2

Încurajarea – există momente și momente

În ultimul timp am fost între adolescenți și tineri, ca instructor. Aveam grupa mea, de 17 persoane, pe care am condus-o la Parc Aventura, Brașov, dar alături de noi mai erau alte grupe: același număr de copii, de încă 2 ori. Pe traseul verde 2, cu care am început pentru încălzire, mie nu mi s-a părut nimic dificil, ba chiar am alergat pe el pentru a ajunge la celelalte (nu ai voie să intri la cele mai dificile dacă nu reușești un galben sau un verde!), în schimb o tinerică frumușică abia făcea față. Chiar dacă nu era din grupa mea, am urmărit-o de teamă să nu se întâmple ceva, cu atât mai mult cu cât instructorii ei nu erau de față. Așa că atunci când a ajuns la capăt iar eu o tot filam de pe albastru 2, eu mai aveam doar 3 pași să fac și să-l termin chiar și pe acesta.

Când m-am dat jos și m-am îndreptat spre roșu, despre care auzisem că e greu, dar asta e, mă descurcasem excelent la albastru, n-avea de ce să-mi fie frică de roșu, îmi apare fata în cale și-mi zice:

– Mă duc la albastru 2.

– Stai puțin. Parcă abia ai reușit la verde. Încearcă prima dată albastru 1. Mai odihnește-te, mai dă-te cu tiroliana.

– Nu, mă duc la albastru 2.

Tânărul vădit îndrăgostit de lângă ea îmi reproșează:

– Ce este asta? Lipsă de empatie? Puțină încurajare nu aveți pentru ea?

Unii au cuvinte mari în buzunarele lor.

– Aș încuraja-o, dacă n-aș fi văzut-o aproape să cadă de pe scări sau de pe funii care erau o bagatelă. Uite ce este, încurajările în general se fac atunci când e vorba despre o dezvoltare personală care nu împiedică pe nimeni altcineva. Dacă tu te sui pe albastru 2 și toți vor veni după tine, dar nu vor reuși să treacă de tine pentru că ești un dop care ezită să se dea din calea lor?

– Nu știți deloc să fiți o instructoare de gașcă, zice băiatul.

– Spuneți-mi că pot, m-a rugat fata.

– Nu, nu poți. Antrenamente de felul acesta se pot face la sfârșitul programului, când oamenii au plecat acasă sau dimineața, când încă nu s-au repezit toți pe trasee. Dar pentru că știu că tot te vei duce, curaj. Și, dacă nu mai poți, ieși de pe traseu, pentru că, știi bine, există așa ceva.

…….

Am tot gândit în sinea mea: ce e încurajarea? Da, îmi place să încurajez de la bebeluș la persoană în vârstă, dar în acel moment nu am simțit că e corect să fac asta. Când este experiența ta și ai de luptat cu tine, ai de desfășurat forțe (care-ți lipsesc sau pe care trebuie să le clădești!), când sunt de lăsat în urmă defecte sau slăbiciuni, e nevoie de încurajare. Dar nu mi se pare corect să câștigi experiență pe seama celor care au plătit și se trezesc în urma ta, care dârdâi de frică și nici nu dai voie celor din spatele tău să treacă pentru că ți se pare că, fiind la rând, trebuie să ai gloata în spatele tău.

Eu însămi am urcat pe roșu 2 și, deși eram în stare să-l termin, a trebuit să folosesc o ieșire, o tiroliană, pentru că erau câte 4 persoane pe următoarele 7 posturi, din cauza unei prințese care nici nu se dădea cu funia, nici nu se dădea deoparte.

Am întâlnit-o pe tânăra care voia pe albastru 2. Era plină de fericire pentru că l-a făcut. Sigur, în 45 de minute, ținând după ea o coadă de 30 de inși. (în contextul în care se termină în 10-15 minute cel mult!)

Sunt pentru încurajare, dar nu mi se pare corect să încurajezi lucruri care taie aripile celorlalți.

Dezvoltarea ta nu trebuie să se facă prin păstrarea celorlalți în același stadiu sau chiar să-i facă să dea înapoi.

Ei, eu încurajez în continuare, dar ceea ce nu e piedică pentru ceilalți!

4

Descoperă ingredientul … – Todd Kashdan

Sunt sigură că nu v-ați gândit nicio clipă măcar că aș da o rețetă culinară! 🙂 Prietenii știu de ce!

