2

Celor fără demnitate

Stăteam eu la televizor, cand deodată se face o pauză pentru niște știri de ultimă oră. În spaniolă, evident, că doar sunt în Madrid. Consternată, văd un grup de fani ai celor de la PSV Eindhoven, în Piața Centrală a capitalei Spaniei, aruncand cu bani pe jos, pentru ca cerșetoarele plecate din țara noastră să se aplece și să-i ia. Cum ele nu au nicio stimă de sine (sunt chiar penibilă că mă gandesc la așa ceva, nu?), nu numai că se tarau după 1 euro, alt euro, dar chiar mergeau în patru labe ca să le sărute picioarele, în felul acesta poate îi vor convinge să arunce cu hartii, nu cu tablă… Unul dintre fotbaliști a înțeles mesajul și … le-a fluturat o hartie mai mare de euros, apoi i-a dat foc, sub ochii pofticioși ai femeilor, care nu știau dacă să mai stea în patru labe sau să se arunce ca arcul după banii din mana generosului individ…

Prezentatorii știrilor erau indignați – nu știu dacă se gandeau la situația rromelor sau erau porniți împotriva olandezilor pentru că, oricum, urmau să joace cu ai lor și normal că nu îi simpatizau…

Să spun cată satisfacție am avut pentru acel 8-7, după loviturile de departajare? Să spun că i-am iubit pe cei de la Atletico?

Oricare dintre noi ar fi dorit să se termine astfel meciul, chiar dacă înainte era fan PSV.

P.S. Titlul ar putea să continue așa: *care au fost tratați ca animalele* sau *care nu știu să respecte ființa umană*. Rromii nu-și pun probleme de imagine de sine; olandezii microbiști să fie pe aceeași treaptă?

 

 

6

O lecție de viață

La Obor, unii vand în interior, alții în exterior… Dacă niciun polițai nu-i pune la punct pe cei de pe străduță, care nu au tarabă, normal că oamenii cumpără, mai ales că au și prețuri mici. Am trecut pe langă 5 femei care-și strigau oferta: Ceapă nouă – 3 legături la 1 leu. Verdeață – 3 legături la 1 leu… Nu am luat, am mers mai departe. În drumul meu, am dat de o bătranică. Avea niște ceapă și pătrunjel, dar și ochii înlăcrimați și se smiorcăia impresionant: Măiculiță, ajutați-mă și pe mine, măiculiță…

Am mers la ea și m-am aplecat să cumpăr: 2 la leu… Iau ceapă. În goană, pentru că ea se smiorcăia întruna, vin două femei – trebuia să-mi fi făcut timp să le privesc în ochi – și-i aruncă – una trei lei, cealaltă 5 lei. Fără să cumpere nimic.

EU îi zambesc smiorcăitei și zic: *Dacă unii își fac milă de mata și-ți dau bani fără să cumpere, de ce nu dai și mata altora 3 la leu, că doar dar din dar se face Raiul…*

Și mă pregătesc să plec… Ea are impresia că am plecat cu 3 bucăți pentru 1 leu și deodată se ridică în picioare și începe să strige – cu răcnete, nu smiorcăită și emotivă – *Ce faci, îmi iei marfa? Ce-mi faci, mă sărăcești?* Nu mai avea nimic din delicata bătranică ce avea nevoie de ajutor, era un leu turbat…

Mi-am luat banii înapoi, i-am aruncat cele două legături pe care ea le-a văzut a fi trei, în avariția ei, și-am plecat de acolo convinsă ca să nu mai am de-a face cu bătranele demne de milă…

Cred că așa cam trebuie încercat să-ți dai seama dacă trebuie să ajuți pe cineva sau nu: să încerci să-l scoți din pepeni… Dacă își păstrează demnitatea, pentru că e un sărac curat, poți să-i oferi ceva de la tine… Dacă se apucă să urle, ca din gură de șarpe, să te blesteme … știi ce ai de făcut… Să nu-i mai dai nimic!