8

De ce zâmbesc?

Există o carte care mi-a dat un sens în viață. Cred că fiecare dintre noi are o astfel de carte. Pentru mine, descoperirea ei a însemnat să înțeleg Universul într-o altă dimensiune decât până atunci și … am devenit un om fericit, un om care știe de ce trăiește. După ce am citit-o, acum 22 de ani, am cumpărat alte 10, pentru a le oferi prietenilor mei intelectuali – aplecați spre istorie, pentru că titlul ei este Dumnezeu în istorie (Arthur Maxwell).

După toți acești ani, ce credeți că mi s-a întâmplat ieri, când am căutat-o pentru a o împrumuta cuiva? N-am mai găsit-o nici pe a mea – cu atât mai puțin dintre cele care erau de dat în dar. Am tresărit, speriată. Era ca și când nu aș fi avut cu mine îngerul păzitor. Era ca și când aș fi rămas goală într-o mulțime, ca și când nu mai pot fi găsită de nimeni într-un pustiu, ca și când nu aș avea rădăcină.

Am căutat pe multe forumuri, să văd dacă o mai are cineva. Mulți dintre prietenii mei o aveau, dar știți unde, nu? În pod… Și nu intenționau să ia prea curând cărțile acelea la mână pentru că *ce e acolo și după război ar fi arătat mai bine*.

Nu știu cum v-ar fi dacă ați descoperi că v-ați pierdut ceea ce vă încântă, vă delectează, dar eu nu mă las cu una, cu două, așa că am încercat și pe net, la vânzări. Dimineața nu era nimic. Pe la prânz, a apărut cartea. Interesant. În vreme ce eu îmi căutam *îngerul păzitor*, poate cineva renunța la al lui. Poate că avea alt înger păzitor pentru că nu însemna pentru el nimic informația din această carte. Am discutat rapid cu persoana, la telefon. Acum deja am cartea. Este a mea. Sunt din nou în siguranță! 🙂 🙂 🙂

Interesant este că această întâmplare vine după ce am citit rapid – pentru că se dă gata într-o singură zi – Să nu vinzi înger păzitor de Jutta Richter.

Editată de Humanitas, cartea este pentru copiii care au avut parte de violență în cămin sau pentru cei care vor să-i înțeleagă pe aceștia. Un fel de basm, despre copiii nefericiți (ai zilelor noastre, de data aceasta). Și, dacă v-ați întrebat vreodată cum de ajung unii pe drumuri și nu ați avut curaj să îi chestionați, ar fi interesant să aflați istoria unuia dintre ei…

Este o carte pentru orice copil care a împlinit 9 ani. Dacă părinții au timp, le-o pot citi și celor de 8 ani, seară de seară, câte trei, patru pagini… De fapt, ar putea face lucrul acesta pentru a sta de vorbă despre multe lucruri care sunt atinse pe paginile puțintele ale romanului – despre relația părinte-copil, despre relațiile rupte din familie, despre părinții vitregi, despre violență, despre brutalitate, despre necinste, despre existența sau nu a lui Dumnezeu…

Foarte încântată că există această carte, Să nu vinzi înger păzitor, foarte încântată că mi-am recuperat cartea mea de suflet, Dumnzeu în istorie, cum aș putea să nu zâmbesc?

Anunțuri
2

Să simți că ești viu

Mai multe persoane, cu de toate și cu motive de fericire, mi-au spus că nu înțeleg ce este viața… 🙂 Nici eu.
Uneori și eu mă las pradă ideii că nimic nu are rost, sens… Atunci îmi aduc aminte de sfatul ca, la greu, să bagi o capră în casă…
*Păi, a zis omul nostru de la țară, tocmai m-am plâns că stau cu 5 copii și soacra în aceeași cameră și …*
*Bagă și capra, adu și vaca, adună și gâștele, stați toți… Apoi scoate câte una, rând pe rând. Te vei simți mai eliberat. Ce trăiești acum, ți se va părea simplu.*
N-am vacă… Ce să zic, nu am nici capră. Sunt, uneori, capră, dar uneori 🙂 .
Gâștele chiar nu se lipesc de mine. 🙂
Așa că n-aș avea cum să pun în practică acest sfat. Dar l-am adaptat, profitând și de o altă replică a unei prietene: *Îmi spun mereu – sunt un magnet pentru bani.*
Ce am putut să inventez? Metoda personalizată *simți că ești viu* constă în a pune o monedă de 10 bani în pantoful stâng – este piciorul cel mai sensibil, datorită căruia am mers un an întreg în cârje. Aveam 5 ani!
Banul sub picior – nu numai că sunt magnet pentru bani, sunt chiar stăpână pe ei (pentru că trebuie să recunosc, eu îi cam pierd printre degete!). Banul sub picior – te incomodează atât de tare, uneori, încât chiar realizezi că ai simțuri, strâmbi din nas, îți aranjezi degetele în așa fel încât să nu se mai îndoaie din cauza lui, cauți poziții în care să ții piciorul în așa fel încât să alunece moneda spre părți mai moi, pe care nu le supără atât de rău… 🙂
Uneori, mai scot moneda, ca să văd cum e fără ea… apoi mă apucă râsul și o pun la loc…
Nu știu ce e viața, dar un lucru știu cu siguranță: dacă nu e amuzantă și dacă nu îți creezi stări plăcute, dacă nu faci din cele mai triste situații – unele trăznite, care să te dinamizeze pentru a merge înainte – chiar nu simți că ești viu.
Cei din jur nu știu tot timpul ce anume ne dă nouă un sens în viață sau o sensibilitate pentru a putea să trecem prin timpul greu. Dar noi știm cu ce ne putem alina apăsările inimii. Suntem singurii care putem avea grijă de noi.
Concluzia? Simți că ești viu când îți pasă de tine, când ești prieten cu tine. Inclusiv, distrându-te, chiar și în clipele dificile.
0

Un gand care a dus la fericire

Azi am primit 20 de telefoane de la aceeași persoană căreia i-am dat 20 de telefoane acum un an 🙂 . Sună ciudat? Am căutat-o pentru că voiam să-i prezint pe cineva… Cum în ziua aceea nu am găsit-o, a doua zi am reușit să vorbim… Acum 6 luni, cei doi s-au căsătorit și ea se gandise să-mi mulțumească, în același fel în care am vrut eu să-i aduc fericirea: cu insistență! 🙂

O întrebare: am un băiat, ai o fată? 🙂 Și o clipă în care am închis ochii și-am lăsat computerul să lucreze – cu cine s-ar potrivi acest *băiat*? 🙂

Un gand care i-a purtat pe cei doi din Spania în Nepal și, cel mai mult, pe drumul fericirii…