Ingredientul despre care vorbește cartea apărută la Editura Trei este cel care-ți lipsește pentru o viață împlinită. Sunteți curioși ce ingredient este? Haideți, aveți trei posibilități pentru a ghici. Până vă gândiți, eu vă garantez celor fricoși, celor care vi se face frică să trăiți sau să schimbați ceva, celor care închideți ochii de câte ori e ceva care vorbește despre dificultăți, preferând să treceți pe lângă decât să le înfruntați, că această carte este pentru voi. Nu numai despre voi (de fapt, noi, că eu sunt în această categorie, de aceea și citesc o astfel de carte! 🙂 ) , ci și pentru voi. Adică are soluții! Hm, poate spun prea mult – soluții. Are o logică ce curge cursiv și combate toate gesturile noastre refractare la nou.

*Curiozitatea creează posibilități; nevoia de certitudine le îngustează. Curiozitatea creează energie; nevoia de certitudine o consumă. Curiozitatea duc la explorare; nevoia de certitudine duce la încheiere. Curiozitatea înseamnă evoluție; nevoia de certitudine se referă la reluarea unor evenimente. Curiozitatea creează relații; nevoia de certitudine creează o atitudine defensivă. Curiozitatea înseamnă descoperire; nevoia de certitudine înseamnă să ai dreptate.*

Da, ingredientul respectiv este curiozitatea. Atenție aici: *Dacă suntem convinși că trebuie neapărat să înțelegem totul, să fim în stare să prezicem cu certitudine viitorul și să deținem controlul, atunci vom aluneca spre stagnare*.

Poate nu e o carte pentru adolescenți – pentru că ei au entuziasmul specific vârstei (ei, aș, e și pentru ei, că entuziasmul lor e mai degrabă pentru a trăi clipa, nu pentru a avea viziune!), dar sigur este pentru cei blazați, pentru cei care și-au pierdut locul de muncă sau de ceva vreme nu mai ies din depresia care i-a cuprins de când cu … (chestia aia!)… E o carte pentru cei care la fiecare pas zic: aș face, apoi adaugă – Mâine! Dacă! Dar! Când s-o putea!

Este o carte pentru cei îngrijorați, cu anxietate, cu atacuri de panică, pentru cei nemulțumiți de ei înșiși și invidioși pe situația altora, este o carte pentru cei care s-au cam plictisit de viață și se apropie prea mult de dulapul cu medicamente sau de linia de cale ferată, este pentru cei care se plâng, pentru cei care descoperă că sunt plictisitori și cei din jur îi ocolesc… Este o carte absolut necesară pentru cei care nu mai văd lumina, deși soarele pripește și toți poartă ochelari de protecție!

Este o Carte!

P.S. Nu m-am putut abține să nu citez și asta:

*Lipsa de curiozitate este un teren propice pentru

  • stereotipie și discriminare, care, duse la extrem, se transformă în ură și chiar violență,
  • siguranță de sine exagerată și ignoranță, care se soldează cu decizii neinspirate,
  • dogmatism și gândire rigidă, care sunt opusul flexibilității psihice.*
8

Andreea Esca și obsesia ei pentru frică

Credeam că doar cand i se adresează întrebări nu știe să răspundă: era la o emisiune a Mihaelei Tatu și aceasta s-a interesat *ce nu-ți place la tine?* Discuția era în contextul defectelor ce țin de emoții și manifestare. Esca spune dulce ca o floare de salcam înflorită, bună de pus în gogoșile pe care le pregăteau bunicile pe vremuri: Nasul meu.

Însă în ultimele trei săptămani mi-a demonstrat că nici să adreseze întrebări nu se pricepe. Nici ca formulare jurnalistică, nici pentru a urmări scopul fundamental al jurnalismului – acela de a forma o societate, nu de a o tampi.

Primul pe care l-a avut în platou a fost un coleg de-al ei care a participat la întalnirea de la Colectiv și a scăpat cu viață.

*Ți-e frică?* – i se adresează Esca. (știți, întrebările închise – cele cărora le răspunzi cu da sau nu –  sunt considerate dovadă de lipsă de profesionalism; asta se învață nu numai din primul an de la Jurnalism, ci chiar de cand ești adolescent și-ți faci un prieten: ca să-l faci să vorbească trebuie să-l starnești cu o întrebare deschisă. Aceasta îl determină să înceapă să povestească, să descrie, să comenteze)

Și, ce impertinență!!! 🙂 , colegul are curajul să spună: NU.

Acum aș vrea să vă împărtășesc o primă părere: cand trăiești momente de coșmar, poți ajunge să nu mai ai teamă de nimic. (După copilăria mea cu violență, brutalitate și alcoolism, în care încasam bătaie mai multă decat mancare, am putut să înfrunt orice!!! Cu atat mai mult după ce vezi o nenorocire ca cea de la Colectiv!!!)

