2

Arta visării – Lucy Keating

Titlul acesta mă face să-mi doresc să revin cu un articol care să vorbească despre experiențele noastre de zi cu zi, referitoare la visare – cea cu ochii deschiși și cea din timpul somnului.

Deocamdată, aș dori să vorbesc despre cartea de la Editura Trei, din colecția Fiction Connection. Se ia o fată a cărei mamă a părăsit-o pentru a fi primatolog și se urmărește viața ei – ce este ciudat, doar sunt sute de mii de astfel de persoane? Diferența e dată de aspectul nopții – visează același băiat, alături de care își petrece timpul în cel mai interesant mod, de la călătorii la emoții. Clipa de năvală a problemelor este aceea când îl întâlnește pe acest Max, stă față în față cu el și … trebuie să decidă – îl lasă să rămână alături de minunata lui prietenă, acceptă să-l piardă, face ceva pentru a întrerupe visul permanent în care este alături de el?

O carte nu numai pentru adolescenți, ci și pentru cei care au rămas captivi într-o lume din trecut, o lume în care au fost fericiți și care a fost aruncată în aer acum – o carte din care înțelegi ce trebuie făcut pentru a trăi cu adevărat și la ce sunt bune visele…

0

Septembrie fără zahăr, a patra zi

Când am acceptat această provocare nu am făcut-o pentru că aș vrea să slăbesc. Adică nu mi-am propus *să dau bine vizual*. Nu-i cazul. Am kg puține. Pentru cine a făcut-o, felicitări, dar argumentele mele vin din altă parte – fiecare dintre prietenele mele care vorbesc împotriva zahărului au experiențele lor și acestea susțin opțiunea noastră.

#SeptembrieFărăZahăr de aici azi vă vorbește pe care noi îl etichetăm cam așa: *Nu mi se poate întâmpla mie.*

Ești sănătos, plin de viață și mănânci orice îți place, chiar faci excese; ești gurmand, în ce privește prăjiturile – îți pregătești cele mai sofisticate rețete pentru că ai o pasiune pentru asta. Dar, când îți faci analizele, totul est în ordine. Știi că există acest personaj? Poate ești chiar tu. *Există oameni în vârstă care au avut parte de o astfel de viață, cu zahăr din belșug și nu li s-a întâmplat nimic*, veți zice și vă veți agăța de experiențele lor.

Dar nu sunt singurii din Univers: prietena mea căreia zahărul nu i-a ridicat glicemia a ajuns totuși la diabet – zahărul nu este singurul care aduce așa ceva. Supărarea, stressul, disperarea, criza, depresia – oricare dintre acestea te duc în pragul bolii. Și din acel moment trebuie să lupți cu … zahărul.

E bine dacă ești pregătit să-l ții departe de tine. Cât de pregătit poți fi.

E bine dacă ești precaut și, pe lângă faptul că nu-ți îmbuibi organismul cu zahăr, nu-l lași distrus nici de gânduri rele, nici de tristețe, nici de mânie…

Este un argument la care am putea să ne gândim.

 

0

Camp NaNowriMo 4 iulie 2017

Astăzi am fost la Biblioteca Emil Gârleanu pentru o sacoșă de cărți, atât pentru mine cât și pentru familia mea.

Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit o carte a unei autoare care s-a lansat datorită NaNoWriMo. Dacă citiți aici, veți descoperi experiențele celor care au scris, s-au înhămat la acest proces și, în cele din urmă, au dus la capăt ceea ce și-au propus, chiar dacă înainte nu credeau că vor fi în stare să termine…

Sper ca experiențele lor să vă încurajeze și să vă urmați pasiunea, indiferent dacă aceasta este scrisul, pictura, sculptura…

De scris, am reușit să scriu 1000 de cuvinte, ceea ce mi se pare foarte puțin, dar vor veni și zile mai bune. În plus, cam 1100 ar trebui să scriu ca să-mi ating la finalul lunii ținta.

A, poate vă interesează ce scriitoare NaNo a fost publicată la noi. Poate sunt mai multe, dar eu pe aceasta am găsit-o: Jenny Han – Tuturor băieților pe care i-am iubit. Prezentarea spune că e despre o adolescentă…  O să vă spun, părinților, dacă merită citită de o adolescentă sau dacă fetele voastre ar trebui să aștepte majoratul 🙂 .

Deocamdată, încercați să citiți mărturia ei despre influența NaNo.

