10

#Teapreciez – prima zi

Scurt pe doi: când tata era beat și intra în casă, fără nicio explicație o bătea pe mama, iar eu, ca un copil mai mare, sangvin și care semănam mamei, mă băgam între ei. Pentru impertinența mea, deși obosise de cât o bătuse pe ea, mă lua și pe mine la o rundă de pumni, palme, curele și izbituri, în așa fel încât la final era atât de obosit încât doar somnul îl mai putea salva. Se culca liniștit, sforăind într-o cameră, în vreme ce noi două ne lingeam rănile în camera cealaltă, eu întrebând-o cu reproș: De ce nu divorțezi?, ea răspunzându-mi cu un dramatism care-mi provoca silă: Pentru că-l iubesc.

Acestea au fost momentele copilăriei mele de când mă știu, faptul că mă duceam vânătă la școală nu intriga pe nimeni – copiii mai și cad, se spunea, pentru a nu se căuta un alt motiv, cel real! Cât am fost în clasele primare, mai fugeam de acasă și ne adăposteam la prieteni până adormea el, dar după clasa a V-a lucrurile erau serioase, trebuia să învăț, să fac teme, nu puteam lua pe fugă toate lucrurile, trebuia să rămân acolo și să înfrunt totul. Așa că nu mai plecam, încasam totul, el dormea și eu mă apucam de teme, după ce scriam o scrisoare lungă, plină de nu știu ce… scrisoare pe care o puneam într-un plic și a doua zi i-o întindeam tovarășei diriginte, fără măcar să-i explic ceva.

Cred că am scris cel puțin o sută de scrisori în cei patru ani. În același timp, cred că am fost persoana care a supărat-o cel mai mult pe diriga, de la faptul că mă ridicam în oră și cântam sau puneam întrebări care n-aveau nimic de-a face cu ora de franceză. Uneori, îi dădeau lacrimile și-mi striga: X, stai jos, ești imposibilă. Cred că de multe ori chiar îmi doream să aud această expresie. După ce o auzeam, mă linișteam și mă așezam, nu mai deranjam ora. Era dorința mea de a teroriza pe cineva, așa cum și eu eram terorizată acasă.

La ani după ce am terminat școala, m-am întâlnit cu diriga și i-am adus aminte că eu sunt imposibila care-i mulțumește pentru că nu ținea cont de nesimțirea ei. Mi-a zâmbit: Tu erai imposibilă în cel mai simpatic sens. Îți înțelegeam fiecare reacție, fiecare răutate. Pe cei de acum nu-i înțeleg și nu-i pot stăpâni. Mi-aș mai dori eu imposibili ca tine.

Cred că era ușor să mă ierte pentru că știa despre mine din scrisori. Cred că era ușor să mă ierte pentru că era mai tânără. Cred că era ușor să mă ierte pentru că eram atât de vânătă încât se vedea clar că am o suferință și nu o fac pentru a mă alinta.

Eu am ales-o pe diriga pentru a mă confesa pentru că mi s-a părut cea mai de încredere. Mă întreb dacă adolescenții de azi au un profesor în care să aibă încredere, un profesor către care să se ducă și să spună ceea ce cred și căruia să-i spună ce-i doare.

Vorbesc acum nu numai cu adolescenții care au necazuri în familie, ci și cu tinerii care au plecat de acasă, dar n-au reușit să rezolve dramele sau tragediile prin care au trecut: există oameni pe care să vă puteți baza? Căutați-i. Nu stați singuri. Durerile inimii sunt moarte sigură, te stingi și nu-ți dai seama de ce. Nu toți vor veni spre voi pentru a vă spune: Hei, tu ai o durere, despre ce e vorba?

Dimpotrivă, mulți nu văd, mulți nu vor observa asta niciodată. De aceea trebuie să-i căutați voi. Iar îndemnul meu este acesta – căutați-i. În primul rând pentru că aveți nevoie de ei, în al doilea rând pentru că au nevoie de voi. Da, omul are nevoie să facă bine și, pentru că prea o ducem ca-n Rai toți, ni se pare că nu mai avem niciun rost pe lume. Dar chiar o ducem ca-n Rai? Câte iaduri ascund Raiurile noastre?

Simțeam nevoia, odată cu acest început de octombrie, să spun #Teapreciez, dirigintei mele Florica Masay, singura care m-a cocoloșit, iertându-mă fără să-mi cer iertare, suferind din cauza mea, deși existența ei mă făcea să fiu fericită.

