0

Momentul nostru infinit – Lauren Myracle

Pe copertă stă scris de la David Levithan citire: *Una dintre cele mai intense povești de dragoste despre adolescenți pe care le-am citit vreodată.* Nu știu câte povești o fi citit el (vorba aceea: ești cea mai tare din parcare, când parcarea e goală.), dar pentru mine a fost o simplă croială de cuvinte pe scenariul – fata bună, băiatul rău, unde băiatul rău se tot dorește cu fata bună, dar Starrla, fosta lui (nici ea rea prin alegere – că nu era dintre cele cu de toate și voia să fie declarată prințesă, ci aparținea unei lumi triste, din care nu știa cum să iasă!) îl teroriza cu prezența.

Mda, dacă această terorizare ar fi fost mai intensă, dacă ar fi fost repetată la fiecare pagină, poate ar fi avut un fel de acțiune, însă la modul în care a fost descrisă, nu e credibilă.

Un lucru este cert: cartea mi se pare destul de slăbuță, un fel de a bate apa în piuă despre cum se ajunge împreună… Cred că ar fi posibil să te bucuri de o astfel de carte doar dacă nu ai alta la îndemână. Sau, ca să fiu pozitivă, dacă vrei să mai înveți niște exprimări interesante, dacă vrei să cunoști stiluri de adolescenți americani. Dar ca un volum care aduce ceva nou, nu…

E considerată carte 14+. Eu aș pune-o totuși după 16… Dacă vă aventurați să o citiți, veți vedea de ce.

Reclame
0

De 19 ori Katherine – John Green

O poveste trebuie să aibă dragoste, aventură, morală – acestea înseamnă totul. Da, noi știam că o poveste trebuie să conțină introducere, cuprins și încheiere, dar se pare că în fiecare dintre acestea trebuie să se afle cele trei aspecte – totul! – pentru ca să fie interesantă. Cel puțin așa susține Lindsey, prima prietenă de-a lui Colin pe care nu o cheamă Katherine.

V-ați făcut vreodată inventarul prietenilor/prietenelor? Au avut ceva în comun? De regulă, fizicul – se pare că ne cam uităm după același model. Dar la Colin, copilul-minune (nu ca Adi, căruia nu știu de ce-i zice astfel, Colin chiar știa limbi străine și toată materia de la școală de pe când era la grădiniță!), ceea ce contează e numele – a fost de 18 ori cu o Katherine… De ce zice totuși de 19 ori? Vor afla cei care vor citi cartea. 🙂

Recunosc: în ultimul timp sunt inspirată mai mult de umor decât de crize; pe vremuri urmăream filmele franțuzești ca să învăț ceva, acum prefer să citesc ceva scris ironic sau amuzant. Lucru pe care îl reușește de minune John Green, dând naștere unor personaje ca cele amintite anterior sau ca Hassan. Sunt autentice; poate nu foarte obișnuite pentru noi – doi adolescenți care vin din familii cu bani și nu sunt populari, dar autentice pentru că trăsăturile lor sunt bine schițate conform  descrierii inițiale.

În zilele noastre, când în vreme ce unii tineri intră în depresie pentru că nu iau la facultate, există și dintre cei foarte buni cărora li se întâmplă ceva și nu mai vor să meargă mai departe cu învățatul. Un personaj care ar vrea să fie geniu, să facă ceva pentru a nu fi uitat de oameni și unul delăsător (Colin și Hassan) reușesc să ne instruiască prin discuțiile lor și despre istorie (primul război mondial) și despre matematică (teorema Părăsitorilor și a Părăsiților) și despre… schimbare.

Dacă n-aș avea principiul de a nu citi de două ori aceeași carte, cu siguranță că pe aceasta aș reciti-o!

