0

Bună dimineața, te iubesc…

Sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le poți auzi, crede fiecare dintre noi. Și dacă le mai auzi și zilnic, indiferent că ai avut sau nu timp să tragi o fugă până la baie ca să-ți aranjezi părul, să te înfățișezi ca o persoană perfectă, ești cea mai fericită persoană de pe pământ. (îmi amintesc niște imagini dintr-un film în care soția aștepta în fiecare seară – timp de zeci de ani! – ca soțul să adormă ca să poată să se ducă să se demachieze și să-și scoată unghiile false și a treia pereche de gene 🙂 , iar dimineața se trezea cu 10 minute înainte pentru a fi perfectă, el știind că ea arată ca o păpușă Barbie, în niciun caz că ar avea vreun defect fizic)

Bine, este perfect dacă găsești omul care să te iubească așa cum ești – chiar dacă-ți miroase gura, chiar dacă e imposibil să intre după tine când ai fost la baie, chiar dacă nu ai ochii cu străluciri de smarald! Dar dacă nu găsești? Dacă tu chiar ești frumușel/ frumușică, dacă ești deștept/deșteaptă, dacă ai salariu mare și câștigi premii pentru inteligența ta nu numai în țară, ci și în străinătate – și totuși nimeni nu-ți spune Bună dimineața, te iubesc?

Soluția este să fii cel mai bun prieten al tău, cel care când se privește în oglindă își zâmbește și-și spune: Hai să vedem ce lucruri frumoase vom reuși astăzi împreună, chiar dacă ceilalți nu vor avea ochi pentru mine!

Cam aceasta a fost concluzia seminarului Redescoperă iubirea, prezentat de Dana Nălbaru (din experiența ei de viață) și de Diana Luana Frazzei (din experiența de terapeut).

În timp ce o ascultam pe Dana spunând frânturi din viața ei – înregistrările vor fi date publicității curând – mi-am amintit imaginea care mă motiva pe mine de câte ori aveam emoții sau de câte ori eram speriată de câte ceva. Era o imagine pe care ea însăși a încercat să o descrie, dar nu știu câți dintre cei din sală au reușit să o refacă pe retină pentru că cei mai mulți din sală aveau sub 30 de ani, ceea ce înseamnă că nu puteau să-și amintească ceea ce prezenta televiziunea română imediat după Revoluția din *89: modul în care erau ținuți orfanii în cămine. Dana a făcut o comparație – dacă nu erau ajutați și ei tot se ridicau în picioare, cum să nu ne ridicăm noi, care suntem oameni în toată firea și care avem mai mult decât necesar pentru a înfrunta viața. Da, copiii aceia reușeau să pornească la drum, se apucau să meargă pentru că mersul este scris în ADN-ul uman, dar și a fi biruitor asupra emoțiilor negative este darul pe care Cineva de Sus îl face fiecăruia dintre noi, dacă vrem să trăim și să risipim în jurul nostru dragostea.

Dacă mai auziți despre un seminar la care participă Dana Nălbaru, mergeți. Vă veți da seama că se poate să ai puterea de a fi sincer cu cei din jur, de a spune Da la ceea ce te face fericit, dar și pentru a scoate din viața ta ceea ce nu merită să fie păstrat. Atenție mare la ultima parte – cred că a fost o revelație pentru mine acest aspect. Din prea multă politețe pentru cei din jur, nu m-am gândit niciodată la ceea ce nu-mi place – eram ca musafirul care mănâncă tot ce-i pune gazda în farfurie. E otravă? A, mulțumesc, de când îmi doream. Deodată s-a făcut lumină în mintea mea: sunt politicoasă cu toată lumea, inclusiv cu un câine de pe stradă care vrea să mă muște, dar cu mine, nu.

Nu știu cum sunteți voi, dar ar fi bine dacă ați trece testul acesta – ce nu (mai) vreau, nu (mai) păstrez.

Dana, abia așteptăm materializarea proiectelor despre care ne-ai vorbit. Succes în toate.

Reclame
0

Dacă aș rămâne – Gayle Forman

Să spun drept, ceea ce m-a convins să citesc această carte a fost ultima frază din prezentarea ei de pe coperta a patra: *Dacă aș rămâne atinge teme importante, despre viață, moarte și despre cum totul se poate schimba iremediabil într-o secundă.* (Cartea este inspirată de o întâmplare reală.)

Într-o lume în care totul e râs și batjocură (a, pardon, pamflet, acum orice este batjocoritor poartă numele cult de pamflet), o asemenea promisiune atrage.

