0

Cetatea Ibida, jud. Tulcea

Pentru că, exact înainte să intri în Babadag, venind dinspre Mihai Viteazu, am observat un panou care ne informa despre ea, am decis să pornim într-acolo. Direcția: Slava Rusă. Drumul e cu pietre amenințătoare pentru parbriz, dar peisajele sunt încantătoare.

Nu știam nimic despre cetate, dar după ce am văzut-o, am căutat detalii pe net. Interesant: site are, dar înainte de a intra referința lui au apărut altele, probabil aparținand unor bloguri mai folosite decat sitele Ibidei… De aceea e bine că există bloggerii! Mulțumesc pentru informații Călătorului și Xplorio. (găsiți acolo și detalii și imagini)

Un singur lucru aș vrea eu să adaug: cum pe vremuri spuneam *mulțumim partidului că…* de data aceasta ar trebui să spunem *mulțumim celor care s-au învrednicit să așeze semne prin care să descoperim țara*. Datorită acestor semne, chiar dacă nu ai plecat la cercetat istoria, ești curios și urmezi cursul lor.

E drept, la Ibida nu ai absolut nicio posibilitate să te interesezi despre ce a fost acolo, dar dacă păstrezi fotografiile, cauți pe net și…abundență de cunoștințe, chiar dacă mai înainte era totul în ceață…

Sunt curioasă dacă cei ce cresc în sat, copilașii de la varstă mică sau odată cu trecerea anilor, se joacă pe acolo, dezvoltandu-și imaginația cu tot felul de povești pe care și le-ar depăna singuri… Casele sunt la 100 de metri, ar avea cum să ajungă rapid spre ruine. Eu doar acolo aș sta, cu un caiet și un pix. Nu m-aș juca, e drept, dar aș scrie într-un mediu care chiar te îmbie la visare.

Atenție! Nu ați ajuns la sit dacă ați dat de o clădire imensă părăsită, din care ies copaci – despre tufe nu mai zic… Acela este doar căminul cultural care a ars și de care nu-i mai pasă nimănui pentru că toată lumea stă pe computer, nu mai e interesată de socializare umană. Dar priviți-l intens, să vedeți ce frumusețe era, odată! 🙂

Reclame
0

James și Piersica Uriașă – Roald Dahl

În jurul meu, cel mai mult se vorbește despre alte două cărți ale lui: Matilda și Charlie și a lui Fabrică de Ciocolată. Dacă vi se întamplă la fel, eu vă îndrum spre aceasta despre care vorbesc acum pentru că este un manual simplu de depășire a temerilor – potrivit și pentru cei mari, nu numai pentru cei mici. Ceea ce mi se pare interesant la canalele de tv pentru copii și tineret este că li se aruncă (așa cum cade mătreața din părul celebrului fotbalist, în cadrul reclamei!) veselie cu lopata și tot ceea ce se scoate în evidență e partea amuzantă a vieții. De aceea, există mulți care sunt disperați – ei nu trăiesc așa ceva, în clasa lor nu e așa, ei nu pot să-și facă un astfel de cerc… Ia te uită, la 8 ani deja se simt respinși pentru că nu rad ceilalți în hohote la ideile lor, așa cum se tăvălesc în seriale… Că e cineva rănit sau moare… Auuuu, cum de-ai putut să spui despre așa ceva, e o nebunie, nu ai dreptul să explici sau să abordezi un astfel de subiect… Dar dacă-l trăiesc sau dacă au prieteni care-l trăiesc? Ce contează? Haideți să radem în neștire, precum cei care n-au griji, pentru că scenariștii nu le abordează, nu pentru că ei, ca oameni n-ar avea…

Îmi place cartea aceasta pentru că începe cu o realitate grea, pe care scriitorul apoi o și parodiază – poate fi un fel de-a sugera cum trebuie privite lucrurile, poate fi un mode în care te ajută să mergi mai departe… Ce interesant mută el reflectorul de la moartea părinților lui James *o experiență neplăcută pentru doi părinți atat de minunați, dar, dacă ne gandim la consecințe, a fost mult mai neplăcută pentru James decat pentru ei. Nenorocirea lor s-a savarșit într-o clipită. Au murit și au dispărut în exact 35 de secunde. În ce-l privește pe bietul James, el era viu și nevătămat, apoi, brusc, s-a trezit singur și înspăimantat, într-o lume mare și dușmănoasă.*

Modul cum înfruntă James această lume mare și dușmănoasă este descris într-o cărțulie micuță și veselă. Pe parcursul ei multe alte emoții au rezolvare în cele mai creative moduri – și copiii ar trebui să-și lase mintea să inventeze, nu să se plangă de ceea ce nu au sau pentru ceea ce au pierdut.

Cel mai îndrăgit fragment, pentru mine, este cel în care personajele vorbesc despre faptul că ar putea să piardă Piersica, nimic altceva decat *nava* pe care călătoreau și în care erau în siguranță:

Domnișoara păianjen se ridică pe punte cu o privire încantată, dar cu o figură destul de nedumerită:

  • N-o să vă vină să credeți, zise ea, dar de fapt nu se vede nicio stricăciune acolo jos. Piersica e aproape neatinsă. Doar cateva bucățele au fost smulse din ea, ici-colo, nimic altceva.
  • Cred că te înșeli, i se adresă James.
  • Sigur că se înșală, interveni și miriapodul.
  • Vă asigur că nu, răspunse dra păianjen.
  • Dar au fost sute de rechini în jurul nostru!
  • Au învolburat apa umpland-o de spumă!
  • Le-am văzut gurile uriașe deschizandu-se cand se repezeau!
  • Nu-mi pasă ce ați văzut, răspunse domnisoara păianjen. Dar am văzut clar că n-au provocat mari stricăciuni piersicii.
  • Atunci de ce începuserăm să ne scufundăm? întrebă miriapodul.
  • Poate că nu ne scufundam, sugeră bătrana lăcustă verde. Poate că am fost cu toții atat de înspăimantați încat pur și simplu ne-am imaginat doar.

Poate că este clipa ca unii dintre copii să învețe că spaimele lor sunt doar în imaginația lor. O pot face citind James și Piersica Uriașă.