2

Siv sover vilse – Siv rătăcește în somn

Mi-am dorit să văd filmul Siv Sover Vilse – Siv rătăcește în somn, pentru că era pentru copiii de 5 ani și eram curioasă ce oferă suedezii (în relație cu olandezii) copilașilor. Trebuie să recunosc, a fost un fel de Alice în Țara Minunilor, dar cine mă cunoaște știe că mie nu-mi place această carte, însă… în ceea ce o privește pe Siv, nu a avut parte de stilurile absolut absurde ale personajelor care o înconjurau pe Alice, ci de animale și de veselie. Ceva tensiune, este, dar nu ai spaima lui Alice că-ți taie cineva capul sau că se poate juca golf cu o pasăre pe care ar trebui să o îngrijești.

De fapt, filmul suedez vrea să atragă atenția prin ce trece copilul pe care îl lași prima dată să doarmă într-o casă străină. Chiar și cei buni pot să i se pară răi, chiar și cei simpatici să-I indispună, aceasta pentru că încă nu s-a desprins de cei care i-au dat viață și nu-și dă seama că poate avea rădăcini și fără ei. Cu atât mai mult dacă cei la care merge sunt răi și arțăgoși, șocul poate fi foarte mare.

Mi-au plăcut amănuntele care nu le-au scăpat scenografilor: fetița care avea părinți era foarte feminină, pe când fata crescută de tată era îmbrăcată doar în bleumarin, gri, crem. Odată cu împrietenirea cu această fetiță feminină, dar și ea cu defectele ei, pe care le poate lăsa deoparte ca să-și continue prietenia cu Siv, amândouă personajele mititele reușesc să se dezvolte, așa cum trebuie să se întâmple într-o prietenie adevărată – nimeni să nu stea pe umerii celuilalt, umilindu-l, în vreme ce el este dornic să fie observat de toată lumea.

Bătaia cea mai mare este pe turta dulce – și între copii și între animăluțe. Liniștiți-i pe copii dv, nu e mare lucru de gustul ei și vă asigur că, după ce vor lua o gură, o vor arunca, cerând eugenii sau napolitane. Asta este – fiecare țară cu gusturile ei.

KINOdiseea mi-a oferit un film minunat prin Siv rătăcește în somn, așa că cei de 5 ani și peste știți unde să vă duceți cu prima ocazie când vreți să ieșiți în oraș. (Filmul are subtitrare în engleză și română și mai e și dublat. O nebunie de pregătire, doar să fie pe placul tuturor.)

0

Domnul Broască – KINOdiseea, 2016

Mr. Frog este profesorul cel mai drag al copiilor dintr-un sat olandez. Sita este eleva îndrăgostită de animale, ce să iubească și ea, dacă mama ei este medic veterinar? Problema este că fetei cel mai mult îi plac broaștele, iar printr-o problemă genetică domnul Fran, proful, când aude cuvântul acesta se transformă în batracian. Și uite-așa, fetița vrea să-l apere, cea pe care proful o iubește nu trebuie să afle despre această situație că poate n-o să-l mai bage în seamă… Dar parcă asta este partea cea mai dificilă. Nici gând. Problemele apar când vine domnul Storck, directorul general al școlii, care simte ceva ciudat la domnul Fran…

Și uite-așa se complică lucrurile, toți copiii își apără profesorul, femeia pe care el o îndrăgește află și nu prea-i convine această realitate…

O comedie pentru copiii peste 6 ani, în care o clasă întreagă se unește – de regulă, doar 2-4 din clasă erau prieteni, acesta e un nou concept, acela al unității. Dar unitatea, rețineți, se datorează profesorului, pe care îl iubeau cu toții și nu faptului că erau copiii îngeri.

Vizionare plăcută.

0

Blanka la KINOdiseea, 2016

La filmul Blanka am vrut să mă uit mai mult dintr-o emoție, cum că numele ei seamănă cu al meu. Cei peste 11 ani pot să o vadă pe Blanka furând, mințind, dar mai ales pot fi gata să plângă în momentul în care ea va lipi pe pereți anunțul: Caut mamă pentru 30.000 pesos.