P. S. Este cartea pe care trebuie să o citească și cei care sunt pe cale de a deveni părinți. Nu de alta, dar vor afla (și vor descoperi) că diferența dintre un copil – minune și unul care învață într-un ritm obișnuit nu este foarte mare după 20 de ani. Mai ales în ce privește fericirea!!! Nu-i stânjeniți pe copii cu îndemnul de a face și a drege (cei care aveți această înclinație exagerată! Nu e vorba despre cei care îi încurajați să se pună pe treabă pentru că ei sunt puturoși 🙂 !) , căci veți regreta. Și ei!

0

Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee

Rețeta muțeniei pentru un copil? Se ia un tată care vrea să fie respectat, dar nu pentru că iubește, ci pentru că toți îi sunt datori – fiindcă el e … el… Se adaugă o mamă fostă veselă în casa părintească și până să ajungă în zona soțului, unde tot ceea ce contează se reduce la aparențe. Se amestecă apoi un prim copil docil, care vrea să-și satisfacă tatăl, chiar dacă asta îl duce la epuizare și un al treilea care e fetiță, dulce și drăguță, căreia i se permite să facă orice… De ce-am trecut peste cel de-al doilea? Pentru că e de râsul curcilor – nu scoate un cuvânt, deși se apropie de vârsta școlară.

Da, da, vi se pare că e o carte de parenting? Este un roman despre dragostea dintre cei care ar trebui să alcătuiască familiile – familiile care se unesc odată ce se căsătoresc două persoane. Este un roman despre diferențele dintre bărbați și femei, dintre schimbările pe care le fac unii pentru a nu-i deranja pe alții, dar în felul acesta ajung să-și piardă identitatea. Și mai presus de orice este un roman despre comunicare, care nu poate exista decât dacă te simți iubit.

Ca să ajungi să-ți numești tatăl și la maturitate *tatăl celuilalt copil* trebuie să fie o rană, iar rana aceasta poate fi evitată azi, cu atâtea informații, în societatea noastră occidentală – că, na, activitatea din roman se desfășoară în Orient… Poate asta ar fi o scuză!!!!

10

Cum să (nu) spui te iubesc?

M-au uitat de curând la serialul Welcome to Sweden – o comedie despre un american care se mută în țara iubitei sale și toate întâmplările care decurg din ciocnirea nu numai cu un alt continent, ci cu un alt tip de cultură… Scenariul este după cazul real al actorului principal, care, american îndrăgostit de-o suedeză, nu a mai ținut cont de diferențele care ar putea să-i dea dureri de cap (și nouă dureri de burtă – de la râsul provocat de situațiile respective!).

Fiecare episod e amuzant, dar nu mă voi opri asupra poantelor, ci asupra unei întâmplări care are legătură cu ziua de azi – pe oriunde o prindea pe iubita lui, Bruce îi spunea I love you. La venire, la plecare, la trezire, la culcare, pentru el, era normal să rostească aceste cuvinte; le spunea senin, convins de ele, natural, entuziasmat, ca pe ceva absolut necesar. Nu fals, nu din obligație, nu pentru a plăcea sau a obține vreo recompensă. Așa simțea el.

La un moment dat, suedeza, exasperată, reacționează: Și mai termină cu atât Te iubesc! Mai rar cu aceste cuvinte. Spune și tu Bună – dimineața și Noapte bună – seara. Atât Te iubesc nici nu e credibil.

Ca un cățeluș lovit, personajul o ascultă și începe să salute scurt: hej – god natt… Dar nu rezistă și răbufnește: *Toată lumea asta caută dragoste. Dragostea nu este din belșug, ca să-mi ceri tu să renunț la ea. Ea lipsește. Mai bine ai fi și tu la fel de expresivă ca mine și ți-ai demonstra iubirea. Și nu numai mie, ci și părinților tăi. Când le-ai spus ultima dată că-i iubești?*

De Valentine*s Day, ar zice unii. Sau de Crăciun. Sau de ziua lor. Sau de vreo 6 luni.

Suedeza ridică din umeri: Niciodată.

