0

6 Below: Miracol on the Mountain

Pun pariu că ați văzut filmele care au apărut în 2017, dar pentru acesta nu v-ați făcut timp. Nu promite mare acțiune. Și nici nu are. Adică un tânăr care umblă prin munții plini cu zăpadă, încercând să ajungă pe un vârf unde ar putea da de puțin semnal ca să le spună celor de la stație unde se află el rătăcit…

Formularea aceasta mi-a adus aminte de versurile lui Eminescu: *Un moșneag, da, împărate, dar moșneagul ce privești, nu e om de rând, el este Domnul Țării Românești.*

Pentru că tânărul acela, da, tânărul acela fusese un copil talentat la hochei, un jucător perfect, doar că problemele cu un tată autoritar, obsedat de perfecțiunea jocului și înfumurarea de a ajunge cel mai bun, l-au dus pe o altă cale – cea a drogurilor. Și, dacă nu vrei să lupți cu drogurile, pentru că ți-e mai simplu să le iei și să intri într-o lume mincinoasă și frumoasă, atunci încearcă să lupți cu muntele și tot arsenalul său – zăpada, lupii, apa care se ivește când nu te aștepți, de sub nămeți, picioarele tale din care mai iei câte o bucățică pentru a ronțăi puțină proteină…

Vi se pare că drogurile sunt greu de lăsat în urmă? Luptați cu moartea pe munte și veți vedea cum nu vă veți mai atinge niciodată de mizeriile acelea… dacă evident veți supraviețui… Pentru că nu numai drogurile vă pot lua viața, ci și gerul…

Un film pentru adolescenții rebeli, un film pentru părinții care resping copiii care se apucă de nebunii, un film pentru părinții perfecționiști care vor să facă din copiii lor ceea ce nu au fost ei niciodată – învingători.

A, și mai este un film pentru iubitorii de munte – peisajele sunt de vis. Pe măsura coșmarului interior al celui care de data aceasta luptă; nu pentru viața sa, ci măcar pentru a-i spune mamei, prin stație, că îi pare rău că a supus-o la o astfel de viață. Și el, după ce tatăl…

Vizionare plăcută, că apoi veți avea inima plină.

3

#Septembriefărăzahăr la final

Sunt fericită. Nu pentru că a trecut luna și mă pot înfrupta din dulce. Nu pentru că am reușit să mă țin de promisiune. Pentru că 1. a trecut septembrie, dar eu voi rămâne cu ideea că zahărul e dușmanul meu, deci mă străduiesc să renunț la el cât mai mult. 2. nu sunt dintre cei cu rezistență forte sau care fac ce-și propun: de 6 ori am călcat peste promisiune. Dar din 30 de zile, eu, care mănânc o tavă de prăjituri, să cedez doar în 6, personal, mă aplaud.

Iar ceea ce am făcut în această perioadă a fost, pur și simplu, să mă monitorizez, să mă urmăresc: nu am cedat niciodată dacă eram singură și plângeam de dorul dulcelui 🙂 , însă am cedat dacă eram între prieteni (și nu cu 2-3, că atunci rezistam, ci între 20-30). Am descoperit că, dacă-mi tai rondele sau sticksuri de morcovi și le ronțăi ca desert, e un fel de a mă recompensa, care reușește să-mi mintă corpul o vreme… Cred că cei care vor să facă o schimbare trebuie să se studieze și să se cunoască foarte bine pentru a preîntâmpina orice situație delicată. Iar dacă ea vine să nu ajungă la concluzia că nu mai pot și gata, mai bine renunță, că un nou stil de viață, sănătos, nu e pentru ei, că ei sunt neputincioși. Nu. Pur și simplu, s-a întâmplat, au căzut și acum o iau de la capăt, că, dacă fiecare zi e un nou început, de ce să nu fie un nou început și pentru sănătate, în orice moment?

Acum aș dori să că recomand un articol

https://retetecugust.com/2012/09/10/10-pasi-simpli-si-eficienti-pentru-a-ti-stapani-poftele/

pe care îl puteți printa și chiar învăța pe dinafară, adăugând la el descoperirile care țin de persoana voastră, în așa fel încât să puteți să duceți o viață fără dependențe (a apărut de curând un film – nu vreau să-i fac reclamă pentru că mi se pare foarte slab! – dar eroina se ocupă cu drogurile, le produce în Cambodgia și, când oferă zahăr cuiva, spune: e de 5 ori mai nociv decât drogurile mele, te apropie de moarte de 16 ori mai mult decât drogurile mele, dar e legal… ).

În încheiere, luând câteva idei de aici aș vrea să insist pe ideea că, dacă tot vrem să trăim mult și bine, ar fi cazul să fim stăpâni pe noi înșine. Ori *a fi stăpân pe tine* înseamnă a rezista tentațiilor. Noi nu prea luptăm cu ele pentru că (ciudat și de-a dreptul închizător de cerc!) zice: o viață avem, și în asta să ne reținem de la ce ne place?

