0

Speranțe renăscute – Debbie Macomber

Să fim serioși, când o editură vinde 30 de cărți cu 100 de lei, nu te aștepți să-ți trimită cele mai bune titluri, dar când am făcut achiziția de la Lira, nu mi-a păsat să primesc cele mai interesante cărți, ci pur și simplu să-mi fac o idee despre ce înseamnă o carte romantică (nu de alta, dar, cum am scris și aici, nu mai citisem o carte de acest gen, eu fiind preocupată de cu totul alte stiluri!). Necunoscând autorii, nevrând să mă informez despre cărți (ce cred alții sau și mai rău descriere în amănunțime!), eu am parcurs cărțile cu creionul în mână exact pentru un lucru care, de regulă, nu-i interesează pe cititori – cum se scrie, ce înseamnă un roman de dragoste. Am subliniat comparațiile, am încercuit cuvintele deosebite, am pus acoladă la pasajele cheie, am scris în dreptul fiecărui moment care mi s-a părut mie interesant un comentariu, iar la frazele care aveau poante sau ironii am atașat un zâmbet. Nu mai spun că pe pagina de la final, la fiecare capitol am făcut o scurtă prezentare, în 10-15 cuvinte cuprinzând esențialul.

Știți cât costă un curs pentru a învăța să scrii cărți romantice? Între 300 – 500 $. Nu e mai simplu să urmărești în timp ce citești și să-ți faci o idee singur? Cam aceasta a fost dorința mea.

Ei bine, după ce am terminat de citit un autor, l-am căutat și pe net, am văzut dacă are blog sau nu, ce spun cronicile despre cărțile lui. Dar înainte, nu. Așa că am început eu să citesc plină de naivitate această carte care mi s-a părut societatea americană pur sânge. Personaje care nu au probleme materiale, ci doar emoționale. Personaje care sunt în căutare de ceva și acel ceva li se oferă pe tavă. Personaje care se despart și reușesc să nu se urască (a, da, ar trebui să învățăm și noi măcar din această latură a lor).

Un gând mi-a venit ca o boare – la cum se prezintă situația acestor personaje, ar fi meritat un film. Un film gen Diva sau Hallmark. Un film ușor, pentru cele care tricotează și vor în același timp să nu se gândească la ceva anume, că nu mai suportă gândurile lor, așa că vor să aibă pe fundal voci plăcute. Și mai ales să ridice ochii de pe lucru (căci știți că cele care tricotează pot să nu se uite la andrele, exact cum scrie priceputul la computer în metoda oarbă…) și să vadă chipuri din acelea încurajatoare – căci personajele cele mai mult au depășit 50 de ani, dar sigur cu operațiile de rigoare vor arăta așa de bine încât fiecare doamnă se va simți iar tânără și frumoasă precum eroinele.

O să caut pe net, mi-am zis, dar nu acum; trebuie să termin, să nu cumva să mă las influențată în caz că…

Singura mea întrebare, pe parcursul cărții de 381 de pagini, era… totuși, cum va reuși autoarea să încheie atâtea necunoscute, pentru că se apropie finalul cărții și sunt o sumedenie de lucruri care nu pot fi închise precum ușa de la frigider – pac-pleosc. E nevoie de un fel de ușă ca aceea care are arc și se închide încet-încet… Mda, când am ajuns la final cu toate nerezolvate, mi-am spus că mai există un volum. Bine, îl voi căuta la chioșcuri, poate există.

Intru pe net. Pentru toate curiozitățile mele, doar semne de exclamare: sunt mai mult de 10 volume care se ocupă de aceste povești. Și mai sunt și 3 serii de filme realizate de … cine credeți? Exact! Hallmark.

Cedar Cove, îi zice serialului, iar după ce am început să văd episodul pilot m-am cam speriat. Ce diferență poate fi între ceea ce-ți imaginezi tu și ceea ce pun regizorii. Cum vedeam eu personajele și cum apar ele, cum arată ele… Ce să zic, mi-ar fi plăcut să citesc, mai degrabă decât să privesc, dar cum la noi pe piață nu există toate volumele, iată cum încep eu să joc într-o horă a deschiderii ochilor și a acceptării ofertei altuia, nu a bucuriei de a-mi forma eu lumea mea datorită cărții.

Oricum, dacă mă întrebați, stilul lui Debbie Macomber nu m-a cucerit ca al lui Mary Balogh, dar Debbie a vândut 200.000.000 de exemplare în întreaga lume, iar romanele ei au rămas pe lista de bestseller mai mult de 990 de săptămâni. (Doar ca să numeri până la 990 îți ia o viață, dar să-ți imaginezi că pot să fie atât de îndrăgite… ) Și să nu uităm că 16 dintre ele au ocupat prima poziție. 16? Câte altele o mai fi scris și au rămas în umbră? 🙂 🙂 🙂

P.S. Replicile din film sunt mult mai reușite decât cele din carte. Probabil că dacă nu s-ar fi străduit să lungească atât de mult un volum și cărțile ar fi fost la fel de incitante ca filmul. Pe de altă parte, filmul câștigă prin splendidele imagini ale portului…

2

În spatele blocului – Mara Wagner

Sunt dintre copiii care au crescut în Epoca de aur. Dar nu sunt dintre copiii care stăteau în fața sau în spatele blocului, nu sunt dintre copiii care-și luau preșulețul și se duceau afară cu ceilalți, ca să se joace. Tocmai de aceea mi s-a părut interesant să citesc povestea fetei de clasa a VII-a, Maria, care-și petrecea timpul cu cei de-o seamă cu ea și-și trăia experiențele sentimentale împărtășindu-le prietenei ei, Ramona – chiar dacă nu pe cele mai adânci!

