3

Viața ca 1 Iunie la Bookfest

Pe cât de mare a fost reclama la sărbătorirea zilei copilului în cadrul primei zile a târgului de carte, pe atât de mult am bătut și eu toba. Am fost prezentă în târg și … doar 3 evenimente trecute în agenda (oferită rar! că sunt prea puține) cu programul…

Mi-a plăcut modul în care au gândit, la Curtea Veche, lansarea cărții Mandale dacice. Nu mi-a plăcut modul milităros în care a prezentat distinsa gazdă (da, poate că așa trebuie să te porți cu noua generație care venise pentru a învăța simbolurile dacice!), dar mi-a plăcut că am învățat de la ilustratorul cărții cum se realizează o mandală. Cerc împărțit un patru, un al cerc în interiorul lui, cam de două degete distanța dintre acesta și cel mare, apoi pe linia dintre cercuri, în primul sfert – trei simboluri, repetate în celelalte trei.. Vreți să mai spun? 🙂

Oricum, explicațiile au fost interesante și mi-am zis că am realizat un mare lucru în viață: mandalele nu mai reprezintă un secret pentru mine.

Țara invitată a târgului este Israel – la standul lor o sumedenie de dulciuri și copii frumos îmbrăcați, dar nici Algeria nu s-a lăsat: a realizat un stand reușit, cu un urs pe post de bibliotecă și mulți copii care răspundeau și la chemări în arabă și la îndemnuri în engleză.

Pe lângă faptul că am avut surpriza ciudată de a-mi descoperi o poveste în volumul 2 al Bookătăriei – carte despre care auzisem că nu mai apare și acum era la o cu totul altă editură…

Viața ca la târgul de carte?

Surprize care te ajută să dezlegi mistere, surprize care te impresionează și surprize care te bagă în ceață…

Fost-a 1 iunie 2016…