1

Cadoul meu de Crăciun

Sunt genul care se ocupă de lucruri serioase, nu de prostii… Îmi plac filmele psihologice franțuzești, le prefer celor siropoase. Nu am citit în viața mea o carte de dragoste – cărți în care erau povești inserate, pe nesimțite, da, dar nu cărți din colecții romantice. În plus, dacă am de ales între un film cu un el și o ea și o comedie, aleg imediat comedia.

Oare cum de-am ajuns să am în cameră 30 de cărți romantice? 🙂

Păi, în primul rând, pentru că … soacra. 🙂 Să explic. Noi locuim împreună și cred că o înțeleg: e destul de frustrant să îți vezi nora ajunsă cu băiat major că poartă căciulă cu bufniță și își crește colecția de plușuri în fiecare săptămână. La acest sfârșit de an aveam de gând să mai adaug doi oameni de zăpadă măricei, dar tocmai auzisem o pufăială: of, nu mai avem nici pe unde să trecem de toate astea… 🙂 Și atunci mi-au picat ochii pe oferta de la Litera – pentru 100 de lei, 30 de cărți romantice.

În contextul în care eu, fără nicio explicație clară, în cadrul unui NaNo camp din 2017 am început și terminat de scris un roman de dragoste, fără însă să am vreo cunoștință de stilul pe care ar trebui să îl abordezi ca să îndrăznești să te aventurezi într-o astfel de activitate – spun asta pentru că am luat cursuri pentru toate celelalte lucruri pe care le scriu, pe net, în oraș sau citind cărți de specialitate. Cum mi s-a părut amuzant să redactez așa ceva, m-am întrebat cum sunt cărțile de acest gen; probabil că acum era momentul în care puteam afla.

Și cine a avut cel mai voluminos pachet de la Moș Crăciun? – chiar dacă sunt micuțe cărțile, 30 adună ceva greutate și cer destul spațiu. În plus, cărțile pot fi ușor dăruite, după ce le-ai terminat, pe când la plușuri eu nu renunț, să fie clar 🙂 – sunt prietenii mei! 🙂

Recunosc, Nora Roberts nu mi-a plăcut în mod deosebit. Am citit prima dată cele cinci volume ale ei – are 200 în total: da, pot fi scrise și de alții și semnate cu numele ei, dar vă spun cu mâna pe suflet, dacă eu am terminat într-o lună o carte de acest fel și fără nicio pregătire, cineva care are dorința și talentul de a descrie o întâmplare de acest gen își poate duce la capăt visul!!! Cred că știu ce nu mi-a plăcut – predictibil totul. Nu spun că nu ar fi interesant să citești câte o carte pentru fiecare personaj feminin al unei familii care are 5 femei, cărora li se adaugă alte femei care merită și ele câte un roman. Asta da, mi s-a părut incitant – precum ciclul Pantalonii călători. Însă amestecul de roman polițist cu romantic mi s-a părut slab… În fine, nu vreau să insist, dintre cele 200 ale ei poate că le-am nimerit eu pe cele mai pe gustul altora și nu pe-al meu…

Ceea ce mi-a plăcut a purtat semnătura lui Mary Balogh. Spuneam la început că nu sunt genul care se ocupă cu prostii, da? Eu când citesc o carte (și e a mea! Să nu vă sfiiți să-mi împrumutați o carte, pentru că dacă e a altcuiva o dau înapoi neatinsă de pix 🙂 ) am tot felul de semne pe care le las pe marginea ei, depinzând de ceea ce urmăresc în cursul ei. Cu ce credeți că a plouat în cărțile acesteia? (care, a propos, are 70 de romane scrise și premiul Romantic Times pentru întreaga activitate) Cu chipuri zâmbitoare… Pentru fiecare frază ironică, plină de umor, amuzantă, sclipitoare, am așezat zâmbeței – câți pe pagină? Vreo 3-4 pe fiecare. Hm, asta numesc eu carte interesantă – subiectul oricum îl prinzi din zbor, sfârșitul oricum îl bănuiești – măcar să ai parte de un dialog spumos, interior și între personaje.

Mai multe amănunte despre cartea pe care o citesc acum, râzând, aici. (Mie nu-mi place să povestesc o carte, ci să redau atmosfera pe care o imprimă inimii mele atunci când o parcurg, dar în caz că vă interesează…)

Alta care pune și probleme etice aici. (Doar că trebuie să aveți o indiferență fantastică față de greșelile de tipar – nu înțeleg care a fost motivul – am observat că totuși era trecut și un nume pentru corectură, cu toate acestea există atâtea gafe… la 2 pagini, litere lipsă, dezacorduri, cuvinte în plus, forme ciudate de cuvinte… Poate că a fost doar o întâmplare și nu se va mai repeta la următoarea ediție.)