Și a fost o alegere bună, pentru că, pe lângă o poveste din cuvinte, am primit bonus povești din muzică. Mia, eroina principală, este violoncelistă, prietenul ei, Adam, este basist într-o trupă, tatăl ei a cântat într-o formație. S-a vorbit despre muzică, fiecare generație amintind cântecele ei, fiecare lăudând stilul de muzică pe care l-a ales, cu exemple. Mi-am propus să ascult, în timp ce citeam, toate recomandările personajelor. Și a fost o experiență inedită. Dacă ar fi să mă opresc la câteva, aș alege aceasta și aceasta.

Dacă ar fi să numesc un alt bonus al cărții este că autoarea ține cont de ceea ce ne învață cei ce predau cum se scrie o carte: folosește toate simțurile, atât ale personajelor, cât și ale celor care citesc – prin ceea ce descrii. Ei bine, există o scenă – o, pudicii să se ascundă! 🙂 – pe care o consider magnifică, o scenă a chinesteziei, care te face să te gândești la romantism și la faptul că dragostea înseamnă mai mult decât *te-am văzut, mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut?*.

Dar, pentru că această carte este, după cum spuneam, tulburătoare, am decis să scot din ea câteva subiecte care sunt aduse în discuție. Să fim înțeleși – nu primesc răspuns în carte, nu au rezolvare și, mai ales, par ale adolescenților. Dar, după cum spuneam, cei de la vârsta a doua, se comportă ca preadolescenții, iar vârsta a treia a început să fie adolescentină… Deci acestor idei ar trebui să le găsim răspuns, indiferent de anii din buletin.

  • a asculta știrile înseamnă de fapt ignoranță, nu a nu le asculta
  • abia când străzile sunt uscate dai de bucluc, nu atunci când sunt umede
  • ironiile la adresa copiilor când au anumite alegeri sunt inevitabile: *Odată ce și-au dat seama că vorbesc serios, și-au înghițit chicotelile și au afișat expresii încurajatoare.*
  • câteodată mă simțeam de parcă aș fi provenit din altă familie
  • nu spune anumite lucruri doar pentru a încuraja, ci pentru că le crezi, altfel nu le mai spune
  • tracul înainte de un examen: *Dacă greșesc, dacă voi fi îngrozitoare?* *Am vești pentru tine. O să fie tot soiul de oameni îngrozitori acolo, așa că n-o să ieși în evidență.* *Cum scapi de trac?* *Nu scapi. Pur și simplu, îi faci față. Reziști.*
  • uneori, nu ai de ales.
  • unii oameni când vorbesc par a râde de tine; de fapt, vorbesc foarte serios – asta pentru că așa-s ei
  • de ce te-ar surprinde atenția pe care ți-o acordă cineva?
  • Nesiguranța: *Nu-mi plăcea să mă aflu pe un teren nesigur, cum nu-mi plăcea să bâjbâi o melodie nouă. De aceea exersam atât de mult, ca să ajung pe pământ solid și apoi să mă ocup de finețuri.* *Mama îmi spunea când mă simțeam nesigură: prefă-te până când chiar te vei simți sigură.*
  • cum să te îmbraci când te întâlnești cu cineva care îți place? *Pur și simplu, poată ceva care îți place, în felul acesta, o să te simți bine.*
  • când te îndrăgostești, nu neapărat perfecțiunea te atrage la acea persoană: *N-am mai văzut pe nimeni care să fie așa de pătruns de muzică, așa cum ești tu. De aceea îmi place să te urmăresc atunci când exersezi. Îți apare o cută atât de drăguță pe frunte, chiar aici. Sunt obsedat de muzică, dar nici măcar eu nu intru în transă cum o faci tu.* (Adam)
  • uneori, reprezentăm pentru anumite persoane doar un *experiment social*
  • când vorbești singur, poate fi o modalitate de a nu lăsa emoțiile să te copleșească.
  • uneori, pare o aroganță să-ți imaginezi că poți ajunge unde-ți dorești, dar … de ce nu?
  • în criza cuiva, cu cât ești mai puternic, cu atât îl ajuți mai mult.
  • fiecare ar trebui să se poarte ca și când ar fi vedeta spectacolului (dar nu în ochii celorlalți, ci în proprii ochi!)
  • întrebări: *aversiunea mea… avea legătură cu îndoielile care mă frământau. Aceleași îndoieli neplăcute pe care le-am avut întotdeauna, că nu aparțin cuiva. Nu simțeam că aparțin familiei mele și acum nu simțeam că îi aparțin lui Adam, doar că, spre deosebire de familia mea care se alesese cu mine, vrând-nevrând, Adam mă alesese și asta era ceea ce nu înțelegeam. De ce se îndrăgostise de mine?*
  • *Uneori, lui Adam îi place să facă lucrurile într-un mod dramatic. Adoră Gesturile Mărețe.*
  • *Am fost copleștită de recunoștință pentru faptul că aveam o prietenă care adesea mă înțelegea mai bine decât o făceam eu însămi.*
  • *Este în regulă, dacă vrei să pleci. Toată lumea dorește să rămâi. Eu vreau să rămâi mai mult decât mi-am dorit vreodată ceva în viață.* Vocea i se frânge de emoție. Se oprește, își drege glasul și continuă. *Dar asta este ce vreau eu și îmi dau seama de ce s-ar putea să nu fie ce îți dorești tu. Deci voiam doar să îți zic că înțeleg dacă pleci. Este în regulă dacă trebuie să ne părăsești. Este în regulă dacă nu mai vrei să lupți.* Înțelegerea bunicului și permisiunea dată sunt ca un dar.
  • *Ceea ce știu este că, dacă vrei să rămâi și să fii cu el, eu o să te susțin, deși poate că spun asta deoarece nu cred că ai fi în stare să renunți la Juilliard. Dar aș înțelege dacă alegi dragostea, dragostea pentru Adam în detrimentul iubirii pentru muzică. Orice ai alege, câștigi. Și, orice ai alege, pierzi. Ce pot să-ți spun? Dragostea este dificilă.*

