0

Femei care inspiră celebrate de Itsy Bitsy

Fiecare zi poate fi o zi a recunoștinței. Cei care te-au inspirat în viață știu cât de mult au însemnat pentru tine? De ce nu?

Bucureşti, martie 2019

Andreea Marin, Dana Nălbaru, Feli, Sore, Urania Cremene, Simona Dragomir, Ruxandra Rusan, Alex Zamfir și Marius Constantinescu sunt doar câteva dintre vedetele care au vorbit cu recunoștință despre acele femei, care le-au marcat existența, într-o campanie de celebrare a femeii marca Itsy Bitsy FM.

Sute de ascultători s-au lăsat inspirați de mesajul campaniei și au scris cuvinte de apreciere pentru femeia care le-a fost sprijin și i-a ajutat să devină cea mai bună versiune a lor. Mesajele de recunoștință venite de la public au vorbit despre mame, soții, profesoare, colege, prietene, care au fost surse de echilibru și inspirație. Toate aceste mesaje, alături de portretele protagoniștilor, au dat viață expoziției Femei care inspiră, gazduita de Centrul Comercial Auchan Titan.

Cu recunoștință au vorbit despre modelele lor în viață vedetele care au rezonat cu această campanie. Realizatorii Itsy Bitsy FM sunt cei care au dat startul. Alex Zamfir a adus cuvinte de apreciere soției, în timp ce Ruxandra Rusan a vorbit despre cea mai buna prietenă, iar Marius Constantinescu, despre bunica lui.

Andreea Marin a adus un omagiu video femeii care îi este model în viață, actrița Audrey Hepburn.

Dana Nălbaru, Feli, Sore, Simona Dragomir au transmis mesaje emoționante despre mamele lor.

În primul rând e mama, care m-a învățat să iubesc și să mă bucur de orice lucru mic în viață.” a scris Dana Nalbaru.

Îmi doresc că în viața asta să o fac și eu mândră de mine pe Nora Luna mea, așa cum mama e mândră de mine, să o învăț să iubească viața și să îi zâmbească, așa cum mama m-a învățat„, este mesajul lui Feli pentru mama ei.

Tot despre mama ei a scris un mesaj de recunoștință Sore „Mulțumesc, mama, pentru că m-ai pregătit în modul cel mai frumos posibil să fiu mama„, este mesajul artistei Sore.

Mulțumesc mama, bunica, sora mea! Lista mea este infinit mai lungă, dar sunt fericită pentru că existați fiecare în viață mea! Nu uitați că noi nu cucerim lumea, noi o naștem!” a scris Urania Cremene.

„Ne-am propus să trecem dincolo de carapacea zilnică, în care suntem prea grăbiți, prea prinși între treburile de la birou sau de acasa. Ne-am propus să luăm o pauză! O pauză în care să spunem „Mulțumesc!”, o pauză în care să fim recunoscători. Femei care inspiră este despre fiecare dintre noi, despre persoanele care ne sunt alături necondiționat sau care, la momentul potrivit, ne-au fost sprijinul de care avem nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră.” , a spus Andreea Liliana Lepădatu, coordonatoarea campaniei semnata Itsy Bitsy FM.

La expozitia Femei care inspira a fost amplasat și un foto corner cu oglinzi, în care vizitatoarele au fost îndemnate să se privească și să se fotografieze, pentru a vedea că fiecare dintre noi poate fi o sursă de inspirație, pentru cei din jur.

Emoția a fost surprinsă în cuvinte și de cei mici. Aceștia au putut intra în direct cu SuperZAPA și au vorbit despre inspirație: ce este ea, de unde vine și ce înseamnă. Mai mult decât atât, aceștia au putut transmite un mesaj de mulțumire pentru femeia care le este model. Itsy și Bitsy s-au distrat alături de cele peste 1000 de persoane care au trecut pragul expoziției, doamnele și domnișoarele au primit flori si vorbe pline de recunostinta.

Expoziția a fost găzduită de Auchan Titan și hidratata de Aqua Carpatica. Mai multe informații sunt pe http://www.itsybitsy.ro.

***

Brandul ITSY BITSY include singurul post de radio din România pentru părinţi şi copii, platforma online www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinţi şi copii şi evenimente pentru timpul liber în familie. Itsy Bitsy FM emite în eter în București și în peste jumătate din teritoriul României. Lumea Itsy Bitsy o puteţi accesa oriunde şi oricând, prin intermediul aplicaţiei gratuite ITSY BITSY FM, disponibilă în GooglePlay şi AppStore. Itsy Bitsy a inițiat și obținut, împreună cu partenerii săi, că 1 Iunie să fie zi liberă naţională pentru toţi românii şi are în derulare iniţiativa strategică naţională de prevenire a bullying-ului. 