Despre lansarea de carte este scris pe larg aici. Ce pot eu să adaug este că, la întrebările excelent alese ale lui Eli Bădică, Laura Câlțea (redactor-șef la editura Nemi și blogger literar) a răspuns deschis, cu umor, fiind de folos nu numai pentru a înțelege cartea, ci și pentru a avea o imagine despre cum ar trebui scrisă o carte (exemple: i-a cerut Marei să adauge un capitol, să nu se termine cu episodul Crăciunului pentru ca romanul să nu fie considerat potrivit numai pentru acea perioadă a anului. A mai sugerat restrângerea unei scene despre care nu se mai amintește în carte, așa că era normal să nu i se acorde prea mult spațiu sau prea multă atenție.)

Pentru cei care știu cum era în perioada cu împliniri mărețe (de progres, cum menționează fata!), cartea este o resursă valoroasă: în caz că nu se pot aduna (sufletește) pentru a le povesti copiilor, le pot recomanda acestora să citească În spatele blocului. Pentru cei care au fost părinți în Epoca de Aur, cartea este o posibilă explicație a ceea ce au simțit cei ce copilăreau atunci – mă rog, dacă ar mai fi vreun bunic de acum interesat de gândirea odraslelor lui de atunci. (Acum bunicii ori sunt înnebuniți de dragul nepoților ori sunt înnebuniți din cauza lor – ce le mai pasă de sentimentele copiilor lor de acum 30 de ani?) Pentru cei care s-au născut după *89, cartea reprezintă un salt în trecut – că tot sunt ei interesați să colinde în spațiu și timp! – și aduce multe zâmbete. Păi, da, obiectele de atunci acum nu mai există, dificultățile de atunci – acum nu sunt lăsate pe seama copiilor, lucruri care acum sunt cunoscute de la 6 ani datorită reclamelor care te asigură că *poți purta alb și-n zilele dificile* – atunci erau mari necunoscute și la 13-14 ani.

Deși cartea este despre o fetiță și trăirile ei emoționale – în relația cu cel de care se simte atrasă, cu familia ei și cu *restul lumii* 🙂 – maturilor le este lectură obligatorie. Poate în felul acesta n-ar mai exista atât de multe dispute prin autobuze, în comunicarea profesor – elev ori pe scările blocurilor, între locatarii în vârstă și cei tineri.

Cât despre părinții care au copii de 8-9 ani… aceștia trebuie să o citească rapid. Pentru a ști cam care erau de atunci emoțiile adolescenților (pentru că ei le-au cam uitat intensitatea sau experiențele negative avute de-a lungul anilor care au venit după i-au făcut să le nege!!!) și pentru a putea accepta furtuna care va veni în viața copiilor lor.

Trecând peste lucrurile care țin de educația copiilor – excelent atinse în carte din punctul de vedere al unui copil!!! (voi reveni asupra acestora într-un articol viitor!) – aș vrea să amintesc niște momente amuzante, care să vă convingă că această carte merită citită.

  1. Maria are păduchi – cum scapă de ei?
  2. Ea primește un bilet de dragoste de la cel de care îi place – ce scrie în el?
  3. Mircea o simpatizează pe Maria – cum îi arată lucrul acesta?
  4. Pentru că pe vremea aceea nu existau parcuri de aventuri sau de distracții, care era ocupația preferată a unora dintre copiii care aveau mărunțiș în buzunar?
  5. Fratele ei, Dragoș, face baie în mașina de spălat – oare cum?
  6. Tot el plimbă o broască țestoasă în lesă, ca pe un câine – de unde a făcut rost de o țestoasă, de vreme ce nu are bani și nici nu plouase cu broaște?
  7. De ce este Maria recunoscătoare unui șoarece care se plimbă pe corzile pianului?

Acestea sunt culese doar din primele capitole – să vedeți ce mai urmează… 🙂 . Amintiri din copilărie la mulți ani de la Creangă, cu singura diferență că graiul Mariei îl înțelege toată lumea, pe când pe al lui Nică – doar anumite persoane.

Hm, adaug acest aspect: orice tată de fată ar trebui să citească această carte. Nu e destul să spui *fata tatii* și să nu ai habar de ceea ce e în inima ei! Și da, este prima dată când insist – tătici, citiți această carte, dacă doriți ca la nunta fetei/fetelor voastre să fiți la fel de fericiți ca și ele…

Zic și eu! 🙂

Mara Wagner, bună treabă ai făcut cu această carte. După cum spuneam (așa, ca să încheiem rotund! 🙂 ), eu am fost genul de copil care nu se arăta la față în spatele blocului pentru că:

a. scandalurile din casă erau atât de mari încât mi se părea că toți mă arată cu degetul,  (preferam să stau în pat și să citesc, decât să dau ochii cu cei de vârsta mea)

b. eram fugită de acasă, refugiată pe la vreo colegă, până când adormea Zmeul zmeilor!

Pe de altă parte, experiența de copil cu părinți *altceva decât muncitori*, n-am avut-o. Pachete din străinătate, n-am primit niciodată. Deși unele lucruri le știam de atunci, pe altele m-am bucurat să le cunosc, făcându-mi o idee și despre un alt tip de viață, despre o altfel de familie, dintr-o altă zonă decât cea în care am crescut eu.

Mulțumesc.