 

0

Scriere creativă – din nou despre

Duminică, 19 martie, am ajuns la Hidden, un loc drăguț, unde poți să bei ceva – sau să comanzi mâncare de oriunde dorești, dar măcar să bei ceva acolo (ceea ce în altă parte nu se poate!)!!! Un loc deosebit, de poveste, în care poți organiza o petrecere intimă sau un cenaclu literar, ori un seminar de scriere creativă, așa cum a fost cel pentru care am ajuns noi acolo. Eram cu Rahela și alte două cunoștințe și-am ascultat-o pe Andreea vorbindu-ne despre cele 9 principii pe care le consideră ea importante în scriere.
În cazul în care sunteți curioși care sunt aceste principii recomandate de ea:
1. Show, don*t tell – descrie în așa fel încât cititorul să înțeleagă ce vrei să spui, nu spune direct. Cu alte cuvinte, nu face ca părinții noștri care, pe vremuri, ne mestecau mâncarea și apoi ne-o băgau în gură – asta se făcea pe vremuri, acum nu cunosc vreun părinte care să mai facă așa ceva.
2. Pune-i întrebări personajului tău – pentru a cunoaște cât mai multe amănunte despre cel care va deveni eroul tău, stai de vorbă cu el, așa cum ai sta cu un prieten. Și ca să fii sigur că știi cum se face, ia-ți un prieten și descoase-l cu privire la un lucru care ți se pare interesant la el, apoi scrie despre acesta și confruntă-l pe prieten, să vezi dacă a ieșit ceea ce a spus el (sigur, ideea e că, dacă nu-ți place chiar tot ce a zis sau vrei să transformi și să păstrezi doar unele amănunte, o poți face, dar dacă realizezi exercițiul și trebuie să redai doar ce a zis el, fii foarte atent la amănunte și la stil: el e personajul, tu doar scribul!)
3. Importanța exercițiului (cineva a întrebat-o pe Andreea dacă ar trebui să scrii zilnic. Acum, Andreea, la cei 22 de ani ai ei, nu este chiar cel mai potrivit personaj pe care să-l întrebi cu privire la asta. A scris o carte despre cum și-a pierdut iubirea și cât suferă după ea, o carte în care mii de femei s-au regăsit, dar aceasta nu înseamnă că are experiența unui scriitor. Din tot ce am citit eu despre scriitori – și vă invit să citiți cartea *111 romane celebre într-o singură carte!* – cei mai mulți scriitori nu numai că au scris zilnic, dar au și renunțat la locuri de muncă pentru a scrie zilnic, adică da, se scrie zilnic, dacă vrei să ajungi undeva, nu se scrie doar când ai un sentiment; sau mă rog când îl pierzi…)
4. Descrierea cu toate simțurile (da, e pătrunzător pasaj în care ți se descrie acțiunea prin toate cele 5 simțuri; încercați voi să redați o poveste de dragoste… sau măcar momentul îndrăgostirii folosindu-vă de cele 5 simțuri… s-ar putea să retrăiți acea clipă, chiar dacă … hm, au trecut 30 de ani de atunci!)
5. Scrie 10 minute fără să te oprești, chiar dacă ți se pare că nu ai ce – disciplinarea scrisului (revenim la ideea că trebuie să scrii zilnic) începe cu măcar 10 minute. Să stai lipit de laptop sau de hârtie 10 minute, străduindu-te să scoți din tine cuvinte, e o bravură uneori, de aceea înainte de a face acest exercițiu, poate te gândești să studiezi un dicționar și-ți alegi niște cuvinte, îți găsești un subiect despre care să scrii… Dar, după cum spuneam, acestea vin pe parcurs, prima dată începi cu *eu nu știu ce să scriu pe foaia asta, mă doare că simt atâtea și nu reușesc să le scot din mine etc etc…*. Jurnalul neputinței te ajută să ajungi la cunoașterea limitelor și la consolidarea stilului personal.
6. Să scrii nu te învață nimeni – e vorba despre talent sau despre, adaug eu după ceva ani de viață!, experiențe trăite și văzute. Sunt oameni fără prea mult talent care au fost martori la atât de multe încât odată ce-au început să vorbească nu se mai opresc și spun lucruri interesante.
7. Naratorul nu este același cu personajul principal – da, mulți scriitori dau greș manevrând personajul ca pe o păpușă, în loc să-l lase să se manifeste singur, cu propria-i personalitate.
8. Lasă ceva timp între sfârșitul a ceea ce ai scris și revederea materialului – cât se poate de mult, pentru că altfel ești încă sub influența lui și ai impresia că e bun și că trebuie să-l păstrezi pe tot, în vreme ce ar fi nevoie să schimbi 50% și să refaci 30% 🙂
9. Citește, dar nu te lăsa influențat de autorii preferați – adică nu te lăsa influențat de stilul scriitorilor consacrați, nu te grăbi să-i copiezi pentru că au plăcut altora și pentru că te copleșesc pe tine cu ceea ce sunt. Reformulez: găsește-ți o voce prin care să te impui, nu te bucura că ai vocea asemănătoare cu a lui Pavarotti…
Cel de-al 10-lea principiu de scriere, Andreea ne-a invitat pe noi, pe fiecare să-l spunem. Eu vă invit pe voi să vă gândiți, din experiența voastră de scriere, care este modul cel mai plăcut sau mai la îndemână în care vă apucați să așterneți cuvinte! Sau care este clipa care vă provoacă la scris, ori pur și simplu cum vi se pare că ar trebui să arate cartea perfectă pe care ați vrea s-o citiți – subiect, poate copertă, poate personaje…
0