Reclame
2

Arta visării – Lucy Keating

Titlul acesta mă face să-mi doresc să revin cu un articol care să vorbească despre experiențele noastre de zi cu zi, referitoare la visare – cea cu ochii deschiși și cea din timpul somnului.

Deocamdată, aș dori să vorbesc despre cartea de la Editura Trei, din colecția Fiction Connection. Se ia o fată a cărei mamă a părăsit-o pentru a fi primatolog și se urmărește viața ei – ce este ciudat, doar sunt sute de mii de astfel de persoane? Diferența e dată de aspectul nopții – visează același băiat, alături de care își petrece timpul în cel mai interesant mod, de la călătorii la emoții. Clipa de năvală a problemelor este aceea când îl întâlnește pe acest Max, stă față în față cu el și … trebuie să decidă – îl lasă să rămână alături de minunata lui prietenă, acceptă să-l piardă, face ceva pentru a întrerupe visul permanent în care este alături de el?

O carte nu numai pentru adolescenți, ci și pentru cei care au rămas captivi într-o lume din trecut, o lume în care au fost fericiți și care a fost aruncată în aer acum – o carte din care înțelegi ce trebuie făcut pentru a trăi cu adevărat și la ce sunt bune visele…

0

Elizabeth Strout – Numele meu este Lucy Barton

Faptul că este o carte nominalizată la Premiul Man Booker 2016 m-a determinat să nu o las din mână, deși la început nu părea nimic ofertant. O femeie într-un spital. Vorbește despre ea și viața ei. Fără prea multă dulceață – nici în modul de-a povesti, nici în evenimentele relatate. Dar eu am un principiu:  și dacă nu sunt cucerită din prima clipă, citesc primele 50 de pagini și doar după aceea pun cartea deoparte, definitiv. Pentru mine, 50 de pagini nu iau foarte mult timp, dar pentru o carte care are un debut nefericit sau intenționat dezlânat este esențial!

Bun principiul meu pentru că nu numai că m-am împrietenit cu Lucy, dar am primit și câteva sfaturi de scriere – ea fiind scriitoare și participând la seminar de scriere, redă câteva idei pentru cei care sunt în domeniu. Cu alte cuvinte, nu am primit doar literatură, ci și lecții despre cum se așterne aceasta pe hârtie.

Mama lui Lucy vine la spital. Fără implicare emoțională, pentru că nu este învățată cu așa ceva, dimpotrivă, a respins tot timpul apropierea sentimentală de copiii ei, reușește să suporte să fie alături de fiica ei câteva zile. Era fiica pe care n-o putea suferi pentru că a decis să fie intelectuală, pentru că a plecat de acasă. Era fiica pe care nu a căutat-o și de care nu i-a păsat, nici după ce a devenit mamă, făcând-o astfel bunică. N-a acceptat nici măcar un telefon cu taxa inversă, după atâta vreme în care nu vorbiseră. Da, nuanțele sunt de discutat și se pot analiza odată ce începi să citești…

Principiile de educație folosite de părinți, care au dus la adulți nefericiți, sunt despicate în patru, dar în mintea bolnavei, nu în discuțiile cu mama. Aceasta nu-i dă voie să se refere la trecut. Povestește doar despre prezentul cunoscuților – lucru care-o ajută pe Lucy să mai intre în trecutul ei care, chiar dacă nu era fericit, făcea parte din existența ei…

Ideea că amintirile sunt esențiale pentru dezvoltarea noastră – sau sunt vinovate de involuția noastră – revine pregnant. Dacă sunteți în această fază a vieții voastre, cartea vă va ajuta.

Lectură plăcută.

 

0

Agnes Martin-Lugand – Oamenii fericiți citesc și beau cafea

Succesul acestei cărți este asigurat de tragedia prin care trece eroina – moartea soțului și a fetiței. Cum ai citit acest aspect, cum ți s-a înmuiat inima – ca mamă, ești topită de durere, ca soție – dacă l-ai iubit, ești disperată, dacă nu îl iubești, nu prea contează, dar ideea e că totuși era cu fetița ta acolo…

Spun asta pentru că, dacă nu ar fi emoțiile atât de puternice pe care le descrie autoarea, foarte puțini s-ar regăsi – nici în bogăția eroinei, nici în lâncezeala ei de an an, nici în relația apropiată cu Felix, cel foarte gay. Cel puțin aceasta este părerea mea.

Punctele forte sunt librăria pe care eu nu numai că o ador, dar o și am în minte și când citesc ceva mă imaginez în acel colț din cartea de față, trăsăturile dure ale irlandezului pe care îl descoperă când ajunge în țara unde visa să ajungă soțul ei, imaginile dezolante ale mării și atât de eliberatoare (am stat 5 ani pe țărmul mării și știu ce înseamnă vremea cumplită, când nimeni nu mai trece pe acolo, dar mie îmi plăcea să mă înființez de dimineața până seara și să urmăresc cum se formează cocoașe de nisip datorită vântului – că-l încasam și eu, din ochi până în gingii, asta este altă treabă, dar ideea e că descrierile de acest fel m-au cucerit.)

