2

Rhadopis din Nubia – Naghib Mahfuz

Unu cu unu fac doi, spune matematica; dar colegul meu mi-a demonstrat de curând că unu cu unu fac patru, pentru că în curând soția lui va naște cei doi gemeni… Ei bine, dacă în viața de zi cu zi se poate să se mai schimbe matematica, zici că măcar tu însuți/însăți nu te vei schimba niciodată. Că vei fi mereu la fel. Nu pentru că nu ești încăpățânat, ci pentru că îți place așa.

În vreme ce tata avea colecția Magazinului istoric de la primul număr, mie nu mi-a plăcut niciodată istoria (Sigur, lucrurile s-au schimbat, de vreme ce cartea mea preferată se numește Dumnezeu în istorie! 🙂 ). Dacă, totuși, pe ansamblu istoria a început să mă fascineze, literatura cu iz istoric nu m-a prins.

Până când am cunoscut-o pe Marina Costa și cărțile ei au început să șoptească: *dă o șansă acestui tip de literatură*. Acum, ce să zic, luând din raftul bibliotecii cartea lui Naghib Mahfuz, am acceptat-o și pentru că în 1988 a câștigat Nobelul. *Hai să citesc arta unui Nobel.* Eram curioasă cum este scrisă de are în cronici cuvinte ca: *Dialog dinamic, personaje pline de viață, frământare de conflicte interioare și o intrigă atent construită*. (Al-Ahram Weekley)

Nu vă pot recomanda altfel cartea decât printr-un discurs al unui personaj către eroina care dă numele cărții, cea mai frumoasă dintre frumoase: *Ce urâtă ești, Rhadopis… Ce urât și respingător e chipul pe care-l arăți. Cel ce te crede frumoasă e orb, nu e în stare să vadă. Ești urâtă fiindcă ești moartă și nu există frumusețe fără viață. Niciodată viața nu ți-a curs prin vene. N-ai avut niciodată inima caldă. Ești un cadavru cu chip frumos, dar un cadavru. Duioșia nu ți-a luminat niciodată privirea, buzele nu ți s-au strâns niciodată de durere și inima ta nu a simțit niciodată mila. Ai ochii tăioși și inima de piatră… Ești un cadavru blestemat. Ar trebui să te urăsc, să urăsc ziua când m-am îndrăgostit de tine… Știu că vei pune stăpânire pe tot ceea ce vrea demonul din tine. Dar într-o bună zi vei fi doborâtă, cu sufletul zdrobit. Acela va fi sfârșitul. Atunci de ce să te omor? De ce să port povara păcatului de a fi omorât un cadavru, care e deja lipsit de viață?*

În timpul unui Faraon, un șoim care fură un obiect de încălțămite de aur și-l lasă să cadă în poala lui Faraon… Restul este *fiction*. 🙂

 

Anunțuri
11

Camp NaNoWriMo aprilie 2017

De-a lungul timpului, am fost singura din grupul meu pasionată de scris. Nu numai că nu mai scria nimeni, dar cei mai mulți mă ironizau pentru dorința de a scrie. Acum, eu un pot să-i condamn pe cei care nu pot înțelege pasiunea aceasta, pentru că eu însămi am considerat-o uneori ca un defect: ori trebuia să mă retrag din cursul unui eveniment amuzant pentru că aveam niște idei de scris, ori lăsam omul cu ideea neterminată și mă apucam să scriu pe carnețel, ce-mi trecea atunci prin minte, ori eram o povară pentru cei din jur când le pricepeam imediat gândurile – ce să faci, dacă te pui în pielea oamenilor pentru a scrie despre ei, normal că te pui și-n pielea oamenilor de pe lângă tine…

Anii au trecut, patima a rămas. Butonam într-o seară pe net și am descoperit NaNoWriMo, dar era atât de departe de România… 🙂 Nici nu-mi trecea prin cap că voi reuși vreodată să particip la un astfel de concurs. Cu trecerea anilor, s-a rezolvat să fie inclusă și România în acest program și în noiembrie 2016 am participat la primul NaNo din viață. Ce mi se pare ciudat este faptul că nu am scris nimic despre aceasta pe blog. A fost atât de important pentru mine că am reușit nu numai să particip, dar și să-mi ating ținta – am început și terminat un roman pentru adolescenți, cel de-al doilea volum din… 13, câte programasem eu, mai acum vreo 8 ani, dar nu găseam timp pentru așa ceva. Însă ideea de program, de organizare a zilelor m-a ajutat nu numai să schițez câte ceva, ci și să termin o carte de 79.544 cuvinte. (Poate vă mirați că o caracterizez prin așa ceva, dar în concursul acesta contează cuvintele – trebuie să scrii cel puțin 50.000 într-o lună. Cum am fost entuziasmată de proiect și, trebuie să recunosc, și de faptul că am fost un grup, am reușit să duc totul la bun sfârșit.)

