5

Opțiunea mea pentru un (nou) partener (definitiv)

Mai nou, Facebook are niște informații pentru cei care-l folosesc. Sigur, dacă s-ar întâmpla să primești un telefon de la cineva care să-ți spună cuvintele acelea sau dacă ai primi un mesaj anonim, ai intra în panică. Dar cum vine de la FB, ești liniștit: da, frate, nu e un spion, nu e un descreierat care mă urmărește pe furiș, e cineva căruia eu i-am încredințat datele mele. Ei bine, butonul apăsat te duce la *Top recomandări în zona ta*. Și, da, fără nicio rezervă spun că domnii mi-au arătat produse de la toate magazinele din jurul blocului meu. Adică nu ne jucăm aici, da? Știu unde sunt, știu că pot ajunge rapid – nu am nicio scuză dacă nu mă duc să mă împodobesc din oferta lor.

Cel care a creat lanțul de hoteluri Hilton a avut o prezentare în care a spus că cele mai importante lucruri pentru un consumator sunt: salutul de început și final și personalizarea produsului, ca să i se potrivească.

Bravo, FB, l-ai studiat pe om, mă saluți dimineața, îmi reamintești ce am zis în urmă cu un an sau chiar cu 10 (nici cei mai dragi ai mei nu mai țin minte cât de deșteaptă am fost eu acum 6 ani, zicând anumite cuvinte, tu mă faci să mă simt bine și că ai reținut, dar și că sunt inteligentă 🙂 ) , îmi oferi evenimente care să se plieze pe interesele mele – desprinse din ceea ce public, pentru că explicit nu ți le-am formulat, ceea ce îți aduce un miliard de puncte (ce om pricepe cine ești din ceea ce sugerezi, fără ca tu să-i precizezi: mie îmi place chestia asta, vezi nu uita de asta, eu nu suport asta!!!!)…

Dar, dragul meu, se poate și mai bine – azi, la recomandări mi-ai trimis un corset (minunat, în forul lui intim 🙂 ) și ai precizat mărimi doar XXL. Se poate? Nu ai intuit că port XS? Și tocmai mă bucuram că știi despre personalizare…

A, dragul de tine, știi că am prietene care ar putea fi fericite dacă le fac un astfel de cadou?

Ei, da, la asta nu m-am gândit, dar tu, cu algoritmii tăi, m-ai lăsat mască. Felicitări, dragule, tu, facebookule, care ne cunoști mai bine decât partenerii de viață, decât prietenii de la grădiniță și chiar decât noi înșine (păi, da, mai ții minte când mi-ai sugerat ceva ce eu nu aveam nici prin cap să fac, dar la îndemnul tău mi-am dat seama că dintotdeauna visasem asta și nu îndrăznisem să verbalizez sau să caut sau să sper?). Măi, minunatule, măi, deosebitule, măi feisbucule, ești ideal – nu te putem trece din virtual în real și să-ți dăm viață? Nu de alta, dar toată lumea ar să trăiască doar cu tine, iar lumea nu e una singură, ci e alcătuită din miliarde; nu te poți împărți numai tu tuturor, așa că ai nevoie de dubluri, tripluri, clone, :-), ca să mulțumești pe toată lumea că ești doar al său…

Of, minunatule fe(i)s(buc)… 🙂

P.S. Știți nu? … Aceste rânduri sunt un pamflet și trebuie tratate ca atare… 🙂 Inclusiv titlul! 🙂

2

De ce nu accept cereri de prietenie pe FB nici de la persoane cunoscute?