Cei care aveți mame și vă bat la cap pentru note sau pentru teme, cei care aveți mame și le povestiți cum a fost la școală, cei care vă bucurați ieșind cu ele în oraș sau de faptul că vă însoțesc la spital, când sunteți operați, nu știți să apreciați o mamă, dar ea, care avusese o mamă alcoolică, dispărută cu un bărbat… habar n-avea ce este îmbrățișarea și își dorea din toată inima un singur lucru: să simtă iubirea unei mame.

Urmărind filmul m-am întrebat dacă i-am dat destulă iubire fiului meu, dar este o întrebare absolut prostească pentru că da, nu am avut jucării scumpe, nu am avut tehnologie pentru el, dar zilnic făcea tabele și listuțe cu modul în care să-I mai învăț o emoție, să-l ajut să se exteriorizeze, să poată să se bucure de iubire și să dăruiască.

Fata care la început invidia copiii pe care-i luau vedetele când mai trăgeau câte o fugă prin țările sărace este luată doar de un bătrân orb și are parte de multe probleme. Evident că le ghiciți – ce pot fi? Să i se fure banii, să fie vândută ca marfă umană, să … Ideea e că ultima secvență pe mine m-a surprins și de aceea spun eu că sfârșitul poate fi mai bun decât un întreg film sau decât o întreagă carte – decizia de final poate să fie mai impresionantă decât orice dialog dintre filosofi.

Pentru că nu avea mamă, iar o mamă este cea care-ți descoperă sau te ajută să-ți descoperi talentele, Blanka nu-și cunoștea valoarea, însă la sfârșit inclusiv lucrul acesta se rezolvă.

Filmul merită văzut, chiar dacă a fost filmat în Manila și veți vedea sărăcia lor, care poate vă va indispune că seamănă atât de mult cu unele județe de-ale noastre.

 

0

Aventurile lui Nelly

În cadrul KiNodiseea, 2016, dintre câte filme am văzut acesta mi s-a părut cel mai slab, dar la final nu am primit sondajele pentru a-mi spune punctul de vedere. Să vedem cum se face un film care să o enerveze pe una ca mine: scenaristul neamț pleacă în Mexic și îi este furată fiica. O recuperează, apoi își văd de viață până când ajung în România. Cum România pare a semăna puțin cu Mexicul și poate chiar e mai ieftină la filmări sau sigur ești mai protejat decât în Mexic, să o iei de la capăt cu furtul, scenaristul mută acțiunea aici, implicând o populație rromă, al cărei sat era gata să fie inundat de-un bogataș neamț care s-a făcut stăpân pe o vale de lângă Sibiu și nu voia eoliene, ci baraj. Rromi sunt prezentați când hoți, când cei cărora statul nu vrea să le dea apă și curent electric, ești bulversat pentru că ți-e rușine să vezi așa ceva pe ecran. Niciun moment nu e nou, să zici că inventează un truc, ceva, totul este luat din filme americane de prin *50, ba chiar și mai stupid găsesc o tiroliană și se dau amândoi pe o singură alunecare…

Oamenii din sală erau în extaz, râdeau și aplaudau, eu mă întrebam dacă nu cumva la ei se referea Adrian Păunescu atunci când spunea: *Nu de el când râdeți, râdeți – râdeți voi de voi; că sunteți grăbiți și cinici și absurzi și goi.*

Filmul este pentru pentru cei care au peste 11 ani și da, pentru faptul că surprinde abuzurile corporațiilor – în special germane, pe acolo, prin Transilvania și grupările infracționale are ceva puncte, vreo 3 din 10. În rest, nu mi-aș mai pierde timpul cu el.

 

 

0

Fortune favors the brave – Norocul îi ajută pe cei curajoși

Titlul este unul dintre răvașele pe care le găsești într-o prăjitură vietnameză. Prăjitură pe care, odată cu cele câteva zeci de tipuri de mâncare vietnameze, o prepară o fată de 12 ani, a cărei mamă a plecat în Vietnam. Problema stă așa: mama nu are acte de emigrant în Germania, în schimb fata mare și cea mică – de 9 ani, da. Restaurantul lor era un punct important, pentru că lumea le iubea mâncarea, dar dacă ar fi aflat ofițerii nemți că sunt copii singuri, neprotejați de părinți, i-ar fi dus la Protecția socială și se termina cu viitorul lor așa cum îl vedeau ele, în sânul comunității vietnameze din Germania.

