0

Camp NaNoWriMo 6 iulie 2017

Scriitori mai înceți pot scrie 800 de cuvinte pe oră, cei care au viteză la împușcarea tastaturii reușesc 1600 de cuvinte pe oră. Concluzia este că în 55 de ore se pot realiza 50.000 de cuvinte. Vă dați seama că, dacă cineva ar putea scrie 8 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, într-o săptămână și-ar termina porția de 50.000 de cuvinte, norma de la NaNoWriMo – pentru că, în cadrul campurilor, fiecare în parte îți stabilește ținta, care poate consta în cuvinte, dar și în paragrafe, fraze, pagini etc… Nu există nicio îngrădire. Fiecare cum se cunoaște. Iulie este deci posibilitatea cuiva de a-și antrena mâna, pentru a se pregăti de NaNo din noiembrie. Despre Nano am mai scris și aici, despre experiențele mele din noiembrie și aprilie.
Limita de 50.000 de cuvinte reprezintă scheletul unei cărți. Dacă se mai adaugă 20.000-30.000, se obține un roman, în concepție americană.
Acum, trebuie să fim realiști: scrii 8 ore pe zi dacă ești secretară și ți se dictează sau găsești un manuscris și-l transcrii. Dar ca să compui la comandă 8 ore este puțin probabil. Dacă ar fi așa de ușor, fiecare dintre noi și-ar lua o săptămână de vacanță, poate cei mai ambițioși nu și-ar mai păstra locul de muncă și la lună ar scoate 4 cărți. Dar cărțile nu se scriu numai cu tastare, ci și cu ideile pe care le tastezi.
Cu alte cuvinte, mai trebuie și imaginația pe care s-o iei ca pe Clopoțica pe umărul drept și să-ți șoptească ce anume să așterni pe foaia goală.
Evident, acest aspect este cel care îi determină pe mulți să nu se înscrie sau să abandoneze proiectul de a aduna cuvinte pentru un roman: lipsă materie pentru conținut. Dar când ai găsit acest lucru din care poți să scoți ceva la lumină, este clar că te poți înhăma la NaNo. Sigur că este nevoie de o anumită tactică pentru fiecare.
…….
În ce privește romanul meu:
îmtâmplător, mi-s picat în mână o carte care seamănă bine cu ceea ce aveam eu de gând să scriu în această lună. Se mai întâmplă astfel de lucruri, bine că la mine a apărut la începutul lunii și nu pe 29, când nu se mai putea face nimic. Ce anume voi face, încă nu știu: dacă renunț de tot la poveste sau dacă voi păstra ideile principale, schimbând puțin încercările la care sunt supuși participanții.
Se întâmplă oricui, se întâmplă și la case mai mari, de ce să mă supăr eu acum pentru că am idei la fel de strălucitoare ca ale unui mare scriitor din zilele noastre?
Ei, mai e o zi și mâine.
Somn ușor – și nu uitați de joi… 13 iulie, la Biblioteca Emil Gârleanu.
11

Camp NaNoWriMo aprilie 2017

De-a lungul timpului, am fost singura din grupul meu pasionată de scris. Nu numai că nu mai scria nimeni, dar cei mai mulți mă ironizau pentru dorința de a scrie. Acum, eu un pot să-i condamn pe cei care nu pot înțelege pasiunea aceasta, pentru că eu însămi am considerat-o uneori ca un defect: ori trebuia să mă retrag din cursul unui eveniment amuzant pentru că aveam niște idei de scris, ori lăsam omul cu ideea neterminată și mă apucam să scriu pe carnețel, ce-mi trecea atunci prin minte, ori eram o povară pentru cei din jur când le pricepeam imediat gândurile – ce să faci, dacă te pui în pielea oamenilor pentru a scrie despre ei, normal că te pui și-n pielea oamenilor de pe lângă tine…

