0

Cum să citești copiilor? – poveste despre povești

ele ganta

Ilustrație realizată de Ana-Maria Gălețeanu

În fiecare dimineață, nu numai atunci când e vreo aniversare a literaturii, poeziei sau teatrului, Doamna Găină Ele Ganta merge la bibliotecă și alege o carte din care să citească, dar nu numai pentru ea, ci și pentru puii ei, pe care îi aduce perfect așezați în rând. Intenționează să-i familiarizeze cu atmosfera de lectură. Tare s-ar bucura Ele Ganta să fie mamă de scriitor sau poet; sau chiar de scriitori și poeți, pentru că are destui pui – și nepoți de la puii ei, cărora le-a îndreptat atenția spre citit. De ce să nu se nască măcar în 2-3, dacă nu chiar în 20, dorința de a scrie?
Pe lângă faptul că este o împătimită a cititului, Ele Ganta este o găină căreia îi place să vadă lucrurile frumoase din jur. Și, cum ea se bucură de ceea ce e dichisit, de fiecare dată se gândește cum să arate ca și ochii celorlalți să fie încântați când o zăresc pe ea. Așa că zilnic se uită în oglindă ca să vadă dacă penele ei roșiatice sunt destul de intense – în caz contrar, ia o pensulă și mai adaugă puțină culoare. Zice ea că ceea ce este roșcat înveselește ochiul. Tocmai de aceea a ales și perechile de ochelari în același ton. Evident, ochelarii au diverse forme și modele; Ele Ganta are un sertar plin cu accesorii care să o satisfacă atunci când se privește în oglindă și le poartă; și, să nu uităm, vrea să fie un exemplu pentru cei din jur – de la puii ei, la cei străini. (Ei, da, și doamna Dihor care o urmărește pentru a-i prinde puii și a-i mânca – of, ce tragedie! – ar trebui să învețe de la ea, Ele Ganta, cum să se aranjeze, pentru că arată așa de rău… Of, of, e năpârlită, cu smocuri de blană lipsă… Of, of, cum să ieși din casă, la vânătoare, așa de lipsită de aspect? Vorba aceea – una este să o sfârșești în ghearele unui dihor prezentabil și alta să fii prins de un dihor lipsit de bun gust. În primul caz, nu-ți mai iei ochii de la frumusețea lui, în al doilea, plângi înainte de a te mânca pentru cât de urât îți e dușmanul, așa că ești de două ori pierdut. Ceea ce nu e de dorit! Știe Ele Ganta ce zice! ☺)
– Dragii mei, cartea de azi…
– Mami, stăm cam înghesuiți aici, o întrerupse Ornela, una dintre cei cinci puiuți care stăteau așezați pe spatele ei călduros, pentru că li se făcuse frig.
– Tu vino aici, atunci, decise Ele Ganta și o luă pe aripa ei dreaptă.
– Ar fi cu mult mai bine dacă m-ai lăsa să intru în penele de la gât, ripostă Ornela pentru ca să pot vedea și eu ce citești.
– Da, mami, lasă-ne pe toți să stăm acolo, să fim ca un șirag de mărgele pentru tine, propuse Rondel, unul dintre puii de lângă care s-a desprins Ornela.
– Nu uitați că mărgelele, pentru a nu se împrăștia, au o ață care le leagă… Voi cum o să vă țineți ciorchine de penele de la gâtul meu?
– Uite-așa, zise Țopăilă și se aruncă pentru a prinde una dintre penele roșcate. Auuu, oftă el în timp ce cădea, pentru că pana mămicii nu era o stâncă pe care să nu o poți mișca din loc, așa că, atunci când el s-a balansat cu ea, pana s-a desprins și el și-a înfipt ciocul în pământ.
(Mă rog, nu era chiar pământ, nu?, pentru că la bibliotecă există o podea cu mochetă călduroasă. Unde mai pui că Ele Ganta zilnic ia o păturică pe care să se întindă ea și puii ei. Astăzi are una ca o frunză de nufăr, dar are și în formă de frunze de viță de vie, de frunze de stejar, de frunze de arțar, dar și asemănătoare cu animalele de pe lângă casa omului sau din junglă, căci puilor le place să-și imagineze că într-o zi e cu ei un tigru, altădată un elefant, câteodată o vulpe… Știu ei că, dacă animalele ar fi vii, nu s-ar putea împrieteni, dar cum le poartă un mare respect s-au gândit ca măcar printr-o păturică să le simtă alături… )
