0

Azi ca mâine și poimâine – Faiza Guene

*Cât despre povestea cu gura lui Nabil, n-am mai spus-o nimănui. E prea de tot. Dacă află, mă omoară. Sunt supărată pe Nabil că mi-a furat primul sărut și mi-a golit pachetul cu biscuiți sărați, dar nu chiar așa de tare pe cât aș fi crezut. În fine, eu mă-nțeleg.*

Acestea sunt mărturiile adolescentei care vorbește jargonul magrebin, dar crește în suburbiile Parisului. Este fiica unui african care o părăsește pe mamă pentru că nu poate să-i facă băiat așa că ele două rămân în Franța, unde trăiesc într-o lume strict musulmană, înconjurați de oameni care ar fi fost vecinii lor și dacă trăiau pe continentul de care, de fapt, aparțineau… Este interesant să privești cum se dezvoltă un copil *între străinii* care, în fond, sunt frații lui – căci în acte era franțuzoaică, nu altceva, dar nimeni n-o privea așa – nici băștinașii, nici cei din neamul ei…

Urmărești dezvoltarea copilei care trece prin evenimente pe care, fără să le înțeleagă, le analizează lucid. Așa se întâmplă și  cu copiii noștri. Spunem de fiecare dată – ei, lasă, că ei pricep ce înseamnă divorțul părinților. Da, îl văd ca pe o piesă de teatru, le ajunge la minte, dar în inimă îi doboară, îi face să nu fie entuziasmați – ca un spectacol amuzant! – ci să fie deprimați, ca după o tragedie pe care la vârsta lor nu ar avea voie să o privească.

Cartea îi aparține celebrei de-acum Faiza G, doar că a fost scrisă pe când era de 17-18 ani. Este fascinantă pentru că, deși după ani Faiza face sociologia, ea la adolescență deja recunoștea tipare de oameni, identifica istorii și ceea ce are să urmeze, dacă se face ceva sau dacă nu …

O carte pentru oricare dintre adolescenții de azi, dar mai ales pentru cei răsfățați! 🙂 🙂 🙂

 

0

Dezvoltare personală

Avem un club al nostru. Desigur, de dezvoltare personală. Ne-am numit Licuricii. Ne întâlnim o dată pe lună, la Galeria Occidentului, și discutăm despre anumite teme care sunt importante pentru viață, pentru emoțiile noastre. Azi a fost despre creativitate.

Jocurile pe care le-am avut pentru această ocazie ne-au învățat multe despre noi:

  1. Scrie câte o propoziție cu fiecare literă a cuvântului IMAGINE… Nu despre orice, evident, ci care să reprezinte părerea voastră despre creativitate. (Chiar sunt curioasă, dacă vi s-ar cere așa ceva cum ați reacționa. Cât de greu v-ar fi? Ar fi fost poate mai ușor dacă în loc să încep ultima propoziție cu NU, aș fi zis: Va fi așa de simplu, căci vor reprezenta părerea voastră despre creativitate! Dacă am început cu NU, ați fost speriați de sarcină? Dacă formulam altfel ar fi fost mai ușor? V-ați pus întrebări în legătură cu ceea ce se așteaptă de la voi? Dacă să începeți cu subiect, predicat, atribut sau complement? V-ați gândit ce așteptări au de la voi cei care vor citi acele cuvinte? V-a fost ciudă că nu vă vin rapid ideile? Sau v-au curs ideile rapid, ca apa pe Niagara?)
  2. Uitați-vă prin cameră și alegeți 10 lucruri care vi se par interesante. Dintre ele, faceți-l câștigător pe cel mai interesant, chiar ciudat. Realizați o poveste despre el. 🙂
  3. Luați o hârtie și împărțiți-o în multe bucăți. Rugați pe cineva să vă scrie 30 de cuvinte pe acele petice și apoi porniți la treabă: a. definiți termenul scris acolo, descriindu-l. b. definiți termenul de acolo printr-un sinonim – sau orice vorbuliță, dar să fie una singură! c. mimați ca cineva de alături să-și dea seama ce e așternut pe hârtie. (Da, uneori, ne e greu în sfera verbalizării, alteori în a limbajului trupului. Cum să definești *conștient*? Dar cum poți spune printr-un cuvânt: pisică? A, da, zici Miau, dar când e de mimat pisica în ce mod realizezi? Pentru că nu trebuie să deschizi gura? Ar cam fi de lins lăbuța, de arcuit spatele, stând în patru labe… Sunteți ok cu manifestarea unor astfel de gesturi?