Anii au trecut, patima a rămas. Butonam într-o seară pe net și am descoperit NaNoWriMo, dar era atât de departe de România… 🙂 Nici nu-mi trecea prin cap că voi reuși vreodată să particip la un astfel de concurs. Cu trecerea anilor, s-a rezolvat să fie inclusă și România în acest program și în noiembrie 2016 am participat la primul NaNo din viață. Ce mi se pare ciudat este faptul că nu am scris nimic despre aceasta pe blog. A fost atât de important pentru mine că am reușit nu numai să particip, dar și să-mi ating ținta – am început și terminat un roman pentru adolescenți, cel de-al doilea volum din… 13, câte programasem eu, mai acum vreo 8 ani, dar nu găseam timp pentru așa ceva. Însă ideea de program, de organizare a zilelor m-a ajutat nu numai să schițez câte ceva, ci și să termin o carte de 79.544 cuvinte. (Poate vă mirați că o caracterizez prin așa ceva, dar în concursul acesta contează cuvintele – trebuie să scrii cel puțin 50.000 într-o lună. Cum am fost entuziasmată de proiect și, trebuie să recunosc, și de faptul că am fost un grup, am reușit să duc totul la bun sfârșit.)

NaNoWriMo din noiembrie a curs cam așa – vă spun că poate vreți să vă înscrieți și voi pentru noiembrie 2017 și atunci ar fi bine să aveți timp de gândire! –

  1. Ne-am întâlnit la începutul lunii, toate persoanele din București care doream să participăm la proiect.
  2. Ne-am prezentat și fiecare a vorbit despre cartea pe care vrea să o scrie.
  3. Eram foarte diferite, de la stilul de scriere la vârstă – da, eram de genul feminin toate (au mai dorit și alți doi aspiranți să participe, dar timpul și alte probleme le-au dat de furcă, așa că am rămas doar noi!).
  4. Ne întâlneam în fiecare duminică la o ceainărie, ba scriam, ba discutam, fiecare punea câte o întrebare, când avea o nevoie, cu privire la conținutul cărții ei sau când trebuia conturat un personaj, fiecare punea câte un link despre scriere pe grupul privat NaNo București.

Noiembrie s-a sfârșit. Marina a scris despre program și a pus poze aici.

Ne-am văzut de viață, grupul a rămas și am mai schimbat câte-o vorbă, după care la începutul lui aprilie ne-am înrolat în camp NaNoWriMo. Fiu al lui NaNoWriMo din noiembrie, campul este însă altfel structurat. Tu alegi cât scrii, de la câteva cuvinte, la câteva pagini sau chiar rânduri pe zi. Ideea e de organizare și de planificare, de ordonare a vieții de scriitor. Cei care reușesc să participe la tabere de scris de acest fel sunt fericiți, noi, ceilalți, nu mai prejos pentru că avem posibilitatea unei *cabine* în care ne sunt puse la dispoziție – mail, comunicarea între noi, cu oricine dintre organizatori, articole necesare pentru pornirea unui proiect literar…

A fost o experiență excelentă – dacă noiembrie m-a luat prin surprindere și abia am reușit să mă strecor, cu scrisul, pentru aprilie a fost bine că aveam deja emisiunile realizate în avans, au fost și 8 zile de pauză la lucru și, cel mai important, am fost înțeleasă și mi s-a lăsat răgazul necesar pentru a scrie.

Ieri, sătulă de scris, am zis că renunț la a mai continua cartea tocmai pentru că am stors din mine și ultima idee. 73643 de cuvinte – numărătoarea mea arăta ceva la 68.000, dar mergem pe contorul lor, nu? Îmi propusesem 50.000. Partea uluitoare la acest modul NaNo – desigur, pentru mine! – este că am încercat un alt stil decât până acum. Dacă eu scriu de felul meu povești pentru copii și comentarii sociale, de data aceasta am scris o comedie romantică, de care sunt foarte mândră. Mai țineți minte când v-am povestit fantastica aventură cu proful de scris din Australia? Ei bine, am luat cursuri special să văd ce implică *romance*, nu puteam să mă apuc de ceva fără să fiu instruită. Aceasta-s eu!

Povestea mea nu se încadrează în stilul romance, după anumite criterii întâlnite în cursurile respective, dar în altele, da. Deocamdată stă la dospit: mi s-a întâmplat ca în urmă cu mulți ani… Am vrut să țin Postul de Crăciun, mâncând un singur compot de piersici pe zi, de 800 gr.