Despre daruri

Copilul meu se joacă. Evident că, dacă spui *copil*, acesta nu poate face decat un singur lucru: să se joace (și Blaga o zice bine de tot aici). Doar că la aproape 17 ani, nimeni nu prea mai e copil și cu atat mai puțin să se joace. Al meu, însă, se încăpătanează să ia jucăriile și să se distreze cu ele…

Ce cadou îi faci unui copil – necopil de 17 ani?

Un joc de construcție este cam 500 de lei sau chiar mai mult… Ce-ar fi, mi-am zis eu, dacă aș reuși să-i găsesc ceva care să fie mai valoros decat prețul? 🙂 Pretenții, nu? Dar de ce să nu ai pretenții, cand trăiești într-o lume în care unele lucruri costă mai mult decat merită și multe altele se oferă pe mai puțin decat ar trebui să investești?

Și uite-așa, din idee în idee, am ajuns la Escape rooms din strada Bălcești, nr. 9. Aproape de centru. Două experiențe inedite – camera samurailor, camera închisorii comuniste. Am cumpărat experiențe pentru 4 băieți. Căci dacă vrei să-ți bucuri copilul și ceilalți nu dau doi bani pe așa ceva, iar copilul doar cu prietenii lui se simte bine – ce poți face? Să fii Moș Crăciun pentru 4 copii. 🙂 (bravo, răspuns corect)

Am avut însă o maaaaaare problemă: în prima zi, cel de-al patrulea băiat nu a putut veni. Și a anunțat cu 0 oră înainte. A, nu, nu a anunțat, am aflat întamplător, pentru că l-a sunat fiul meu și l-a întreba: *Pe unde ești, în cat timp ajungi?*

Fiul meu mă invită: Mergi cu noi?

Tentația era mare.  Mare de tot. Dacă nici mie nu-mi plac șaradele de acest fel, atunci cui? Dar mi-am dat seama că, dacă aș fi acolo și băieții nu s-ar descurca, ar fi o povară de două ori pentru ei și o dată pentru mine: pentru ei, pentru că 1. nu se descurcă și 2. îi mai văd și eu cat de neputincioși sunt, pentru mine pentru că am cheltuit banii degeaba, nu? 🙂

Pe de altă parte, gandul meu a fost următorul: *Dacă ei ajung aproape de final și mai au de gand să stea pe acolo, uite-așa, de distracție, nu sunt eu o povară pentru ei? Vor ei să vorbească ceva și eu sunt o ureche nedorită? De ce să-i deranjeaz cu prezența mea?*

Și le-am găsit rapid un copil de clasa a 6-a. Ei fiind de-a 10-a și a 12-a… Fiul meu, bățos, mă ceartă la telefon: *Te pomenești că acum trebuie să am și grijă de el!*

I-am închis telefonul, fără să mai scot un cuvant. I-am pus față în față, le-am făcut prezentările și la final, cand vorbeam la telefon cu ei, după distracție, el îmi mărturisește: *Am greșit cand am zis că nu trebuie să vină altcineva. El nu avea nevoie de cineva care să-l supravegheze. A avut idei foarte bune, ca să reușim. Mă bucur că l-am cunoscut.*

Iar copilul de-a 6-a îmi spunea pe drumul spre camerele de evadare: *M-am gandit prima dată că ce să caut eu cu cei mai mari decat mine? Pot doar să mă fac de ras. Dar pe urmă am zis că merg.*

Ceea ce ți-a dat posibilitatea să experimentezi de la 12 ani ceva ce ei nu au trăit decat la aproape 17 sau chiar 19… 🙂 – am adăugat eu.

Daruri pentru copilul personal? Cuprindeți-i și pe prietenii lor în acele daruri, de la o anumit varstă! E mai interesant astfel – și pentru copil și pentru voi.