Acum să v-o mai spun și pe-a doua: bărbat fiind, niciodată n-ai să spui pe postul național că ți-e frică, chiar dacă în interiorul tău te topești de spaimă!

Esca încearcă să-l determine pe om să spună că-i e frică, el o ține pe-a lui și ea depune armele nemulțumită.

Am și eu o întrebare, care nu e deloc închisă: care este scopul presei? Să îngrozească, să adancească disperarea, să ducă dezgustul la cote maxime? Sau, dimpotrivă, să liniștească, să elibereze, să aducă omului o speranță, dacă nu o certitudine?

De-a lungul săptămanilor care au urmat, cuvantul *teamă* a fost reprezentativ pentru ea, ajungand să culmineze cu gafa majoră din timpul transmisiei colegei ei, din cartierul sirian, unde trăieseră cei doi teroriști care s-au aruncat în aer: *Cutărițo, oamenii din acel cartier se tem?*

Tanăra privește consternată la cameră și se întreabă, probabil, dacă nu cumva a înlocuit-o vreo elevă de 10 ani pe Esca, pentru că doar o nepricepută poate pune problema astfel. Calmă, ca o mamă care-și învață copilul de 2 ani să nu mai mănance scamele de pe covor, zice: *După cum îți spuneam, Andreea, mă aflu în cartierul sirian. Niciun terorist nu va pune bombe aici, niciodată! De ce le-ar fi teamă?*

Înghițind gălușca, prezentatoarea a trecut mai departe, sperand că telespectatorii sunt așa de terifiați 🙂 încat nu au luat în seamă prostia ei. Dar cum lumea e populată și cu oameni care nu se tem de nimic, unii dintre noi au prins totul din zbor.

Dacă cineva vrea ca societatea noastră să fie îngenuncheată și o terorizează prin a-i face rău fizic, trebuie să ținem minte că și emoțiile noastre pot să ne oprească din drum. Ar fi culmea să ajungem să ne fie teamă de … teamă sau să fim obsedați de ea…

Sunt jurnalist de 23 de ani :), dar niciodată nu am vrut să las în inima ascultătorilor mei nesiguranța, cu atat mai mult să o cultiv.  Sper ca cei ce se tem – de orice! – să găsească antidotul temerilor. Scopul a ceea ce fac este ca omul să privească înainte cu mult curaj, nu înapoi cu manie…

În ceea ce privește teroarea, terorismul și frica, articolul cel mai înțelept și realist mi s-a părut acesta.

Iar acesta este așa de savuros că poți învăța istorie zambind – amar, dar oricum nu ai ce face, că nu de la tine a pornit criza mondială!

1

Dragoș Barbălată – Lead your life

Nu mă întrebați pe ce pagină de net am găsit evenimentul… Că era gratuit nu a contat foarte mult, cat că era peste drum de casă… (în sensul că eu merg și la evenimente la care plătesc, fără să-mi pese că arunc banii 🙂 , dacă subiectul acela chiar mă interesează.)

Mie, care îmi plac mai mult cărțile (nu decat oamenii, ci decat manifestările exaltate ale oamenilor 🙂 ), nu-mi place comportamentul de tip: *Sunteți pregătiți?* (cu strigăt, ca la trupele de rock)… *De cand ne-am născut!* (săracii, și ei veniseră acolo pentru că sunt praf! Dar trebuie să joace un rol!).

Însă seminarul m-a încantat.

A existat un test de 16 întrebări care să scoată în evidență cat de multă energie (fizică, mentală, spirituală, emoțională) ai… sau ai pierdut… Aveam doar 5 semnale de alarmă – deci un scor bun, însă mi-a atras atenția faptul că unul dintre cele 5 reprezintă totuși problema mea cea mare – *există un decalaj imens între ceea ce e important pentru mine și ceea ce fac efectiv…*

Și da, chiar dacă-s doar 5 probleme – față de alții care aveau 14! – trebuie neapărat să fac și eu o schimbare. O caut.

Trebuie să recunosc – deși am participat la mai multe seminare de acest gen, deși credeam că nu mai există nimic nou – mi-a fost de mare folos să văd pe tablă formula care m-a mobilizat serios…

*Recompensă minus durere trebuie să fie mai mare decat frica de a face ceva…* – doar atunci te vei mișca…

Cred că acesta va fi noul moto al vieții mele… Doar cand voi realiza cat de mare e recompensa, voi învinge frica… 🙂

Eu vă recomand să treceți pe la evenimentele organizate de DB… Merită!