 

1

Bunul dinozaur – Aldo cel fricos

La noi e o tradiție: după Crăciun, la film, împreună. 10 persoane. Am optat pentru aceste desene animate 🙂 datorită culorii dinozaurului, pentru că eu nu suport dinozaurii. Dar ochii lui și culoarea chiar mi-au plăcut.
Și a fost o lecție pe care e frumos să o învețe toți, de la mic la mare. Nu mai vorbesc despre realizare sau tehnologie – e clar că de acestea se vor ocupa cei ce se pricep! Eu vreau să iau în discuție doar  aspecte atinse în film:

  1. familia din care provine Aldo. Părinții sunt foarte răbdători, se iubesc, sunt veseli. Muncitori și răbdători, pe deasupra. Cred că cei mici vor visa să se nască în familii de dinozauri, dacă nu cumva deja vor plange că nu li s-a întamplat această minune.
  2. deși copiii sunt complet diferiți, iar Aldo este chiar nătang, părinții sunt imparțiali; un nou motiv pentru copii să-i prefere pe dinozauri: părinții din lumea reală îi iubesc pe copiii cu realizări, pentru că își împlinesc visul prin ei sau pe cei mai veseli, mai iubitori – pentru că pot obține dragostea lor fără s-o ceară, cand tocmai cei nepricepuți au nevoie de atenție, cei ce se exprimă greu e esențial să fie înțeleși. (Îmi aduc aminte că mama avea un repertoriu foarte interesant: îmi spunea că pe sora mea o iubește pentru că e deșteaptă și pe mine mă iubește pentru că sunt nepricepută și asta înseamnă că am nevoie de ea, deci îi dau un sens. Așa că mă simțeam importantă că îi e bine cu prostia mea, chiar dacă în sine ideea că-s *prostucea* (expresia ei!) nu era măgulitoare.)
  3. păsările de pradă rosteau continuu: *furtuna oferă*. Noi avem senzația că o problemă din viață ne taie drumul spre realizare sau chiar ne fură din ceea ce aveam. Perspectiva aceasta ar trebui să fie repetată zilnic unui copil – mai ales celor care se tem de ziua care începe.
  4. umorul e necesar și în cele mai dificile momente – Țîr, personajul uman surprins în evoluția milioanelor de ani (cat i-a luat să se ridice pe picioarele sale – nu-s adepta acestui gand, dar e un desen, nu?) e atat de savuros în neștiința sa încat e imposibil să nu te îndrăgostești de el ( 🙂 și vin eu și zic: dacă un om grobian e simpatic, dar elevat?)

Mă opresc aici, deși aș vrea să spun multe alte subiecte terapeutice din film, însă ar trebui să dau amănunte; și cine vrea să meargă la un film despre care a citit? Mie nu mi se pare interesant să mi se povestească, eu vreau să văd, așa că mă comport cu ceilalți cum mi-ar plăcea mie să se poarte ei.

Deci…vizionare plăcută. Și pentru că eu, prin definiție, prin structură, sunt Aldo, întreb: cați dintre voi cred că sunt Țîr? 🙂