0

Organizarea casei – Mama Time Out

Eram în casa unui prieten. Acolo era mizerie, acolo parcă venise cineva și presărase pe fiecare metru pătrat câte 6 gândaci de bucătărie, chiar dacă era vorba despre camere sau balcon… *De ce ai ajuns așa?* – l-am întrebat. *Cum e în casă, așa e și-n mine!* mi-a răspuns și mi-am dat seama că locul în care trăim este un ecou a ceea ce suntem noi înșine.

Și eu sunt genul de persoană care poate lucra în dezordinea-i personală, care nu prea vede că se răstoarnă casa peste ea, dar și când încep să fac ordine termin totul repede și bine în cât mai puțin timp. Mă laud că am reușit de câteva ori să aranjez într-o singură zi lucrurile după o mutare, asta însemnând pe rând să umplu patru camere, trei camere, două camere. Da, da, știu că nu înțelegeți prea bine la ce mă refer, dar cei interesați puteți afla, la un ceai. Pentru că mie nu-mi place să dau mai multe amănunte.

Ceea ce am vrut să spun, dar m-am pierdut în amintiri!, este că nu mă interesează nicio revistă despre casă, nicio idee despre organizarea casei și … nimic din ceea ce are legătură cu domiciliul. Pentru mine, casa înseamnă pereți și acoperiș – atât. Dar am ajuns la Mama Time Out (organizat de Florina Badea) pentru că cea mai bună prietenă a mea este exact inversul meu și și-a dorit să o cunoască pe Diana Mihăilă, prima bloggeriță de fine living din România.

Aici am de adăugat ceva – a participa la astfel de evenimente este în sine o bucurie, pentru că întâlnești o paletă bogată de doamne, preocupate de ceea ce e frumos și gata de a-ți zâmbi și a se împrieteni cu tine. Diana Mihăilă, însă, îmi permit să spun!, le întrece pe toate: cu debordantă energie ne-a salutat pe toate, s-a ridicat de pe scaunul ei pentru fiecare care a intrat în încăpere (Biblioteca Ion Creangă – mama tuturor bibliotecilor de tineret din București, cum îmi place mie să-i spun!) și a fost impecabilă. Cred că știu cu cine aș dori să semăn, dacă n-aș fi eu însămi, dacă ar fi s-o iau de la capăt și, evident, dacă s-ar putea 🙂 🙂 🙂 .

Pentru cei care aveți copii, organizarea camerelor lor este posibilă: regula celor 3 S.

Pentru cei care vă iubiți mașinile și le tratați ca pe iubitele voastre (sau chiar mai frumos), idei. Sau da, aceste idei ar fi pentru cei care aveți un partener care-și iubește mașina mai presus de voi și nu vă lasă să mâncați acolo, ca să știți cum puteți să-l înveseliți, cocoloșindu-i căsuța pe 4 roți.

Și ce trebuie să citesc eu, de câte ori totuși binevoiesc să mă gândesc la camera mea… aici.

Încântată am fost de această seară! Și, desigur, voi fi la fel de încântată de cea din 3 aprilie (e o seară de marți, ora 18), când la Lebbuchenhaus – librărie germană, va avea loc o întâlnire Mama Meet Up, ediția a II-a. Atunci se va vorbi despre cum să ne organizăm în bucătărie, ca să nu rămânem descoperite și nici să nu aruncăm mâncarea. Despre cum se petrece puțin timp în bucătărie, gătind sănătos. Despre cum se poate evita monotonia în ceea ce pregătim pentru mesele noastre.

Pentru înscriere la acest eveniment, până pe 30 martie, puteți scrie un mail la consultanta@florinabadea.ro. (Lebbuchenhaus este în centrul orașului, aproape de Universitate, strada Sarmizegetusa, nr. 4)

Ne vedem acolo.

 

4

De sezon

Noi nu mai avem mașină de ceva vreme. Dar avem loc de parcare plătit în continuare, în speranța că *ne-om mai lua și noi vreodată o chestie pe patru roți*. Locul nostru de parcare e vânat des în timpul zilei, ignorat complet în timpul nopții.

Ce să-i faci dacă a nins odată cu lăsarea serii și nu era o mașină acolo? S-a pus zăpada. A doua zi, niciunul dintre tipii care se bat pe locul respectiv n-a vrut să dea la lopată, așa că parcarea a devenit impracticabilă. Vecinii noștri – stânga, dreapta – au plătit niște persoane să le dea jos zăpada de pe mașini și persoanele au aruncat zăpada pe locul neocupat. 🙂

Iată că suntem de mare folos: datorită lipsurilor noastre, zăpada are unde să stea, dacă tot n-o ridică mașinile primăriei.