Pentru început, aș vrea să spun de ce nu accept cereri de prietenie de la necunoscuți: pentru mine, FB este un loc unde-mi place să fiu și unde-mi duc prietenii adevărați. Ce să caute necunoscuții alături de mine? Da, pot admira pe cineva și nu vorbim, pentru că încă nu am ajuns să ne cunoaștem, accept cererea de prietenie pentru că știu cum gândește și că vor fi seminare la care vom participa împreună, va veni o vreme când să ne cunoaștem. Dar oamenii pe care nu i-am văzut niciodată și care trimit cerere de prietenie mi se par nepoliticoși. Nici măcar nu scriu un rând – v-am ascultat o emisiune, am fost împreună la o prezentare și v-am apreciat ideile când ați spus că… (Bănuiesc și eu că ți se dă add doar atunci când cineva are aceleași gânduri cu tine, de aceea pun doar situații fericite!) Iar dacă ar scrie, cu siguranță că aș sta să cuget – de regulă, pun mesajele pe Public pentru că nu am nimic de ascuns. Această persoană are deci acces la ceea ce apreciază – la părerile mele… La postările mele personale, pentru prieteni chiar mi-aș dori să fie cu mine?

Pe de altă parte, am asistat uimită la 10 minute de minciună. Un copil dorea să se joace și jocul de pe telefon îi cerea să se logheze cu FB și să joace cu prietenii de pe FB. Nu avea așa ceva, și-a rugat colegul de clasă cu care era, acesta l-a refuzat, că i se uită părinții în FB și dacă văd invitații despre acel joc îi interzic să mai folosească FB…

  • Dar am o idee, a spus el. Facem pe loc unul. Întâi o adresă de mail, pentru că ai nevoie de ea, pentru a avea FB.

Au inventat un nume, parola cea mai simplă, și colo și colo, au început să facă asocieri de nume pe care să le caute pentru a da Add, ceva de genul Vali Vărzaru – au găsit 6 – e un nume aleatoriu ales de mine, cărora le-au apăsat pe butoane, apoi Gino Nistor și din acest nume au găsit 9 bucăți, pe toți Add, apoi când au deschis FB, ce-a făcut acesta? Le-a recomandat prieteni de-ai celor 15 pe care îi acostaseră și au dat la nesfârșit Add. În 5 minute, 7 persoane acceptaseră cererile și copilul și-a început jocul cu monștri pentru care avea nevoie de FB și prieteni în FB. Cel care-l ajutase era foarte invidios… *Ai prieteni din Pakistan, Rusia, Moldova, Italia… *, dar și sfătos – Vezi să ocolești persoanele care ți-ar părea dubioase. Pe cei din Siria, de exemplu.

Copiii fac așa ceva pentru a se juca. Maturii nu au chef de joacă, ci de altele, mai rele, așa că da, nu primesc cereri de prietenie de la necunoscuți.

Bun, acum de ce nu primesc cereri de prietenie de la cunoscuți? Sau de la ce cunoscuți nu accept cererile de prietenie?

a. de la cei cu care nu am aceleași pasiuni

b. de la cei care adoră politica

c. de la cei care au o plăcere să ironizeze răspunsurile celor pe care nu-i cunosc, dar cu care au un prieten comun

d. de la cei care nu discută cu mine pe stradă, deși ne salutăm; pe FB ce-om avea așa de important de vorbit, dacă între patru ochi nu ne spunem nimic?

e. de la cei care au prieteni cu care eu nu mă înțeleg – de ce să ajungă la alții ceea ce eu vreau să fie doar pentru prieteni?

Cine vrea să aibă o turmă de prieteni pe FB, poate să aibă, din partea mea, dar dacă eu, din 450 de oameni, 450 cunosc și aș putea apela la ei în momente dificile, prefer să rămân la cifra asta decât să ajung la 5000 și să nu mai știu care vor doar mondenități și care-mi sunt apropiați!

Mai sunt câteva motive, dar pe acelea le află direct cei care îmi sunt prieteni și-mi dau add… Adică li le explic personal, pentru că sunt prea intime ca să le spun tuturor. Însă lor li se voi spune, pentru că-mi place sinceritatea și mai ales mi se pare că merită să afle secretul acestei forme de … respingere…

Grijă mare la FB, vă spune cineva care chiar iubește FB!