– Auuu, se văită și mama găină, pentru că nu-i ușor să ți se smulgă o pană pe neașteptate.
– Auuuu, murmură și puiul care se rezema de burtica mămicii.
Da, da, mămica se mișcase ca reacție la durerea provocată de pana ruptă și cotorul cărții îl lovise pe sărmanul Rusty în frunte. (Cum Ornela încerca să citească de pe aripa mamei, așa încerca și Rusty să vadă imaginile de jos, ridicând capul spre cartea care atârna deasupra lui.)
– Auuu, se auziră alte trei puituri și pe covorul ca frunza de nufăr intrară trei dintre puii care porniseră să colinde printre rafturile bibliotecii, pentru că mai mult le plăcea să se plimbe decât să asculte povești.
– Ia te uită, rosti Ele Ganta încântată, dacă nu v-a plăcut să fiți puii mei, ați devenit oile șoriceilor…
– Așa este, doamnă Ele Ganta, luă cuvântul unul dintre șoriceii care îi mânaseră pe cei trei puișori pierduți, noi i-am recuperat și vi i-am adus ca un fel de mulțumire că ne primiți și pe noi în cercul dv de lectură.
– Haideți, haideți, fiți bineveniți, îi chemă mai aproape Ele Ganta, după care începu să numere, privind în jurul ei… 1. 2. 3. și tot așa până la 9… Să știți, dragii mei, li se adresă ea șoriceilor, că tot lipsește unul dintre pui.
– A, stați liniștită, chicoti unul dintre șoricei, dacă ridicați puțin privirea îl veți vedea pe Corny puțin mai în fața dv. Ne-am gândit că dacă îi oferim o oglindă și se va strâmba la ea toată dimineața, n-o să se mai plictisească – și mai are și posibilitatea să tragă cu urechea la ceea ce citiți…
– O, suspină găina, ce m-aș face eu fără voi, dragi șoricei…
– Răsplătiți-ne repede cu o poveste, zise unul dintre ei, în curând vine și doamna Lupovici la bibliotecă și trebuie să mergem să o ajutăm și pe ea să-și recupereze puii. Iar ai ei nu sunt așa de micuți ca ai dv…
– Gata, gata, încep, rosti îndatoritoare Ele Ganta. Și știți ceva – dacă vreți, aș putea să vă învăț să citiți singuri. Să faceți asta chiar și în absența noastră, a celor care venim cu copiii.
– N-ar fi rău, chițăi unul dintre șoricei, entuziasmat.
– Să nu faci asta, rosti Corny, speriat de gândul că șoriceii ar putea citi singuri și nu ar mai apărea pe acolo, ca să-i dea și lui câte o jucărie cu care să-și ocupe timpul, cât citește mama…
– Nu vă supărați pe el, doamna Ele Ganta… Nu cred că vrea să ne fie rău, cred că se gândește că îi va fi lui mai puțin bine fără noi. Ceea ce ne onorează – să creadă cineva că fără noi nu e fericit, e o mare realizare.
– Uite, Corny, ei vor și învăța să citească, și vor veni în continuare cu noi, la clubul de lectură, îl liniști mămica. E bine așa?
– Foarte bine! răsuflă ușurat puiuțul, care până atunci se uitase în oglindă cam indignat la gândul că șoriceii nu vor mai apărea, cu surprizele lor atât de încântătoare pentru el.
– Gata, dacă tot ne-am adunat cu toții să aflăm despre ce este cartea de astăzi, reluă discuția Ele Ganta, în vreme ce toți puișorii se liniștiseră, iar șoriceii se instalaseră confortabil pe covorul frunză de nufăr. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti…

Reclame
3

Cum se citește o carte? (1)

Da, știu, este o întrebare prostească. Dar m-am confruntat cu ea de-a lungul timpului. Nu numai din exterior (*Cum să-l conving pe fiul meu să citească?* sau *Nu înțeleg de ce am eu nevoie de cartea asta care le place tuturor!*), ci și din interior. Deseori mă suprind ducând o luptă intensă cu mine să nu tratez literatura ca pe un articol de specialitate.