Deci, vrei să renunți la ceva?

a. Privește lucrul la care renunți ca la ceva de care nu ai nevoie. Găsește-i înlocuitorul. Cel mai potrivit. Cel mai sănătos. Consultă-te cu cei care se pricep. Oferă-i organismului tău ceva care să-l bucure, dar să-i aducă și sănătate. (Știu că pare pueril, dar când ți se spune: nu mai bea cafea, și ai la dispoziție atâta cafea de orz pe piață, încearcă schimbarea – poate la început nu-ți va plăcea, dar lasă timpul să treacă și te vei obișnui cu ea.)

 

b. Bucură-te de victoriile mici pe care le ai. A avea așteptări mari de la tine, în situații în care ești așa de slab, nu e înțelept. Eu m-am aruncat la o lună pentru că am avut alături un grup, oameni care mi-erau alături și care mă susțineau. Dacă ești singur și vrei să învingi ceva, mai bine stabilești ținte pe durate scurte decât să te lauzi cu jumătate de an. Când ai o ispită, îi cedezi într-o secundă, nu mai ții tu cont că ți-au mai rămas 5 luni, 22 de zile și 29 de secunde. De aceea, ți-ai programat o zi fără un anumit lucru, ziua aceea este importantă, îți aduni puterile, te controlezi, te urmărești, ești concentrat pe ceea ce faci. Seara, dacă vezi că a fost destul de bine, iei decizia ca și ziua următoare să o dedici aceluiași scop. Și în fiecare zi lupți pentru atunci! Pe mine mă omoară ideea de a rezista 5 luni și a ceda în ultima, așa că prefer să număr victoriile cu zilele, decât să pierd chiar înainte de final.

Și, repet, ai căzut? Ce-ar fi dacă bebelușii nu s-ar mai ridica după prima căzătură și ar zice: *Eu nu voi putea niciodată să merg?* Dacă ei au curaj, noi de ce nu am avea?

c. ia-ți prietenii ca martori pentru schimbările pe care vrei să le faci. Ori ești într-un proiect cu cineva, ori acel cineva a trecut prin așa ceva, ori te cunoaște atât de bine și știe de ce anume ai nevoie să auzi în anumite momente pentru a nu te lăsa păgubaș.

Dacă ești dintre cei care sunt motivați de așa ceva, poți chiar să joci un joc – dacă cedez, trebuie să renunț la… (de la bani la lucruri care-ți sunt foarte necesare! S-ar putea ca lucrul acesta să te determine să mai reziști încă puțin, iar, în contextul tentațiilor, *puținul* e esențial – pentru că mai ai timp apoi să respiri, încurajat de noua victorie.

d. Gândește acțiunile tale în sistem de *ce vreau să se întâmple azi*! Dacă reușești azi să faci un lucru pe care-l vei repeta și mâine, ești mult mai încântat decât dacă te gândești că ți-ai propus să slăbești 20 de kg – și e așa de greu, să renunți la lactate – și brânza aia miroase așa de frumos încât azi ai rezistat, dar mâine… etc…

e. fii permanent viu – da, știu e o idee care pe mulți îi face să râdă, dar e o idee foarte importantă. Știți cum zicea Eminescu: *Un mort frumos, cu ochii vii…* Noi acționăm din inerție, de multe ori. (Eu, dimineața, nici nu deschid lumina, când trebuie să mă pregătesc pentru lucru. Mă duc la dulap, iau un pantalon, iau o bluză și le îmbrac, apoi intru în pantofi. Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă văd în oglindă îmbrăcată în niște culori așa de fistichii… Pentru că pentru mine nu conta, obosită fiind, ce pun pe mine ci că pun pe mine. Nu mă mai gândeam la culoarea lucrurilor, ci la faptul că am corpul acoperit și asta contează, nu?) Ei bine, e cazul să fim permanent conștienți de faptul că trăim și că faptele noastre au influență asupra vieților noastre. Dacă vorbim despre mâncare acum, ar fi interesant să alcătuim un caiet în care să scriem de fiecare dată ce anume am ronțăit. Ia încercați o săptămână, fără să vă rețineți, să scrieți cum vă hrăniți. La ce oră, cu ce anume, cât, pe unde apucați, cât dați pe fiecare gustare, pe fiecare chestie de care aveți chef. După aceea analizați.

Inconștient, noi facem lucruri pentru care nu ne simțim vinovați și de care nici nu vrem să auzim, dacă suntem lucizi. Dar, dacă vom conștientiza, s-ar putea să ne dorim să scăpăm de ceea ce pune stăpânire pe noi: viciul acesta care ne dă bătaie de cap sau kg în plus.