40 de zile am făcut lucrul acesta, iar, după încheierea postului, 7 ani nu am vrut să mai aud de compot de piersici. Mi se făcea rău când auzeam cuvântul piersică, în schimb acum a redevenit preferatul meu.

Niciun exces nu e bun, nici chiar cel de litere și cuvinte. Mi-am dorit eu să fiu doar o mână care scrie, dar se pare că și ceea ce-ți place mai mult devine plictisitor, când exagerezi.

Pe Sii Kei, șefa NaNo București, o găsiți pe blogul ei. Despre Marina Costa am scris aici. Scriind, o puteți descoperi pe blogul personal (incitant și inedit) – aici. Dar și ca admin la http://beforethemast.jcink.net/ – încercați!!!

Dacă sunteți interesați de scris, încercați și-un NaNo… Un alt pui de-al lui va mai fi în iulie.

Camp-2017-Winner-Profile-Photo

4

Blândețea se învață pentru a fi oferită

Când mi-am propus să fiu blândă, indiferent de situațiile prin care trec, am avut impresia că o zi durează o săptămână. Pentru că timpul în care ești bun cu ceilalți se dilată, ajungi să simți fiecare clipă pe care o trăiești, spre deosebire de timpul în care te cerți cu oricine – odată cu sentimentele negative pe care ți le creezi, parcă ai hălpăi și orele, aducând mai repede seara, noaptea… Minutele în care ești obligat să fii blând sunt ca cele din apropierea examenului: greu de suportat!

Cu un tată alcoolic, nu am avut parte de blândețe. Privirea lui îmi reproșa de câte ori greșeam: proasto, ți-am spus eu… tot la vorba mea ajungi. Cuvintele celor care-l disprețuiau se răsfrângeau asupra mea, pentru că eram neputincioasă, nimeni nu avea curaj să îl înfrunte pe el. De exemplu, tataie îmi striga: Treci și culege prune. Țuica nu o beau eu, ci tac-tu. Când aveam nevoie de câte ceva și mă duceam să cer, maturii îmi întorceau spatele, fără măcar să spună că nu au lucrul respectiv. Mă întrebam dacă m-au auzit și, pentru că nu-mi puteam răspunde întrebării de ce să nu răspundă dacă au auzit, repetam întrebarea. Ce-mi auzeau apoi urechile… De la ce-mi pasă mie? la dacă n-am chef să vorbesc cu tine, cum de îndrăznești tu să te ții de mine? A, și să nu uit: atitudinea maturilor, în general, mi se adresa în mod agresiv: de la trântit telefonul în nas la reproșat prin telefon că nu fac nimic pentru a le fi viața mai frumoasă. (Oare un copil e răspunzător pentru ca părintele lui să aibă viața interesantă sau invers? Și dacă eu, copil fiind, am totuși soluții pentru părintele meu, iar el le refuză, se pune că nu-mi pasă de el sau că el este prea mofturos și poartă consecințele alegerilor lui, nu ale nepăsării mele?)

Nu în ultimul rând, lipsa de blândețe a celor din jur se manifesta prin disprețul față de modul meu de a-mi manifesta iubirea. Aveam lucruri care-mi erau foarte dragi și mă lipseam de ele, pentru a le oferi celor mai apropiați. Aceștia, pentru că nu le păsa de mine!, le dădeau mai departe, dar nu atât de departe încât să nu le găsesc eu: prin casele prietenilor, prin casele cunoștințelor. Acest gest îmi spunea că ceea ce pot eu oferi nu e destul pentru cei iubiți, iar eu mai mult de atât nu puteam da…

Voi cum și când ați resimțit lipsa de blândețe? De la cine?

Se spune că nu poți să fii blând pentru că ești luat de prost, pentru că, în societatea noastră, dacă nu ești lup, te mănâncă cei ce pot fi lupi, pentru că nu ai un model, pentru că ai temperament iute și acesta nu poate fi schimbat, pentru că nu te-a iubit nimeni, pentru că nu și-a făcut nimeni timp să te educe. Se spune adevărul, dar dacă ai un scutec murdar în mijlocul casei n-ai să-l lași acolo pentru toată viața, nici măcar pentru două ore, pentru că nu se mai poate respira. Și, dacă nu respiri, îți dai duhul. La fel este și fără blândețe: te stingi.