Cartea nu-ți schimbă viața, dar te eliberează într-un fel de obsesiile proprii. Dai vina pe ea că e așa de ciudată, că nu se vindecă și începi să te simți tu penibil pentru că nu faci ceea ce ai aștepta de la un personaj imaginar…

Cum cartea se citește în 2-3 ore, este o însoțitoare perfectă pentru o criză din care vrei să ieși, arătând cu degetul spre celălalt care insistă, iar tu sigur te vei detașa, cel puțin așa speri.

 

0

Charlotte Lowenskold – Selma Lagerlof

Cartea se citește ușor, pentru că nu are multă filosofie în ea, nici urmă de idei asupra cărora să meditezi. Ea urmărește un destin, al lui Karl-Artur, fiul iubit al unei mama pline de savoare atât în conversație cât și în atitudine, o mamă de multe ori mai preferată decât fiicele ei, care erau lipsite complet de personalitate. Fiul este eroul principal, deși primele capitole se ocupă în mod deosebit de mama lui, dintr-un motiv foarte simplu: pentru a scoate în evidență curăția sufletească a acestuia. Greșește față de ea folosind un ton ridicat, nu-și cere iertare, dar pentru că are un examen și se teme că nu-l va lua pentru că Dumnezeu e supărat pe el pentru acea atitudine față de mama lui, pornește spre casă, preferând să piardă examenul, dar să se împace cu ea decât să se prezinte și să nu-l ia, din cauza vinovăției sau să îl ia, fără să fie în pace cu cea care îi dăduse viață.

Acesta este momentul când înțelegem că, de fapt, există un misticism ciudat în cei doi, iar Karl îi va da curs mult mai adânc: va merge pe calea arătată de prietenul lui, pietistul, și va deveni preot, își va găsi o logodnică și va dori să fie cu ea toată viața, dar…va afla că aceasta l-a refuzat pe un mare bogătaș, nu pentru că nu era interesată de el, ci pentru că își imagina că mult mai departe va ajunge Karl – decan, episcop, așa că va fi mult mai importantă în societate decât ca soție de industriaș…

Din acest moment, Karl ia decizia să se căsătorească aleatoriu, cu prima fată necăsătorită care-i va ieși în cale.

Vă las să descoperiți care sunt posibilitățile de care va avea parte, vă invit să vă puneți în situația lui și să răspundeți cu mintea voastră… Dacă ați fi în aceste zile și ați avea orgoliul lui Karl, rănit de așa declarație de iubire din partea Charlottei, ce ați face?

Vă avertizez, însă, că tot ce pare că o acuză pe eroina principală este doar în mintea lui Karl, că ea nu are nicio vină, iar lipsa de comunicare dintre ei este cea care stârnește și mai mult disprețul lui Karl pentru ea.

Îmi vine să râd, dar voi folosi această întrebare pentru a vă motiva să citiți cartea: Vi se pare că relația cu partenerul de viață este luptă cu morile de vânt, pentru că una spuneți și alta înțelege? Ei bine, cartea despre aceasta este, deci citiți-o – și, dacă se poată să o faceți împreună, cu atât mai bine. Mai ales după mijlocul romanului – ce se întâmplă până atunci, povestiți-i. 🙂

Eu vă spun sincer că am un capitol preferat intitulat Dorințe, un capitol pe care mi l-am copiat special, pentru că aduce în discuție foarte multe idei omenești despre cât de potrivite sau nepotrivite sunt dorințele, despre cât de mult se joacă omul cu focul, crezând că, dacă e la adăpost, într-o căsuță de fier, focul n-o să ajungă niciodată la el…

0

Îi lași să aleagă?

Poate că uneori îi mai lași pe cei din familie să aleagă între două lucruri cu care ești de acord. Dar dacă ei înclină spre unul singur – și acela nu este dintre cele pe care le vrei tu? Reacția ta care este? Și cât de vehement ești? Asculți argumentele lui?

Eu recunosc: multe dintre alegerile mamei mele m-au agasat și mi-am spus punctul de vedere foarte vocal, aceasta pentru că am avut sentimentul că, prin suferința pricinuită de alegerea ei din copilărie, de a ne ține lângă un asemenea tată, mi-am câștigat dreptul de a o struni – pentru că, da, nu știe cum e mai bine să trăiești, doar mi-a demonstrat atunci – și la fel va fi mereu!

