0

Boy – 2010

Nu este genul de comedie pe care să o urmăresc, tocmai pentru că la mijloc este suferința unor copii, dar de data aceasta am trecut peste și am reușit să văd filmul. Argumentele mele? Cultura nativilor din Noua Zeelandă. Modul în care pronunță engleza. Curiozitatea pentru cum se poate termina o astfel de poveste, în alt stil decât american.

Avem un băiețel căruia i se spune Boy, îndrăgostit de Michael Jackson. Și responsabil – are grijă de fratele lui mai mic și de verișori, cât timp este bunica plecată din sat. Îl avem pe fratele lui, îndrăgostit de personajele cu puteri, copil bun care merge și desenează pe mormântul mamei lui. Îl avem pe tatăl lor, care apare după ce a făcut pușcărie, pentru a-și recupera banii îngropați pe undeva, pe tarlaua mamei lui…

Boy are de luptat cu prima dragoste, care se înfiripă în inima lui, dar nu și în a fetei, pe care vrea să o vrăjească și repetă continuu *uită-te la mine, uită-te la mine, uită-te la mine*, încearcă să o cucerească pe *prințesa* plictisită de orice face el (dar e foarte entuziasmată când îi vede pe alții care chiar știu ce vor de la ea, așa că îl ignoră apoi!). Are de luptat cu dorința lui ca tatăl să fie iubitor, împotriva realității că de fapt tatăl este o lepră căreia nu-i pasă de micuți. Încercă până la urmă să înțeleagă ce înseamnă cuvântul *potențial* pe care i-l adresează un profesor, dar pentru că trecuse ora până la care trebuia să stea la școală, acesta nu i-a mai și explicat ce înseamnă. Culmea, și tatăl lui avusese potențial, așa că întrebarea este ce se va alege de potențialul din acest copil, dacă celălalt fusese risipit?

(Mi-a plăcut profesorul care se străduia să îl încurajeze pentru răspunsul pe care i l-a dat când discutau despre bătaia dintre Boy și un băiat care-l înjurase de mamă: *Sunt doar cuvinte!* Dacă ar putea înțelege copiii lucrul acesta – am văzut atâtea lupte între pitici și adolescenți pentru simplul fapt că un necioplit a aruncat niște cuvinte care, în fond, nu au nicio putere asupra persoanei despre care sunt spuse. Și dacă cei cărora le spui nu s-ar mai enerva așa, până la urmă și cei ce jignesc s-ar opri, iar certurile ar înceta. Dar atâta vreme cât ne lăsăm copleșiți de intensitatea unor cuvinte, disputele vor continua. Nu înseamnă că încurajez vorbitul urât, ci pur și simplu că unii dintre băieți ar trebui să fie eliberați de ideea că au o datorie față de cei care sunt pomeniți în înjurăturile care li se adresează. Știu persoane care au ajuns la pușcărie din acest motiv… Chiar nu merită!)

Filmul este duios, în străfundurile lui, provoacă în tine o emoție pe care ar trebui să o avem tot timpul – atenția sinceră față de copii, ai noștri sau ai altora, care nu se pot ocupa de ei! Articolele dedicate lui Boy sunt mai mult decât pozitive, fiind considerat unul dintre cele mai importante ale neo zeelandezilor, aducându-le mulți bani. Pe de altă parte, un plus al filmului este natura, încântătoarea coastă de est reușind să te delecteze chiar dacă nu pui piciorul acolo!

Va fi rănit copilul la plecarea tatălui lui, se va ruga de el să-l ia în aventurile prostești pe care sigur le va face sau va prefera să rămână mai departe omul de încredere al bunicii? Pe mine m-a bucurat finalul. 🙂

 

3

Mitomana – Mythomaniac

Seria din 2019, de pe Netflix, m-a prins atât de mult încât nu m-am ridicat de pe scaun până nu am terminat-o 🙂 . O femeie cu trei copii, căreia nu i se acordă atenție decât pentru a umple frigiderul sau a pune mâncarea pe masă, o femeie care e necăsătorită cu tatăl copiilor, deși trăiesc împreună, o femeie care simte că e înșelată și nu se înșeală pentru că soțul e atras de rasata farmacistă asiatică. Speriată de niște noduli, face o investigație, din care află că nu sunt noduli cancerigeni, ci o formă prin care organismul îi atrage atenția că este supusă prea mult oboselii, emoțiilor negative… Printr-o proastă comunicare, soțul înțelege că are cancer, iar ea încearcă să-i explice, însă el, simțindu-se vinovat, o ține una și bună, determinând-o în cele din urmă să rămână la această idee – că e bolnavă.