Personal, am descoperit, când ni s-a cerut să evaluăm când ne-a fost cel mai greu, că nu-mi plăcea faptul că aveam tendința să realizez aceleași gesturi pe care le făceau ceilalți, când ajungeam pe un teren străbătut deja. Eram exigentă. Voiam neapărat să mă manifest altfel, nu să copiez. Nu să mă las influențată, inspirată de ceea ce fusese anterior. Bine, acesta poate fi un lucru bun – de aici poate veni originalitatea. Cauți să descoperi ceva ce altuia nu i-ar trece prin cap, dar trebuie să ne gândim – atunci când avem aceste sentimente! – care este așteptarea clipei: pentru că, dacă nu ni se cere în mod special să fim altfel, nu ar trebui să simțim presiunea de a inova. Ne complicăm singuri. Lucru care s-ar putea să ne facă să nu prea ne placă viața… căci simțim presiunea prea mare de a face orice altfel, ori – după cum spune înțeleptul – *ce-a fost va mai fi, nu e nimic nou sub soare…*

Trebuie să învățăm să facem distincție între momentul care cere trudă și cel în care ne putem relaxa – nu furăm de la ceilalți, ci doar luăm ceea ce, oricum, dacă eram noi primii ne-ar fi trecut prin cap exact la fel să procedăm, iar ei – 🙂 – ar fi copiat după noi.

Succes în a vă spori creativitatea… Eventual, haideți cu noi la cursul de dezvoltare personală. 🙂

0

Emoții care pot fi vindecate

SCRISOARE DE LA UN PRIETEN
Bun găsit,
Nu ne cunoaștem, dar vreau să știți că îmi pare foarte rău pentru pierderea omului drag!
Și eu mi-am pierdut tatăl acum 6 ani, când el avea 49 de ani. Eu aveam 25 de ani, fratele meu 21, iar mama … iubita mea mamă a devenit văduvă la 47 de ani (un mare șoc pentru ea). Știu cum doare pierderea, pentru că l-am iubit enorm. Știu cum e când plânsul, tăcerea și grijile înlocuiesc veselia casei. În 2010, de teamă că o voi pierde și pe mama, am creat Asociația „Există viață după doliu!”, un loc unde mama și sute de alți copii, adolescenți și părinți au primit încurajare, ascultare, alinare. Complet necondiționat.
Și acum îmi doresc să vă ajutăm atât de mult cât ne veți îngădui, fără să vă coste nimic. Singura “condiție” e să spuneți DA până pe 15 octombrie 2015.
1. Ai între 15 – 30 ani și ai pierdut un părinte?
a. Întâlniri de dezvoltare personală cu tineri (facilitate de un specialist) – auto-cunoaștere, discuții sincere, răspunsuri, sfaturi bune. Vei vorbi cu cineva de vârsta ta care știe cât de dureros e să pierzi un părinte. Vei avea mai multă încredere în tine. Vom fi serioși, dar nu vor lipsi glumele, doar de acum suntem între prieteni, nu?
b. Sprijin pentru angajare. Dacă ești nevoit(ă) să începi să lucrezi sau vrei să îți schimbi jobul, te putem ajuta. Avem o rețea mare de prieteni din diverse domenii care cu plăcere te vor ajuta să găsești un loc care să te mulțumească (financiar, ca gen de muncă și ca program de lucru).
2. Sunteți părintele unui adolescent?
Veniți la întâlnirile cu alți părinți (de aceeași vârstă, cu îngrijorări similare), pentru că vă vor ajuta să deveniți mai încrezător/oare și să treceți cu bine prin perioada grea. Vă veți simți ascultat(ă) cu adevărat, vom găsi soluții pentru problemele ca părinte singur, povara va fi mai mică. Dacă vă căutați un loc de muncă, vă vom ajuta să îl găsiți mai ușor.
Toate întâlnirile se organizează în București, în zonă centrală, de 2 ori pe lună, durează 2-3 ore și participă maxim 12 persoane, numai tineri care au între 15-30 ani și părinții lor.
Pare că problemele vin din toate părțile, nu? Iată că a venit și un ajutor, pe care sper că îl veți accepta. Vă rog să mă sunați la 0745.55.66.02 sau să îmi scrieți la mihaela@planurideviitor.ro sau pe Facebook (pagina “Planuri de viitor – inspirate de un dor”). Măcar ca să-mi spuneți că ați citit scrisoarea mea. Mulțumesc!
Mihaela Vlad
Fondator și coordonator proiect
http://www.planurideviitor.ro