Acum, că tot am o clipă liberă, mă întreb ce mai cumpăr anul viitor de Crăciun sau o să mă întorc la oamenii mei de zăpadă… 🙂 🙂 🙂

Reclame
2

Cecilia Ahern – Mulțumesc pentru amintiri

Ultima dată când a fost abordat acest subiect, cel puțin în viața mea, a fost într-un film, când în urma unui accident, în inima unei persoane liniștite a început să încolțească dragostea de motocicletă, de adrenalină. Ceva de genul acesta este și cartea de față – cineva donează sânge și acesta ajunge în trupul unei persoane cu care începe să se vadă, la orice colț de stradă, la frizer etc…

Cartea curge previzibil, dar tonul de umor este punctul forte. Plouă și cu brioșe într-un coșuleț și cu bilețele aruncate în pubela de gunoi în care se afla, culmea, cea la care tocmai acel bilețel nu trebuia să ajungă.

Dialog din abundență, descrieri de sentimente – mi se pare exact genul de roman de care ar avea nevoie un adolescent pentru a-și promite că va dona sânge, nu pentru recunoștința celuilalt, ci pentru că lucrul acesta poate schimba o viață. Dar și genul de carte care te destinde după ce te-ai săturat de toate știrile enervante de la televizor – atât din țară, cât și din lume.

6

Vreau să scriu. Vreau să fiu scriitor

Oamenii visează să ajungă ceva. Unii ajung la vârste înaintate și nu știu ce le-ar plăcea să fie, dar alții chiar știu de pe la 4 ani ce vor face în viață. Pentru cei care s-au hotărât să scrie, am să las mai jos niște scrisori de-ale lui Gustave Flaubert, în care povestește cum a redactat el capitole din Madame Bovary. (Evident, ca să se poată înțelege ce spune el, ar fi bine dacă s-ar citi cartea, dar și fără a o citi ajungi la niște concluzii!)

Cu plăcere, în caz că ziceți că v-a fost de folos ceea ce am adunat eu aici. 🙂

*În proză, o propoziție cu adevărat bună trebuie să fie ca un vers bun într-o poezie, ceva ce nu poate fi schimbat, la fel de ritmic pe cât este de sonor.*

*Ce pacoste e Bovary a mea. Această scenă de la han mi-a luat trei luni din câte îmi amintesc. Câteodată mă simt pe marginea prăpastiei – atât de puternic îmi simt neajutorarea. Dar prefer să-mi explodeze creierul decât să-mi ratez scena. Trebuie să plasez simultan, în aceeași conversație cinci sau șase persoane care vorbesc, alte câteva despre care se vorbește, întreaga regiune, descrieri ale persoanelor și lucrurilor și, în mijlocul tuturor acestora, trebuie să prezint un domn și o doamnă care încep să se îndrăgostească pentru că au gusturi asemănătoare. Și măcar dacă aș avea spațiu. Fapt e că scena trebuie să fie rapidă, dar nu seacă, amplă, dar nu la grămadă.*

*Tocmai compun conversația despre literatură dintre o femeie tânără și un bărbat tânăr, mare, munți, muzică și alte așa zise subiecte poetice. S-ar putea înțelege că am creat-o pentru un cititor mediocru, dar de fapt intenția mea este grotescul. Va fi prima dată    într-un roman, cred, când este ironizată doamna principală cu tânărul ei. Dar ironia nu diminuează patosul – dimpotrivă, ironia subliniază latura patetică.*

15 ian 1853 – *Mi-a luat cinci zile ca să scriu o pagină. Ce mă nemulțumește la cartea mea este absența așa-numitului element amuzant. Este puțină acțiune. Dar continui să afirm că imaginile sunt acțiune. Este mai greu să susțin în felul acesta interesul pentru carte, iar dacă nu reușesc, vina este a stilului. Am scris cinci capitole din partea a doua în care nu se întâmplă nimic. Este o imagine continuă a vieții dintr-un oraș mic și a unei povești romantice inerte, a unei povești mai dificil de zugrăvit, pentru că este în același timp timidă și adâncă, dar vai, fără niciun pic de pasiune internă sălbatică. Leon, tânărul meu îndrăgostit, este un om temperat. Deja, în prima parte a cărții am avut ceva de felul acesta: soțul își iubește soția cam în același fel în care o face și iubitul. Amândoi sunt niște mediocrități în același mediu și totuși ei trebuie diferențiați. Dacă reușesc, va fi ceva minunat pentru că va fi culoare peste culoare și fără tonuri bine diferențiate.*