De ce nu luptă pentru a spune adevărul? Pentru că minciuna i-a adus atenția tuturor, pentru că, deodată, toată lumea a devenit unită, pentru că rezultatele copiilor la școală se îmbunătățesc.

Serialul precizează că poate fi urmărit de cei care au depășit 16 ani. Sunt lucruri care unora nu le vor plăcea, pe unii îi vor îngrozi, pe alții îi vor scârbi. Cu toate aceste atitudini iscate de filme, am descris societatea noastră, căci este un film modern.

Pe mine m-a înnebunit ideea jocului la băutură: învârtitul sticluței, pentru ca cel spre care va arăta să decidă – adevăr sau provocare. Și când unul dintre tineri e provocat să o sărute pe o fată, iar ea nu acceptă, e obligat să execute o pedeapsă. Care pedeapsă este să meargă cu ochii închiși pe balustrada de pe ultimul etaj al unui bloc. Și evident cade sărmanul tânăr. Și nu mai poate merge… Mi-am spus că sunt fericită pentru că a trecut vârsta la care copilul meu ar mai fi tentat de o astfel de nebunie. Și sper ca niciun părinte să nu-și vadă copilul într-o astfel de situație. Niciodată. Nici măcar să nu aibă copilul vinovat că altuia i s-a întâmplat așa ceva.

Revenind la film, se pare că va avea și continuare, căci prea rămân lucrurile în aer. Mama, odată prinsă, este disprețuită mai ales de copii și soț, așa că se decide să fugă. Unde? Veți vedea…

P.S. Cred că lucrul cel mai crunt mi se pare când băiatul, care se purta ca Samantha, și era disprețuit de toți, dar iubit și acceptat de mamă, el, care ținuse o cuvântare despre cât de mult l-a susținut ea, cu dragostea necondiționată, concluzionează: Mai bine erai bolnavă cu adevărat și mureai.

Specialiștii consideră că o trăsătură a filmului este umorul negru. Poate mai degrabă vinețiu de prună coaptă. Dar, oricum, să vă pregătiți și pentru unele momente de acest fel.

Adevărul e că eu abia aștept continuarea.

0

Bună dimineața, te iubesc…

Sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le poți auzi, crede fiecare dintre noi. Și dacă le mai auzi și zilnic, indiferent că ai avut sau nu timp să tragi o fugă până la baie ca să-ți aranjezi părul, să te înfățișezi ca o persoană perfectă, ești cea mai fericită persoană de pe pământ. (îmi amintesc niște imagini dintr-un film în care soția aștepta în fiecare seară – timp de zeci de ani! – ca soțul să adormă ca să poată să se ducă să se demachieze și să-și scoată unghiile false și a treia pereche de gene 🙂 , iar dimineața se trezea cu 10 minute înainte pentru a fi perfectă, el știind că ea arată ca o păpușă Barbie, în niciun caz că ar avea vreun defect fizic)

Bine, este perfect dacă găsești omul care să te iubească așa cum ești – chiar dacă-ți miroase gura, chiar dacă e imposibil să intre după tine când ai fost la baie, chiar dacă nu ai ochii cu străluciri de smarald! Dar dacă nu găsești? Dacă tu chiar ești frumușel/ frumușică, dacă ești deștept/deșteaptă, dacă ai salariu mare și câștigi premii pentru inteligența ta nu numai în țară, ci și în străinătate – și totuși nimeni nu-ți spune Bună dimineața, te iubesc?

Soluția este să fii cel mai bun prieten al tău, cel care când se privește în oglindă își zâmbește și-și spune: Hai să vedem ce lucruri frumoase vom reuși astăzi împreună, chiar dacă ceilalți nu vor avea ochi pentru mine!