Peste cele două vietnameze, dintre care doar cea mică se ducea la școală și era indisciplinată, vine o nemțoaică plictisită de viața ei fericită, care, privind prin lunetă zilnic, urmărește viața vecinilor căci blocurile sunt paralele și se vede direct, orice se întâmplă. Ea le cere bani pentru a nu le spune poliției, dar se împrietenesc, se distrează o vreme până când greșelile celei mici fac inevitabilă prezența mamei la școală. Dar mama e în Vietnam. Cum se va rezolva totul?

Ce mi se pare interesant este că nemții pun un astfel de subiect pe care nu-l suportă în așa fel încât ei să cadă pe locul doi, pentru că până la urmă polițaii și protecția copilului sunt mereu prostiți; pe lângă asta, se scoate în evidență că balanța dintre societatea rece nemțească și cea caldă, vietnameză înclină spre cea de-a doua, deși ea este cea care vine și cucerește și nu de multe ori calcă reguli.

Un film vesel, cu accente pe bucuria de a fi de folos, nu numai familiei, ci și celor pe care abia i-ai cunoscut.

Iar pentru dragostea pe care i-o poartă fata de 12 ani unui tinerel – evident că din comunitatea ei, ea nu se uită la nemți! – primește în prăjiturică un bilet care o învață cum să se apropie de el, pentru că era singurul lucru pe care și-l dorea.

Oare ce scria pe bilețel? Ultima scenă vă va da răspunsul așteptat.

Filmul a făcut parte dintre cele prezentate la KINOdiseea, 2016. Să nu uităm, copilul care se uită trebuie să aibă peste 8 ani. Altfel nu înțelege drama emigranților, care este la tot pasul în interiorul filmului.

0

At eye level – Așa tată, așa fiu

Kinodiseea – Organizatorii au scris clar că e un film pentru 9 ani și mai mult. Cinemateca era populată cu puștime de la 5-7 ani. Ce înseamnă lucrul acesta? Când este pentru cei de 9 ani, filmul este subtitrat, când este pentru cei de 5 ani – este dublat. Ei bine, educatoarele nici măcar nu le-au citit copiilor, i-au lăsat pe ei să înțeleagă ce vor, dintr-un film care este absolut impresionant, dar din care ei au priceput frânturi.

La sfârșit era producătoarea filmului și unul dintre pitici a întrebat: De ce e filmul atât de trist? Uimită, ea reacționează: Trist? Nu e deloc trist. Pe măsură ce trece timpul, lucrurile se îndreaptă și la final…

Era o doamnă deșteaptă care vorbea cu un puști inteligent de 5 ani, doar că fiecare avea experiența lui de viață. Copilul văzuse un băiat de care toți râdeau, un băiat care spera că și-a găsit tatăl și când a înțeles cine e a preferat să se întoarcă la cămin, alături de ceilalți orfani, doar că acolo a fost atât de batjocorit din cauza tatălui încât a alergat la tatăl respins.

Eu sunt foarte încântată de modul cum au pus problema, de o asemenea situație pe care au scos-o la iveală – nu, filmul nu este adevărat, este o istorie inventată, însă a fost filmat în 7 săptămâni, a plouat continuu și eu se prefăceau că e soare și se încălzeau de la câte o cană de ceai, apoi întrerupeau filmările pentru a merge la toaletă, tatăl era american și nu știa o boabă nemțește, dar trebuia să spună textul în germană, iar copilul nu știa niciun pic de engleză și trebuia să se înțeleagă între ei, cum își dau replicile și cum să se lovească sau să se distreze…

Filmul vorbește despre lumea dificilă a singurătății copilului de la azil, despre interiorul îndurerat al oamenilor care nu arată prefect, despre prietenia pe care o poți avea deodată, pentru că cineva insistă, despre descoperirea metodelor de educație, deși te trezești că ai un băiat de 9 ani, la 40, iar tu nu ai fost tată niciodată.

Merită văzut, repet însă – pentru cei peste 9 ani, care pot să-și citească siguri, alături de care poți apoi dezbate fiecare moment de tristețe sau veselie.