NaNoWriMo din noiembrie a curs cam așa – vă spun că poate vreți să vă înscrieți și voi pentru noiembrie 2017 și atunci ar fi bine să aveți timp de gândire! –

  1. Ne-am întâlnit la începutul lunii, toate persoanele din București care doream să participăm la proiect.
  2. Ne-am prezentat și fiecare a vorbit despre cartea pe care vrea să o scrie.
  3. Eram foarte diferite, de la stilul de scriere la vârstă – da, eram de genul feminin toate (au mai dorit și alți doi aspiranți să participe, dar timpul și alte probleme le-au dat de furcă, așa că am rămas doar noi!).
  4. Ne întâlneam în fiecare duminică la o ceainărie, ba scriam, ba discutam, fiecare punea câte o întrebare, când avea o nevoie, cu privire la conținutul cărții ei sau când trebuia conturat un personaj, fiecare punea câte un link despre scriere pe grupul privat NaNo București.

Noiembrie s-a sfârșit. Marina a scris despre program și a pus poze aici.

Ne-am văzut de viață, grupul a rămas și am mai schimbat câte-o vorbă, după care la începutul lui aprilie ne-am înrolat în camp NaNoWriMo. Fiu al lui NaNoWriMo din noiembrie, campul este însă altfel structurat. Tu alegi cât scrii, de la câteva cuvinte, la câteva pagini sau chiar rânduri pe zi. Ideea e de organizare și de planificare, de ordonare a vieții de scriitor. Cei care reușesc să participe la tabere de scris de acest fel sunt fericiți, noi, ceilalți, nu mai prejos pentru că avem posibilitatea unei *cabine* în care ne sunt puse la dispoziție – mail, comunicarea între noi, cu oricine dintre organizatori, articole necesare pentru pornirea unui proiect literar…

A fost o experiență excelentă – dacă noiembrie m-a luat prin surprindere și abia am reușit să mă strecor, cu scrisul, pentru aprilie a fost bine că aveam deja emisiunile realizate în avans, au fost și 8 zile de pauză la lucru și, cel mai important, am fost înțeleasă și mi s-a lăsat răgazul necesar pentru a scrie.

Ieri, sătulă de scris, am zis că renunț la a mai continua cartea tocmai pentru că am stors din mine și ultima idee. 73643 de cuvinte – numărătoarea mea arăta ceva la 68.000, dar mergem pe contorul lor, nu? Îmi propusesem 50.000. Partea uluitoare la acest modul NaNo – desigur, pentru mine! – este că am încercat un alt stil decât până acum. Dacă eu scriu de felul meu povești pentru copii și comentarii sociale, de data aceasta am scris o comedie romantică, de care sunt foarte mândră. Mai țineți minte când v-am povestit fantastica aventură cu proful de scris din Australia? Ei bine, am luat cursuri special să văd ce implică *romance*, nu puteam să mă apuc de ceva fără să fiu instruită. Aceasta-s eu!

Povestea mea nu se încadrează în stilul romance, după anumite criterii întâlnite în cursurile respective, dar în altele, da. Deocamdată stă la dospit: mi s-a întâmplat ca în urmă cu mulți ani… Am vrut să țin Postul de Crăciun, mâncând un singur compot de piersici pe zi, de 800 gr.

40 de zile am făcut lucrul acesta, iar, după încheierea postului, 7 ani nu am vrut să mai aud de compot de piersici. Mi se făcea rău când auzeam cuvântul piersică, în schimb acum a redevenit preferatul meu.

Niciun exces nu e bun, nici chiar cel de litere și cuvinte. Mi-am dorit eu să fiu doar o mână care scrie, dar se pare că și ceea ce-ți place mai mult devine plictisitor, când exagerezi.

Pe Sii Kei, șefa NaNo București, o găsiți pe blogul ei. Despre Marina Costa am scris aici. Scriind, o puteți descoperi pe blogul personal (incitant și inedit) – aici. Dar și ca admin la http://beforethemast.jcink.net/ – încercați!!!

Dacă sunteți interesați de scris, încercați și-un NaNo… Un alt pui de-al lui va mai fi în iulie.

Camp-2017-Winner-Profile-Photo