Cam aceasta a fost concluzia seminarului Redescoperă iubirea, prezentat de Dana Nălbaru (din experiența ei de viață) și de Diana Luana Frazzei (din experiența de terapeut).

În timp ce o ascultam pe Dana spunând frânturi din viața ei – înregistrările vor fi date publicității curând – mi-am amintit imaginea care mă motiva pe mine de câte ori aveam emoții sau de câte ori eram speriată de câte ceva. Era o imagine pe care ea însăși a încercat să o descrie, dar nu știu câți dintre cei din sală au reușit să o refacă pe retină pentru că cei mai mulți din sală aveau sub 30 de ani, ceea ce înseamnă că nu puteau să-și amintească ceea ce prezenta televiziunea română imediat după Revoluția din *89: modul în care erau ținuți orfanii în cămine. Dana a făcut o comparație – dacă nu erau ajutați și ei tot se ridicau în picioare, cum să nu ne ridicăm noi, care suntem oameni în toată firea și care avem mai mult decât necesar pentru a înfrunta viața. Da, copiii aceia reușeau să pornească la drum, se apucau să meargă pentru că mersul este scris în ADN-ul uman, dar și a fi biruitor asupra emoțiilor negative este darul pe care Cineva de Sus îl face fiecăruia dintre noi, dacă vrem să trăim și să risipim în jurul nostru dragostea.

Dacă mai auziți despre un seminar la care participă Dana Nălbaru, mergeți. Vă veți da seama că se poate să ai puterea de a fi sincer cu cei din jur, de a spune Da la ceea ce te face fericit, dar și pentru a scoate din viața ta ceea ce nu merită să fie păstrat. Atenție mare la ultima parte – cred că a fost o revelație pentru mine acest aspect. Din prea multă politețe pentru cei din jur, nu m-am gândit niciodată la ceea ce nu-mi place – eram ca musafirul care mănâncă tot ce-i pune gazda în farfurie. E otravă? A, mulțumesc, de când îmi doream. Deodată s-a făcut lumină în mintea mea: sunt politicoasă cu toată lumea, inclusiv cu un câine de pe stradă care vrea să mă muște, dar cu mine, nu.

Nu știu cum sunteți voi, dar ar fi bine dacă ați trece testul acesta – ce nu (mai) vreau, nu (mai) păstrez.

Dana, abia așteptăm materializarea proiectelor despre care ne-ai vorbit. Succes în toate.

0

Momentul nostru infinit – Lauren Myracle

Pe copertă stă scris de la David Levithan citire: *Una dintre cele mai intense povești de dragoste despre adolescenți pe care le-am citit vreodată.* Nu știu câte povești o fi citit el (vorba aceea: ești cea mai tare din parcare, când parcarea e goală.), dar pentru mine a fost o simplă croială de cuvinte pe scenariul – fata bună, băiatul rău, unde băiatul rău se tot dorește cu fata bună, dar Starrla, fosta lui (nici ea rea prin alegere – că nu era dintre cele cu de toate și voia să fie declarată prințesă, ci aparținea unei lumi triste, din care nu știa cum să iasă!) îl teroriza cu prezența.

Mda, dacă această terorizare ar fi fost mai intensă, dacă ar fi fost repetată la fiecare pagină, poate ar fi avut un fel de acțiune, însă la modul în care a fost descrisă, nu e credibilă.

Un lucru este cert: cartea mi se pare destul de slăbuță, un fel de a bate apa în piuă despre cum se ajunge împreună… Cred că ar fi posibil să te bucuri de o astfel de carte doar dacă nu ai alta la îndemână. Sau, ca să fiu pozitivă, dacă vrei să mai înveți niște exprimări interesante, dacă vrei să cunoști stiluri de adolescenți americani. Dar ca un volum care aduce ceva nou, nu…

E considerată carte 14+. Eu aș pune-o totuși după 16… Dacă vă aventurați să o citiți, veți vedea de ce.

0

De 19 ori Katherine – John Green

O poveste trebuie să aibă dragoste, aventură, morală – acestea înseamnă totul. Da, noi știam că o poveste trebuie să conțină introducere, cuprins și încheiere, dar se pare că în fiecare dintre acestea trebuie să se afle cele trei aspecte – totul! – pentru ca să fie interesantă. Cel puțin așa susține Lindsey, prima prietenă de-a lui Colin pe care nu o cheamă Katherine.