…….

Vorbesc acum direct cu cei care citesc articolele mele și au blog – dacă simțiți nevoia să vă alăturați acestei idei, de a aprecia pe cineva pentru cât a însemnat în viața voastră, vă rog, după scrierea articolului, așezați-l și la mine la comentarii, pentru că mi-aș dori foarte mult să vă cunosc, din acest punct de vedere.

De asemenea, vorbesc direct cu cei care mă citesc, fără a avea blog: dacă vi se pare că aveți ceva de spus cuiva care v-a fost alături într-un moment greu, mergeți direct, scrieți o scrisoare sau, dacă aveți nevoie de ajutorul meu, să scriu pentru voi, trimiteți-mi un mesaj la despresufletulmeu@yahoo.com. Mă voi alătura vouă și vom redacta ceva care să arate câtă importanță a avut persoana respectivă.

Cred că nemulțumiri sunt cu miile în lumea asta, dar despre bucurii vorbim prea puțin. Așa că în această lună, voi spune #Teapreciez, atât celor din trecutul meu, cât și celor pe care îi întâlnesc întâmplător. Ei, da, vreau ca lumea să fie un loc al zâmbetului și satisfacției, ajung comentariile dificile, interminabile și fără rezolvări pe care le văd peste tot.

#Teapreciez, drag om fără chip care treci pe aici, de mai mult timp sau de curând, și care citești ceea ce scriu eu, cu drag.

P. S. Aprecierile nu sunt de ieri, de azi. Și nu sunt descoperite numai de unii… Toți avem nevoie să le rostim și să le auzim. Mulțumesc, M, pentru că mi-ai oferit linkul spre blogul tău pentru a se vedea că dintotdeauna a existat în om această dorință…

https://miara20.wordpress.com/tag/te-apreciez/

Anunțuri
2

Pentru când durerea bate la ușă

Râdem noi, glumim, dar când ne așteptăm mai puțin vine un diagnostic. Țin minte când mama a fost nevoită să se întoarcă din Suedia pentru că doctorul i-a spus: *Aveți cancer*. Și-a zis: *Cum să mor, mamă, departe de casă? Trebuie să vin acasă.* Nu, nu a murit pentru că lupta cu cancerul are și sorți de izbândă în mai multe situații:

  • dacă lupți
  • dacă folosești și oferta medicală și alte idei naturiste (nu numai una dintre ele!)
  • dacă ai un scop pentru care să te ții cu dinții de viață
  • dacă te rogi
  • dacă nu ți-ai terminat misiunea pe pământ
  • dacă l-ai descoperit la timp
  • dacă nu dai înapoi de la a crede în minuni

Ultimii ani mi-au fost marcați de prieteni bolnavi de cancer. Ultimul caz m-a topit. De 10 ani, cel mai vesel coleg al meu așteaptă să devină tată. Acum, când soția mai are 7 luni până să nască gemenii, el face chimioterapie pentru că are o boală agresivă. (Da, aș zice eu, așa, deodată, ca una care a trecut pe la multe spitale pentru a îmbrățișa bolnavii, orice necaz ai avea, dacă ești sănătos, fă-ți suferința să tacă și bucură-te de viață.)

Unora dintre noi li se întâmplă lucruri rele și cei mai mulți nu știu ce se întâmplă în spatele acestor nenorociri. Specialiștii spun că doar 25 % dintre cancere au drept cauză stilul de viață neglijent, 5 % sunt genetice, celelalte 70 % lovesc aleatoriu, neexistând o explicație coerentă pe care să o oferi sărmanului pacient care poate a trăit mâncând sănătos, fără să fumeze sau să se atingă de alte droguri. O posibilă explicație pentru lupta aceasta crâncenă în care suntem implicați cu toții din momentul în care ni se pune un diagnostic dureros este următoarea întâmplare:   

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi* de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnul. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns* Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el*. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană* şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare** în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd† fără pricină. Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.

Dar ia întinde-Ţi* mâna şi atinge-Te de oasele** şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.

Domnul* a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa* piciorului până în creştetul capului. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă*

Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi* neclintit** în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori! Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce, primim* de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” În toate** acestea, Iov n-a păcătuit† deloc cu buzele lui.

