4

De ce vând turcii mai ieftin românilor?

Eram în partea asiatică a Turciei și am intrat într-un magazin de unde nu mai voiam să plec fără a cumpăra pentru fiul meu ceva colosal 🙂 . Nu, nu era o coloană romană și nici măcar o armură de Goliat. Era un tricou de motociclist, din acela de fițe, așa cum văzusem cu vreo câteva zile în urmă într-un târg din București. La noi costa 350 de lei. La turci, 50 de euros.

După o scurtă socoteală, oricum, la turci era mai ieftin decât la noi, dar nici atât nu voiam să dau. Înaintea mea, 3 bărbați – dintre cei mai arătoși motocicliști, îmbrăcați în piele, cu brățări zornăitoare și mult metal în piele. Tot la tricouri s-au uitat, tot în engleză au întrebat foarte grăbiți dacă nu se poate scădea prețul. Turcul a dat din cap că nu, în fața fiecăruia. Așa că știam ce răspuns are dacă-l rog să-mi facă o reducere. Dar dacă tot nu am nimic de pierdut, ce-mi pasă dacă mai pierd.

  • Se poate să cumpăr mai ieftin tricoul ăla?
  • Dar ce aveți toți cu tricoul ăla azi? râde turcul, pe sub mustața stufoasă.
  • De unde ești? mă întreabă rapid.
  • România.
  • Bine, ți-l dau mai ieftin. La cât te gândești?
  • 25.
  • 25 e bine.
  • De lire turcești, trag eu de norocul meu ca de un cauciuc încins la soare.
  • 20, mă corectează el.
  • De euros?
  • Nu, de lire. Ca să-ți arăt că sunt chiar mai bun decât îți poți tu imagina.

În timp ce-mi împacheta frumos tricoul, (pentru că i-am spus că este pentru fiul meu și a zis că știe el o metodă prin care dai gata tinerii dacă le prezinți cadoul astfel! 🙂 ) n-am ce face și-i zic:

  • De ce ne dați mai ieftin nouă, românilor, iar celorlalți, nu?
  • Trecem peste Hagi, nu? zice el, cu foarfeca în gură, degetele înnodate în fundiță și dând din cap pentru a-și aranja freza. Îți explic imediat.

Îmi pune punga în brațe, ia banii și-i aruncă neglijent pe tejghea, iese cu mine spre ușă și-mi arată spre un japonez:

  • Îl vezi pe-ăla? Oricât i-aș cere, îmi pune în mână exact atât și se duce. Îl vezi pe-ăla? (era un blond: scandinav, desigur) Oricât îi cer îmi dă 5 euros în plus și pleacă rapid. De când ești tu cu mine? De 10 minute. Și ne-am distrat și-mi trece și mie ziua mai ușor. Uite de-aia dau ieftin românilor – că au ce povesti! Știi ce plictisitor e să aduni toată ziua bani, iar seara să ai mulți-mulți, dar să nu scoți un cuvânt ore în șir?

Mda, de-aia mi-e mie dor de turci. Pentru că le place ciripitul românesc…

Anunțuri
0

E mare lucru să fii om

Sâmbătă, am revăzut după multă vreme un om față de care am un sentiment ciudat: pe cât de mult îl respect, pe atât de mult nu sunt de acord cu părerile lui. La despărțire, mi-a spus singura lui părere pe care o împărtășesc: E mare lucru să fii om. Unde vă poartă cu gândul aceste cuvinte? Datorită iubirii pe care am avut-o pentru muzică, orice cuvânt la mine devine cuvântul din melodia cutare… Chiar dacă am iubit mai mult literatura decât muzica, toate cuvintele importante sunt legate de melodii, nu de citate. Iar a spune atât de multe cuvinte: e mare lucru să fii om, pentru unii înseamnă cel mult a rememora un proverb sau a da din cap cu neîmplinire, pentru că-și aduc aminte cu disperare de cât de dezamăgiți sunt de cei din jur… În mine, însă, aceste cuvinte n-au născut nici amintirile negative, ale persoanelor pe care le-am ajutat și care m-au ignorat, nici imaginile groaznice ale personajelor din filmele de groază… Nu, nu…

Aceste cuvinte mi-au adus în inimă o melodie pe care n-am mai ascultat-o de multă vreme, ale cărei versuri sunt de o profunzime tulburătoare…

Poate că e ciudat că viața se duce și noi ne trecem, dar partea frumoasă a existenței este când apuci să trăiești mai multe experiențe în medii diferite, când chiar simți că te-ai implicat, că ai făcut parte dintr-un miez al lucrurilor. *Miezul* nu înseamnă că trebuie neapărat să fii la conducerea țărilor sau în buricul târgului: este destul că ai trecut prin anumite situații sau prin anumite întâmplări, care te-au format și te-au făcut să te bucuri că exiști. Că exiști efectiv, nu că ai de toate, că strângi, că ai să lași ceva în urma ta…

Sunt fericită că am cunoscut epoca de aur, dar și pentru perioada de acum (cu toate mizeriile lor!), sunt fericită pentru că am fost convinsă că nu există Dumnezeu și, deși am fost atât de pornită împotriva Lui, I-am mai dat o șansă 🙂 . Sunt fericită că am trecut prin fiecare etapă și că, oriunde am ajuns datorită evenimentelor, am reușit să văd frumusețea lui a trăi.

Nu țin cu dinții de viață, dar îmi ador fiecare zi și aproape că îmi vine să mângâi fiecare clipă pentru bucuria pe care mi-o aduce.

E mare lucru să fii om, zic și eu, odată cu cea care a fost lumina zilelor negre ale copilăriei mele.