V-ați făcut vreodată inventarul prietenilor/prietenelor? Au avut ceva în comun? De regulă, fizicul – se pare că ne cam uităm după același model. Dar la Colin, copilul-minune (nu ca Adi, căruia nu știu de ce-i zice astfel, Colin chiar știa limbi străine și toată materia de la școală de pe când era la grădiniță!), ceea ce contează e numele – a fost de 18 ori cu o Katherine… De ce zice totuși de 19 ori? Vor afla cei care vor citi cartea. 🙂

Recunosc: în ultimul timp sunt inspirată mai mult de umor decât de crize; pe vremuri urmăream filmele franțuzești ca să învăț ceva, acum prefer să citesc ceva scris ironic sau amuzant. Lucru pe care îl reușește de minune John Green, dând naștere unor personaje ca cele amintite anterior sau ca Hassan. Sunt autentice; poate nu foarte obișnuite pentru noi – doi adolescenți care vin din familii cu bani și nu sunt populari, dar autentice pentru că trăsăturile lor sunt bine schițate conform  descrierii inițiale.

În zilele noastre, când în vreme ce unii tineri intră în depresie pentru că nu iau la facultate, există și dintre cei foarte buni cărora li se întâmplă ceva și nu mai vor să meargă mai departe cu învățatul. Un personaj care ar vrea să fie geniu, să facă ceva pentru a nu fi uitat de oameni și unul delăsător (Colin și Hassan) reușesc să ne instruiască prin discuțiile lor și despre istorie (primul război mondial) și despre matematică (teorema Părăsitorilor și a Părăsiților) și despre… schimbare.

Dacă n-aș avea principiul de a nu citi de două ori aceeași carte, cu siguranță că pe aceasta aș reciti-o!

P. S. Este cartea pe care trebuie să o citească și cei care sunt pe cale de a deveni părinți. Nu de alta, dar vor afla (și vor descoperi) că diferența dintre un copil – minune și unul care învață într-un ritm obișnuit nu este foarte mare după 20 de ani. Mai ales în ce privește fericirea!!! Nu-i stânjeniți pe copii cu îndemnul de a face și a drege (cei care aveți această înclinație exagerată! Nu e vorba despre cei care îi încurajați să se pună pe treabă pentru că ei sunt puturoși 🙂 !) , căci veți regreta. Și ei!

0

Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee

Rețeta muțeniei pentru un copil? Se ia un tată care vrea să fie respectat, dar nu pentru că iubește, ci pentru că toți îi sunt datori – fiindcă el e … el… Se adaugă o mamă fostă veselă în casa părintească și până să ajungă în zona soțului, unde tot ceea ce contează se reduce la aparențe. Se amestecă apoi un prim copil docil, care vrea să-și satisfacă tatăl, chiar dacă asta îl duce la epuizare și un al treilea care e fetiță, dulce și drăguță, căreia i se permite să facă orice… De ce-am trecut peste cel de-al doilea? Pentru că e de râsul curcilor – nu scoate un cuvânt, deși se apropie de vârsta școlară.

Da, da, vi se pare că e o carte de parenting? Este un roman despre dragostea dintre cei care ar trebui să alcătuiască familiile – familiile care se unesc odată ce se căsătoresc două persoane. Este un roman despre diferențele dintre bărbați și femei, dintre schimbările pe care le fac unii pentru a nu-i deranja pe alții, dar în felul acesta ajung să-și piardă identitatea. Și mai presus de orice este un roman despre comunicare, care nu poate exista decât dacă te simți iubit.

Ca să ajungi să-ți numești tatăl și la maturitate *tatăl celuilalt copil* trebuie să fie o rană, iar rana aceasta poate fi evitată azi, cu atâtea informații, în societatea noastră occidentală – că, na, activitatea din roman se desfășoară în Orient… Poate asta ar fi o scuză!!!!

10

Cum să (nu) spui te iubesc?

