0

Septembrie fără zahăr, a patra zi

Când am acceptat această provocare nu am făcut-o pentru că aș vrea să slăbesc. Adică nu mi-am propus *să dau bine vizual*. Nu-i cazul. Am kg puține. Pentru cine a făcut-o, felicitări, dar argumentele mele vin din altă parte – fiecare dintre prietenele mele care vorbesc împotriva zahărului au experiențele lor și acestea susțin opțiunea noastră.

#SeptembrieFărăZahăr de aici azi vă vorbește pe care noi îl etichetăm cam așa: *Nu mi se poate întâmpla mie.*

Ești sănătos, plin de viață și mănânci orice îți place, chiar faci excese; ești gurmand, în ce privește prăjiturile – îți pregătești cele mai sofisticate rețete pentru că ai o pasiune pentru asta. Dar, când îți faci analizele, totul est în ordine. Știi că există acest personaj? Poate ești chiar tu. *Există oameni în vârstă care au avut parte de o astfel de viață, cu zahăr din belșug și nu li s-a întâmplat nimic*, veți zice și vă veți agăța de experiențele lor.

Dar nu sunt singurii din Univers: prietena mea căreia zahărul nu i-a ridicat glicemia a ajuns totuși la diabet – zahărul nu este singurul care aduce așa ceva. Supărarea, stressul, disperarea, criza, depresia – oricare dintre acestea te duc în pragul bolii. Și din acel moment trebuie să lupți cu … zahărul.

E bine dacă ești pregătit să-l ții departe de tine. Cât de pregătit poți fi.

E bine dacă ești precaut și, pe lângă faptul că nu-ți îmbuibi organismul cu zahăr, nu-l lași distrus nici de gânduri rele, nici de tristețe, nici de mânie…

Este un argument la care am putea să ne gândim.

 

1

Emoții

Vorbim și scriem rar despre emoții. Sau le manifestăm atât de violent încât oamenii crescuți de noi nu mai vor să audă de ele, iar cei de lângă noi preferă să pună o oarecare distanță între noi și ei – pentru că încep să vadă cine suntem în criză.

Azi a fost o zi de emoții. Am ajuns într-un loc unde n-am mai fost de 17 ani. Acum 17 ani, acolo, am cunoscut pe cineva, care, între timp, a plecat în SUA. Am avut 2 ore de plimbare printr-un oraș mic, fotografiind locurile respective și trimițând pozele, pe FB, discutând prin mesaje cu acea persoană care, în general, e greu de găsit, având de crescut 3 copii. Sigur că după aceea intrăm din nou în carapace, fiecare cu dificultățile ei, dar ideea este că ne-am permis luxul de a ne bucura și a plânge împreună, chiar de la distanță…

Nu știu cât timp vă faceți pentru a trăi sau retrăi emoții. Dar cred că, dacă am exterioriza mai mult ceea ce trăim, am fi mai liberi și depresia ar sta departe de noi…

5

Sportul, ca medicament

A doua lecție de spinning , coordonată de Radu Restivan, s-a terminat cu vizita dr. Alin Popescu, care a acceptat bombardamentul de întrebări al bloggerițelor-mame, unite sub umbrela Parenting PR și SECOM.

Niciun răspuns nu m-a surprins atât de mult ca cel despre cea mai gravă boală: *Nu, nu este cancerul. Nici leucemia. Nici infarctul. Cea mai gravă boală este depresia. Cred că ai fi de acord să-ți piezi orice organ, dar să-ți păstrezi mintea. Ai prefera să te doară piciorul, decât să ai probleme cu mintea. Ori în societatea noastră, cu depărtarea asta și înstrăinarea asta, cei mai mulți suferă de depresie. Și sportul este o soluție. Un medicament. Nu numai pentru cei tineri, care fac sport pentru pătrățele, ci și pentru cei vârstnici, care nu ar vrea să se atingă de aparatele de sport – ca să nu se facă de râs.*

Radu Restivan, care coordonează proiectul 321, (căutați pe FB, veți descoperi cea mai frumoasa si responsabila comunitate de sport din Romania), ne-a povestit că are proiecte legate de sport atât pentru cei tineri cât și pentru copii. A reușit chiar să facă ceva pentru cei în vârstă. I-a adunat pe cei care erau în parc, a pus niște muzică și a făcut cu ei câteva mișcări de dezmorțire a oaselor, după care a avut în față alți oameni. De fapt, bătrâneii spuneau despre ei înșiși că sunt alții – se simțeau mai bine fizic, dar și emoțional. Râseseră împreună. Boxa răsunase pentru ei, iar faptul că erau mai mulți îi făcea să poată să țină piept privirilor ironice ale celorlalți care treceau pe acolo…

🙂 Care priviri, oricum, numai răutăcioase nu erau, ci dimpotrivă toți erau încântați, amuzați, chiar invidioși că, iată, cei în vârstă au parte de așa ceva, iar ei trebuie să-și vadă de drum, de locul de muncă, de treabă…

Am observat de ceva vreme că viitorul nu este al celor care se închid în turnul de fildeș și-i resping pe cei din jur, ci al celor care-și caută prieteni cu aceleași pasiuni și încep să meargă peste tot împreună. Inclusiv la sport.

Depresia e mare și tare, dar are o slăbiciune: nu suportă endorfinele. Care ajung în corp odată cu iubirea (relaționarea dintre oameni) și mișcarea fizică. Dați tare cu endorfine în propriile persoane pentru că ele constituie  singurul bombardament care nu distruge, ci clădește!

Dacă vreți să vedeți cum fugea depresia de noi, chiar dacă noi eram pe biciclete… aici.

2

Depresia (5)

*Dacă-i marți, e Belgia* – era titlul unui film *de pe vremea mea*. Dacă e sfarșit de săptămană, e soluția antidepresie. Nu de alta, dar artiștii sunt cei care suferă foarte mult de acest lucru – și, din concluziile mele, cei ce scriu un blog sau citesc blogurile altora sunt măcar nițeluș 🙂 artiști.

Sugestia de azi se află aici.

Umorul e, pană la urmă, cea mai bună armă împotriva depresiei, iar creativitatea este cea mai sigură metodă pentru dezmorțirea disperării…