Când rămâne singură, cuprinsă de fiorul înțelept al cuvintelor prietenului ei, le dă telefon părinților și, cum răspunde robotul, ea le lasă un mesaj: *Am sunat să vă spun că vă iubesc*. În timp record, la ușa ei se aflau părinții îngrijorați: *Ce s-a întâmplat? Ai cancer? Te-a părăsit americanul? Știam noi că n-o să dureze*. Ea nu înțelege ce e cu atitudinea lor disperată, iar mama îi explică: *Păi, dacă ne-ai spus că ne iubești… Cuvintele astea se spun o singură dată – atunci când îți iei rămas bun definitiv, pe patul de moarte…*

Nu știu cât de des auziți sau spuneți Te iubesc. Uneori, chiar mă bucur că sunt atât de multe sărbători în an pentru că-mi zic: *Se lasă cu un Te iubesc și pentru cei care nu sunt obișnuiți să mărturisească sau să asculte o declarație*. Sigur, cei mai catolici decât papa se înfurie și spun: Nu ne trebuie sărbători ca să vorbim despre dragoste, o facem și fără ele (eu cred că cei care se înfoaie așa, precum curcanii emoționali, sunt tocmai cei care n-ar oferi cuvinte frumoase nici dacă i-ai amenința că-i tai de Ziua Recunoștinței. Doar adoră să fie scandalagii – nu vă mai manifestați iubirea, ce, nu e clar că există?).

Eu sunt dintre cei care folosesc declarația *Te iubesc* la fel de des cum folosesc microbiștii berea și semințele de floarea soarelui. Nu mi se pare că și-ar pierde sensul, nici semnificația, nici dacă ar fi susurată ca în ecou de la răsăritul soarelui până la apus…

Ca mine este nepoata mea, Claire, care și-a cumpărat o cariocă aurie nu pentru a o ține în colecție, nici pentru a desena ponei și prințese, ci pentru a-mi scrie un mesaj (zilnic): I love you, …

Da, știu, unii mă invidiază și o vor invidia și pe fetița de 8 ani pentru că sunt/este atât de dezinvoltă cu demonstrarea sentimentelor; dar ei nu fac nimic pentru a se schimba.

Am o întrebare: dacă defectul cuiva ar fi că nu face curățenie, ați avea ca așteptare să se schimbe? Desigur. De ce? Pentru că este necesară curățenia. Bine, dar specialiștii spun că ceea ce are nevoie omul pentru un tonus bun nu este neapărat curățenia, ci dragostea. De ce să lupte toți pentru curățenie, iar pentru exprimarea iubirii să găsești mereu scuze sau ridicări din umeri? Nu militez pentru mizerie, dar dacă ea este ceva de nota 9 și avem pretenții să existe, de ce dragostea, care este de nota 10, poate fi trecută cu vederea?

Un lucru este clar: dacă te duci la un examen fără să știi materia, s-ar putea să-ți pice și subiecte simple, iar tu să ai impresia că ai dat de cele mai grele.

Dar când trebuie să spui Te iubesc, nu e nevoie de pregătire specială, nici de dietă, nici de bani, nici de creativitate maximă. Nu ți se cere să ai o anumită ținută, să posezi o cultură vastă sau să poți să-ți schimbi culoarea ochilor la fiecare jumătate de oră. Nu ți se impune să alergi 5 km, nici chiar să prinzi o minge pe care o aruncă un puști de 3 ani și nici să cunoști 8 limbi străine.

Ajunge să rostești cele două cuvinte – poate pe litere, poate bâlbâit, poate roșind. Oricum…

Asta ajunge!

Și dacă e așa de ușor, cum să nu spui te iubesc?

6

Tot felul de daruri…

pentru sărbătoriții mei dragi.

Nu pot eu da prea multe în această viață, dar dragoste pot oferi – mai ales prin faptul că mă apropii de oameni și ne bucurăm împreună de viață.

