3

Mărturia – Anita Shreve

Dacă aveți un adolescent care începe să cocheteze cu alcoolul, căutați această carte și, știți ceva?, citiți-o împreună. Seară de seară, câte trei-patru capitole, citiți-o împreună. Dacă aveți o fată pe care o prinde valul și flirtează din plin cu băieții, care mai mult se dezbracă decât se îmbracă atunci când pleacă de acasă și vă spune că nu-și pierde ea viața învățând, ci vrea să se distreze, faceți același lucru. Luați *Mărturia*, stați cu ea în aceeași cameră și citiți-o împreună. Sigur, s-ar putea să vrea să o citească singuri. Lăsați-le această intimitate. Dar s-ar putea să nu accepte, că nu le place să lectureze, că nu au timp, că nu au chef… În acest caz, luați-vă câte o jumătate de oră și demonstrați-le că vă pasă de ei.

Cartea este foarte interesant scrisă, iar așa-zisele capitole sunt de fapt mărturii ale celor care au fost implicați în scandalul cu violul asupra unei fete de 14 ani, săvârșit de trei băieți de 18 și 19 ani, beți, beți, beți.

Eu nu cred că am citit în viața mea o carte atât de cutremurătoare, ca mărturie despre ce înseamnă inconștiența adolescenților, despre ce înseamnă disperarea adulților care nu se mai pot înțelege, despre ce înseamnă puritatea unor inimi care intră la mijloc între problemele părinților și senzualitatea intenționată a unei ființe cu instincte sexuale exacerbate. Nu știu de câte ori li se spune copiilor sau de câte ori noi, oamenii mari, rostim cuvântul *consecințe* – dar aceasta este cartea despre consecințe, într-o lume în care te lași furat mai mult de plăcere fără să te gândești la ce va urma… Da, *va urma* ne intrigă mereu când îl vedem scris la finalul unui film, dar, culmea, nu-l luăm deloc în seamă când e vorba despre viața noastră… Ce va urma dacă procedez astfel?

Este o carte pe care o recomand, de asemenea, celor care se ocupă de elevi. Pentru a-i înțelege. Pentru a înțelege cât de multă nevoie au de limite, chiar dacă mârâie când li le pui. Da, ultima mărturie este cea mai complexă, ea lămurește totul, dar până să se lămurească, ai nevoie să înțelegi ce simte fiecare om, cum reacționează fiecare în criză, câte destine sunt influențate de o simplă prostie pe care o pot face niște puști: hai să dăm pe gât cât mai mult alcool.

Sigur, complicațiile sunt și mai mari, dar asta este cu atât mai bine pentru că face cartea potrivită pentru oricine. Chiar pentru oricine. Într-o lume în care pornografia e la ea acasă, stați liniștiți, în carte nu sunt nici imagini și nici nu se vorbește explicit despre ce s-a petrecut în camera aceea de cămin de liceu. Totul este doar la nivel psihologic și emoțional, totul este despre cum îți distrugi viața și cum ai putea să ți-o faci frumoasă. Dintre cei 5 – 2 au ales să plece și pentru ei lucrurile au curs normal apoi, căci moralitatea te ajută să scapi de complicații. Trei au ales să rămână și …

Mă bucur că se scriu astfel de cărți. Important acum este să ajungă și unde trebuie!

Anunțuri
0

365 fabule – editura Girasol

Cred că toți suntem sătui de aceleași fabule pe care le știm – Donici, Alexandrescu, Esop. Avem nevoie de niște fabule moderne. Chiar da. Cartea aceasta mi-a plăcut pentru că are povestiri noi și se finalizează cu o învățătură importantă pentru relaționare – căci mulți din ziua de azi știu doar să ceară, nu să și dea. Aleg câteva dintre ideile lunii ianuarie.

  • Distrează-i mereu pe cei care suferă.
  • Înțelept e cel ce-și recunoaște vina.
  • Fiecare trebuie să fie mulțumit cu ceea ce face.
  • Egoistul nu va găsi niciodată ajutor.
  • Nu e frumos să vezi defectele celorlalți până nu le vezi pe ale tale.
  • E dovadă de mare înțelepciune să te accepți așa cum ești.
  • Adevărații prieteni se ajută întotdeauna.
  • E bine să cauți mereu partea bună a lucrurilor.
  • Ideile rele duc la rezultate la fel de rele.
  • Lucrul împreună iese mereu bine.
  • Dacă nu vrei să fii dezamăgit, mai bine ești precaut.

Dar nu pot să uit de *Niciodată nu plouă pe gustul tuturor*.

Sigur, sunt și lucruri care au mai multe fațete, așa că idei precum *Nu cereți imposibilul* sau *Curiozitatea este un sfătuitor rău* pot fi nuanțate. Pentru că eu cred, (fără a fi perfecționistă, o, da, chiar nu am nimic din caracteristicile unui perfecționist!) că se poate să împingi propriile limite și, chiar dacă nu ajungi unde sunt și ceilalți, poți măcar să mai faci niște pași înainte față de locul unde ai stat până atunci (cum spunea instructorul de sport: *fă întotdeauna cu un exercițiu mai mult decât ai făcut data trecută, chiar dacă îți pare greu!*)

Cât despre curiozitate… Unii sunt curioși și încearcă lucrurile rele, iar alții nu sunt curioși și pierd ocazii bune de a se dezvolta. Așa că trebuie să ne dăm seama din care categorie facem parte și cum putem să facem slalom printre situații, alegând ce e necesar și respingând ce ne distruge.

0

Ce contează, ce ajută, ce strică?

răspunde Oana Moraru.

