0

Importanța cuvintelor – cele două cuvinte

Ce înseamnă că ai o prietenă? Știu! Pentru că am avut prietene de toate felurile – de la cele prin corespondență, la cele cărora pe care le vedeam sau cărora le vorbeam zilnic. Dar această prietenă a mea despre care vorbesc azi este destul de greu de găsit în lumea mea. Foarte greu. Motivul nici măcar nu e de spus, de comentat, e dificil de abordat. Însă o asemenea prietenă, în asemenea situație, clar!, nu răsare des.

Țin minte că a fost singura persoană care mi-a dat dovada că se gândește profund la mine, la dezvoltarea mea personală, nu ca specialist, profesionist, ci ca om: *Ne-am gândit că, de vreme ce fata noastră vrea să facă școala de șoferi, e timpul și pentru tine să o faci. Haide, nu mai poți aștepta mult! E cazul!* M-am uitat uluită la ea pentru că eu nu mi-am dorit niciodată asta – sunt foarte repezită și eram sigură că voi fi o fatalitate pe stradă, că mă voi dezlănțui la volan. Pe ea nu o interesa lucrul acesta: *Îți spun eu că e cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine! Haide, fără discuții!*

Acum, ea are cancer. În timp ce este operată, mă bucur că toate astea se întâmplă departe de țara noastră!

Înainte de ultima operație pe care am făcut-o eu, anestezista a venit la mine, m-a mângâiat pe față și mi-a zis: *Somn ușor*. Când m-am trezit toate lucrurile se rezolvaseră și eram ca nouă. Dar înainte de a cădea în somn, cuvintele acelea mi-au detensionat inima – Somn ușor! Nu le auzisem nici de la cei apropiați, dar le-a rostit pentru mine, cu un glas duios și o dulce alintare a chipului meu concentrat, o străină.

Toată recuperarea mea grea nu a contat pentru că delicatețea acelei secunde m-a urmărit și-mi dădea o căldură fantastică în momentele grele… Ce supărare? Ce chinuri? Am auzit două cuvinte care mi-au luat disperarea necunoscutului: *Somn ușor.*

Nu, *Te iubesc* nu sunt singurele două cuvinte care contează. Descoperi în viață că multe altele sunt cele două cuvinte care îți alină sufletul. Eu i-am scris prietenei mele: *Iubire-iubire* și pentru ea a fost de ajuns – știe că tot ceea ce contează pentru mine în aceste clipe este să-i fie ei bine.

Două cuvinte – doar două…

Important nu e numai să deschizi gura să le verbalizezi sau să le scrii. Important este să construiești o relație în așa fel încât două cuvinte să fie de ajuns, indiferent care sunt ele…

 

Reclame