M-au uitat de curând la serialul Welcome to Sweden – o comedie despre un american care se mută în țara iubitei sale și toate întâmplările care decurg din ciocnirea nu numai cu un alt continent, ci cu un alt tip de cultură… Scenariul este după cazul real al actorului principal, care, american îndrăgostit de-o suedeză, nu a mai ținut cont de diferențele care ar putea să-i dea dureri de cap (și nouă dureri de burtă – de la râsul provocat de situațiile respective!).

Fiecare episod e amuzant, dar nu mă voi opri asupra poantelor, ci asupra unei întâmplări care are legătură cu ziua de azi – pe oriunde o prindea pe iubita lui, Bruce îi spunea I love you. La venire, la plecare, la trezire, la culcare, pentru el, era normal să rostească aceste cuvinte; le spunea senin, convins de ele, natural, entuziasmat, ca pe ceva absolut necesar. Nu fals, nu din obligație, nu pentru a plăcea sau a obține vreo recompensă. Așa simțea el.

La un moment dat, suedeza, exasperată, reacționează: Și mai termină cu atât Te iubesc! Mai rar cu aceste cuvinte. Spune și tu Bună – dimineața și Noapte bună – seara. Atât Te iubesc nici nu e credibil.

Ca un cățeluș lovit, personajul o ascultă și începe să salute scurt: hej – god natt… Dar nu rezistă și răbufnește: *Toată lumea asta caută dragoste. Dragostea nu este din belșug, ca să-mi ceri tu să renunț la ea. Ea lipsește. Mai bine ai fi și tu la fel de expresivă ca mine și ți-ai demonstra iubirea. Și nu numai mie, ci și părinților tăi. Când le-ai spus ultima dată că-i iubești?*

De Valentine*s Day, ar zice unii. Sau de Crăciun. Sau de ziua lor. Sau de vreo 6 luni.

Suedeza ridică din umeri: Niciodată.

Când rămâne singură, cuprinsă de fiorul înțelept al cuvintelor prietenului ei, le dă telefon părinților și, cum răspunde robotul, ea le lasă un mesaj: *Am sunat să vă spun că vă iubesc*. În timp record, la ușa ei se aflau părinții îngrijorați: *Ce s-a întâmplat? Ai cancer? Te-a părăsit americanul? Știam noi că n-o să dureze*. Ea nu înțelege ce e cu atitudinea lor disperată, iar mama îi explică: *Păi, dacă ne-ai spus că ne iubești… Cuvintele astea se spun o singură dată – atunci când îți iei rămas bun definitiv, pe patul de moarte…*

Nu știu cât de des auziți sau spuneți Te iubesc. Uneori, chiar mă bucur că sunt atât de multe sărbători în an pentru că-mi zic: *Se lasă cu un Te iubesc și pentru cei care nu sunt obișnuiți să mărturisească sau să asculte o declarație*. Sigur, cei mai catolici decât papa se înfurie și spun: Nu ne trebuie sărbători ca să vorbim despre dragoste, o facem și fără ele (eu cred că cei care se înfoaie așa, precum curcanii emoționali, sunt tocmai cei care n-ar oferi cuvinte frumoase nici dacă i-ai amenința că-i tai de Ziua Recunoștinței. Doar adoră să fie scandalagii – nu vă mai manifestați iubirea, ce, nu e clar că există?).

Eu sunt dintre cei care folosesc declarația *Te iubesc* la fel de des cum folosesc microbiștii berea și semințele de floarea soarelui. Nu mi se pare că și-ar pierde sensul, nici semnificația, nici dacă ar fi susurată ca în ecou de la răsăritul soarelui până la apus…

Ca mine este nepoata mea, Claire, care și-a cumpărat o cariocă aurie nu pentru a o ține în colecție, nici pentru a desena ponei și prințese, ci pentru a-mi scrie un mesaj (zilnic): I love you, …

Da, știu, unii mă invidiază și o vor invidia și pe fetița de 8 ani pentru că sunt/este atât de dezinvoltă cu demonstrarea sentimentelor; dar ei nu fac nimic pentru a se schimba.

Am o întrebare: dacă defectul cuiva ar fi că nu face curățenie, ați avea ca așteptare să se schimbe? Desigur. De ce? Pentru că este necesară curățenia. Bine, dar specialiștii spun că ceea ce are nevoie omul pentru un tonus bun nu este neapărat curățenia, ci dragostea. De ce să lupte toți pentru curățenie, iar pentru exprimarea iubirii să găsești mereu scuze sau ridicări din umeri? Nu militez pentru mizerie, dar dacă ea este ceva de nota 9 și avem pretenții să existe, de ce dragostea, care este de nota 10, poate fi trecută cu vederea?