Acesta este titlul sub care astăzi Oana a răspuns întrebărilor celor care au intrat la evenimentul organizat de Ioana Chicet-Macoveiciuc, sponsorizat de o mână de firme care au oferit participanților tot felul de suprize care au depășit cu mult biletul de intrare.

Dintre răspunsurile care mi-au atras atenția, voi menționa câteva care poate vă vor amuza sau vă vor liniști. Oricum, dacă vi se pare că ceva e în neregulă din ceea ce spun, nu considerați că e o problemă cu prezentatoarea. Poate ideea a fost scoasă de mine din context sau poate nu se pliază pe ceea ce ați experimentat. (Încercați prima dată să cunoașteți mai multe despre cel ce vorbește și apoi ripostați. – chiar dacă nu e cazul acum, e un principiu de care ar trebui să ținem cont, în general, pentru că am auzit despre oameni care au intentat proces pentru ceva ce chipurile! s-ar fi zis când de fapt ei doar se gândiseră că s-a zis asta… 🙂 )

Din 600 de întrebări, unele repetate, au fost formulate 60 (ori se repetau, ori se înglobau), dar cele mai importante au fost:

  1. la ce vârstă e cel mai bine să trimit copilul în colectivitate? Când vârsta emoțională a mamei o permite. Pentru că un copil poate să se desprindă de ea, dacă ea se comportă natural, demonstrând că nu îl lasă acolo pentru totdeauna și arătând prin comportament că cei alături de care rămâne copilul sunt persoane de încredere. Dar, dacă mamele nu reușesc să facă acest transfer de autoritate spre grădi, copiii nu vor accepta să rămână și vor face celebrele crize. Există adulți care chiar suferă când văd că cei mici iubesc educatoarele sau că se simt bine la grădiniță, emoțiile lor fiind nematurizate – au senzația că își pierd copiii dacă aceștia încep să se atașeze și de alți maturi.

Ca mamă care mi-am lăsat copilul la grădi și parcă mă satisfăcea dorința lui de a nu rămâne, care mă gândeam să mă duc pe la el în timpul zilei, recunosc – părinții au nevoie de maturizare emoțională pentru a putea lăsa copiii să se dezvolte în comunitate.

2. ce facem cu crizele de furie și tantrum?

Există două tipuri de crize, unele care intervin ca reacții la o criză de moment, altele care încearcă în mod voit să manipuleze părintele.

În cazul primului tip de criză, vreau să aduc în discuție o soluție din străbuni – am găsit-o într-o veche pildă din popor. Părinții strigau la copil, copilul striga la ei și în cele din urmă mama a întrebat: Și ce vrei, în fond și la urma urmei? Răspunsul a fost scurt: Nu știu nici eu, dar aș avea nevoie să mă iei în brațe.

Ei bine, când copilul are o spaimă sau o durere neașteptată, este nevoie de liniște și de echilibru din partea părintelui. În primele 90 de secunde, se rezolvă acest tip de criză prin păstrarea calmului, prin încetinirea tensiunii, prin îndepărtarea lucrurilor care acutizează starea de energie negativă. Specialiștii vorbesc despre faptul că părinții ar trebui să fie ca o fereastră deschisă către un lac, natura fiind cea care eliberează de orice spaimă. Această (din nou!) maturizare a adultului, care reușește să fie senin în răbufnirile iraționale fără motive clare este cheia succesului. Tehnicile prin care adultul reușește să fie astfel trebuie dezvoltate (mă rog, mai întâi însușite, dacă există pe undeva, în funcție de stilul fiecăruia! Și da, fericiți cei care au un temperament adecvat unei astfel de situații…). Dacă nu vă place să le ziceți tehnici, puteți să spuneți despre faptul că așa cum există dezvoltare personală – în vederea unui loc de muncă mai bun, așa ar trebui să ne preocupe să fim persoane echilibrate în vederea creșterii unor copii cu o igienă excelentă a minții

Cel de-al doilea tip de criză este cel în care copilul vrea să manipuleze pentru că urmărește ceva și în care chiar aruncă invective părintelui, parcă pentru a-l provoca (de la cei mici care spun *reao ce ești!* până la cei mari care urlă *m-am săturat de părinți ca voi, de ce m-am născut în familia asta?*). Sigur că reacția părintelui poate fi de furie și atunci *lovește și fuge* – cu alte cuvinte, se poartă la fel de acuzator și apoi se retrage, după ce a jignit sau lovit. Sau poate fi de om matur (of, maturitatea asta emoțională!) care nu se lasă impresionat de plâns, de logică, de vorbe aruncate ca niște bombe sau ca niște palme și păstrează discuția pornind de la motivul care a provocat criza.

  • vei face ceea ce trebuie, nu ceea ce ți se pare ție corect
  • termină-ți de mâncat supa, apoi desertul
  • nu discutăm despre lucrurile pe care deja le-am hotărât, când ai văzut de mai multe ori unde s-a ajuns după ce ai făcut asta
  • cunoști limitele și între ele rămâi

În acest caz nu există negociere, ci menținerea controlului asupra subiectului respectiv.

 

Multe alte lucruri importante au fost precizate. Activitatea Oanei Moraru poate fi urmărită aici, ea având prezentări în toată țara. Cei interesați pot afla orarul seminarelor ei și se pot bucura de a o asculta și a o întreba în direct.

În București, pe 27 mai 2017, ea va susține o prelegere adresată părinților ai căror copii sunt adolescenți, deci ne vom întâlni acolo. Până atunci, bucurați-vă de copiii sau de nepoții voștri, dând dovadă de maturitate emoțională.