0

Metoda daneză de creștere a copilului

Cum cresc cei mai fericiți oameni din lume copii siguri pe sine și inteligenți? (uneori, Norvegia sau Finlanda o mai întrec în clasamentul alcătuit în fiecare an, dar în ultimii 30 de ani Danemarca a fost de cele mai multe ori învingătoarea. Întocmind această listă privind din puncte diferite de vedere, există alte țări pe locul 1 și singura țară dintre scandinave care apare în top 20 este Norvegia. Între primele 10, nu există nici măcar o țară occidentală bogată. Dar noi acum nu vorbim despre fericire, în mod deosebit, ci despre a fi părinte care crește copii fericiți.)

Când am primit cartea de la editura Litera, în vederea participării la Focus Grup (desfășurat la Biblioteca de Tineret Ion Creangă), am fost foarte entuziasmată pentru un aspect care rămâne cel mai tare punct al ei: la sfârșitul fiecărui capitol are 10-20 de idei principale, dar nu numai enunțate, ci și puțin dezvoltate. Este clar că suntem generația care vrea să i se spună *cu liniuță de la capăt* ce e mai important. Căutăm articole din acelea cu *7 principii pentru…* și ni se par cu atât mai bune cu cât au mai multe liniuțe de la capăt, nu de alta, dar chiar vrem să știm în detaliu despre acele situații. Ei bine, dacă faci parte din această generație, cartea e pe inima ta.

Pe de altă parte, am disecat această metodă alături de mame, în cadrul Focusului, și fiecare a spus ceea ce a interesat-o mai mult, ceea ce a impresionat-o mai mult:

Pe Miara, care este o jucăușă de performanță, a interesat-o provocarea scriitoarelor de a privi prin binoclu, dar invers, nu în mod tradițional, explicând că e destul de complicat să faci asta în mod serios și să nu amețești, să nu te sperii chiar puțin. Cam așa este și pentru copii dacă îi pui la treabă, fără să le explici clar ce au de făcut, ce aștepți de la ei – și faptul că stabilești reguli cu ei e cel mai recomandat. (Da, mi-a plăcut mult acest principiu: explicația în sine e magistrală – dacă unul dintre copii face gălăgie, toți trebuie să se ridice în picioare și să înconjoare clasa în liniște de 10 ori. Astfel ei vor realiza că nu numai pe profesor îl deranjează zgomotul, ci și pe ei. Și devin responsabili. Pe de altă parte știu că funcționează acest principiu: soțul meu de-a lungul anilor cât a fost profesor a făcut lucrul acesta cu toate clasele – liceu! – și tot ce stabileau la începutul anului era respectat cu sfințenie pe parcurs. Nu poți spune că nu se poate să te înțelegi cu copiii – poate nu te străduiești, dar de înțeles reușești, dacă ești un bun pedagog. Așa că o carte de pedagogie modernă ar trebui să se lipească de mâna fiecăruia dintre noi, care lucrează cu copiii, nu respingerea din start a relaționării în acest fel cu copiii.)

Alte mame au povestit:

  1. Copilul meu m-a întrebat: ce înseamnă să fii genial? Când ea a încercat să explice, el a revenit din nevoia de a clarifica – deci eu sunt un geniu? 🙂 (Danezii nu laudă rezultatul, ci procesul făcut de copii. Astfel chiar și cineva care nu se pricepe foarte bine la un lucru este încurajat să se apuce de treabă pentru că nu faptul că te pricepi aduce valoare, ci faptul că încerci.)
  2. Copilul meu s-a gândit să facă o listă de Crăciun cu lucruri fantastice, prețuri astronomice, pentru că voia să creadă ce zic filmele – că Moș Crăciun împlinește orice dorință așa că i-am explicat că el nu există și dorințele trebuie să fie după bugetul meu, nu după al unor minuni. (Danezii încurajează mai degrabă joaca în aer liber cu lucruri din natură decât cu jucării – da, Lego e jucărie, dar dezvoltă anumite abilități 🙂 în timpul cât stai în casă – era să zic *iarna*, dar cum ei nu au probleme cu zăpada și iarna stau pe afară… Pe de altă parte, danezii nu intervin în relaționarea copiilor între ei – cum, din nefericire, se procedează la noi, căci mamele îi urmăresc pe copii la locul de joacă și intervin în favoarea copiilor lor (dacă sunt dintre cele cu ego exacerbat) sau în favoarea celorlalți copii (dacă se gândesc să-i învețe pe ai lor smerenia – la acest capitol ar fi multe de discutat – nu că la primul nu ar fi! 🙂 ).
  3. Despre abordarea subiectelor dificile cu cei mici – poveștile daneze sunt dintre cele fără final fericit, nu au nimic de-a face cu *și au trăit fericiți până la sfârșitul vieții*. Ca să știți un amănunt de culise editoriale – foarte multe dintre poveștile lui Andersen au fost schimbate când au fost traduse la noi, pentru că erau prea dure pentru copii – sirena, vestita sirenă, dacă ați citi varianta adevărată ați arunca din mână cartea 🙂 . Încercați, să vedem dacă e așa! 🙂

Una dintre mame a povestit cum fiul său a întrebat-o dacă și ea va muri. *Da.*

* O să-mi fie dor de tine. De aceea când mă fac mare, am să inventez un spray antimoarte și ți-l vând ție gratis 🙂 🙂 🙂 .*

Cartea Metoda daneză de creștere a copilului este mult mai incitantă decât aș putea scrie într-un articol. Cu siguranță că voi mai reveni la ea. Mai ales pentru a spune ceea ce-mi place mie și unde mi s-a părut că nu ar trebui neapărat să ascultăm ideile scriitoarelor – DACĂ avem un anumit tip de copil care are nevoie de cu totul altceva decât de ceea ce recomandă ele. Pentru că fiecare copil e unic, iar sângele latin al românașilor nu se poate compara cu ereditatea nordică. Educația se face în funcție de materialul pe care îl ai în față, așa cum există croială diferită pentru țesături diferite…

Voi reveni. Dar până atunci nu uitați de cartea scrisă de Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl, carte sponsorizată de firma Mustela. (Care a oferit pentru mămicile prezente un cadou constând dintr-un ursuleț frumușel și două produse pentru îngrijirea bebelușilor – căci acestei vârste i se adresează.)