Un lucru este clar: dacă te duci la un examen fără să știi materia, s-ar putea să-ți pice și subiecte simple, iar tu să ai impresia că ai dat de cele mai grele.

Dar când trebuie să spui Te iubesc, nu e nevoie de pregătire specială, nici de dietă, nici de bani, nici de creativitate maximă. Nu ți se cere să ai o anumită ținută, să posezi o cultură vastă sau să poți să-ți schimbi culoarea ochilor la fiecare jumătate de oră. Nu ți se impune să alergi 5 km, nici chiar să prinzi o minge pe care o aruncă un puști de 3 ani și nici să cunoști 8 limbi străine.

Ajunge să rostești cele două cuvinte – poate pe litere, poate bâlbâit, poate roșind. Oricum…

Asta ajunge!

Și dacă e așa de ușor, cum să nu spui te iubesc?

6

Tot felul de daruri…

pentru sărbătoriții mei dragi.

Nu pot eu da prea multe în această viață, dar dragoste pot oferi – mai ales prin faptul că mă apropii de oameni și ne bucurăm împreună de viață.

I-am oferit de ziua ei Rahelei ceva despre care ea a scris aici.

Dacă vă doriți ceva ce pot să scot rapid din mânecă, vă rog să-mi spuneți. Nu voi ezita să o fac 🙂 .

3

21 ianuarie – Ziua îmbrățișării

Lumea se plânge de lipsă de dragoste, dar n-am auzit pe nimeni în rezoluțiile sale să urmărească: să cunosc un om pe zi sau să ajut un om la 2 zile, să mă interesez de soarta cuiva – la 3 zile sau să discut cu fiecare dintre prietenii de pe FB măcar o dată pe lună. Rezoluțiile privesc doar propria persoană – atunci nu te mira că n-ai pe cineva să te strângă în brațe.

Nevoia de îmbrățișări? Cifre de ținut minte:

4 – ca să supraviețuiești

8 – să te menții

12 – să te dezvolți

Poate nu ești dintre cei care se pun în fața celor din jur pentru a cerși o îmbrățișare…

Dar poți deveni dintre cei care oferă! Dacă ți se pare așa de jignitor să ceri, oferă tu, cu generozitate!

Cineva îmi spunea: *Întâlnesc zilnic 30 de oameni cu care intru în contact – salut, discuții. Dintre aceștia, 2 se luminează la față când mă văd. Știu sigur că aceste persoane mi-ar oferi confortul emoțional de care am nevoie, la greu. Dar mai știu și că ochii mei nu spun același lucru celor din jur.*

Ia vorbiți cu ochii voștri – ca rezoluție pe acest an! – să îmbrățișeze pe cei din jur, înainte ca brațele să pornească spre ei.

Și la mulți ani Îmbrățișării.

Hai să numărăm de câte ori avem parte de ea, pe zi, așa cum numărăm îmbucăturile, pentru a mai scăpa de kg (chiar, la slăbit ne gândim toți la început de an, dar la manifestarea iubirii, nu! Ntz, ntz, ntz… 🙂 )

O rezoluție pentru 2017? Nu, nu e prea târziu!

12 îmbrățișări azi!

0

Feminitate

Curs despre feminitate. Toată viața m-am simțit un băiețoi sau o tipă sport. Ia să vedem ce poate însemna feminitate. Sala frumos ornată, în stil oriental, că doar nu-și imaginează nimeni că se ocupă occidentalii de așa ceva. Occidentalii au în centrul atenției lor  feminismul, nu feminitatea.

Îmi iau o salteluță și urmăresc totul din exteriorul exteriorului. Am apreciat-o pe prezentatoare pentru că dacă observa că cineva nu se poate plia pe ceea ce spunea ea nu era ca o învățătoare descreierată care să te ia de ureche și să te arunce dintr-un colț al clasei în celălalt. Și mi-a mai plăcut pentru că atunci când a oferit cursurile de 1560 și 550 lei a adăugat: dacă v-a ajuns ce ați învățat azi, mă bucur și ne mai vedem la alte oferte…

🙂

(Spre deosebire de ceilalți mentori care urlă în microfoane 30 de minute ca să convingă și pe cel care nu are un ban în buzunar să facă împrumut la ….dent pentru că această investiție merită!)