Eram și eu în oraș, într-o criză de identitate, căutând un răspuns la întrebarea veșnică: există un rost al vieții pe pământ – atât al vieții în general, cât și al vieții mele în particular. Eu îmi desfășor crizele de identitate în biblioteci sau librării 🙂 , așa că ochii mi-au căzut pe un carnet pe care scria: Blândețea este un alt nume al iubirii.

Ați îngrijit vreodată un surd? Tendința celui care n-a stat niciodată în preajma unui surd este să strige, când are ceva să spună. Rezolvarea însă nu vine prin răcnet: laringele obosește, tu ești isterizat de lipsa răspunsului. Primești răspuns doar dacă privești omul în față și i te adresezi cât mai expresiv, pentru a-ți putea citi de pe buze. Poți chiar să spui în șoaptă ce ai de zis, vei fi înțeles rapid.

În situații dificile, nu răutatea, nu agresivitatea, nu disprețul dau rezultate pozitive, ci blândețea. Blândețea propune pacea – discutăm mai târziu, bine? Blândețea oferă o îmbrățișare – și se știe că, dacă reușești să strângi pe cel nervos la piept, după 20 de secunde va ceda emoțional, se va liniști și disperarea nu se va mai manifesta furtunos, ci se va ajunge la înțelegere. Blândețea invită la cunoaștere: Te ascult. Nu cunoaște replica: Tu vorbești, mă? Blândețea aduce umorul în prim plan și joaca. Acestea două detensionează atmosfera și în curând se depășește conflictul.

Aveți șefi la locul de muncă? Atunci când se fac greșeli din cauza lor, mergeți în biroul lor și le bateți cu pumnul în masă, le aruncați acuzații, deși aveți dreptate? Nuuu! Dar dacă veniți plini de supărare de la lucru și vă iese în cale un membru al familiei, mare sau mic, fie că a greșit, fie că doar vi s-a părut, urlați? Daaa…

Blândețea este un dar pe care îl primesc din partea noastră cei ce nu merită și pe care nu li-l oferim celor care au nevoie de el.

Dacă nu sunt singura care caută blândețea, ca pe Paradisul pierdut, atunci cu siguranță că vei dori să o înveți, într-un fel sau altul. Poate evenimentul de pe 13 mai este o ocazie bună pentru ca tu, om, prieten, prietenă, soț, soție, mamă, tată, bunic, mătușă să cruți farfuriile din bufet și să-i tratezi pe cei din jur cu mai multă tandrețe.

Dacă vrei să afli mai multe despre aceasta, accesează aici.

Blândețea este un alt nume al iubirii? Chiar dacă ești dur sau nesupusă, s-ar putea ca blândețea să fie răspunsul la dorința ta de a face o schimbare.

6

Cuvinte, din nou cuvinte

Era o modă și prin baruri și pe stradă și la tv și la spectacole. Dacă ți se spunea *Pisi*, erai ceea ce se numește una ușor de agățat, puțin prostuță și fără siguranța că cel care te agață rămâne cu tine mai mult de seara aceea. Țin minte că o persoană excepțională mi-a zis odată, *văd totuși că bărbații se dau în vânt după Pisi, mai mult decât după faptul că ai frumusețe naturală, deșteptăciune, bunătate. Ia să-mi spui Pisi că poate s-o prinde de mine ceva pisicesc – unit cu celelalte calități ale mele, ajung și eu, în sfârșit, să găsesc omul potrivit.*

În grupul nostru de prietene, spunem Piiiiiiisiiiiiiii, cu un fel de indulgență, celor care dau ochii peste cap, ca să cucerească și celor care sunt stridente în încercarea lor de a lua soțul alteia…

Nu mi-am imaginat niciodată că acest cuvânt are conotație, poate avea și conotație (insist!) pozitivă. Dar, când ești la terapie intensivă, te simți jumătate de om sau chiar sfert, și vine zâmbind o asistentă glumeață și-ți spune cu duioșie: *Să vedem unde ai vena, Pisi; ești ciuruită, dar trebuie să mai găsim noi un loc pentru ca să te faci bine.* sau *Pisi, tu o duci tare bine aici, ți se face masaj, ești o răsfățată…*

