0

Omul făcut din stele – M.H. Clark

Venit pe aripile de bufnițe ale ambalajului și ale siglei editurii care-a adus cartea la lumină (cartemma), Omul din stele mi-a amintit-o pe prietena mea care-mi spunea tristă: *Ce bine că tu poți să cânți și nimeni nu te pune să taci. Eu cânt așa de rău încât toți îmi zic: Las-o pe altădată!* Cum eu nu puteam trăi fără să cânt, am întrebat-o cum rezistă, muzica fiind și părticică din viața ei: *Aștept seara. Și în fiecare seară, când mă duc la culcare, mă pun lângă fereastră și mă apuc să le cânt stelelor. Ele nu mă aud sau cel puțin au atâta bunătate încât mă suportă până mă satur de cântat și apoi adormim împreună.*

Povestea *Omul făcut din stele* este despre un băiețel curios și hotărât să dea de capăt unui mister – cine e omul acesta din stele, care muncește să aducă lumină mai multă în lume?

interior-ro-5

Culorile folosite pe parcursul paginilor sunt delicate, plăcute – uneori, la fel de strălucitoare ca și stelele care-ți umplu chiar și ziua, de vreme ce ești detectiv, ca și băiețelul și doar asta ai în fața ochilor. Obsesie plăcută, stelele par să-ți apară și în ochii oamenilor din oraș, și pe chipul bunicii, și pe lac, și în fiecare anotimp, pe dealul pe care l-ai urca pentru a-l ajunge din urmă pe Omul făcut din stele…

Omul făcut din stele ne reamintește că faptele mărunte au urmări importante. De aceea copiii și-ar dori să aibă un Om făcut din stele – prin strălucirea lui aduce mai multă lumină, dar te și învață cum tu, cel mic, poți să dai mai multă lumină.

Mă întreb, uneori, dacă faptele noastre bune s-ar pune una peste alta, ce formă ar lua! O săniuță? Un dovlecel? O floare? Un castor? O stea? Și dacă, da, săniuța e din lemn și fier, dovlecelul din pulpă și semințe, floarea din rădăcină și frunze, castorul din oase și carne… steaua din ce poate fi? Hm, poate din bunătatea noastră?

Nu se știe niciodată! Dar, dacă este așa, stelele ne reamintesc regulat că este nevoie și este cazul să facem un gest frumos pentru cei din jur.

Cartea Omul făcut din stele este tradusă de Laura Frunză.

Anunțuri
0

Calul de dar nu se caută la dinți

Pentru cei care nu știu înțelesul prim al proverbului – cailor le cunoști vârsta după ce le examinezi dinții. Cei care primesc un cal fără să dea bani pe el nu ar trebui să se întrebe dacă are 3 ani sau 9, ci să se bucure de el. Până la urmă, cu unul de 3 ani îți faci treaba la câmp, cu cel de 9 ani îți poți plimba nepotul.

Ce ziceți? Proverbul e pentru cel ce dă – să aibă grijă să nu ofere totuși un cal care doar consumă și este nefolositor! – sau pentru cel ce primește – să nu facă mofturi?

Dacă i se adresează celui căruia i se pune ceva în mână, am și o exemplificare pe cinste.

Eram cu o prietenă care avea câteva doze de Sloop, pe care s-a gândit să le ofere cadou celor din jurul nostru. Unii dintre cei care au luat au spus *mulțumesc* și și-au văzut de treaba lor. O persoană, înțepată, a întors sticluța și a zis ironică: *Sper că este și în termen de valabilitate!*

Primești ceva de la un străin. Reacționezi ca și când ai fi cea mai importantă persoană în stat și, de fapt, darul ascunde o bombă prin care se intenționează distrugerea preamăritei tale ființe sau accepți gestul neașteptat (și cauți, eventualele, cusururi după ce te îndepărtezi de respectiva persoană!) ?

Evident că Sloop era proaspăt – nu poți să-i reziști când știi ce bun este și-l dai gata pe loc. Nu poți nu aștepți nici să treacă orele, cu atât mai puțin să treacă zilele de când îl ai…

Dar tu, căreia cineva a vrut să-i facă un dar, ai știut să-l prețuiești?

Suntem cam sălbatici, pentru că nu ne-au făcut prea mulți bine în această junglă cu numele de societate modernă sau e vorba că nu am citit Codul bunelor maniere?

Ce e de făcut când primești ceva?

Dacă nu ai încredere în cel care ți-a oferit, mulțumești și-ți vezi de treabă mai departe, respectând măcar gestul, dacă nu darul. Dacă, prin absurd, descoperi că darul este nociv, (totuși, vorbim strict despre acest caz – ceva inofensiv, poți aproxima despre ce este vorba! 🙂 , nu aducem în discuție pachete voluminoase, închise) îl poți arunca, poți discuta cu nebunul care ți l-a întins, dacă-l mai prinzi din urmă, poți sesiza Protecția Consumatorului.

Dar concluzia este că prea puțini din zilele noastre fac gesturi frumoase, pentru a-i dezamăgi și pe ei și a-i determina să nu mai ofere nimic, datorită lipsei de încredere sau lipsei celor 7 ani de acasă de care dau dovadă cei care primesc.

Orice dar este un semn de iubire. De ce să fii suspicios când cineva e bun cu tine?