0

KINOdiseea, 2016

A început KINODISEEA. Să nu ziceți că nu v-am spus – după prima zi cu 5 filme necesare absolut pentru un scriitor de povești, nu despre povești vreau să vorbesc, ci despre organizare.
Puncte bonus pentru că unele spectacole sunt gratis.
Întrebări:
1. De ce la sfârșitul unui singur film am primit sondaj de opinie – îmi place, nu – când am fost la toate?
2. De ce nu s-a dat voie omului să bifeze ce-i place dintre cele 5 opțiuni: îmi place foarte mult, îmi place, nici nu-mi place, nici nu sunt interesat, nu-mi place deloc etc… Ni s-a spus să bifăm ori – Îmi place foarte mult ori Nu-mi place deloc.
3. Tinerii care urcă pe scenă nu sunt deloc pregătiți, ba unul aseară nici nu știa ce prezintă – în loc de Blanka a zis Mika, nume din două filme diferite.
4. Organizatorii au scris perfect în dreptul fiecărui film vârsta de la care pot veni micuții. Dar când îți scrie plus 11 și tu, educatoare, vii cu copii de 5-6 ani ce e întâmplă? Să explicăm:
a. copiii nu vor înțelege nimic pentru că nu pot citi
b. două educatoare nu pot citi la 25 de inși așa că îi lasă să înțeleagă ce vor din ceea ce se întâmplă pe ecran
c. la final, producătorii vor primi întrebări ca aceasta: (dulce copilul și naiv) De ce e filmul atât de trist? Șocată, ea spune că i se pare că e foarte optimist pentru că se termină frumos, dar copilul indignat 2 ore de atât chin al eroului, la 4 ani nu are cum să vadă astfel lucrurile; la 11, însă, cu siguranță că așa ar privi.
d. dacă pe film scrie că e de la 9 ani, poate nu e așa de complicat, dar ce înseamnă asta? Că va fi subtitrat, pentru că la 9 ani știi să citești. Ei bine, nimic nu era mai enervant decât să auzi din toate colțurile cinematografului fel de fel de voci care citeau copiilor de 5 ani, pentru că, mamă sau tată care nu vezi imaginea de ansamblu, nu ai înțeles că plus 9 înseamnă că tre să vii doar cu un copil de acest fel, iar la 5 ani mergi la cele de azi care, frumos organizat, au dublare în limba română.
5. Nu există net prea bun la subsolul minunatului Cinema Eforie, așa că stai cu biletul întins și 5 minute, să se reculeagă sârma și să-ți dea acceptul să intri.
Despre conținut, pe larg, în curând, poate mai degrabă pe blog decât aici, cert este că – în afară organizării – filmele sunt interesante.

6. Ideea festivalului este ca cei care au realizat filmele să poată răspunde la întrebări. Organizatorii țin lumina închisă până se desfășoară tot genericul de final, pe întuneric beznă grupele de copii pleacă și când se aprind luminile – ce crezi? Nu mai e nimeni în sală cu care să stai de vorbă. Nu știu dacă e intenționat, special pentru a-i trimite acasă pe oameni și să nu se mai obosească gurițele actorilor sau regizorilor, dar aceasta este realitatea.

 

1

Despre a susține un seminar

De-a lungul timpului, am fost o mașină de *seminărit* sau *seminariat*. Toate s-au adresat sexului frumos și celor gingași (sper că ați identificat copii sub această denumire, ok?). Recunosc, nu le-am organizat eu – eu doar le-am susținut. În orice oraș am fost, eu am urcat pe scenă și am spus ce era de spus, am ascultat ce mi s-a răspuns și apoi am plecat. Cred că organizatorii de seminare sunt niște eroi pentru că trebuie să demonstreze celor din exterior că ceea ce va fi în interior este de valoare.

Dacă tot vorbim despre valoare – fiind neprețuită informația, niciodată nu am cerut bani pe ceea ce am rostit cu patos și implicare.

Dar cred că lucrul acesta nu se va mai întampla. Dintr-un motiv foarte simplu: cand nu dau bani, oamenii care se înscriu *că vor veni* își permit să nu apară, să nu anunțe și tu, cu toată comoara ta pe care o ai de oferit, pierzi timpul pe care îl puteai folosi într-un mod atat de interesant, în favoarea ta.

La atelierul de scriere, pe care l-am oferit cadou, puteau să se bucure de atmosfera creată în drăgălașa și roza ceainărie de la capătul liniei 21, niște copii care să fie fericiți pentru ceea ce se prezenta. În schimb locurile au fost ocupate de copii care nu s-au prezentat pentru că au avut concursuri, excursii sau alte chestiuni care sigur nu au apărut peste noapte… Oamenii își înscriu copiii pentru a le vedea agenda plină; cred că părinții au o obsesie – să se laude în fața celorlalți părinți că-și cultivă odraslele. Și maii au o obsesie – să nu facă ceea ce se laudă.

Un lucru este foarte clar: copiii care au fost prezenți au avut un stil așa de lipicios încat m-au determinat să mă aplaud pentru că am acceptat invitația Clubului Morișca. În ceea ce-i privește pe absenți, sunt convinsă că, după ce va exista o taxă, vor înțelege că nu se mai pot bucura lipsindu-i pe cei cu adevărat interesați de locurile care li se cuvin.

După 10 ani în care eram convinsă că *ceea ce ai primit gratis, gratis trebuie să dai* (și doar ideile le-am primit de la Atotștiutor, talentele tot de la El… cum să consider că m-au costat ceva?), am ajuns la o concluzie: cine își însușește ceva gratis este mai nerecunoscător decat oricare altă categorie de oameni.

Categorică observație, dar asta este: experiența te învață.