9

Cum să crești o furnică, pardon, un copil sănătos

Un om a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Avea timp berechet la dispoziție, dar nu știa ce să facă pentru a-l umple. Atunci a descoperit sub tencuiala spartă a celulei lui niște furnici. Una dintre ele părea deosebit de inteligentă și deținutul a decis s-o învețe de toate: după 5 ani, furnica asculta de ordine, dansa pe un fir de păr bine întins și făcea dublul salt morta. După alți cinci ani, furnicuța știa să cânte toate melodiile câștigătoare (de-a lungul anilor!) la Eurovision și pe cele de pe locurile 2 și 3, dar și pe cele care-i mai plăceau ei dintre cele care trecuseră neobservate. După alți cinci ani, vorbea corect patru limbi și se pregătea să o învețe pe a cincea. Când a fost eliberat, omul nostru și-a luat în buzunar prețioasa furnică. Ea era speranța lui că va face o grămadă de bani, pentru ca să poată trăi de acum înainte. În drum spre televiziune, unde trebuia să o prezinte țării întregi, s-a oprit într-un bar. Nu a rezistat tentației de a etala calitățile petului lui J așa că a pus furnica pe masă și l-a chemat pe chelner:

  • Privește această furnică, i-a zis el, încercând să-i atragă atenția, după care să-l uimească prin știința ei.
  • Vă rugăm să ne scuzați, domnule, a zis chelnerul, strivind furnica fără a pierde nicio clipă. La noi nu există insecte, sigur aceasta s-a rătăcit. Dar nu ne reprezintă.

Părinții sunt uneori ca niște prizonieri ai trecutului lor: vor să stea în pușcăria visului lor de a se împlini prin copii, dacă nu au reușit să se împlinească prin ei înșiși. Și, după ce se implică în educația celor mici, influențând-o în toate direcțiile care li se par lor interesante, pompând informații sau indicații, vine câte cineva care nu știe despre comoara din copil și-l tratează ca pe ceva neinteresant, ceva de care mai bine te desparți decât să-l ai cu tine.

*Chelnerii* din viața copiilor noștri nu sunt numai cei care se poartă violent cu ei, ci și cei care-i pisează emoțional și nu le dau voie să se dezvolte mai mult. Uneori, chelnerii suntem chiar noi, părinții…

Unii spun: nu e destul că i-am dus pe copii să cânte la flaut, că fac gimnastică și că merg la olimpiade, că citesc 2 cărți pe săptămână și că au doar note de 10?

Ce conta câte abilități avea furnica, dacă a întâlnit un chelner care nu se uita la interior, ci doar la exterior?

Ce contează câte talente și abilități au copiii noștri, dacă lumea e plină de chelneri care nu au timp să-i cunoască, ci vor un singur lucru: să nu fie insecte în jur?

Un copil are nevoie de mai mult decât de cunoștințe. Are nevoie să fie o personalitate în interior, chiar dacă nu a câștigat premii și nu e validat de abilități practice care l-ar face o personalitate în ochii celorlalți!

Lucrul acesta se poate rezolva dacă, pe lângă toate calitățile, copiilor li se dezvoltă inteligența emoțională.

  • de ce inteligența emoțională (EQ) e mai importantă decât IQ-ul;
  • cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoțional;
  • cum să îi ajuți pe copii să-și controleze comportamentul;
  • cum să îi înveți pe copii să coopereze fără să țipi, să ameninți, să pedepsești;
  • de ce este important sa iti inveti copilul ce inseamna emoțiile sănătoase.

Răspunsurile la toate aceste întrebări le puteți afla curând. Oricine este interesat, accesând aici descoperă cum poate să-și lumineze mintea și inima pentru a putea să scape de corvoada de a avea un copil-furnică, căruia oricine să-i dea una în cap, pentru a-l reduce la tăcere.

0

Pia Degermark – Dumnezeu numără lacrimile femeilor

Dacă nu ar fi fost acest titlu, impresionant pentru o inimă de femeie, nu aș fi deschis cartea, chiar dacă era de la Humanitas. Să fiu sinceră, ca mulți dintre voi, nu știam despre Pia D – cea mai tânără actriță care a primit premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes, fiind totodată și prima suedeză care a dus premiul acolo. Filmul în care a jucat la 17 ani poartă numele Elvira Madigan și, pe cât de departe a ajuns datorită lui, pe atât de jos s-a afundat datorită neconcordanței dintre ceea ce-și dorea, ca persoană interiorizată și ceea ce trebuia să fie, ca vedetă.

Vreți să vă vedeți copiii celebri? Insistați să intre în această lume, care pare atât de tentantă, ca o poartă către viitor? Ca mulți din zilele noastre, a devenit anorexică, a luat droguri, a avut relații intime cu persoane dubioase și chiar a fost condamnată la închisoare pentru fraudă.

Amarul cel mai amar a fost faptul că autoritățile suedeze au despărțit-o de fiul săi, Robbin, afectat de *sindromul umbrei* – o formă de autism. 13 ani a luptat pentru a-l obține înapoi, iar zbuciumul acesta îl regăsim și în zilele noastre în acea zonă, unde se fac fel de fel de abuzuri cu privire la decizia despărțirii copilului de părinte și încredințarea celui mic unor străini…

Dar a venit și clipa eliberării, când statul suedez și-a recunoscut greșeala și a oferit cea mai mare despăgubire plătită vreodată unor persoane particulare.

Cartea se termină astfel: *Lacrimile care mi-au curs tot timpul liniștit pe obraji, din clipa în care președintele a început să vorbească, s-au transformat în șiroaie nestăpânite, de ușurate. Am rămas așezată în fotoliu, zguduită de plâns, zărind prin perdeaua de lacrimi cu Persoana asta caldă Se îndrepta spre mine ca să-mi aducă mângâiere. Dumnezeu îmi numărase totuși lacrimile.*

Aceasta nu este nu mai o carte pentru mame, ci este o carte pentru adolescente sau chiar preadolescente înclinate spre o viață năvalnică. Le vor prinde bine descoperirile Piei, dar mai ales vor rămâne uluite de faptul că celebritatea, în unele cazuri, nu numai că nu te apără de lucrurile rele, ci dimpotrivă te ghidează spre ele…