 

Anunțuri
0

Brain Awareness Week 2018 (2)

Într-o lume care plătește de două ori mai mult pe medicamentele pentru bolile psihice decât pentru cancer – parcă se spunea că e boala cea mai grea cancerul, cum se face că nu se vorbește despre realitate? – ar fi bine dacă am lua aminte la modul cum suntem educați sau cum educăm?

Vreau să vă întreb cât de aproape sau departe vă situați de această provocare a specialiștilor:

*Atunci când te confrunți cu probleme dificile, cea mai bună soluție nu e întotdeauna să zâmbești și să spui că totul e în regulă. Să te minți singur este cea mai periculoasă formă de înșelăciune și este un mesaj periculos de transmis copiilor. Vor învăța să facă la fel. Această autoamăgire generează confuzie pentru că duce la ignorarea sentimentelor reale și ne poate influența să facem alegeri bazate mai mult pe influențe exterioare, și nu pe adevăratele noastre dorințe. Iar asta ne duce în locuri în care, de fapt, nu vrem să ajungem. Și așa ajungem să fim nefericiți. Este acel moment în care mulți își privesc viața și spun: Stai așa – asta e ceea ce vreau cu adevărat? Ori asta e ceea ce credeam că se presupune să vreau?*

Probabil că am învățat din cultura americană să zâmbim, chiar dacă ne-a invitat Țepeș în țeapă, chiar dacă suntem trași pe roată. Sau poate am învățat din moși strămoși că nu ar trebui să arătăm ce prea mult din ceea ce simțim, ca să nu fim folosiți. Poate e un sâmbure de adevăr – dar, dacă aceasta ar fi consecința, ar trebui să ne depărtăm de acei oameni, nu să ne ascundem și de ei și chiar și de noi sentimentele. A-ți tăgădui emoțiile este cel mai nesăbuit lucru pe care îl poți face – îți pierzi autenticitatea și nu știi niciodată cine ești tu și ce te face fericit. Ești cineva dus de val.

…….

Una dintre valorile esențiale ale culturii daneze este smerenia – să fii conștient că o duci atât de bine încât nu ai nevoie ca alții să te facă să te simți important.

În ce ne privește pe noi, cum suntem? Câtă nevoie avem de laudă din partea celorlalți? Vorbesc în nume propriu: aș avea nevoie de multe foci în jur care, la fiecare pas, să mă aplaude 🙂 . În cazul în care nu aud acele aprecieri, mă opresc și sunt absolut lipsită de energie. Eu nu am învățat perseverența tocmai din acestă cauză: depinzând de complimente și neprimindu-le, am ajuns la concluzia că nu prea mă pricep și atunci de ce să mă străduiesc? … Bine, eu am curajul să afirm asta. Alții poate nu-l au. Dar privind la copiii din jurul nostru, la tinerii noștri care îți sar în cap imediat cum ai spus ceva ce nu le convine, mi se pare că există o mare lipsă de *smerenie* și de încredere în sine – indiferent ce-ți zice adultul sau șeful!

Îndurerați că nu avem parte de laude, ar trebui să înțelegem cât de mult rău aduc acestea dezvoltării noastre, dezvoltării creierului nostru. Și nu e o glumă. Iată ce spun cei care au studiat problema (Metoda daneză de creștere a copilului):

Dacă sunt lăudați constant și li se spune că s-au născut inteligenți, talentați și dotați, copiii dezvoltă ceea ce se numește *gândire fixă* – ideea că inteligența este statică și că ei o au deja. Copiii cărora li se spune că inteligența lor se poate dezvolta prin muncă și educație dobândesc o gândire evolutivă – ideea că pot să aibă abilități mai bune cu fiecare zi în care se străduiesc. Copiii cu gândire fixă au tendința să fie preocupați de modul în care vor fi apreciați – ca fiind deștepți sau nu. Lor le este teamă să depună prea mult efort pentru că efortul îi face să pară proști. Și le mai este teamă că, dacă ar fi nevoie să trudească pentru a face ceva anume, și-ar pierde statulul de *deștepți*. Mai mult, copiii cu gândire fixă exagerează cu privire la rezultatele lor, imaginea lor de sine fiind strâns legată de rezultatele obținute, așa că nu vor sub nicio formă să admită eșecul. Spre deosebire de aceștia, cei cu gândirea evolutivă, au avut tendința de a prețui învățarea. cei care au fost încurajați să se concentreze asupra propriilor eforturi și nu asupra inteligenței au considerat că efortul este ceva pozitiv. Aceasta a dus la ascuțirea inteligenței lor. Când s-au confruntat cu eșecuri, au depus eforturi mai mari și au căutat noi strategii de învățare, în loc să renunțe. 

Aceasta este sinteza rezistenței – concluzionează autoarele. (Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl)