit. De ce să nu se nască măcar în 2-3, dacă nu chiar în 20, dorința de a scrie?
Pe lângă faptul că este o împătimită a cititului, Ele Ganta este o găină căreia îi place să vadă lucrurile frumoase din jur. Și, cum ea se bucură de ceea ce e dichisit, de fiecare dată se gândește cum să arate ca și ochii celorlalți să fie încântați când o zăresc pe ea. Așa că zilnic se uită în oglindă ca să vadă dacă penele ei roșiatice sunt destul de intense – în caz contrar, ia o pensulă și mai adaugă puțină culoare. Zice ea că ceea ce este roșcat înveselește ochiul. Tocmai de aceea a ales și perechile de ochelari în același ton. Evident, ochelarii au diverse forme și modele; Ele Ganta are un sertar plin cu accesorii care să o satisfacă atunci când se privește în oglindă și le poartă; și, să nu uităm, vrea să fie un exemplu pentru cei din jur – de la puii ei, la cei străini. (Ei, da, și doamna Dihor care o urmărește pentru a-i prinde puii și a-i mânca – of, ce tragedie! – ar trebui să învețe de la ea, Ele Ganta, cum să se aranjeze, pentru că arată așa de rău… Of, of, e năpârlită, cu smocuri de blană lipsă… Of, of, cum să ieși din casă, la vânătoare, așa de lipsită de aspect? Vorba aceea – una este să o sfârșești în ghearele unui dihor prezentabil și alta să fii prins de un dihor lipsit de bun gust. În primul caz, nu-ți mai iei ochii de la frumusețea lui, în al doilea, plângi înainte de a te mânca pentru cât de urât îți e dușmanul, așa că ești de două ori pierdut. Ceea ce nu e de dorit! Știe Ele Ganta ce zice! ☺)
– Dragii mei, cartea de azi…
– Mami, stăm cam înghesuiți aici, o întrerupse Ornela, una dintre cei cinci puiuți care stăteau așezați pe spatele ei călduros, pentru că li se făcuse frig.
– Tu vino aici, atunci, decise Ele Ganta și o luă pe aripa ei dreaptă.
– Ar fi cu mult mai bine dacă m-ai lăsa să intru în penele de la gât, ripostă Ornela pentru ca să pot vedea și eu ce citești.
– Da, mami, lasă-ne pe toți să stăm acolo, să fim ca un șirag de mărgele pentru tine, propuse Rondel, unul dintre puii de lângă care s-a desprins Ornela.
– Nu uitați că mărgelele, pentru a nu se împrăștia, au o ață care le leagă… Voi cum o să vă țineți ciorchine de penele de la gâtul meu?
– Uite-așa, zise Țopăilă și se aruncă pentru a prinde una dintre penele roșcate. Auuu, oftă el în timp ce cădea, pentru că pana mămicii nu era o stâncă pe care să nu o poți mișca din loc, așa că, atunci când el s-a balansat cu ea, pana s-a desprins și el și-a înfipt ciocul în pământ.
(Mă rog, nu era chiar pământ, nu?, pentru că la bibliotecă există o podea cu mochetă călduroasă. Unde mai pui că Ele Ganta zilnic ia o păturică pe care să se întindă ea și puii ei. Astăzi are una ca o frunză de nufăr, dar are și în formă de frunze de viță de vie, de frunze de stejar, de frunze de arțar, dar și asemănătoare cu animalele de pe lângă casa omului sau din junglă, căci puilor le place să-și imagineze că într-o zi e cu ei un tigru, altădată un elefant, câteodată o vulpe… Știu ei că, dacă animalele ar fi vii, nu s-ar putea împrieteni, dar cum le poartă un mare respect s-au gândit ca măcar printr-o păturică să le simtă alături… )
– Auuu, se văită și mama găină, pentru că nu-i ușor să ți se smulgă o pană pe neașteptate.
– Auuuu, murmură și puiul care se rezema de burtica mămicii.
Da, da, mămica se mișcase ca reacție la durerea provocată de pana ruptă și cotorul cărții îl lovise pe sărmanul Rusty în frunte. (Cum Ornela încerca să citească de pe aripa mamei, așa încerca și Rusty să vadă imaginile de jos, ridicând capul spre cartea care atârna deasupra lui.)
– Auuu, se auziră alte trei puituri și pe covorul ca frunza de nufăr intrară trei dintre puii care porniseră să colinde printre rafturile bibliotecii, pentru că mai mult le plăcea să se plimbe decât să asculte povești.
– Ia te uită, rosti Ele Ganta încântată, dacă nu v-a plăcut să fiți puii mei, ați devenit oile șoriceilor…
– Așa este, doamnă Ele Ganta, luă cuvântul unul dintre șoriceii care îi mânaseră pe cei trei puișori pierduți, noi i-am recuperat și vi i-am adus ca un fel de mulțumire că ne primiți și pe noi în cercul dv de lectură.
– Haideți, haideți, fiți bineveniți, îi chemă mai aproape Ele Ganta, după care începu să numere, privind în jurul ei… 1. 2. 3. și tot așa până la 9… Să știți, dragii mei, li se adresă ea șoriceilor, că tot lipsește unul dintre pui.
– A, stați liniștită, chicoti unul dintre șoricei, dacă ridicați puțin privirea îl veți vedea pe Corny puțin mai în fața dv. Ne-am gândit că dacă îi oferim o oglindă și se va strâmba la ea toată dimineața, n-o să se mai plictisească – și mai are și posibilitatea să tragă cu urechea la ceea ce citiți…
– O, suspină găina, ce m-aș face eu fără voi, dragi șoricei…
– Răsplătiți-ne repede cu o poveste, zise unul dintre ei, în curând vine și doamna Lupovici la bibliotecă și trebuie să mergem să o ajutăm și pe ea să-și recupereze puii. Iar ai ei nu sunt așa de micuți ca ai dv…
– Gata, gata, încep, rosti îndatoritoare Ele Ganta. Și știți ceva – dacă vreți, aș putea să vă învăț să citiți singuri. Să faceți asta chiar și în absența noastră, a celor care venim cu copiii.
– N-ar fi rău, chițăi unul dintre șoricei, entuziasmat.
– Să nu faci asta, rosti Corny, speriat de gândul că șoriceii ar putea citi singuri și nu ar mai apărea pe acolo, ca să-i dea și lui câte o jucărie cu care să-și ocupe timpul, cât citește mama…
– Nu vă supărați pe el, doamna Ele Ganta… Nu cred că vrea să ne fie rău, cred că se gândește că îi va fi lui mai puțin bine fără noi. Ceea ce ne onorează – să creadă cineva că fără noi nu e fericit, e o mare realizare.
– Uite, Corny, ei vor și învăța să citească, și vor veni în continuare cu noi, la clubul de lectură, îl liniști mămica. E bine așa?
– Foarte bine! răsuflă ușurat puiuțul, care până atunci se uitase în oglindă cam indignat la gândul că șoriceii nu vor mai apărea, cu surprizele lor atât de încântătoare pentru el.
– Gata, dacă tot ne-am adunat cu toții să aflăm despre ce este cartea de astăzi, reluă discuția Ele Ganta, în vreme ce toți puișorii se liniștiseră, iar șoriceii se instalaseră confortabil pe covorul frunză de nufăr. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti…