Aprilie 1853: *În sfârșit, pot să întrevăd o rază de lumină în acel blestemat dialog din scena cu preotul paroh… Vreau să exprim următoarea situație: micuța mea femeie, într-o stare potrivită emoției religioase, se duce la biserica satului. La ușă îl găsește pe preotul parohiei. Deși prost și vulgar, acest preot al meu este un bun, chiar excelent prieten, dar mintea lui își reprezintă perfect lucruri palpabile (nevoile săracilor, lipsa hranei sau a lemnului de foc), însă nu percepe tortura morală, aspirațiile mistice, este foarte cast și își îndeplinește toate îndatoririle. Episodul trebuie să aibă cel mai mult șase sau șapte pagini, fără nicio reflecție sau explicație de la autor – totul în dialog direct.*

15 iulie 1853: *În noaptea asta, am făcut schița preliminară a scenei târgului de țară, va fi uriașă – aproape 30 de pagini de manuscris. Iată ce vreau să fac. În timpul descrierii târgului (în care apar, vorbesc și acționează toate personajele secundare), voi urmări, printre detaliile ei și pe scena principală, dialogul continuu dintre o doamnă și un domn care își revarsă farmecul asupra ei. Și mai am, în timpul discursului solemn al unui consilier, la sfârșit ceva ce aproape am terminat de scris, adică articolul de ziar al lui Homais, care dă o relatare a festivităților în cel mai bun stil progresist, poetic și filozofic.* (cele 30 de pagini i-au luat 3 luni)

7 septembrie *Ce dificil este. Un capitol greu. Am aici toate personajele cărții amestecate în dialog și acțiune și un mare peisaj care îi învăluie pe toți. Dacă reușesc va fi foarte simfonic.*

12 octombrie: *Dacă valorile unei simfonii ar putea să fie transformate vreodată în literatură, asta se va realiza în acest capitol al cărții. Va fi o tonalitate vibrantă de sunete. Ar trebui să se audă simultan mugetul taurilor, murmurul dragostei și frazele politicienilor. Soarele strălucește peste ei și sunt rafale de vânt care pun în mișcare bonetele mari albe. Obțin mișcări dramatice doar din întrepătrunderea dialogurilor și contrastul personajelor.*

23 dec 1853 *Astăzi, bărbat și femeie, iubit și amantă în același timp, în gând, călăream printr-o pădure, într-o după amiază de toamnă sub frunzele galbene și eu eram caii, vântul, cuvintele care se schimbau și soarele de purpură și cei doi îndrăgostiți ai mei…*

….

Succes la a ajunge scriitori!

 

 

0

Cele 13 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru

de Walter Moers.

Dacă v-ați plans vreodată că Biblia este o carte cu un volum mare, uitați această părere: priviți biografia micului urs care a colindat de bebeluș într-o coajă de nucă și a fost găsit de pirați și veți descoperi că e mare adevăr în ideea *omul cat trăiește învață (descoperă alte cărți de dimensiuni mari – în situația noastră)*.

Ursul de fapt este cel care ne prezintă personajele Enciclopediei minunilor, formelor de viață și fenomenelor ce necesită explicații din Zamonia și împrejurimi, a prof.dr. Abdul Privighetorul. Cum nu mă dau în vant după figuri mitice, mitologice și magice, nu m-am apucat să le și învăț, dar m-am străduit să înțeleg cate ceva despre fantoma spiridușă, vrăjitoarea – păianjen de pădure, trolul de subsol și bologul (acestea fiind personajele din primul capitol), după care au urmat alte făpturi de acest gen (da, imaginația scriitorului este bogată și uneori ironică, însă umorul lui nu m-a prins, pentru că dacă nu mă îndrăgostesc de personaje, degeaba mă pui să le văd cu ochii minții pe ecranul zugrăvit de cuvintele tale). Recunosc, valurile carcotașe au fost preferatele mele, dintre personajele aiurite ale cărții, poate tocmai pentru că seamănă cu ceea ce e viața la ora actuală: observații cinice cu privire la situația fără ieșire…

Deși ar putea părea de copii (titlul amuzant, imaginile – sunt ele alb negru, dar au ceva copilăros, chipul inocent al ursulețului călător, făpturile inventate), cartea este clar inamicul numărul 1 al cititului. Dacă vrei să-i faci pe copii să urască lectura, dă-le-o în mană. Nu că nu ar fi interesantă, dar are primul dialog la pagina 66 (doar cei obișnuiți cu cititul pot îndura să ajungă acolo ținand-o într-un povestit, fără un schimb de replici), are subtilități pe care în zilele noastre doar adolescenții obișnuiți cu exercițiul cititului le pot prinde din zbor și – mai ales – e dificil de ținut în mană (volumul și modul de lipire al paginilor).

Un lucru e clar: celor care le plac lumile paralele 🙂 , plictisiți de viața mondenă sau jinduind la ea și neavand-o, o voi lua în seamă, în rest, o vor răsfoi și apoi o vor așeza la locul ei.

Mi-ar plăcea să aud o persoană care a citit cartea, declarandu-se entuziasmată de ea.