I-am oferit de ziua ei Rahelei ceva despre care ea a scris aici.

Dacă vă doriți ceva ce pot să scot rapid din mânecă, vă rog să-mi spuneți. Nu voi ezita să o fac 🙂 .

3

21 ianuarie – Ziua îmbrățișării

Lumea se plânge de lipsă de dragoste, dar n-am auzit pe nimeni în rezoluțiile sale să urmărească: să cunosc un om pe zi sau să ajut un om la 2 zile, să mă interesez de soarta cuiva – la 3 zile sau să discut cu fiecare dintre prietenii de pe FB măcar o dată pe lună. Rezoluțiile privesc doar propria persoană – atunci nu te mira că n-ai pe cineva să te strângă în brațe.

Nevoia de îmbrățișări? Cifre de ținut minte:

4 – ca să supraviețuiești

8 – să te menții

12 – să te dezvolți

Poate nu ești dintre cei care se pun în fața celor din jur pentru a cerși o îmbrățișare…

Dar poți deveni dintre cei care oferă! Dacă ți se pare așa de jignitor să ceri, oferă tu, cu generozitate!

Cineva îmi spunea: *Întâlnesc zilnic 30 de oameni cu care intru în contact – salut, discuții. Dintre aceștia, 2 se luminează la față când mă văd. Știu sigur că aceste persoane mi-ar oferi confortul emoțional de care am nevoie, la greu. Dar mai știu și că ochii mei nu spun același lucru celor din jur.*

Ia vorbiți cu ochii voștri – ca rezoluție pe acest an! – să îmbrățișeze pe cei din jur, înainte ca brațele să pornească spre ei.

Și la mulți ani Îmbrățișării.

Hai să numărăm de câte ori avem parte de ea, pe zi, așa cum numărăm îmbucăturile, pentru a mai scăpa de kg (chiar, la slăbit ne gândim toți la început de an, dar la manifestarea iubirii, nu! Ntz, ntz, ntz… 🙂 )

O rezoluție pentru 2017? Nu, nu e prea târziu!

12 îmbrățișări azi!

0

Feminitate

Curs despre feminitate. Toată viața m-am simțit un băiețoi sau o tipă sport. Ia să vedem ce poate însemna feminitate. Sala frumos ornată, în stil oriental, că doar nu-și imaginează nimeni că se ocupă occidentalii de așa ceva. Occidentalii au în centrul atenției lor  feminismul, nu feminitatea.

Îmi iau o salteluță și urmăresc totul din exteriorul exteriorului. Am apreciat-o pe prezentatoare pentru că dacă observa că cineva nu se poate plia pe ceea ce spunea ea nu era ca o învățătoare descreierată care să te ia de ureche și să te arunce dintr-un colț al clasei în celălalt. Și mi-a mai plăcut pentru că atunci când a oferit cursurile de 1560 și 550 lei a adăugat: dacă v-a ajuns ce ați învățat azi, mă bucur și ne mai vedem la alte oferte…

🙂

(Spre deosebire de ceilalți mentori care urlă în microfoane 30 de minute ca să convingă și pe cel care nu are un ban în buzunar să facă împrumut la ….dent pentru că această investiție merită!)

Feminitate – mi-a plăcut cum o definea. Să poți fi înțeleaptă fără a fi masculină și să fii tu însăți fără să-ți fie teamă să-ți exteriorizezi emoțiile. Mi-am luat fetița  🙂 disprețuită din interiorul meu și-am întrebat-o dacă-și mai aduce aminte de ce nu suportă să fie feminină și alege să fie complet băiețoasă…

Cred că răspunsul e simplu, ținând cont de trecutul meu, dar, cum niciodată nu e prea târziu, mai stau eu de vorbă cu fetița și poate aflu cum se poate vindeca…

Însă nu cu atât de mulți bani. Mai degrabă cu dragoste.