Anunțuri
18

Atelier de shopping personalizat cu Gabi Urda

12 aprilie, ziua pentru care am primit invitația Anei, de la #ParentingPR, pentru a participa la o astfel de întâlnire. Am plecat de acasă cu 90 de minute înainte, pentru a reuși să ajung la #AuchanTitan, locul unde se desfășura interesantul eveniment. După ce am schimbat 3 mijloace de transport în comun, după care am alergat la fel ca leopardul înfometat după pradă, am străbătut întreg centrul pentru a găsi scaunele pe care să mă odihnesc în următoarele 90 de minute. Ei, se pare că știau organizatorii ce știau! Dacă m-ar fi adus la shopping personalizat așa cum a fost cazul 1 și 2, după aventura mea de luat tot orașul la stat într-un picior în troleu, autobuz și tramvai, nu-mi mai făcea față corpul. Se pare că lucrurile se cunosc (nu neapărat de către cel care le trăiește, ci de către cei din exterior 🙂 ), așa că am primit cadoul de a mă odihni, ascultând ceea ce avea să spună consultantul de imagine Gabi Urda.

Haideți să intrăm în subiect: câte haine aveți în dulap? Pe vremuri, surorile mai mari le lăsau celor mai mici (sau frații mai mari, celor mai mici), hainele care le/îi strângeau. Acum lucrurile nu mai pot sta astfel pentru că la joacă sau la aniversări, cămașa, bluza, pantalonul, una dintre piesele costumației, se strică și ceea ce oferi e o simplă piesă, care nu se asortează cu nimic din ce are ruda ta; ori asta înseamnă că o va ține de muzeu în casă sau că e obligată să cumpere ceva care să se potrivească… Ei, când eram eu și mică și adolescentă și tânără, până pe la vreo 35 de ani, nu mă întreba nimeni dacă mă asortez și nici eu nu-mi dădeam seama că lucrul acesta este necesar, ținând cont că ochii mei erau mai degrabă îndreptați spre cărți decât spre oglindă. Acum, însă, este o adevărată artă să apari în societate, la școală sau la serbări, așa că toată lumea trebuie să fie informată cu privire la ce și cum să poarte, cum și când să facă acele cumpărături necesare.

Câteva idei care mi s-au părut mie esențiale (restul le găsit pe FB la Gabi sau pe site):

  1. Stilul nu se poate crea de la o vârstă mică, atunci impune turma sau oferă magazinele din care cumpără toată lumea, pentru că-s *la modă*. Stilul este ceva care vine odată cu trecerea anilor și acumularea de experiențe care-ți spun cine ești și ce vrei să știe cei din jur despre tine.
  2. La cumpărături nu se merge însoțit de cineva, ci se merge singur – o dată pentru că cine este alături de tine poate să insiste să-ți iei un lucru care să nu ți se potrivească doar pentru că și l-ar dori și nu și-l poate permite și atunci simte că-l are măcar prin faptul că este în garderoba ta, de unde îl poate împrumuta oricând, a doua oară pentru că persoana de alături se poate grăbi, iar tu, pentru a nu o ține din treaba ei, vei lua decizii nepotrivite (de regulă, cele nepotrivite sunt când cumperi ceva de care nu ai nevoie sau nu ți-e necesar, nu simplul fapt că pui marfa la loc pe umeraș)
  3. Hainele nepurtate din garderoba noastră au proveniență interesantă: a. le-am cumpărat pentru că ne-au plăcut, dar nu le-am probat ca să vedem că nu ne stau bine (aici intervine modelul bărbătesc de a proba haine – bărbatul se așază, se întinde, face mișcări dintre cele mai naturale, pentru că e conștient că o haină trebuie să facă față oricăror situații. O femeie se uită în oglindă, se admiră și nici măcar nu ridică mâinile, ca o gâscă ce dă din aripi, pentru a descoperi dacă nu cumva o strânge obiectul pe care a pus ochii.) b. am uitat de ele (vă dați seama ce dragi ne sunt dacă am uitat de ele, când criteriul adevăratului interes pentru o haină este: aș vrea să plec îmbrăcată cu ea acum acasă sau mâine sigur o port!) c. am cumpărat prea multe deodată și pentru unele am făcut pasiune, pentru altele, nu – de unde și uitarea lor într-un colț oarecare. d. le-am primit cadou de la persoane care nu ne plac sau care nu ne cunosc.

Necesar când pleci la cumpărături, în afară de amintitul principiu (fii singură), este să:

  1. faci cumpărături cu banii jos – dacă ai card, faci cu 25% mai multe cheltuieli
  2. probează
  3. nu ai nevoie numai de prima impresie – haina de pe umeraș, ci și de cea de-a doua – când umerașul devii tu
  4. fie timpul favorabil pentru această activitate – ești odihnită, ca să nu dai înapoi de la a proba, ești pozitivă, ești atentă, ajungi la deschiderea magazinului, când e puțină lume și vânzătoarele se vor ocupa cu atenție de tine
  5. ai o listă de necesități la tine, pe care le urmărești
  6. te relaxezi, nu să fii obsedată să vânezi ceva, că nu te așteaptă nimeni acasă cu prada, ci este destul că ai observat lucruri de care nu ai nevoie sau lucruri care ți-ar fi plăcut, dar chiar nu se potriveau pentru tine
  7. știi cât de mult îți place să calci – da, da, altfel vei cumpăra lucruri dificil de călcat și îți vei blestema alegerile făcute; dar dacă e o pasiune să stai cu fierul în mână, de ce să nu iei cele mai șifonabile lucruri (acum, fără glumă, eu calc cel mai mult la unele dintre cămășile pe care scrie non iron, deci trebuie să fii circumspectă și cu etichetele care-ți promit relaxare totală!)
  8. nu te temi de oglindă și de lumina proastă care cade în cabina de probă, ceea ce înseamnă că va trebui să ieși de acolo și să te plimbi prin magazin pentru a mai găsi vreo oglindă, două
  9. te privești și din spate, pentru că puțini ne văd doar din față, unii ne mai observă și din spate – iar lucrurile pentru care optăm pentru că-s minunate pentru ochii noștri din față pot fi așa pentru că le tragem pe spate și acolo fac mii de cute. 🙂 Haide, nu mii, dar vreo câteva sute tot fac! 🙂
  10. nu cumperi toate lucrurile tale din aceleași magazine – chiar dacă ai o pasiune pentru respectivul loc, s-ar putea ca acolo să găsești lucruri asemănătoare, nu dintre cele care să se completeze și să formeze un tot.

