3

When love is not enough

Despre cum a început AAA… Asociația Alcoolicilor Anonimi…

Filmul este intens, arătând cum se cade și cum se recade în patima băuturii. Având pe viu în casă un astfel de personaj, mi s-a părut chiar simpluț – una este să bei și să nu ai copii și alta este să bei și să ai! Una este să bei, iar soția să lupte doar punându-te să juri pe Biblie că nu o mai faci (iar tu să juri senin, crezând asta, dar apoi să reiei obiceiul, știind că Biblia e aproape și mai juri o dată, ce, doar n-o fi foc!!!) și alta este să bei și să-ți bați copilul pe care nu-l suferi și soția, pur și simplu pentru că nu ești tu cel împlinit.

Și nu ești împlinit pentru că nu te străduiești, nu pentru că nevasta sau copilul îți pun piedici, că doar ce-ar avea cu tine!!!

Lucrul care mi se pare impresionant este rezolvarea – nu iubirea și iertarea celor de lângă tine te ajută, ci prietenia cu cei ca tine, care decid ca și tine să iasă din mizeria alcoolului. Un film pe care îl recomand părinților care au adolescenți tentați de acest obicei – pot să-l vadă împreună și să stea apoi de vorbă. Ce e de făcut. Cu ce se poate înlocui alcoolul în viața celui care pare nefericit sau mult prea fericit și nu mai are nimic altceva de făcut decât să-și adoarmă simțurile?

Un film pentru soțiile alcoolicilor. Este impresionantă secvența ultimă, când ies din mașini ele, martirele care fie că o încasau, fie că nu aveau niciun ban, din cauza viciului soțului, dar erau alături de ei, aducându-i la întâlnirile AAA.

Ținând cont cât de mare e plăcerea pentru alcool a românului ar trebui să fie un trafic fantastic pentru acest film – sunt sigură că nu oricine îl va privi. Cei mai mulți spun că noi, cei din exterior exagerăm, noi, cei din exterior, le vrem răul…

Pe biletul de adio, când tatăl meu s-a sinucis scria așa: *M-am apucat iar de vodkă. Nu pot nici cu ea, nici fără ea. Mai bine așa.*

Nu doresc niciunui copil să-și găsească tatăl înfrânt de băutură, după ce el, copilul, a suferit din cauza acestui viciu – adică a fost bătut de câte ori (zilnic) tatăl se oprea pe la Zahana, la una mică ce se transforma în 10 mari. Nu doresc niciunui om să se pună în ștreang din cauza unui lichid căruia poți, pur și simplu, să-i întorci spatele și să-i spui: locul tău e pe canal, nu pe gâtlejul meu.

Vedeți filmul…. E special!

1

Septembrie fără zahăr, experiment

Cred că trebuie să ai ceva bani sau stăpânire de sine ca să faci ceea ce propun eu acum, dar cine se încumetă la așa ceva va avea de învățat.

Ce să zic? Am inventat metoda aceasta privindu-l pe tatăl meu, care, alcoolic fiind și făcând dezalcoolizare după dezalcoolizare, reușea câte 6 luni să nu bea și să nu fumeze (de fapt, de fumat se apuca mai devreme, i se părea că fără pachetul de tutun moare mai repede decât fără vodkă!). De vreme ce 6 luni nu cheltuia banii pe alcool și tutun, pensia era intactă – nu plătea nimic pentru că locuia cu noi, așa că mâncare și cazarea erau asigurate. Din momentul în care se întorcea la vechile lui vicii, într-o singură lună, toți banii economisiți se cheltuiau.

Așa că am tras o învățătură din experiența lui. Ceva de felul următor: cheltui pe dulciuri, da? Ei bine, am de ales între două lucruri.

Primul: cum am chef de ceva bun, mă duc în oraș, văd cât costă lucrul respectiv, scot banii din portofel, mă prefac a plăti și a mânca, iar banii îi pun într-o pușculiță specială. Zi de zi repet acest lucru. Nu, nu mă las dusă de val, să cumpăr, în momentul în care sunt în fața galantarului. Pur și simplu, scot banii și-i pun deoparte.

Ghiciți cam câți s-ar strânge într-o lună?

Pe de altă parte, un test stil Oprah. Îți place ceva, îți cumperi, dar nu mănânci. Îl pui într-o pungă, unde zi de zi adaugi tot ceea ce ai cumpărat. Dar, repet, nu te atingi de nimic. La sfârșit de lună, te uiți și-n buget, cât ai cheltuit și te uiți și la punga sau pungile care-ar fi trebuit să fie în corpul tău, observând cam cât și ce ai fi vârât în trupul tău care, o, da, trebuie să te mai care mult și bine, între 20 și 50 de ani!

Nu știu ce test ați alege dintre cele două – vă spun drept, eu eram numită Hârcioguța acasă, pentru că tot strângeam și strângeam, așa că sigur aș opta pentru primul. Nu aș suporta să fiu și cu banii dați și cu lucrurile nefolosite.

Dar poate pentru alții șocul ar fi mai mare dacă ar proceda ca în cel de-al doilea caz și atunci ar fi mult mai sigur că ar face pace cu ideea de a-și îngriji și veniturile și sănătatea.