Când pregătesc întrebări pentru un invitat sau când realizez un discurs pe care trebuie să-l susțin, nu mai procedez ca cei ce realizează statistici și sondaje. Nu mai văd fiecare stadiu, nu intru în amănuntele procesului care-i duce pe specialiști la o concluzie. Am în fața mea o lucrare de mari dimensiuni, mă uit la premise și la concluzii, sar peste tot ceea ce a însemnat activitatea depusă de cercetători. Sau când citești dintr-o carte căutând un anumit subiect printre cele 15 pe care le are în studiu, normal că te rezumi la capitolul necesar – revii asupra ei data viitoare, când abordezi o altă tematică, dar în niciun caz nu ești fascinat de cartea aceea, ci ești dornic să-ți termini munca pentru care ai pornit să te documentezi.

Noi, cei mari, suntem dornici să terminăm odată proiectul pe care îl avem de făcut și adunăm rezultate din mai multe cărți, iar cei mici nu au nicio idee despre frumusețea unei lumi pe care ar putea-o descoperi dacă s-ar lăsa purtați pe aripile lecturii.

De câte ori iau un roman în mână, lupt cu imboldul – ok, mă uit la ultima pagină și știu ce s-a întâmplat cu ăștia,

că nu am deloc răbdare…

că am atâtea de citit… (adică tot de început și de privit la final, da? 🙂 🙂 )

că pot pune pariu că se petrece asta și că se sfârșește așa…

De câte ori îmi place o carte, pot fi senină și să o savurez, dar și atunci există imboldul de a mă duce la final, să știu care anume este rezolvarea… Nu de altceva, dar să nu mă implic prea mult, nu de altceva, dar sunt foarte curioasă dacă am aceleași idei ca scriitorul sau … De câte ori întâlnesc un pasaj care parcă îmi dă dezlegare să sar peste el – descrieri sau discuții între personaje de care nu-mi prea place! – mâna începe să alunece spre următoarele 5 pagini, dar mintea mă readuce pe drumul cel bun:

  • citești ceva pentru a cunoaște ce vrea să spună autorul, nu pentru a pierde amănunte
  • citești ceva pentru a pătrunde în lumea și starea pe care el le descrie, nu pentru a rămâne cu vechile tale idei
  • citești ceva pentru a te relaxa și a fi într-un alt unghi al situației, nu pentru a sta tot în colțul tău și a analiza lucrurile după cum crezi tu că sunt
  • citești ceva pentru a construi un univers de care habar n-ai, dar pe care mintea ta îl poate reconstitui
  • citești ceva despre ceva în care n-ai mai fost, chiar dacă ai trecut prin așa ceva – toți avem amprente și suntem 7 miliarde; unele pot semăna, dar identice, nu sunt…
  • citești ceva pentru a alătura bucățele de locuri și de sentimente și pentru a simți că trăiești nu numai o viață – pe cea a personajului principal, ci toate viețile posibile (de la personajul negativ până la cel mai neînsemnat din derularea evenimentelor)
  • citești ceva pentru că vrei să intri într-un univers cu totul nou, nu pentru că vrei să-l populezi pe cel vechi și răsștiut 🙂 🙂 cu frânturi din ceea ce mai prinzi pe ici, pe colo
  • citești ceva pentru că tu însuți ai putea să te transformi în ceea ce descoperi acolo, nu pentru a rămâne la prejudecățile tale…

… E o mare victorie – când reușesc să citesc – și pentru mine, care iubesc să citesc! Îmi imaginez cât de dificil este pentru cei care chiar nu au chef să facă lucrul acesta…