Mulțumesc, Gabi, mulțumesc, #ParentingPR pentru invitație.

Acum să le vorbesc și eu puțin celor care sunt ca mine, adică nu și-ar cumpăra sub nicio formă culorile neutre recomandate pentru a fi purtate cu orice altceva. Suntem câteva care nu ne-am atinge de crem, bej, bleumarin, gri. Suntem câteva care optăm pentru culori puternice și nu ne pasă că nu suntem în tendințe sau că izbim privirea celor din jur. 🙂 Suntem destul de puține, aș zice eu, pentru că dintre prietenele mele doar pe mine mă știu așa, însă asta nu mă determină să renunț la stilul meu. Chiar dacă se spune că, odată cu înaintarea în vârstă există piese la care ar fi bine să renunți, nu voi asculta niciodată acest sfat și, așa cum port căciulă cu urechi de bufniță, portocaliu și violet sau muștar și verde, mă voi bucura de ceea ce pun pe mine.

Probabil că stilul clasic sau elegant este pentru anumite persoane, dar mai sunt și trăznite ca mine, care trec prin viață bucurându-se de lucrurile original-amuzante, un fel de *operă bufă* a vestimentației. Dacă, adolescentă fiind te cunoști destul de bine, dacă tânără fiind nu poți lupta cu părerea cunoștințelor, dacă spre maturitate ajungând te temi de penibil, când ești tu însuți/însăți, nu-ți mai pasă cine te privește și ce gândește. Te bucuri să fii cu tine și să duci culoarea/culorile tale peste tot, așa că nu vei da înapoi de la a te prezenta oamenilor în ținute care pun în valoare ceea ce gândești.

Dacă faceți parte dintre aceste persoane, dacă semănați măcar puțin cu mine, lăsați-mi un mesaj, să facem schimb de idei, pentru că m-aș bucura să-mi găsesc parteneri de discuție pe această temă.

Pe de altă parte, voi încheia cu un sfat oferit de Gabi Urda

Nu-ți cunoști stilul? Fă-ți cont pe Piterest și dă căutare pe fashion. Urmărește 2 săptămâni imaginile de acolo și vezi cu care te identifici mai bine, de ce și apoi încearcă să cauți prin magazine ceea ce ai descoperit că te reprezintă.

Hm, știți ce nu s-a amintit deloc? Despre hainele făcute pentru tine, la croitorie. Asta pentru că cele mai bune croitorese ale noastre au plecat în străinătate, ca să facă bani mulți stând cu bătrânii popoarelor din Vest sau pentru că  e o coaliție împotriva acestei bresle? 🙂 Era o glumă! S-a amintit un singur lucru: când cumpărați ceva, nu luați obiecte care să necesite prea multe transformări pentru că vi se face lehamite de atâtea intervenții și nu veți căuta croitoreasă, nici nu vă va mai interesa haina respectivă, ci o veți arunca într-un colț al dulapului.

Mda, sunt multe de spus despre personalizarea garderobei. Apelați la specialiști sau căutați o gașcă în care să vă manifestați așa cum sunteți, chiar dacă nu aveți nimic de-a face cu vreun stil. Evident, după ce treceți prin faza a doua, amintită anterior, înaintând în vârstă, tot la prima fază ajungeți.

Deci este nevoie de persoane ca Gabi Urda.