Privind pe geam, m-am gândit că aș scrie o povestire scurtă despre o ninsoare cumplită, despre o domnișoară singură care stă în casă și se gândește cum va scoate ea a doua zi mașina din parcare. În mintea ei, confruntarea cu zăpada ar putea deveni un coșmar – despre lucrul acesta și visează, oricum, groaza accentuându-se odată cu trezirea din somn. De spaimă, nici nu are curaj să se uite pe geam. Știe că ar putea să observe care e situația în teren, dar teama de a descoperi o realitate crudă o face să refuze asta. Dimineața, se îmbracă în costum de ski, ia lopata și când ajunge în fața mașinii rămâne perplexă – se întreabă cine oare a avut grijă de ea, când toate celelalte erau abandonate de stăpâni: nu făcuseră față la a da zăpada și plecaseră, care cu ce apucase… Uluită, nu-i poate bănui pe vecini, deși erau unii pe care i-ar fi dorit ca salvatori, (dar cum să-i crezi în stare de atâta bunătate, dacă ei nu sunt în stare să aibă grijă de ale lor?) așa că începe să se gândească la un admirator ascuns. Îi urmărește pe toți cei pe care i-ar vrea interesați de ea 🙂 , dar niciunul nu dă niciun semn că ar avea de făcut această confesiune, cu ochi de îndrăgostit: *Eu ți-am purtat de grijă.*

Sărmana, rămâne cu întrebarea în minte, mai ales după a doua ninsoare când se așteaptă să fie curată mașina și o găsește înzăpezită, ca toate celelalte. Se întreabă cu ce a greșit, cum l-a îndepărtat pe cel care i-a făcut bine prima dată…

Și cu obsesia greșelilor ei rămâne, fără să știe că, la prima ninsoare, 4 puști jucaseră cărți pe perechi, doi dintre ei pierduseră și au primit ca poruncă – să ia zăpada de pe o mașină, oricare dintre cele din prima parcare care le iese în față, iar cei care câștigaseră îi filmaseră și puseseră clipul pe internet – mă rog, erau două pedepse aici, dar așa e între tineri, se iau cu poantele și nu văd că sunt unii exagerat de umiliți și alții excesiv de șefuleți… (Ea oricum nu are timp de petrecut pe youtube, iar, dacă aș pune-o să deschidă totuși linkul și să vadă deszăpezirea mașinii ei, aș spune că cei doi care filmau au ocolit numărul mașinii, iar ea era indiferentă la ceea ce se petrecea sub ochii ei pentru că voia să creadă că unul singur, unul special s-a ocupat de *Drumărica* ei, în niciun caz 2 puști de 13 ani.)

Am stat și m-am gândit dacă e corect să scriu o asemenea povestire și mi-am dat seama că lumea ar rămâne cu un gust amar, chiar dacă eu aș vrea-o amuzată. Toți s-ar gândi cu durere că, da, nici pe ei n-o să-i ajute cineva de dragul lor, ci dintr-o prostie, dintr-un pariu, dintr-o întâmplare… Și, poate, mulți dintre cei care ar citi-o ar ajunge la concluzia că ei fac parte dintr-o categorie neglijată, că ei nu au niciun loc pe pământ, că trăiesc fără sens…

Cred că, dacă toți scriitorii ar sta să-și imagineze modul în care sunt afectați cititorii de ceea ce scriu ei, 78% dintre cărți n-ar fi scrise. Și m-a apucat tocmai pe mine lucrul acesta! Dar ce să-i faci, unii sunt creați să țină cont de ceilalți, alții, nu!

0

Mă lasați cu bunul simț!

Circulă pe FB o poză în care o viitoare mamă – înțelegeți, da, ce vreau să spun! – se sprijină de o bară și trei tineri zeloși stai jos, dincolo de bară și-și consultă telefoanele. Cred că toți erau doctori. Trecând peste meseria lor, ajung la comentariile pe care le fac sub acea poză niște neica nimeni, care nu respectă *doctorii* din țara noastră.  Din *să le fie rușine* nu-i scoateau.

Alo, nerușinaților care nu puneți accent pe tehnologizarea României și truda confraților voștri, băgați-vă mințile în cap. Ce voiați voi? Să dea locul acei domni acelei *cucoane*?

Să luăm lucrurile pe rând, ok?

1. *doctorii* au urcat primii în metrou? Primul venit, primul servit. 🙂

2. poate acei bărbați merg zilnic la lucru, la acea oră, cu metroul, deci ei erau acolo dintotdeauna, într-un fel, iar pe ea o apucase doar atunci să se urce în metrou (că era cam bine îmbrăcată și nu părea să fie familiarizată cu metroul)

3. domnii de pe scaunele acelea sunt ocupați, pricepeți? Poate chiar rezolvă lucrurile de la lucru pe telefon, deci e ca și când ar fi la birou. Doar nu-ți dai locul de la birou unui necunoscut, ce spune șeful firmei?

4. și-apoi ce, e nevasta lor? Nu! Atunci? Să creadă că-i fac avansuri? Să se mai și trezească la spital, loviți cu geanta în cap.