Aș dori ca, după ce am intrat în intimitatea acestei scene, să scoatem ideile principale pentru că ele ne pot fi de folos în momentele în care noi sau cineva drag trecem/trece prin asemenea situații:

  1. discuțiile dintre Dumnezeu și fiii Săi sunt frecvente și sunt convinsă că de cele mai multe ori ele se ocupă de binele nostru;
  2. fiii lui Dumnezeu au venit și s-au înfățișat înaintea Lui… și a venit și Satana. Într-un fel, pare că unii fac parte dintr-o categorie, în vreme ce Satana face parte din alta, însă chiar și așa: de vreme ce are acces în incintă împreună cu ei demonstrează că Satana este acceptat, așa cum orice om deosebit lasă să fie în jurul său chiar și dintre cei mai puțin de treabă, special pentru a-i întoarce pe calea cea dreaptă. Așa cum într-o școală sunt pe lângă cei buni și derbedei, într-o familie sunt pe lângă cei iubitori și cei ce strică bunul ei nume.
  3. Dumnezeu i se adresează lui Satana, pentru că știe că el se plimbă, el cutreieră – aceasta este o lecție pentru noi. Niciunul nu este scutit de prezența celui rău pentru că se află pe vreun vârf de munte sau ascuns pe vreo insulă, ori după vreo stâncă la mare. Satana cutreieră și încearcă să debusoleze pe oricare dintre noi.
  4. Dumnezeu Se laudă cu ceva în acest univers. Nu cu perle, nu cu bogății, nu cu ceea ce are și noi nu vom avea niciodată, ci cu oameni ca Iov. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare** în neprihănirea lui şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.” Poate că ar trebui să citim această caracterizare în fiecare dimineață, atunci când plecăm spre locul de muncă pentru a ne reaminti să fim asemenea lui Iov, pentru că doar un astfel de om este bucuria lui Dumnezeu și mai ales un astfel de om se pune în postura de a fi apărat de Dumnezeu, indiferent prin ce va trece…
  5. Satana este impertinent și cere îmbolnăvirea omului până la pragul de pierdere a vieții. Spunem greșit: *dacă Domnul a vrut așa…* *O vrea Domnul să-i aibă la El pe cei mai buni… * Greșit, fals… Cel care se joacă de-a haideți în gașca mea este Satana. Să înțelegem astfel cine ne e dușmanul și cum se desfășoară lucrurile.
  6. Durerile fizice de multe ori vin asupra noastră îngăduite de Dumnezeu, dar se are în vedere vindecarea noastră holistică. De aceea, când suntem năpădiți de o boală pe care nu am adus-o noi asupra noastră prin neglijență sau impertinență, ar trebui să avem încredere în ceea ce va veni, pentru că minunile sunt specialitatea lui Dumnezeu. De multe ori cedăm nervos și atunci boala se poate manifesta mult mai puternic, dar credința într-un Dumnezeu care e gata să ne salveze, să ne vindece este adevărata, singura cale prin care ar trebui să acționăm.
  7. Dacă aveți în jur persoane care vă descurajează încercând să vă ațâțe, să vă stârnească împotriva lui Dumnezeu pentru ceea ce este în viața dv, amintiți-vă că atitudinea cea mai potrivită este – nu primim numai binele, ci și răul pentru că El chiar știe cum să-l extragă din mâna noastră. Îl va lua mult mai repede decât ne imaginăm noi, dacă avem încredere în El, în schimb, dacă nu ne raportăm la El, rămâne singuri în fața vitregiilor vieții.

Acestea fiind zise, meditați asupra adevărurilor ce se află în spatele unei nenorociri care se abate asupra dv sau a unor prieteni. Spun asta pentru că m-am săturat de toate bolile prietenilor mei și, mai ales, pentru că cei mai mulți dintre ei au învins, iar doctorii le-au spus: *Mare v-a fost credința. Nu am crezut că scăpați.*

3

Articulo(-)ruginoza

Proful de spinning: Aveți grijă de articulații. Asta nu e vreme pentru blugi tăiați, nici la genunchi, nici mai sus, nici mai jos. Și cu atât mai puțin de pantaloni până la gleznă, fără șosete sau cu șosete discrete 🙂 . Și nu uitați de extremități: acoperite și mai ales încălzite.

Articulații și extremități. Nu uitați că nu sunteți roboți, ci aveți niște încheieturi care, dacă încep să scârțâie, vă fac să chițăiți. De durere.