Când ești viu, așa cum propuneam 🙂 , ești atent la ceea ce faci și la ceea ce se întâmplă, ești pe fază, nu lași mâna să lucreze pe cont propriu, așa cum nu lași piciorul să se ducă în locuri unde nu ai avea ce căuta. Te autocunoști, observi ce-ți face rău și ce-ți face bine și capeți demnitate. Respectul de sine crește. Specialiștii spun astfel:

 

*Observă de la ce începe un viciu. Dacă vrei cafea, observă cum gura îți lasă apă. Află unde se află această  necesitate în gura sau în stomac? Ce gânduri îți apar în cap? Când organismul începe să acționeze? Când apare sentimentul de satisfacție: atunci când bei cafeaua sau după ce ai băut-o?*

A fi conștient de ceea ce se întâmplă cu tine înseamnă a te putea controla. A fi viu înseamnă a putea să faci schimbări pentru că ești conștient ce doare și ce mângâie.

f. Din punct de vedere emoțional, acum:

  • când urmează o perioadă grea sau în singurătate, normal că trebuie să ai mai multă grijă față de tine, asta înseamnă că s-ar putea să fii mai predispus la căderi decât atunci când ești liniștit sau când ești între oameni.
  • găsește-ți un prieten cu care să te poți deschide pe tema aceasta – și acum nu mă refer neapărat la un om – poate fi și un jurnal sau un alt sistem de mărturie (scrii pe foi și le pui în plicuri, păstrând scrisorile într-un cufăr ca dovadă că ai avut de trecut peste încercări, dar le-ai biruit sau scrii pe hârtii cărora le dai foc, dacă ți se pare că în felul acesta ești eliberat de tensiunea care te îndeamnă să calci peste ceea ce nu-ți dorești să faci)
  • oferă-ți mici cadouri – dar nu o ciocolată, dacă reziști 5 zile fără zahăr! 🙂 Poți avea o colecție a victoriei, pe care o alcătuiești special cu această ocazie. E nevoie să fie și puțin costisitoare acele lucruri, pentru ca banii pe care-i economisești renunțând la viciu să nu-i dai pe … darurile că renunți la el 🙂 .
  • fă-ți un caiet cu motivele pentru care ai luat decizia de a face ceea ce faci. Acolo adaugi zi de zi, alte idei, ori de acolo le citești pe cele vechi și-ți reamintești motivația; ori pur și simplu scrii același lucru de mii de ori pentru ca să-ți intre în cap și să-ți fugă dorința de a călca strâmb. (aici este vorba tot despre responsabilitate – față de tine, față de viitorul tău)

După cum spuneam, din 30 de zile, 6 am cedat. Edison a avut nevoie de 1000 de încercări pentru a reuși ceva. Probabil că și noi avem nevoie de a repeta de sute de ori un lucru pentru a deveni obicei. Faptul că greșim o dată nu înseamnă că nu suntem în stare sau că nu e de noi acel nou obicei, ci că am bătut de prea multe ori cărările anterioare și e cazul să insistăm cu cele noi.

Nu vă lăsați, dacă ați luat decizii importante pentru sănătatea voastră.

Succes. Sau sport(t) 🙂 ,  cum zic eu.

 

0

Pia Degermark – Dumnezeu numără lacrimile femeilor

Dacă nu ar fi fost acest titlu, impresionant pentru o inimă de femeie, nu aș fi deschis cartea, chiar dacă era de la Humanitas. Să fiu sinceră, ca mulți dintre voi, nu știam despre Pia D – cea mai tânără actriță care a primit premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes, fiind totodată și prima suedeză care a dus premiul acolo. Filmul în care a jucat la 17 ani poartă numele Elvira Madigan și, pe cât de departe a ajuns datorită lui, pe atât de jos s-a afundat datorită neconcordanței dintre ceea ce-și dorea, ca persoană interiorizată și ceea ce trebuia să fie, ca vedetă.

Vreți să vă vedeți copiii celebri? Insistați să intre în această lume, care pare atât de tentantă, ca o poartă către viitor? Ca mulți din zilele noastre, a devenit anorexică, a luat droguri, a avut relații intime cu persoane dubioase și chiar a fost condamnată la închisoare pentru fraudă.

Amarul cel mai amar a fost faptul că autoritățile suedeze au despărțit-o de fiul săi, Robbin, afectat de *sindromul umbrei* – o formă de autism. 13 ani a luptat pentru a-l obține înapoi, iar zbuciumul acesta îl regăsim și în zilele noastre în acea zonă, unde se fac fel de fel de abuzuri cu privire la decizia despărțirii copilului de părinte și încredințarea celui mic unor străini…

Dar a venit și clipa eliberării, când statul suedez și-a recunoscut greșeala și a oferit cea mai mare despăgubire plătită vreodată unor persoane particulare.

Cartea se termină astfel: *Lacrimile care mi-au curs tot timpul liniștit pe obraji, din clipa în care președintele a început să vorbească, s-au transformat în șiroaie nestăpânite, de ușurate. Am rămas așezată în fotoliu, zguduită de plâns, zărind prin perdeaua de lacrimi cu Persoana asta caldă Se îndrepta spre mine ca să-mi aducă mângâiere. Dumnezeu îmi numărase totuși lacrimile.*

Aceasta nu este nu mai o carte pentru mame, ci este o carte pentru adolescente sau chiar preadolescente înclinate spre o viață năvalnică. Le vor prinde bine descoperirile Piei, dar mai ales vor rămâne uluite de faptul că celebritatea, în unele cazuri, nu numai că nu te apără de lucrurile rele, ci dimpotrivă te ghidează spre ele…