0

Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks

Matthew e un tip cu bani, care se îndrăgostește de Frankie. El are umor și e generos, chiar dacă la prima vedere te-ai gândi că, la banii lui, s-ar putea detașa de cei care nu intră în categoria *bogași și frumoși*. Prietenă cu M, F începe să înțeleagă un mecanism de gândire al băieților din gașca lui – și al lui! – fetele sunt drăguțe, putem fi politicoși, dar ele nu au mai mult decât atenția noastră când avem chef de ele. În rest, suntem în haita noastră și nu le acordăm atenție căci – sunt cu puțin mai prejos decât noi. Chiar dacă sunt cu puțin, dar ideea e că sunt! Mai prejos, da? 🙂 Așa că le evităm.

Frankie, puțin întărâtată de această atitudine, dar și de nesiguranța dacă e atrasă de M sau de prietenul lui cel mai bun, Alfa, începe un joc din care dorește să demonstreze că fetele pot manipula și pot conduce o întreagă bătălie în care bărbații sunt doar pioni.

Dacă mă întrebați pe mine 🙂 , jumătate din carte ar putea fi scoasă pentru că se cam tărăgănează intrarea în subiectul propriu-zis, dar dacă oamenii trebuie să scoată un număr de pagini, n-au decât să se întindă pe 297, în loc să rămână la 130…

Subiectul le poate da de gândit atât băieților care cred că fetele sunt niște păpuși Barbie, ca niște legume – pe care le culegi și le lași în frigider, pentru când ți-e foame, apoi închizi ușa, cât și fetelor care, în loc să comunice sau să lase în urmă astfel de băieți, se apucă să concureze, lucru care nu e deloc benefic – pentru viitorul lor, în primul rând, mai ales dacă băieții pot ieși basma curată datorită banilor părinților, iar ele nu prea…

Reclame
1

Eu, în locul tău

Nu știu de ce avem impresia că ar trebui să ne spunem punctul de vedere, dacă nu suntem întrebați. Cineva mi-a zis: *Păi, după tine și părerea ta că ar trebui să tăcem toți până când suntem luați în seamă de ceilalți, toată planeta ar trebui să fie mută. Ai văzut tu pe cineva care să recunoască – am nevoie de un sfat?*

Azi am fost cu cineva în oraș. Trebuia să-și cumpere pantofi. Câteva perechi. Nu numai că nu am dat sugestii, dar chiar nu intram în magazin. Stăteam la ușă și așteptam. Asta pentru că eu și persoana cealaltă avem niște gusturi diametral opuse: mi-era teamă că și privirea mea va urla în legătură cu ce cred eu despre ce alege, așa că mai bine am stat rezervată. Aflată în pragul deciziei, persoana m-a întrebat: *Să-i iau pe ăștia?* Erau drăguți, dar de-un roz deschis pe care orice urmă s-ar fi văzut – cum eu mă împiedic în picioare și de regulă îmi lovesc un pantof cu altul, trecând unul pe deasupra celuilalt, în două ore aș fi avut 5 dâre ca urmele de cauciuc pe asfalt. Aceasta e experiența mea. Am spus: *După mine, sunt prea deschiși. Dar nu mi-i cumperi mie, nu?*

Și i-a cumpărat și cântă de fericire.

La două ore, o persoană vine și-mi spune: *Eu, în locul tău… * Și începe să-mi povestească ce ar face în legătură cu o situație pe care eu nu privesc prin aceeași prismă. Am intervenit: *Nu consider că e important ceea ce mă îndemni tu să susțin. Chiar nu mi se pare că aș avea nevoie de acel lucru. Mie nu mi-a trecut prin cap așa ceva. Deci, dacă ai fi în locul meu, nici măcar nu te-ai gândi la așa ceva. Așa că e incorect să spui *eu, în locul tău* și cu atât mai mult să aștepți ca eu să procedez așa cum îmi sugerezi. Pentru că nu în locul meu ai face asta, ci în locul tău. Deci, în locul tău, fă cum îți place. În ce mă privește, te rog să mă lași să judec singură.*

Nu poți spune: *eu, în locul tău…*

Chiar nu ai dreptul să manipulezi în felul acesta. Poți să-ți spui părerea, dar nu să sugerezi rezolvarea, din punctul tău de vedere și să mai și insiști că așa trebuie să fie. Dar să închei cu *în locul tău*…

Pfuuu… comunicarea asta…