Intonația pentru Pisi e atât de drăgăstoasă încât te bucuri că ți se oferă atâta iubire. Îți place să fii Pisi – fără a te coborî, fără a fi folosită, ci pur și simplu pentru că cineva a urcat la nivelul suferinței tale și a priceput că ești om, chiar dacă pari jumătate de om, sfert de om…

Aș vrea să le mulțumesc tuturor din sistemul sanitar, care în ultimii 2 ani, sub ochii mei, au dat dovadă de astfel de sentimente, de înțelegere și de compasiune în care nu simți niciun pic de umilire.

2

Cuvinte fer(m)ecate

A fost a doua întâlnire a celor mici, interesați să scrie.

Interesant că lucrul cel mai amuzant pentru copii este pauza dintre scrierea poveștilor.

E un amănunt la care ar trebui să luăm aminte: după o sarcină împlinită cu grijă, dusă la capăt cu atenție, e cazul să se încingă și-o joacă, la fel de serioasă ca activitatea.

Așa că am învățat – scriem noi 3-4 tipuri de povestiri, dar de fiecare dată jucăriile trebuie să fie altfel și să-i surprindă, chiar mai mult decât ar reuși ei să mă surprindă cu ceea ce au de scris.

Păi, cei de 7-8 ani sunt începători și plini de curiozitate, cei de 10-12 ani sunt maturi și chibzuiți. Copiii adevărați pe unde-or fi?

Oricum, îmi place să lucrez cu ei.

0

Agonie și extaz – Grațian Sonu

Eu am un cult pentru cuvinte. Eu folosesc foarte atentă cuvintele, grele sau amuzante, spumoase sau regionalisme. Când găsesc articole ale căror cuvinte să mă mulțumească, aproape că-mi vine să-i caut pe autori și să-i strâng în brațe, că, în sfârșit, mă regăsesc în gândurile cuiva.

Când am văzut titlul conferinței lui Grațian Sonu, nu mi-am putut abține zâmbetul: era mai potrivit pentru o carte filosofică, decât pentru o conferință gratuită, la sfârșitul căreia, de obicei, se propun alte seminare pe bani mulți… Aceste două cuvinte alăturate vorbesc și despre relația de cuplu, dar … doar pentru sangvini. Ceilalți n-ar rosti aceste cuvinte, nici la 3-5 ani, dar în fiecare zi, referindu-se la cum se înțeleg cu partenerul de viață.

Adevărul este că, ajungând la hotelul unde s-a desfășurat seminarul, recepționerul s-a uitat la mine și m-a întrebat: *Sunteți cu agonia și extazul?* Eu i-am zâmbit, atât cât știu eu să zâmbesc și i-am răspuns: *Eu sunt cu extazul după cum îmi vedeți umbrela colorată intens și păpușa veselă din brațe!*

Sincer vorbind, așteptam mai multă concizie din partea celui mai mare specialist în relații de cuplu: s-a pierdut în introduceri, de-mi venea să-mi iau bagajul și să plec.

A spus cele două aspecte care unesc două persoane: un proiect comun (care vine dintr-o viziune comună, obiective comune) și angajament.

A mai spus și că lucrurile merg bine dacă te respecți pe tine, dacă ai grijă de tine, dacă știi cine ești și, în același timp, dacă pui fericirea celuilalt ca țintă pentru viața ta.

Cam toți avem aceste informații, nu?

M-au impresionat, dintre toate cuvintele înșiruite acolo, două fraze:

  1. Copiii sunt fericiți cu joaca lor. Când cresc și nu se mai pot juca, nu le mai rămâne nimic, de aceea e nevoie de dragoste, ca să fie totul.
  2. Lângă un bărbat puternic, stă o femeie fericită. Lângă un bărbat slab, stă o femeie puternică.

Dacă-l recomand? Din ce am ascultat în acea seară, nu. Dar poate că nu a fost cea mai bună seară a lui. Așa că treceți peste scepticismul meu, în cazul în care sunteți curioși…