Feminitate – mi-a plăcut cum o definea. Să poți fi înțeleaptă fără a fi masculină și să fii tu însăți fără să-ți fie teamă să-ți exteriorizezi emoțiile. Mi-am luat fetița  🙂 disprețuită din interiorul meu și-am întrebat-o dacă-și mai aduce aminte de ce nu suportă să fie feminină și alege să fie complet băiețoasă…

Cred că răspunsul e simplu, ținând cont de trecutul meu, dar, cum niciodată nu e prea târziu, mai stau eu de vorbă cu fetița și poate aflu cum se poate vindeca…

Însă nu cu atât de mulți bani. Mai degrabă cu dragoste.

4

Câte kg de dragoste porți?

Se spune că în căsnicie există 16 kg de dragoste.

Vezi câte kg aduci tu în relație:

Eu spun că în căsnicie există 16 kg de dragoste.

Vezi câte kg aduci tu în relație:…..

(condițiile sunt prezentate când pentru el, când pentru ea, ca să nu se simtă nimeni lăsat pe dinafară 🙂 , dar fiecare trebuie să le îndeplinească pe toate)

1 kg dacă îi iubești rudele care nu te suportă

2 kg dacă te porți frumos cu prietenele ei de care nu-ți place

3 kg dacă organizezi petreceri pentru colegii lui pe care nu-i suferi

4 kg dacă petreci timp cu ea, deși la lucru ai proiecte urgente

5 kg dacă îl asculți când se plânge de aceiași șefi bosumflați

6 kg dacă o ajuți la treburi din obligație

7 kg dacă o ajuți la treburi de bunăvoie

8 kg dacă o ajuți la treburi pe care ai jurat că nu le vei face niciodată; și o ajuți cu plăcere

9 kg dacă îi accepți pasiunile

10 kg dacă o încurajezi să-și împlinească pasiunile

11 kg dacă te străduiești să-i îndepărtezi tristețea, când e nesuferit

12 kg dacă ai grijă de copii, ca ea să poată merge cu prietenele în oraș

13 kg dacă îl îngrijești când e bolnav

14 kg dacă o asculți cu răbdare

15 kg dacă știi să-l faci să vorbească

16 kg – ei, aici e aici, dacă interesul tău personal cade pe locul 2, pentru ca interesul relației să fie triumfător, dacă te poți sacrifica pentru celălalt, chiar dacă nu are nici măcar un kg de dragoste pentru tine…

Acest text a fost un pamflet… și trebuie tratat ca atare.

Sau poate nu!

0

Tristă și fericită. Disperată și încrezătoare

De mică, mi-au tot spus oamenii să-mi mai temperez exuberanța. Că sunt prea veselă, prea vorbăreață, prea expansivă…

Duminică am vorbit cu el, suntem prieteni buni de 25 de ani, iar la final i-am spus, ca de fiecare dată: *Te sărut. Ai grijă de tine.*

Am închis telefonul și m-am întrebat dacă nu cumva e o prostie să spui astfel de cuvinte… Nu era mai bine un *Bine, pa, ne vedem marți?*

Azi dimineață, venind spre locul de muncă unde urma să ne întalnim, am aflat că aseară a avut un accident grav, că e în comă… Până să plâng, m-am gândit că niciodată nu mă voi despărți de oameni, la telefon, în scris sau fizic, fără să le arăt dragostea mea, respectul meu, pentru că nu se știe niciodată dacă nu cumva e ultima ocazie când voi putea face aceasta.

Oamenii spun că, dacă e prea mult sirop în viață (emoție), ți se face rău… Că dulcele strică la stomac.

Ei, așa o fi, dar pe cât de mult strică la stomac, pe atât de bine face la inimă. Și prefer să-mi fie inima în regulă – că stomacul se reface 🙂 , pe când inima când suferă distruge absolut tot organismul…