Mama e genul de om care cheltuie aiurea – și eu sunt la fel, dacă luăm în considerare faptul că investesc în jucării, deși chiar și copilul meu se apropie de majorat (cu atât mai mult eu ar trebui să fiu matură, nu?) și în cărți. Probabil când strigam la mama pentru că făcea o anumită achiziție, strigam 89% pentru mine, ca să aud, să mă văd în ea și să mă potolesc.

Țin minte că am încetat să mai am pretenții să aleagă bine (adică așa cum vreau eu 🙂 ), chiar dacă într-adevăr alege rău 🙂 , atunci când mi-a spus, șoptit: *Dar eu nu am avut niciodată așa ceva* – și depășise 60 de ani. Sau a recunoscut, tot așa, șoptit: *Ție nici nu pot să-ți spun ce mă bucură că mereu mă critici.*

Să sărim peste criticat 🙂 , să ne întoarcem la *eu nu am avut niciodată așa ceva*. Sigur că este singurul motiv pentru care putea să mi se înmoaie inima. Pentru că și eu îmi cumpăr jucării zâmbitoare pentru că în copilărie am înclinat spre citit și pentru că nu aveam jucării, pentru că banii se duceau în altă parte (a se observa ce ploaie de *pentru că* există aici).

Acela a fost momentul care a provocat schimbarea de gândire. Mi se pare excelent că am făcut pasul spre a-i accepta mamei să-și facă mofturile (deși, credeți-mă de multe ori după ce mă burzuluiam la ea și nu lua lucrul respectiv, venea și-mi mulțumea: ai avut dreptate, ce bine că nu m-ai lăsat!), dar nu-i așa că e foarte egoist (de parcă egoist ar primi grad de comparație! 🙂 ) să accepți un drept natural al unui om numai prin comparație cu tine și experiența ta? Până la urmă, cineva are dreptul să ia decizii nu pentru că tu îl înțelegi, ci pentru că el își trăiește viața și și-o construiește din drumul pe care îl urmează – ceea ce înseamnă decizie după decizie.

Mama, de vreo câțiva ani ți-am dat dreptul să faci ce vrei tu… (dar, te rog, nu profita de el, fii rezonabilă! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 )

P.S. Am o categorie numită *Ca părinte*. Când m-au bântuit ideile acestea, mi-am dat seama că ar trebui să adaug o categorie *Ca fiică*. Dar tot ce-am scris se aplică și fraților între ei și cumnaților, și soacrelor… Așa că trec gândurile mele la categoria *Despre oameni* în speranța că fiecare se va regăsi și-i va oferi celuilalt șansa să suporte consecințele alegerilor lui – pentru că, odată cu alegerea, vin și rezultatele.

0

Suntem maimuțe evoluate?

A fost întrebarea glumeață a unei prietene când am pus pe FB un filmuleț cu doi pui de maimuță: unul mai mare îl împingea în apă pe celălalt și femelele din grup, inclusiv mama celui răutăcios, alergau să vadă dacă e totul în regulă cu micuțul obligat să înoate…

Hm, cum ați proceda ca părinte, dacă la locul de joacă unul dintre copii l-ar împinge pe-al dv?

Bun, după ce v-ați dat răspunsul, vă las să bifați dintre câteva acțiuni una singură:

  • ați merge la copilul dv să vedeți ce i s-a întâmplat
  • v-ați lua copilul și ați pleca de acolo cu el, ca să-l mângâiați și să-l alinați, că e speriat
  • v-ați salva copilul și l-ați da pe mâna cuiva de încredere, după care ați merge la copilul care i-a făcut rău și l-ați lua de urechi
  • ați cere ajutor cuiva pentru a vă salva copilul, iar dv v-ați confrunta cu părintele copilului agresiv?

Nu răspundeți cu ceea ce știți că ar fi bine să faceți, ci cu ceea ce știți sigur că ați face.

Mie mi s-a părut interesant cum au procedat maimuțele: mama a plecat în ajutorul puiului, celelalte femele erau preocupate de soarta lui, s-au repezit și ele în aceeași direcție, dar s-au dat deoparte când mama și-a salvat puiul, ca ea să iasă din mijlocul lor și să fie între patru ochi cu cel mic. Mai mult, mama celui mare și poate nu rău, ci numai imprudent sau curios (ce i se întâmplă altuia, el nu s-a aruncat singur!!! 🙂 ) l-a tras pe al ei deoparte, după ce și-a dat seama cum s-a purtat, l-a ținut în spatele ei și s-a dus spre mama în nevoie, ca, dacă poate să-i fie de ajutor, să facă tot ce e necesar!

Ținând cont de acest comportament și în funcție de cum ne-am fi purtat noi, cum răspundem la întrebare: suntem maimuțe evoluate? Sau involuate? 🙂 🙂 🙂