1

Zi după zi – David Levithan

Dacă-i dai omului să mănânce, zi de zi, omletă și șuncă ajunge la una dintre cele două reacții posibile: ori va rămâne obsedat că acesta este micul dejun perfect, ori va urî atât de mult aceste două ingrediente încât nici măcar cuvintele *găină* și  *porc* nu le va mai rosti vreodată. Noi suntem ceea ce suntem și gândim cum gândim pentru că privim viața prin aceiași ochi, ne e dificil să ne gândim la alte perspective – nici nu avem posibilitatea să le accesăm, nici nu avem forța emoțională necesară (uite-așa ne place nouă să ne scuzăm lenea!).

Cartea de la Editura Trei, surprinzătoare poveste abordată (un personaj A se trezește zilnic în alt corp și trăiește viața acelei persoane pentru 24 de ore), este fascinantă pentru că-ți oferă posibilitatea să treci prin gândirea mai multor persoane și să începi să înțelegi că lucrurile nu sunt numai cum le vezi tu.

Personajul principal ajunge să obosească de acest stil de viață, totuși povestea lui nu i se pare tristă în totalitate.

*Știu că pare un mod îngrozitor de a trăi, dar am văzut foarte multe lucruri. E foarte greu atunci când ești într-un singur corp să-ți dai seama cum e de fapt viața. Ești foarte ancorat în cine ești. Dar când în fiecare zi ești altcineva… intri mai mult în contact cu Universul. Vezi că cireșele au gust diferit pentru oameni diferiți. Albastrul arată diferit. Vezi toate ritualurile ciudate prin care băieții își arată afecțiunea fără să o recunoască. Înveți că, dacă un părinte îți citește la sfârșitul zilei, e semn că e un părinte bun, pentru că ai văzut foarte mulți părinți care nu au timp. Înveți ce mult valorează o zi, pentru că toate sunt diferite.Dacă îi întrebi pe cei mai mulți oameni care e diferența dintre luni și marți, s-ar putea să-ți spună ce au avut la cină în fiecare seară a acestor zile. Nu și eu. Văzând lumea din atât de multe unghiuri, îmi dau seama mai bine de proporțiile ei.*

O încercare fascinantă de a-i ajuta pe cei tineri (și nu numai pe ei!) să înțeleagă că e nevoie de empatie și că pot rămâne ei înșiși, dacă le dau voie celorlalți să fie ceea ce sunt. Sau că se pot cizela intrând în contact, dacă aceasta este decizia pentru că au ajuns la concluzia că ceea ce văd e mai bun. Pentru mine, capitolul în care trăiește în corpul unui dependent de droguri a fost uluitor. Cred că am putea avea multe de învățat dacă i-am întreba pe cei de lângă noi ce simt, ce le place, cu ce putem să-i ajutăm.

David Levithan se adresează tuturor celor care vor și se străduiesc pentru a trăi în societate, nu celor care vor să fie regii societății, să fie slujiți și să se erijeze în stăpânii (fără niciun argument!) celor din jur sau grupului din care fac parte. (Dar eu nu aș recomanda-o decât celor de peste 18 ani. Cei care au citit-o știu de ce!)

Reclame
3

Reacții

De 4 săptămani, merg zilnic la Ceragem, pentru masajul lor care-mi e foarte drag. Pat de jad, cu infraroșu. Pentru a putea face aceasta, e nevoie de două cearceafuri albe, ținută completă albă: șosete, pantaloni, tricou. Șocul meu a fost că nu am nimic în casă alb, pentru că eu sunt o persoană a culorii. Acum, gandindu-mă că nu voi mai avea nevoie de acele lucruri după ce voi termina masajul, pentru că eu oricum nu voi folosi niciodată lenjerie de pat albă, nici bătută, 🙂 , am zis să fac o mutare ieftină: am intrat în primul second, am cumpărat 2 fețe de masă imense, albe, le-am curățat cum se poate mai bine și le-am folosit pe acelea, urmand ca la final să le arunc.

Am povestit unor persoane despre acest lucru. Reacții:

  1. De la second? Proastă alegere.
  2. Eu n-aș fi făcut așa ceva.
  3. Haide, mă, că meritai și tu mai mult…
  4. Lasă că și așa e bine…
  5. Nu mi-ar fi trecut prin cap!
  6. Mamă, ce te-ai scos!
  7. Să nu mai spui nimănui, e rușinos să vorbești despre asta…

Sincer, replica mea pentru o persoană ca mine ar fi fost…

*Felicitări, ai fost înțeleaptă. A, poate mă duc și eu la masaj acolo. Așa că nu le arunca imediat cum termini abonamentul. Păstrează-mi-le!*

Da, oamenii sunt diferiți.