#MSMdelaSecom #Articuloruginoza #MSM750mg #parentingpr #secom #secomromania #articulatii #viatadeblogger #menssanaincorporesano #stildeviata #viatasanatoasa #momblogger #blogger #catalogulprovocarilormoderne

1

Dragoș Barbălată – Lead your life

Nu mă întrebați pe ce pagină de net am găsit evenimentul… Că era gratuit nu a contat foarte mult, cat că era peste drum de casă… (în sensul că eu merg și la evenimente la care plătesc, fără să-mi pese că arunc banii 🙂 , dacă subiectul acela chiar mă interesează.)

Mie, care îmi plac mai mult cărțile (nu decat oamenii, ci decat manifestările exaltate ale oamenilor 🙂 ), nu-mi place comportamentul de tip: *Sunteți pregătiți?* (cu strigăt, ca la trupele de rock)… *De cand ne-am născut!* (săracii, și ei veniseră acolo pentru că sunt praf! Dar trebuie să joace un rol!).

Însă seminarul m-a încantat.

A existat un test de 16 întrebări care să scoată în evidență cat de multă energie (fizică, mentală, spirituală, emoțională) ai… sau ai pierdut… Aveam doar 5 semnale de alarmă – deci un scor bun, însă mi-a atras atenția faptul că unul dintre cele 5 reprezintă totuși problema mea cea mare – *există un decalaj imens între ceea ce e important pentru mine și ceea ce fac efectiv…*

Și da, chiar dacă-s doar 5 probleme – față de alții care aveau 14! – trebuie neapărat să fac și eu o schimbare. O caut.

Trebuie să recunosc – deși am participat la mai multe seminare de acest gen, deși credeam că nu mai există nimic nou – mi-a fost de mare folos să văd pe tablă formula care m-a mobilizat serios…

*Recompensă minus durere trebuie să fie mai mare decat frica de a face ceva…* – doar atunci te vei mișca…

Cred că acesta va fi noul moto al vieții mele… Doar cand voi realiza cat de mare e recompensa, voi învinge frica… 🙂

Eu vă recomand să treceți pe la evenimentele organizate de DB… Merită!

3

Lumină lină…

Credința este exprimată prin cuvinte, spuse și în fața oamenilor, dar și în fața lui Dumnezeu – în fața oamenilor, dand astfel mărturie despre ce înseamnă să te încrezi în Creator, în fața lui Dumnezeu, rugandu-L să acționeze acolo unde este prea greu pentru tine….

Zilele trecute am descoperit o rugăciune… nu a mea, nu modernă, nu clasică. O rugăciune găsită in buzunarul unui soldat necunoscut căzut in timpul celui de-al doilea război mondial. Traducere este făcută din limba franceză după cartea lui Michel Evdochimov – La prière des chrétiens de Russie, Editions C.L.D., Chambray-les-Tours, 1988

*Mă auzi Tu, Doamne? Nu Ţi-am vorbit niciodată, dar acum vreau să mă închin Ţie. Ştii că din fragedă copilărie mi s-a spus că nu exişti, iar eu eram aşa de prost, încât am crezut. N-am avut niciodată conştiinţa frumuseţii creaţiei Tale.
Astăzi, deodată, văzând adâncul nemăginirii, acest cer înstelat desupra mea, mi s-au deschis ochii. Uimit, am înţeles lumina lui. Cum am putut fi atât de groaznic de înşelat? Nu ştiu, Doamne, dacă îmi întinzi mâna, dar eu Îţi încredinţez această minune şi Tu vei înţelege: în străfundul acestui iad teribil, lumina a izbucnit în mine şi Te-am văzut. La miezul nopţii vom ataca, dar nu mi-e frică, Tu ne priveşti. Ascultă! Se dă alarma. Ce voi face? Îmi era aşa de bine cu Tine. Vreau să-Ţi mai spun ceva: Tu ştii că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la uşa Ta. Cu toate că nu Ţi-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi?
Dar nu plâng, vezi ce mi se întâmplă, mi s-au deschis ochii! Iartă-mă, Doamne! Plec şi nu mă voi mai întoarce, cu siguranţă, dar, ce minune! Nu mai mi-e frică de moarte!*

Credința și rugăciunea merg mană în mană, așa cum merg durerea și viața… Dacă existați, probabil că vă doare ceva… Aveți credință și rugați-vă și veți descoperi că niciuna dintre cele mai nefericite întamplări nu vă poate îngenunchea.

Nu numai în această seară, ci în fiecare zi a vieții noastre să-I dăm lui Dumnezeu ce este al Lui… Adică pe noi înșine!