5. să nu uităm că, dacă îi dădeau locul, puteau foarte bine să sară feministele că bărbații consideră femeile prea slabe când procedează astfel, că nu s-au educat după atâta vreme că suntem egale cu ei și chiar putem suporta mai mult decât ei? (în speță, să ducem sarcina de 8 luni în picioare, lângă bară)

6. nu în ultimul rând, această individă, dacă face copil, e clar că are bani, că doar știți cât costă să crești un copil. A pus de-un copil, dar n-a luat calcul și o mașină? Păi cu ce o să-și plimbe copilul? Nu vedeți, fârtați, că bărbații aceștia minunați îi fac un bine copilului? Stând în picioare, femeia va înțelege importanța mașinii, își va lua una și copilul nu va fi obligat să stea în picioare în metrou.

  Ia mai lăsați-mă cu bunul simț! Trăim într-o societate practică, nu educată!

0

Un fel de misoginism de femeie

(Continuare de aici.)

Prietena mea care a căzut într-o pivniță în Comarnic avea mașină scumpă. Prietena ei, adică eu 🙂 are carnet doar de cateva luni și a condus întotdeauna avand în dreapta un șofer experimentat. Accidentata a fost luată de Salvare și dusă la Sinaia cu guler special – eu am rămas cu mașina ei, parcată într-un loc de unde urma să o ridice în 3 minute, cat își cumpăra mărul – adică blocand accesul la aprovizionare a 6 magazine.

I-am cerut șefului de magazin cu pivniță în mijlocul magazinului – și cu trapa trasă! – să ne dea un șofer care să conducă mașina la spitalul din Sinaia. Că nu e obligat, dar o face…  de bun ce e!

Și vine dumnealui, șoferul. Îi voi zice Cosmin. Mi s-a părut că are 35 de ani. Prost îmbrăcat, neglijent. *Vă duc la prietena mea și vă preia ea.* Oprește în fața unei case și apare în fața mea o fetiță de vreo 18 ani, foarte frumoasă, dar îmbrăcată cu o fustă de-o palmă, rujată și aranjată de bal.

*Scuză-mă, te rog, îi spun ei, cand încerca să se urce la volanul mașinii, eu nu merg cu tine, orice ar fi. Nu-mi pun viața în mainile tale, pe serpentinele astea. Nu consider că tu ai putea să stăpanești asemenea mașină, nici de unde să dai banii înapoi – dacă să zicem că viața mea n-ar conta într-un accident și ar trebui să plătești numai fiarele.*

I-a plăcut cum i-am vorbit – chiar dacă am refuzat-o, am fost politicoasă și cred că i-am părut cumva intelectuală. El, nervos, se suie langă mine și-mi zice, după 5 minute în care am mers în tăcere:

  • De ce nu ați avut încredere în prietena mea, dar aveți în mine?
  • Pentru că tu pari de două ori mai mare decat ea, deci conduci de mai multă vreme. Am carnet de mai multă vreme decat ea și nu mi-am permis să pun mana pe volan, într-o asemenea circumstanță.
  • Aha, m-ați jignit. Eu și ea suntem de-o seamă.
  • Adică ai pană în 20 de ani? Nu pot să-mi cer scuze, arăți de 35, iar eu sunt sinceră mereu.
  • Mda, să știți că, în plus, ea conduce bland, în timp ce eu sunt cel mai cunoscut vitezoman de pe Valea Prahovei. Vă pot duce la Sinaia în  5 minute, întreagă, e drept, dar depășind mașnile în așa fel încat să punem în pericol pe toată lumea și să vă fie și rău.
  • Fă-o, dacă vrei. Sunt gata să-mi asum responsabilitatea pentru alegerile mele. Te-am ales pe tine, iar ceea ce se va întampla e ceea ce am ales eu.
  • Sunteți o specie aparte.
  • N-am nimic în plus: doar niște minte care e atentă să decidă ce e mai bine.

Ajungem la Sinaia. El:

  • Felicitări pentru alegere, doamnă. Și pentru că ați avut curajul să o țineți pe-a dv. Chiar dacă asta a însemnat să mă enervați că am pierdut cursele mele pe care trebuia să le fac. Prietena mea nu ar fi fost în stare să conducă mașina asta pentru că are niște chestii pe care ea nu le stăpanește.
  • Vrei să spui că mai venea o dată Salvarea pe valea asta, pentru două femei, nu? Oricum, cred că ți-ai dat seama că nu a fost misoginism – eu și prietena mea chiar ne îndreptam spre un congres unde trebuia să vorbim doar pentru femei!
  • Da, a fost vorba de înțelepciune. Sărut-mana și sper să se facă bine doamna.

Culmea e că mă întrebase cine plătește cursa lui de întoarcere spre Comarnic.

  • De vreme ce prietenul tău are de dat socoteală pentru viața cuiva, cred că îți dai seama cine…

Nu că aș fi feministă, dar sper că, între timp, șeful magazinului a început să pună preț pe o turistă care i-a căzut în pivniță și nu l-a dat în judecată.